Liceul Tehnologic “Mecanică Fină” București sparge tiparele încurajând elevii să realizeze o clasă altfel

1

Elevi , părinți, profesori, reprezentanți ai unor companii și ai unor organizații neguvernamentale au participat miercuri, 3 aprilie, la inaugurarea unei clase altfel la Liceul Tehnologic “Mecanică Fină” București.

echipa lmf

Decorarea clasei a început la inițiativa elevilor unei clase și a dirigintei acesteia, fiind continuat apoi în cadrul proiectului Zburd-Educație prin coaching, cu sprijinul Asociației ROI și a Habitat for Humanity Romania.

Peste 50 de elevi, cu sprijinul Asociației de părinți și a antrenorilor voluntari din cadrul Zburd-Educație prin coaching, s-au implicat și au lucrat împreună cu șpaclu și glet de la începutul lunii martie. Ioana Tatu,  specialist in design interior, a creat pentru elevi un design atractiv, dinamic,  care le spune povestea. 

“La început, ideea de a decora clasa mi s-a părut halucinantă. Apoi, am văzut că este posibil să realizăm acest lucru, dacă lucrăm împreună”, a spus Sorin Ciobanu, elev în clasa a X-a la acest liceu. “Pentru noi este kilometrul zero – ne dorim să continuăm. Noi, la Liceul Mecanică Fină, credem în Moș Crăciun și iată că este posibil să ne realizăm dorințele dacă ne punem în mișcare și solicităm sprijin”, a adăugat dna Mihaela Berindeanu, profesorul care i-a încurajat pe elevi să înceapă decorarea clasei la începutul anului școlar.

IMG_6069

„Întreaga școală a învățat cum este să pleci de la o idee, să faci un prim pas, să realizezi un proiect și apoi să găsești sprijinul necesar în afara școlii, pentru a-ți realiza visul. Împreună, am plantat o sămânță care sperăm să facă școala întreagă mai frumoasă și să încurajeze și alte școli să opteze pentru un mediu mai atractiv pentru învățare, care să-i facă pe elevi să se bucure și să simtă că școala este a lor”,  a declarat Simona David-Crisbășanu, coordonatorul proiectului ZBURD – Educație prin coaching.  “Mă bucur că am făcut parte din acest proiect care i-a adus împreună pe profesori, elevi și părinți. Decorarea clasei arată ce pot realiza împreună  atunci când există dialog și este promovat lucrul în echipă.”, a adăugat Elena Căpruciu, antrenor voluntar.

Flori Millea, director adjunct al Liceului Tehnologic „Mecanică Fină” din București a explicat că acesta este o etapă într-un proces de schimbare la care s-a angajat școala, cu sprijinul antrenorilor din echipa ZBURD – Educație prin coaching – Elena Căpruciu, Andreea Voroneanu. Alți antrenori Zburd care lucrează cu elevii din acest liceu sunt Oana Popa, Teodor Florin-Stoica și Alexandra Vasilache.  „Mă bucur că am găsit sprijin pentru a continua inițiativa începută de elevi în urmă cu câteva luni, atunci când au scris pe ușă <<Clasa noastră-Casa noastră>> și au pus pe pereți mesajul <<Vrem să fim fericiți>>. Am încredere că vom găsi sprijin pentru a continua acest proces de înnoire, care a început cu rezolvarea problemei disciplinei și cu crearea unui  mediu sigur în liceu”, a mai spus Flori Millea.

IMG_6167

„Scopul meu a fost ca această sală să spună o poveste, cea a copiilor care au participat la decorarea ei și a celor care vor veni după ei. În același timp, vrem să arătăm ce ar putea fi școala de fapt: un spațiu formator unde vii cu drag, unde înveți să fii creativ, liber și responsabil”, a declarat Ioana Tatu, specialist în design interior.

Zamfir Todor, reprezentantul Habitat for Humanity Romania, a concluzionat că cea mai importantă investiție este cea în educație și că este foarte important ca tinerii să învețe că depinde de ei să schimbe lucrurile.

Inițiativa de decorare a clasei face parte din proiectul ZBURD – Educație prin coaching, bazat pe voluntariat, care urmărește îmbunătățirea rezultatelor în cinci licee cu rezultate slabe la examenul de Bacalaureat. În aceste licee, profesorii, elevii și părinții învață să lucreze împreună, în echipă, și să-și ia soarta în propriile mâini. Cu sprijinul unor coachi/antrenori voluntari care facilitează procesul, o echipă de profesori, elevi și părinți își asumă responsabilitatea pentru îmbunătățirea situației în fiecare liceu, conștientizează problemele, identifică nevoile, găsesc soluții și acționează.

 Proiectul Zburd-Educație prin coaching (www.zburd.ro ) este derulat de către Asociația ROI, împreună cu Leadership in International Management, în parteneriat cu alte organizații și cu sprijinul Ministerului Educaţiei.

gabi

 CUM NE PUTEȚI SPRIJINI

Puteți deveni parteneri ZBURD – Educație prin coaching, contribuind prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit și / sau contribuind cu o donație sau o sponsorizare. Fondurile vor fi folosite pentru realizarea unui documentar, a metodologiei și promovarea rezultatelor, astfel încât și alte școli să poată aplica acest model.

Pentru donații/sponsorizări:  Asociația ROI

Codul de identificare fiscală 29384546

Contul IBAN RO66 RZBR 0000 0600 1417 8568. Raiffeisen Bank


Un comentariu

Leave A Reply