Liceenii, activiști pentru promovarea mersului la școală pe bicicletă

0

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis a pornit o campanie de încurajare a mersului la școală pe bicicletă, mobilizând liceenii de la Colegiul Naţional “Ion Neculce”, Liceul Tehnologic “Costin C. Kiriţescu”, respectiv Colegiul Naţional Bilingv “George Coşbuc” din Bucureşti să facă, timp de un an, campanie acestui obicei, punând, astfel, capitala pe harta orașelor European Mobility Week 2013, în cadrul proiectului BikeMyWay to School.

 

 

 

Proiectul a fost lansat astăzi la Liceul “Ion Neculce” în mijlocul liceenilor care au aflat de ce e nevoie de promovarea bicicletei într-un oraș în care ne sufocăm din cauza noxelor de la mașini, Bucureștiul fiind la coada clasamentului european privind calitatea aerului. Deși mulți dintre elevi au spus că au o bicicletă, niciunul nu a mai ridicat mâna când au fost întrebați dacă vin la școală cu ea. Fie din cauză că nu au unde să le lege ori pentru că sunt prea multe obstacole pe drumul spre școală, liceeni s-au declarat descurajați în a adopta acest mijloc de transport.

Cât despre ce înseamnă o bicicletă pentru ei, liceenii au dat toate răspunsurile posibile – de la “prietenul cel mai bun” la “o jucărie”, “o ieșire în parc” până la “un mijloc de transport”. Unii dintre liceeni sunt încă sceptici privind eficiența mersului la școală pe bicicletă și optează tot pentru mașină, mai ales dacă știi “șmecherii” de șofer. “Din Mogoșoaia faci 10-15 minute, depinde de șofer, adică dacă circulă ca în România, încălcând regulile”, spune un licean.

Proiectul demarat de Ecopolis prin programul „Youth In Action” îşi propune ca, în intervalul noiembrie 2012 – septembrie 2013, să mobilizeze 30 de elevi de liceu din două oraşe europene (Bucureşti şi Lovech, Bulgaria) să găsească şi să promoveze soluţii practice care să transforme mersul la şcoală pe bicicletă într-o realitate uzuală, încurajată de o infrastructură solidă. Liceeni doritori se pot înscrie în proiect pe site-ul BikeMyWay sau apelând la profesorul din liceu care se ocupă de acest demers.

 

 

BikeMyWay împrumută şi dezvoltă o temă europeană – bicicleta ca alternativă de transport durabil – şi îşi propune să activeze două seturi de aptitudini pentru tinerii participanţi: (1) skill-uri democratice, prin educarea capacităţii de advocacy în relaţie cu autorităţile locale şi centrale şi (2) conştientizarea beneficiilor transportului durabil pentru oraş şi mediu. În cadrul proiectului, participanţii vor cartografia şi analiza infrastructura velo din Bucureşti, vor propune un plan pentru îmbunătăţirea ei şi vor încerca să implementeze acel plan prin atragerea sprijinului comunităţii şi prin metode de advocacy în faţa autorităţilor relevante. Proiectul va atrage elevii într-un proces continuu de învăţare prin metode non-formale (blogging, cartare, fotografiere, brainstorming, prezentări interactive, traininguri) şi coaching de la experţi în advocacy şi politici de mediu.

Miza proiectului este implementarea celor 6 planuri distincte de advocacy pentru transport sustenabil generate 100% de elevi precum şi participarea Bucureştiului şi a oraşului Lovech cu cât mai multe acţiuni la Săptămâna Europeană a Mobilităţii din septembrie 2013.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger