Libertatea se câştigă în cerc

Fiecare om are un joc, o horă şi o poveste. Vorba vine din bătrâni, urma celui care a rostit-o prima dată este de mult pierdută. Dar esenţa ei este purtată mai departe de nişte tineri frumoşi, reuniţi, la Cluj-Napoca, în Cercul Întreg – un spaţiu dedicat comunicării dincolo de cuvinte, muzicii, artei şi jocului, prin capoeira, dansul-luptă născut din dorinţa de libertate a sclavilor africani aduşi pe plantaţiile din Brazilia.

 

 

de Camelia Jula

A Roda Inteira reprezintă, aşa cum spune chiar fondatorul său, Bogdan Octav Rakolcza, “familie. Comunitate. Cabinet psihologic. Casă de nebuni. Biserică. Grădină sau grădiniţă. O poveste, care se scrie aparent singură”. O poveste care vorbeşte despre idealuri, despre pasiune, despre devenire armonioasă, despre înţelegerea vieţii în adevăratul ei sens; despre a trăi implicat în ceea ce trăieşti, despre a respecta natura, a-i respecta pe ceilalţi, despre libertate.

Pe Bogdan Rakolcza l-am cunoscut în urmă cu câţiva ani, când aducea la Cluj-Napoca primele ateliere de capoeira, alături de un maestru brazilian stabilit în Germania. La rândul său, Bogdan studia, pe atunci, în Germania, unde plecase cu familia în 1992. Era pasionat de muzică de stradă, percuţii, fotografie şi studia comunicare vizuală în Nuernberg. A realizat o serie de portrete cu mâini ale ţăranilor producători agricoli care vindeau diverse produse în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, înainte ca aceasta să fie transformată în hală agro-alimentară cu taxe mai mari decât unii dintre acei ţărani îşi puteau permite. Activismul lui nu s-a oprit doar la fotografie, ci a îmbrăcat şi forme de protest direct, stradal. Pasiunea pentru capoeira l-a dus până în Brazilia, pentru lucrarea lui de diplomă cu care şi-a încheiat studiile din Germania (despre capoeira Angola şi originile ei). În 2009, Bogdan a ales să se repatrieze în România, s-a stabilit la Cluj şi a înfiinţat, acolo, alături de Adi Tudoran Cimpoeşu, o şcoală unică în România, unde se învaţă nu doar capoeira şi muzică, ci drumul spre o devenire personală armonioasă din toate punctele de vedere. Acest spaţiu destinat unei altfel de educaţii a primit, în 2012, numele Cercul Întreg (A Roda Inteira), în amintirea lui Mestre Ivan Machado (maestru în percuţii), care le-a fost îndrumător în Brazilia şi care, alături de Mestre Lua Santana (maestru în capoeira, care a venit chiar la Cluj), i-a ajutat pe tineri să găsească repere importante pentru activitatea şi viaţa lor. Mestre Ivan avea, la rândul său, un proiect numit „Pădurea Întreagă (A Mata Inteira), astfel că tinerii de la Cluj au decis să îi ducă mai departe spiritul denumindu-şi şcoala Cercul Întreg.

Cercul Întreg este „o şcoală a comunicării dincolo de cuvinte, unică în România. Un proiect pe termen lung care îşi doreşte să readucă joaca, dansul, muzica şi tradiţia vie în rolul care li se cuvine pentru o societate sănătoasă, dincolo de para­digma conflictului, promovată de modelul actual de societate. Cercul Întreg are la bază practica jocului de capoeira Angola, şi explorează şi operează cu comunicarea la nivel colectiv prin muzică, dans şi prin situaţii de conflict. Prima şi cea mai importantă misiune a Cercului Întreg de a-l încuraja pe fiecare să devină un individ integral responsabil pentru propria viaţă, pentru ce exprimă şi pentru modul în care se exprimă, oameni sănătoşi şi armonioşi fizic şi psihic, care să îşi aleagă şi să îşi afirme propria traiectorie în viaţă”. Orele de capoeira şi muzică (percuţie) se ţin la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca.

Bogdan (foto) ar fi putut alege să rămână în Germania. Sau în Brazilia. Sau să se stabilească oriunde altundeva în lume, unde cultura capoeira să fie mai cunoscută decât în România. Dar el a ales să revină acasă. „Aici e locul unde vreau să contribui la a crea ceva frumos. România e un loc care are o conexiune foarte bună cu natura şi cu energiile strămoşilor noştri. Doar să le ştim purta de grijă. Eu am aflat despre importanţa acestor lucruri şi vreau să ajut cu toată energia mea să nu distrugem comorile imense care sunt România. Aici e casa mea, aici e casa noastră. Cum ar fi să ne simţim acasă aici? M-aş bucura să revină înapoi toţi cei care vor să ajute să ne îngrijim România asta frumoasă şi s-o facem un loc mai plăcut de trăit”, mărturiseşte tânărul. Nu i-a fost uşor să înfiinţeze atelierul de capoeira, astfel încât acesta să funcţioneze legal, sub umbrela unei asociaţii, iar orele de capoeira şi muzică să poată fi plătite de către participanţii la cursuri, dar, în cele din urmă, ambiţia şi tenacitatea au învins obstacolele. „Capoeira, în special capoeira Angola, e şcoala mea de viaţă. E cât o multitudine de facultăţi la un loc, facultate de psihologie, de filosofie, conservator, şcoală de arte plastice, şcoală de meşteşug, şcoală de educaţie fizică şi aş mai putea enumera încă vreo câteva. O şcoală a libertăţii, în primul rând. O şcoală care te învaţă cum să fii om mai înainte de toate. Şi, la câte am primit eu din această artă, îmi doresc să dau mai departe cât pot eu de bine, cu mijloacele mele, pentru că ştiu că este o şcoală foarte bună pentru multă lume”, consideră Bogdan.

„Aveam o tradiţie foarte vie a muzicii şi a jocului în Romania, cu mai puţin de o sută de ani în urmă! Unde e acum? Unde-i joaca, unde-i voia bună? Unde-i cultura vie, cea care ne face mai mult decât nişte consumatori tâmpi? Care ne face oameni activi, implicaţi? Este foarte mare nevoie de capoeira aici, pentru că ne poate arăta calea înspre cum să readucem spiritul de comunitate înapoi. Toate comunităţile în România aveau odinioară joc şi/sau horă, săptămânal! Când ne întâlnim în zilele de duminică să ţinem un cerc de capoeira („roda” – la care intrarea este liberă – n.r.), este exact acelaşi lucru. Aducem înapoi ceva ce lipseşte. Asta am priceput eu din ce am văzut în Brazilia, cultură vie, în cercurile de capoeira, în cercurile de samba de roda, în candomble. Sunt ferm convins că aveam aceeaşi cultură vibrantă aici şi e nevoie de ea, pentru că, fără ea, nu suntem oameni. O viaţă strâns legată de natură nu e completă fără a şti cum să sărbătoreşti, să celebrezi natura, fără joc şi fără muzică… Cultură ţărănească a murit în absenţa muzicii şi sărbătorilor vii” (Bogdan Rakolcza).

 

 

 Cercul Întreg

 

Care au fost cele mai grele obstacole peste care a trebuit să treci (să treceţi, ca echipă) pentru ca astăzi să existe Cercul Întreg şi toate activităţile lui?

Toate obstacolele pe care le avem de trecut sunt strâns legate de deficienţele noastre şi de dezvoltarea personală a fiecăruia. Problemele grave pe care le avem cu restanţele din primii ani de chirie în Fabrica de Pensule sunt strâns legate de o fugă a mea de a-mi asuma răspunderea din punct de vedere organizatoric. Ajung să le văd tot mai bine şi să le iau tot mai bine în atac. Iar, ca echipă, mai ales în capoeira, se presupune că fiecare este un individ. Capoeira este despre libertate, nu despre dictatură. Nu dictatura mea în cadrul Cercului Întreg, nu dictatura altcuiva. Şi eu încă pot fi „foarte” dictator! Nu-i de mirare că mi-o mai „iau în bot” ocazional de la ceilalţi. Şi mă bucur. Aşa ne învăţăm unii cu alţii şi unii pe alţii. Din când în când, fiecare mai are crize personale… Toate vin de la sine şi pleacă de la sine. Obstacole, crize, dificultăţi. Toate fac parte din şcoala mare numită viaţă.

Ce anume te-a motivat să nu renunţi?

Aici e bătălia, aici e şcoala, aici e jocul, aici e bucuria. Ne ţinem bine şi creştem.

 

 

 

 

Ce satisfacţii personale ţi-a adus până acum activitatea de la Cercul Întreg?

În vara trecută am intrat într-o criză personală cruntă, când o fată care-mi este foarte dragă a plecat brusc, de pe o zi pe alta, cu altcineva. Şi lunile care au urmat mi-au arătat cât de vindecătoare este energia pe care o are familia din Cercul Întreg. M-au salvat jocul, dansul, muzica, comunitatea. Am primit înapoi înzecit faţă de ce am adus eu! Au fost momentele în care pentru prima dată am cunoscut roadele muncii mele. Este incredibil. Apoi, realizez cât de departe pot ajunge în câţiva ani de muncă dusă puţin câte puţin, dar continuu, pornind cu capoeira fără urmă de aptitudini fizice pentru ea. Eu eram vai de capul meu din punct de vedere fizic, atunci când am început. Şi mi se pare incredibil cât de multe se pot realiza, cu un pic de intenţie şi suficientă răbdare. Ştii, este vorba aceea: Peştele din acvariu care visează marea începe să înţeleagă dimensiunea captivităţii sale de-abia pe măsura ce albia râului se lărgeşte.

Cum pot ajuta lucrurile învăţate şi activităţile făcute la cerc oamenii, ce efect au ele asupra celor care le practică?

Capoeira Angola, aşa cum o practicăm noi, în continuarea ideii prietenului şi îndrumătorului nostru, Mestre Lua Santana, e o artă care armonizează fiinţa. O artă legată de vindecare, fizică, psihică, spirituală. Tobele, la fel. Cine doreşte să afle mai multe despre viaţă, despre ce poate să însemne trai între oameni, dincolo de consumerism, este binevenit. Capoeira la noi nu e o şcoală de învăţat scheme. E o şcoală care pune probleme. Probleme foarte serioase, legate de viaţă! Cine caută răspunsuri e binevenit în Cercul Întreg. Noi nu avem răspunsuri, dar avem de oferit o cale pe care poate să meargă fiecare şi pe care îşi poate întâlni răspunsurile de care are nevoie.

„Istoria capoeirei începe cu sosirea primilor sclavi africani în Brazilia, aduşi de către colonizatorii europeni ca şi forţă ieftină de muncă pe plantaţiile de trestie de zahăr şi de cafea. În cursul unei istorii a oprimării de peste 400 de ani, africani de diferite naţiuni, amestecaţi cu indigeni brazilieni, dar şi cu europeni, creează o cultură, chiar o artă a rezistenţei împotriva oprimării în viaţa de zi cu zi. Aşa se formează de-a lungul timpului, din diferite forme de lupte, de dans şi de muzică predominant africane, o artă multidimensională vie, unică în lume: capoeira. Capoeira este atât luptă cât este şi dans, este atât muzică cât şi actorie, este atât de serioasă pe cât este şi de jucăuşă. Pornind de la instinctul primordial al luptei şi al conflictului, ea ajută individul să-şi găsească propria cale şi propria filozofie a vieţii, în acord cu propriile limitări şi cu propriile aptitudini, legând în acelaşi timp comunităţi foarte puternice între cei care joacă împreună. Pentru sclavi, capoeira era un mod de a-şi păstra demnitatea în condiţii mai mult decât vitrege, o armă pentru a-şi câştiga libertate în sclavie, iar maeştrii care au pătruns şi au predat acest înţeles au numit-o capoeira Angola, pentru a aminti de rădăcinile ei africane. Circumstanţele s-au schimbat din vremea sclaviei până azi, dar problema fundamentală a unui sistem care încearcă să înhibe individul într-o dezvoltare deplină a rămas neschimbată. Şi azi, ca şi înainte, este nevoie de curaj pentru a-ţi câştiga treptat libertatea”. (Cercul Întreg)

 

 

 

Crezi că ar merge, în România, ideea de a face ateliere de capoeira pentru copiii străzii, pentru a-i ajuta să descopere un sens în viaţă?

Sper să începem anul acesta nişte cursuri de capoeira Angola şi percuţii în Pata Rât. Am cunoscut oamenii de acolo şi cred că vorbim aceaşi limbă. Capoeira este (şi) pentru marginalizaţi. Pentru oameni cu probleme, de orice fel. Dar nu e marfă de vânzare! Nu e bun comercial. Cercul Întreg este deschis pentru oricine vrea să înveţe, indiferent de vârstă, sex, etnie.

Sunt persoane care consideră că le-ar fi greu să practice capoeira, pentru că văd mişcările fluide pe care le presupune, extrem de mobile şi cred că nu ar putea face niciodată aşa ceva… Poate oricine să practice capoeira sau îţi trebuie o anumită condiţie fizică, o anumită mobilitate?

Eu credeam că nu pot face niciodată aşa ceva. Şi în continuare nu pot face orice ce pot face alţii. Şi exact despre asta e vorba: de a-ţi găsi propriul joc în cercul fermecat de capoeira Angola. E un spaţiu de realitate augmentată, în care orice se poate întâmpla, pentru că operează cu energie. Energie din muzică şi cânt, pentru a juca. Mişcările mele sunt doar mişcările mele, ale lui Adi sunt ale lui Adi, ale Roxanei aparţin Roxanei, jocul Oanei e doar al Oanei. Şi nimic nu ne aparţine. Începem imitând, dar fiecare îşi dă seama, după o vreme, că jocul lui sau al ei nu poate fi jocul altcuiva. Fiecare este diferit! Nu există dubluri. Dar cum să înveţi ceva ce nimeni nu te poate învăţa? Ei, te învaţă jocul, Joaca! Şi apoi joacă! Şi joacă încă un pic mai mult! Este vorba aia din bătrâni, că fiecare om are un joc, o horă şi o poveste. Cam aşa e şi la noi.

 

 

 

 

Cum vă promovaţi activităţile, cum vă găsiţi publicul care să devină parte din aceste activităţi?

Am ajuns la concluzia că fie că ne promovăm, fie nu, rezultatele sunt aceleaşi. Dintre toţi oamenii care mi-au scris pe email vreodată că ar veni la cursuri, pentru că văzuseră pe undeva anunţ, nu cred că am văzut mai mult de doi sau trei la faţă. Noi nu funcţionăm pe baza anonimatului, oamenii vin la noi, pentru că le place atmosfera de aici. Vine cine trebuie să vină, la momentul potrivit. Rămâne cui îi prinde bine. Revine, cui îi este dor J. Publicul suntem noi. Facem lucrurile pe care le facem în primul rând pentru că ne prind nouă bine. Cine doreşte să se alăture e binevenit. Dar n-avem nimic de dat de pomană. Iar cu vizibilitatea, cred că mulţi ajung să ne cunoască pentru că ne văd ori pe undeva, prin spaţiul public, cu tobele ori jucând capoeira. Mi-ar plăcea să devină asta o privelişte destul de comună pe la noi… să vezi că se strâng oameni ca să cânte, să danseze şi să joace împreună, nu pentru că au folosuri materiale sau pentru că pot fura atenţia altora cu asta, ci doar de dragul muzicii, dansului şi jocului.

Cum acţionează practicarea capoeirei asupra mentalităţii, asupra intelectului persoanei care o practică?

Capoeira Angola este o formă a artei jocului. Jocul cu mărgelele de sticlă al lui Hesse. Una dintre forme. Să înveţi să te joci prinde bine, pentru că atunci când priveşti viaţa mai mult ca pe un joc, mai mult ca pe un dans, se relativizează lupta şi importanţa ei. Se subordonează unui principiu armonic. Or, sistemul în care trăim vrea să ne facă să credem că lupta e ultimul sens. Să ne luptăm, părinţi cu copii, bărbaţi cu femei, frate cu frate, pentru că nu este suficient pentru toţi. Să ne luptăm cu ceilalţi, căci altfel murim. Concurenţă la orice nivel. Prostii! Avem suficient cât să avem grijă de toţi, dacă fiecare pune umărul, atât cât poate şi la ce este suficient de bun. Nu trebuie să fii cel mai bun la nimic! Ajunge să fii atât de bun cât să poţi exprima ce doreşti să exprimi. Avem energii imense în noi, fiecare dintre noi. Dar le cenzurăm! Cenzurăm energia sexuală, cenzurăm energia agresivă. În loc să le cunoaştem şi să învăţăm să le stăpânim, să le dăm o direcţie benefică. Suntem regi, dar ne comportăm ca nişte cerşetori. Cum ar fi să încetăm cu asta? Să ne tratăm cu respect pe noi înşine, să ne iubim aşa cum suntem cu toate nebuniile, cu toate dorinţele şi aspiraţiile? Nu am iradia acelaşi respect, aceeaşi dragoste şi înspre cei din jurul nostru? Sănătatea şi armonia sunt şi ele contagioase, puţină lume ştie. Cum ne-ar prinde o epidemie de sănătate şi întregire? Noi facem parte din acel val. Capoeira Angola şi Cercul Întreg cresc oameni întregi, puternici şi frumoşi. Şi frumoşi!

 

 Pentru Roşia Montană, la FânFest

 

 

 

Fotografii, video: Cercul Întreg