Libertatea presei te poate costa viața: Poveștile a șase jurnaliști uciși în 2012

Uneori, libertatea presei nu poate asigura şi integritatea corporală, mai ales în zonele tensionate ale globului. Adevărurile incomode sau conflictele absurde pot conduce de multe ori la crime brutale în interiorul breslei jurnaliştilor, deşi nici practicanţii de citizen journalism nu sunt scutiţi de finaluri tragice în încercarea lor de a arăta ceea ce statul vrea să ţină sub perdea.

 

Electronicintifada.net

 

Dacă tot sărbătorim astăzi libertatea presei, ne-am gândit să trecem în revistă câteva cazuri ale unor oameni care s-au sacrificat involuntar pentru cinservarea acestui drept. Vă prezentăm câteva dintre poveștile celor 46 de ziariști care au fost uciși anul acesta. Lista completă o găsiţi pe site-ul UNESCO.

 

Din mine ies și criminali, nu doar cărbune

În luna februarie, în India a avut loc un masacru care a scos la iveală riscurile expunerii unor adevăruri incomode. Chandrika Rai, un cunoscut jurnalist în vârstă de 43 de ani, a fost găsit ucis la locuința lui, alături de soția sa și de cei doi copii, de 20 și 17 ani. Crima a fost brutală, cei patru fiind loviți până la ultima suflare cu obiecte contondente, iar rapoartele poliției, întocmite la cererea UNESCO, au propus, după cum arată Times of India, scenarii deloc verosimile. Autor al mai multor ziare indiene, Rai a scris numeroase anchete despre mineritul ilegal din regiunea Umaria, unde ar fi fost implicat și un influent politician local. Chiar dacă mai multe voci au susținut că între uciderea sa și aceste articole există fără îndoială o legătură – chiar liderul opoziției declarând că “mafia minieră a vrut să-i reducă la tăcere condeiul” -, poliția nu l-a găsit nici până acum pe vinovat. Inițial, ziarele au scris că Rai și familia sa ar fi fost executați din cauza unor tentative de șantaj ale ziaristului, pentru ca mai apoi să pretindă că șoferul casei ar fi fost adevăratul criminal. Din 2008, Chandrika Rai este cel de-al optulea ziarist indian înscris de UNESCO în lista sa de jurnaliști asasinați.

 

Corupția se apără cu gloanțe

 

Foto: Comunicatudo.blogspot.com

 

Pe 10 februarie 2012, trupurile jurnalistului brazilian Mário Randolfo Marques Lopes și al iubitei sale au fost găsite aruncate la marginea unei autostrăzi. Cei doi fuseseră răpiți cu o zi înainte de la locuința lor dintr-un orășel unde Lopes fusese nevoit să se mute după ce vara trecută cineva i-a intrat în casă și l-a împușcat de cinci ori în cap. Scăpând miraculous cu viață după trei zile de comă, redactorul-șef al site-ului de știri Vassouras na Net se afla de multă vreme în vizorul clanurilor mafiote, adânc infiltrate în viața politică și administrativă a orașelor braziliene. Lopes era un nume important în presa care încerca să demaște jocurile de culise ale corupției, însă asemenea altor câțiva jurnaliști brazilieni, și-a găsit sfârșitul în condiții suspecte, raportul emis de Reporteri fără Frontiere arătând că una dintre problemele principale ale Braziliei este că acești criminali rămân de multe ori nepedepsiți. “Acoperirea subiectelor politice sensibile, mai ales la nivel local, continuă să-i expună pe jurnaliști pericolelor”, mai spune organizația internațională, după ce în 2011 numărul actelor de violență împotriva jurnaliștilor și bloggerilor au crescut simțitor în Brazilia.

 

Când “moartea citește ziarul” pe front

Mazhar Tayyara avea 24 de ani când, la începutul lui 2012, a fost ucis în timpul unui bombardament din orașul sirian Homs. “Acorda îngrijiri unor răniţi, atinşi de o primă salvă, către ora 1.00, moment în care a fost sfârtecat de un obuz. A fost lovit la cap, la abdomen şi la picioare. A murit trei ore mai târziu la spital”, a adăugat un apropiat al jurnalistului-activist, citat de Mediafax. Colaborator al unor publicații ca The Guardian sau Die Welt, videoreporter pentru AFP și colaborator al Al-Jazeera şi CNN, Tayyara documenta conflictele siriene când și-a pierdut viața în ceea ce opoziția a numit ”un masacru”. Într-un comunicat lansat în februarie, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor arată că “întreg conflictul sirian devine un pericol din ce în ce mai mare pentru multe categorii de jurnaliști, de la cetățeni care și-au asumat rolul de la documenta revoltele din țară, până la jurnaliști internaționali care transmit de pe fronturi”.

 

Bătut, tăiat şi aruncat de pe hotel

Yadav Poudel (39 de ani) acoperea ştirile locale pentru postul de televiziune Avenues din Kathmandu, capitala Nepalului, şi pentru publicaţia locală Mechi Times din Birtamod, un oraş din estul Nepalului. Câteva relatări de-ale sale au pretins că hotelurile din regiune se ocupau cu prostituţia, potrivit cotidianului local în limba engleză Republica. Poudel a fost găsit mort pe 4 aprilie 2012 în apropierea hotelului Purwanchal Sekuwa Corner din Birtamode. Jurnalistul părea să fi fost bătut, înţepat cu o armă ascuţită şi aruncat apoi de pe acoperişul hotelului. Prezenta leziuni la cap, o fractură la mâna dreaptă şi alte tăieturi şi contuzii. Presa locală a chestionat şi arestat o serie de suspecţi, printre care şi proprietari de hoteluri, însă relatările privind originea acestui eveniment tragic sunt contrastante. Poliţia nu a reuşit să stabilească un motiv. Federaţia Jurnaliştilor Nepalezi crede că Yadav a fost ucis pentru investigaţiile sale privind prostituţia în zona Bus Park din Birtamod, în vecinătatea hotelului mai sus amintit, care i-ar fi atras duşmani. Jurnalistul a lăsat în urmă o soţie şi doi copii.

Surse: UNESCO, Committee to Protect Journalists, Nepal Monitor

 

 

 

Victima unui protest

Ahmed Ismail Hassan (22 de ani) era un cetăţean jurnalist care a filmat constant protestele pro-reformă din Bahrain, din momentul în care au început, în februarie 2011. Devenise celebru pentru asta printre jurnalişti, şi asta pentru că a tras mii de clipuri video înfăţişând ciocnirile dintre forţele de ordine şi prostetatari, clipuri pe care le încărca pe Youtube şi care erau folosite de instituţiile media regionale. În condiţiile în care autorităţile din Bahrain făceau eforturi să mascheze frământările sociale, blocând accesul jurnaliştilor străini şi hărţuindu-i, relatările video ale cetăţeanului jurnalist s-au dovedit a fi vitale pentru informarea publicului. La 4 aprilie 2012, Hassan documenta video o demonstraţie din Salamabad, un sat aflat la sud-vest de capitala Manama. După ce protestatarii au fost dispersaţi de poliţia locală cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, câţiva atacatori neidentificaţi, aflaţi la bordul unei Toyota Land Cruiser, au început să tragă cu muniţie adevărată în protestatari. Hassan a fost împuşcat în coapsa dreaptă şi a murit în spital dimineaţa următoare, în urma complicaţiilor. Jurnaliştii locali spun că Hassan a documentat într-o zonă restricţionată. Doi alţi jurnalişti au fost ucişi în Bahrain de la începutului protestelor.

Sursa: Committee to Protect Journalists

 

 

 

Victima unui conflict

Tânărul jurnalist Mahad Salad Adan (20 de ani) a fost asasinat la 5 aprilie 2012, în jurul orei 17.00, în apropierea casei sale din satul Howlwadag, la vest de Beledweyne, capitala provinciei Hiiraan. Martorii spun că la locul crimei se aflau trei indivizi mascaţi şi înarmaţi, dintre care unul ar fi fost ucis de forţele guvernamentale, potrivit postului somalez Shabelle. Adan, cunoscut mai ales sub numele de Mahad Jamal, fusese editor la postul de radio Vocea Hiiraanului înainte să lucreze ca şi corespondent local pentru cea mai mare instituţie de presă din Somalia, Shabelle Media Network. În ziua în care a fost omorât, jurnalistul relatase pe marginea unui conflict dintre Al-Shabaab, celula somaleză a grupului islamist al-Qaeda, şi Ahlu Sunnah Waljama, miliţia pro-guvernamentală din Somalia, care avusese loc în districtul Mahas. Forţele somaleze reuşiseră să preia controlul oraşului Beledweyne din mâinile islamiştilor la sfârşitul lui decembrie, însă controlul asupra localităţii a rămas fragil. Guvernul somalez a emis o declaraţie în care punea atacul pe seama facţiunii Al-Shabaab, însă insurgenţii nu şi-au asumat public responsabilitatea. Adan a lăsat în urmă o soţie şi un copil de două luni.

Surse: UNESCO, Committee to Protect Journalists