Am început seria de interviuri şi articole despre educaţia acasă în România pornind de la o căutare personală – ce aş alege, pentru copilul meu, dacă l-aş avea, în condiţiile în care sistemul şcolar din prezent este tot mai dezamăgitor? Am descoperit o comunitate în creştere de părinţi cu copii de vârste diferite, care au ales să îşi educe copiii acasă, într-un fel sau altul.
După o metodă sau fără metodă, inventând pe parcurs sau punând în aplicare modele propuse de alţii. Am remarcat că, deşi interesul vostru, al publicului cititor, pentru acest subiect, a fost chiar ridicat, comentariile iscate în jurul articolelor nu au atins virulenţa celor din urmă cu patru ani, când TOTB a lansat prima oară dezbaterea despre şcoala de stat versus educaţia acasă.Mi-ar plăcea să cred că acest lucru înseamnă o evoluţie a mentalităţii şi deschiderii înspre a accepta că există alternative la ceea ce am fost învăţaţi să percepem drept educaţie şi că aceste alternative, chiar dacă poate nu sunt la îndemâna oricui, pot fi soluţia multor familii care îşi doresc altceva pentru copiii lor.
Pe grupurile dedicate educaţiei acasă de pe reţelele de socializare vin tot mai mulţi părinţi care sunt curioşi să afle experienţele celor care deja îşi educă copiii acasă. Pun întrebări, urmăresc discuţiile, caută să afle cât mai multe informaţii, pentru că îşi pun problema alegerii acestei variante pentru copiii lor. Cei care au ales educaţia acasă oferă informaţii, cărţi pentru documentare, link-uri utile şi îşi împărtăşesc cu bucurie experienţele. Când sunt în acelaşi oraş, părinţi şi copii educaţi acasă se întâlnesc, pentru a se cunoaşte şi a pune la cale activităţi pe care să le facă împreună. Se creează prietenii, se schimbă informaţii, se oferă o mână de ajutor. Nimeni nu se plânge că este dificil să mergi pe drumul acesta, odată ales, deşi, în mod evident, nu este drumul cel mai simplu – mai comod ar fi să trimiţi copilul la şcoală şi cel puţin jumătate de zi să nu mai ai grija lui. Dar toată lumea recunoaşte că există mereu provocări, de la o zi la alta chiar, că regulile se scriu din mers, se inventează pe loc şi că soluţiile problemelor cu care se confruntă trebuie să fie mai inventive decât dacă ar fi optat pentru drumul clasic, bătătorit de toată lumea.
Pe lângă provocarea constantă ridicată de alegerea unei educaţii libere, diferite, părinţii (şi copiii) care merg pe această cale se confruntă şi cu dezaprobarea celor din jur, cu ridicările superioare de sprâncene şi reacţiile negative uneori virulente, care se învârt mereu în jurul aceloraşi prejudecăţi: că “strici” copilul, că va fi un neadaptat, că nu se va descurca în societate. Deşi ograda noastră cu “homeschooleri” este mult mai mică decât cea a Statelor Unite ale Americii sau Canadei, putem găsi liniştiţi, deja, exemple de copii perfect adaptaţi, gata să ofere societăţii ceea ce ştiu ei să facă, pregătiţi pentru încercări de orice natură, sociabili, inteligenţi, plini de cunoştinţe şi resurse şi mult mai hotărâţi în legătură cu ce vor să facă cu viaţa lor. Însă prejudecăţile rezistă şi în ţări cu o tradiţie mai îndelungată şi mai puternică în domeniul educaţiei acasă decât România. Aşa că părinţii care aleg această cale pentru copiii lor preferă să nu mai lupte cu ele, ci să se concentreze pe a le oferi copiilor tot ce îi poate ajuta şi susţine pe acest drum: experienţa proprie, accesul la informaţie, cărţi, încurajarea de a-şi descoperi şi urma pasiunile, activităţi cât mai variate, care să contribuie la dezvoltarea lor personală. Iar, prin aceasta, reuşesc, de fapt, să lupte cel mai bine cu prejudecăţile care îi înconjoară, demonstrând oricui vrea să vadă că educaţia acasă are rezultate mult mai bune decât educaţia în sistem.
Unul dintre aspectele foarte importante desprinse din discuţiile cu părinţi care educă acasă este că nimeni nu susţine că aceasta ar trebui să fie regula. Nimeni nu vrea să desfiinţeze sistemul şcolar de stat sau privat. De multe ori, acest lucru nu este bine înţeles, aşa că trebuie spus constant: cei care aleg ori susţin educaţia acasă nu se poziţionează ca “distrugători” ai sistemului clasic de învăţământ, ci pur şi simplu vor să aibă libertatea altei opţiuni pentru copiii lor. Libertatea de a alege cum va fi educat copilul tău ar trebui să fie un lucru firesc, care să nu stârnească atât de multe controverse. Poate că suntem pe drumul cel bun, în această privinţă, din moment ce dezbaterea temei pe TOTB nu a adus foarte multe comentarii negative, critice, la adresa părinţilor care aleg educaţia acasă. Dimpotrivă, au existat comentarii care au felicitat curajul acestor părinţi sau chiar au spus că au găsit inspiraţie în modelul oferit de ei. Legislaţia românească permite, în felul ei sucit, să îţi educi copilul acasă. Informaţiile există din belşug, resursele, la fel, astfel că nu este de mirare că tot mai mulţi părinţi analizează alternativele. O surpriză plăcută a fost să primesc mesaje de la tineri, de la adolescenţi, care au spus că şi-ar fi dorit ca părinţii lor să opteze (măcar de la un moment dat, dacă nu de la început) pentru educaţia acasă, în cazul lor.
Seria interviurilor cu părinţii care au ales o altfel de educaţie pentru copiii lor şi chiar cu copii educaţi acasă va continua la toamnă pe TOTB. Până atunci, să facem cunoştinţă cu Mary McCarthy, o mamă care a practicat multă vreme educaţia acasă pentru copiii ei şi care are câteva sfaturi, cuvinte de încurajare, pentru cei care pornesc pe acest drum:
“Dragă părinte nou-sosit în lumea educaţiei acasă,
Felicitări pentru decizie! Ai citit tot ce era de citit despre asta. Foarte bine. Doar că probabil eşti mai confuz acum decât înainte să te apuci de citit, pentru că nu există doi “experţi” care să fie de acord asupra modalităţii de a face homeschooling. Nu te îngrijora, vei face asta cu copiii tăi, în felul tău. Nu te speria nici de cei care îţi promit că copiii tăi vor lua Premiul Nobel când vor fi mari. Este posibil, orice este posibil, dar nu şi probabil. Scopul tău trebuie să fie să ai copii fericiţi, educaţi, cărora să le placă să înveţe. Nu te speria de cei care îţi spun că trebuie să ai casa impecabilă, curată şi organizată mereu. Când ai copiii acasă toată ziua şi ei fac tot felul de lucruri interesante, murdăria este inevitabilă, bucură-te de ea! Nu te speria de cei care îţi spun că ai nevoie de un orar strict, pe care să îl urmezi întocmai. Viaţa nu funcţionează aşa. Ar fi grozav să fie aşa, dar viaţa este imprevizibilă. Bucură-te de suprize. Priveşte-le ca pe nişte oportunităţi.
Mulţi oameni obişnuiţi au scris cărţi despre metodele lor de succes de a face educaţie acasă. Şi ei sunt ca tine, au fost în aceeaşi poziţie în care eşti tu acum şi asta trebuie să pricepi din cărţile lor: că nu sunt altceva decât părinţi obişnuiţi care şi-au educat copiii acasă şi tu poţi face asta, la fel cum au făcut-o ei. Fiecare a descoperit mici trucuri şi experimente care i-au ajutat şi care te pot ajuta şi pe tine. Însă mesajul de bază este că au reuşit. Aşa că de ce să citeşti aceste sfaturi de la mine, pe care nu le-ai cerut? Pentru că sunt o mamă care a făcut o groază de greşeli în cei 15 ani de educare acasă a copiilor. Şi sunt convinsă că mai am destule greşeli de făcut, la fel ca tine. Vei avea multe îndoieli. Te vei întreba dacă poţi, într-adevăr, să îţi educi copilul? L-ai învăţat să meargă şi să vorbească, să se îmbrace şi să se hrănească, să deosebească binele de rău. Cum pot ABCD şi 1234 să fie mai dificile? Gândeşte-te câte l-ai învăţat deja, fără o programă!
Grupurile de sprijin nu sunt obligatorii. Dacă ai noroc, poate găseşti un astfel de grup în apropiere şi se va mula pe dorinţele tale. Dacă nu, nu e sfârşitul lumii. Poţi urca copiii în maşină şi să îi duci la muzee, în parcuri, la festivaluri, oriunde doreşti. Poţi forma tu un grup. Sau poţi să îţi educi copiii fără vreun grup în preajmă. O altă provocare este să alegi o metodă, o programă. Şi pe aceasta o poţi inventa pe parcurs, cu ajutorul resurselor oferite de biblioteci şi de multe alte surse. O programă poate părea o idee bună, la început, dar se poate dovedi restrictivă, în timp greu de urmat şi, destul de repede, te vei gândi să o abandonezi – iar copiii vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa asta! Ascultă-i, este vorba de educaţia lor! Învăţarea trebuie să fie un proces plăcut pe tot parcursul vieţii, aşa că nu te crampona de lucruri care vezi că nu le plac. Găseşte alte metode, experimentează lucruri noi şi acceptă faptul că nimeni nu poate fi foarte bun la toate şi nimeni nu este gata să înveţe ceva pentru că aşa cere o programă. Copilul tău nu este un om de ştiinţă în miniatură, doar o persoană cu idei proprii, inclusiv despre ce are nevoie să înveţe. Trei ore de sudoare şi nervi pentru o pagină de exerciţii cu substantive dintr-un caiet de lucru nu înseamnă că copilul a învăţat substantivele, ci înseamnă “urăsc exerciţiile cu substantive”. Încearcă ceva mai distractiv decât oferă un manual sau un caiet de exerciţii!
Dacă ai mai mulţi copii, de vârste diferite, nu lucra cu ei pe nivele, îi face să se simtă comparaţi unii cu alţii, iar nu asta urmăreşte educaţia acasă. Permite fiecărui copil să îşi urmeze interesele proprii. Fiecare copil este diferit. Tu, ca părinte, trebuie să înveţi să îi respecţi şi să îi încurajezi ca indivizi unici. Şi acum ajungem la partea cu rudele. Pentru că toţi le avem, uneori chiar avem prea multe. Şi poate unele dintre ele te-au considerat ciudat înainte de a-ţi anunţa decizia că vrei să faci educaţie acasă cu copiii tăi. Zâmbeşte, fii amabil şi hotărât când vine vorba de decizia ta. Unii dintre cei din jurul tău au nevoie de dovezi, au nevoie să vadă progresul, alţii vor considera oricum că eşti total incompetent. Nu-ţi fie teamă să le ceri părerea sau chiar ajutorul: spre exemplu, să rogi bunicul să îi arate nepotului cum face el un lucru pe care îl face foarte bine. Aşa poţi câştiga, în timp, aliaţi. În cazul rudelor pe care nu le poţi convinge, împacă-te cu ideea, nu ai ce face. Scopul tău este să te concentrezi pe copii şi pe educaţia lor, nu să demonstrezi rudelor tale că nu au dreptate.
Vei avea zile cu îndoieli. Este în regulă. Asta s-ar fi întâmplat şi dacă nu alegeai educaţia acasă. Nu forţa lucrurile. Părinţii care fac homeschooling nu sunt perfecţi, crede-mă. Viaţa îţi aduce pe tavă şi câte un dezastru. Uneori, în momente mai dificile, unii părinţi preferă să îşi trimită copiii, totuşi, la şcoală (sau înapoi la şcoală). Dar este mai bine să îi incluzi în problemele familiei şi să munciţi toţi, împreună, pentru a le rezolva. Dacă copilul a fost la şcoală şi îl retragi de acolo pentru a-l educa acasă, ţine minte că are nevoie de o perioadă de decompresie. Cu cât mai mult a fost în sistem, cu atât mai lungă este perioada de decompresie şi asta este ceva normal. O altă întrebare des apărută: am nevoie să ştiu orice subiect ca să îl “predau” copilului? Nu, deloc. Dacă ar fi aşa, n-ar trebui să fac faţa pe care o fac când băiatul meu îmi explică cum funcţionează calculatoarele sau sistemul hidraulic al unui 747. Cel mai bine este să înveţi împreună cu copilul şi să arăţi interes pentru ce îl interesează pe el. Este în regulă să pui întrebări prosteşti. Pentru copil este important să îi ceri ajutorul sau părerea.
Ignoră miturile despre super-mame (sau super-părinţi). Toţi am auzit poveşti despre acei părinţi cu o viaţă perfectă, cu replici ale navelor spaţiale în curtea din spate şi copii gata să zboare pe Lună. Nu te agita dacă copilul tău abia şi-a dat seama cum să lege un bec la o baterie. Unii părinţi exagerează. Iar pentru cei nou-sosiţi în homeschooling există mereu tendinţa puternică de a sări cu capul înainte în a face totul, orice, deodată. Vrem totul pentru copiii noştri, dar asta îi oboseşte şi îi extenuează de puteri. O perioadă de relaxare după activităţi mai intense este bine-venită. Nu uita că şi tu înveţi, alături de copilul tău, aşa că şi tu meriţi să te relaxezi. Copiii te vor iubi pentru asta. Dacă ei sunt fericiţi şi interesaţi să înveţe, atunci înseamnă că da, faci educaţia acasă cum trebuie! Şi, în scurt timp, înainte să îţi dai seama, tu vei sta deoparte şi te vei uita la copiii tăi cum învaţă singuri şi că asta s-a întâmplat total diferit faţă de cum îţi spunea o programă sau o carte oarecare că ar trebui să se întâmple. Felicitări! Tocmai ai devenit expert!” (Articol apărut în revista Home Education Magazine)
Despre cum vede o mamă progresele copilului său educat acasă, în România, puteţi citi şi pe blogul Caiet pentru şcoala de acasă.
Materialele video de mai jos vorbesc, la rândul lor, despre faptul că şcolarizarea nu înseamnă educaţie şi că sistemul de şcolarizare este mai degrabă o închisoare decât o cale spre devenirea personală:
În final, o observaţie personală: am fost întrebată de ce scriu numai despre părinţi care aleg educaţia acasă, despre homeschooling şi beneficiile sale şi de ce nu scriu despre sistemul şcolar românesc, cu hibele şi realizările lui. Răspunsul este simplu: despre sistem, cu hibe şi realizări, scrie toată lumea. An de an, de la examene de capacitate la cele de bacalaureat, din perioada tezelor şi simulărilor până la cea a rezultatelor verii, de la admiteri până la diplome de licenţă sau master, toată presa, toate blogurile, toate televiziunile vorbesc despre sistemul românesc de educaţie, despre probleme sale sau despre cazurile fericite cu olimpici premiaţi la nivel internaţional. Prin seria despre educaţia acasă de pe TOTB am încercat să vedem alternativa. Când toată lumea vorbeşte în continuu despre acelaşi lucru şi aceleaşi probleme, de ce să nu încercăm să găsim şi să discutăm alte variante? Să descoperim alternativa? Despre asta vorbim în această serie, care va reveni la toamnă cu noi interviuri şi opinii sau experienţe povestite de familii şi copii care practică diverse forme de educaţie acasă în România.
În aceeaşi serie:
Pro-educaţie acasă sau anti-şcoală?
“Copiii sunt oameni. Merită să fie trataţi cu demnitate şi respect”
“În sistem, copilul tău se obişnuieşte să nu mai gândească singur”
“Lucrurile pe care le ştiu cel mai bine nu le-am învăţat niciodată în şcoală”
Educaţia acasă: homeschooling şi unschooling
Cât te costă să îți educi acasă copilul?
“Cred că educația adevărată, care contează și care rămâne, se face în familie”
Școlile ar trebui să fie ca niște biblioteci, nu ca niște închisori
Educaţia obligatorie nu înseamnă şcolarizare obligatorie
Alegerea viitorului pentru copilul unui downshifter: şcoala în sistem sau educaţia acasă?
Şcoala de acasă le surâde cititorilor
Mai are valoare şcoala românească? Şcoala de stat vs Homeschooling
3 comentarii
Am şi eu o întrebare…copiii care fac home-schooling trebuie să dea şi examenele celor care urmează şcolile de stat, sau private, gen bacalaureat, capacitate, etc? De asemenea, facultăţile şi firmele la care vor vrea să se angajeze recunosc progresul lor de acasă?
Buna, Emilian,
Copiii care fac homeschooling in Romania sunt, de regula, inscrisi la o scoala – umbrela, din afara Romaniei, o scoala care ofera, la finalul “ciclului de studiu”, certificarea necesara copilului (o foaie matricola recunoscuta in Romania), ca atare copilul nu este nevoit sa treaca prin examenele din sistemul romanesc, el fiind evaluat altfel. Un copil poate face si liceul acasa, in acelasi fel, el primind o diploma la final care trebuie echivalata in Romania, daca doreste sa se inscrie la o facultate de aici. Facultatile din SUA sau alte state sunt mult mai deschise, chiar, in a primi copii scoliti acasa, au chiar locuri speciale pentru ei cuprinse in numarul de locuri din fiecare an. Daca vei citi articolele din seria noastra despre educatia acasa, mai ales interviurile cu mamele care se ocupa de asta alaturi de şi pentru copiii lor, vei gasi multe informatii despre cum poti sa iti educi copilul acasa in Romania si care sunt pasii de urmat. De asemenea, daca vei cauta pe Facebook grupuri precum Homeschooling in Romania sau Viata fara scoala, vei gasi acolo multi parinti care fac educatie acasa cu copiii lor si care iti vor putea oferi foarte multe raspunsuri si informatii. Firmele care angajeaza tineri se uita de cele mai multe ori la ce stiu ei sa faca, nu la cate diplome au in spate. Iar diplome se pot obtine si daca studiezi de acasa, in fond, invatamantul la distanta nu e o noutate nici in Romania (sau la fara frecventa, cum era mai demult).
Numai bine,
Camelia
Foarte bine pusa problema educatiei in acest articol.