Liberia primește bani de la Norvegia ca să nu-și mai taie pădurile

0

Liberia devine prima țară de pe continentul african care oprește complet tăierea pădurilor în schimbul ajutorului financiar din partea Norvegiei care va trimite 150 de milioane de dolari pentru a opri defrișările din Liberia până în 2020.

 

7929939234_bf52321b39_z

Pădurile din Liberia nu sunt la fel de mari ca în alte țări din Africa, dar aici se găsesc o mare parte din ultimele păduri tropicale din Africa. Liberia are și o biodiversitate bogată care include ultimele populații viabile de cimpanzei vestici, elefanți de pădure și leoparzi.

De la sfârșitul războiului civil în 2003, tăierile ilegale s-au înmulțit. În 2012, președintele Ellen Johnson Sirleaf a dat licențe companiilor pentru a tăia 58% din pădurile tropicale din țară. În urma protestelor, permisele au fost retrase.

Inițial, Norvegia va finanța monitorizarea și supravegherea pădurilor, iar potrivit înțelegerii, Liberia nu va mai elibera concesiuni pe suprafețe forestiere, până ce nu vor fi reevaluate cele existente de către o comisie independentă.

Autoritățile din Liberia și-au asumat responsabilitatea de a declara 30% din suprafața împădurită arie protejată până în 2020 și va gestiona un sistem de plăți directe către comunități pentru a proteja pădurile.

Experții susțin că tăierile ilegale au luat amploare în Liberia din cauza lipsei de bani, iar epidemia de Ebola pune presiune foarte mare asupra economiei țării.

Sursa: BBC

Puteți citi și:

Biserică versus arie naturală protejată: cazul Bucegi

Patru activiști anti-defrișare din Peru au fost omorâți

Brazilia i-a arestat pe “cei mai mari distrugători” ai pădurilor amazoniene


Leave A Reply