Lentile de contact… pentru un elefant deprimat că nu mai vede bine lumea din jur

0

Elefantul african C’sar de la o grădină zoologică din North Carolina (SUA) a ajuns la vârsta de 38 de ani şi se pare că are nevoie de lentile de contact corectoare, pentru că problemele sale cu vederea l-au adus într-o stare avansată de depresie. Dacă va primi aceste lentile, va fi primul elefant din lume în această situaţie – o premieră mondială atât pentru elefanţi, cât şi pentru lumea medicală.

 

 

A slăbit, a trecut printr-o operaţie de cataractă destul de neplăcută şi este deprimat: elefantul C’sar de la grădina zoologică din Asheboro, North Carolina (SUA), i-a pus pe gânduri pe îngrijitorii săi, care au luat în considerare ideea îndrăzneaţă a unui „pionierat” în medicina pentru pachiderme, şi anume de a-i crea lui C’sar o pereche de lentile de contact de dimensiuni considerabile, care să i se potrivească şi să îl ajute să vadă din nou bine. Criticii ideii spun că aşa ceva nu s-a mai făcut niciodată în lume şi că poate nu ar fi sigur ca elefantul în cauză să fie subiectul primului experiment de acest fel. Dar, din 2010 încoace, de când problemele sale cu vederea au devenit tot mai serioase, acesta s-a schimbat total, fiind tot mai trist şi mai dezinteresat de ceea ce se întâmplă în jurul lui.

Ochii elefantului sunt mai mari decât cei ai unui cal, iar lentilele corectoare vor trebui să fie extrem de fine şi cam de trei ori mai mari decât cele necesare ochiului uman. Până în luna august, C’sar se va recupera complet după operaţia suferită la ochi în luna mai, iar din acel moment calea este deschisă pentru apariţia lentilelor în viaţa lui. Tehnologia pentru a crea lentile de contact pentru animale există, dar de puţină vreme, însă o companie germană şi-a asumat misiunea de a face lentilele pentru elefant, dacă decizia medicilor veterinari şi a îngrijitorilor lui C’sar va fi de a încerca această metodă. Medicii care l-au operat pe elefant consideră că lentilele corectoare l-ar ajuta foarte mult să îşi revină, să se simtă mai bine şi să fie mai fericit.

 

Sursa şi foto: Huffington Post


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger