După incidentul groaznic din New Delhi de anul trecut, când o studentă a fost bătută și violată în grup într-un autobuz din capitala Indiei, trei studenți la inginerie auto din orașul Chennai au creat lenjeria anti-viol pentru a preveni molestarea sexuală. Aceasta este prevăzută cu electroșocuri și cu sisteme GPS și GSM ce trimit semnale de alarmă părinților fetei agresate și poliției.
Lenjeria are în dotare și senzori de presiune și îl poate cutremura pe atacator cu până la 82 de șocuri electrice a câte 3.800 de volți, scrie Times of India. “O persoană care va încerca să molesteze o fată va avea parte de șocul vieții atunci când se activează senzorii de presiune, iar modulele GPS și GSM vor trimite un sms la numărul de urgență 100, precum și părinților fetei”, spune studenta Manisha Mohan, care a venit cu ideea.
Manisha a realizat prototipul echipamentului anti-viol împreună cu colegii ei Rimpi Tripathi și Neeladri Basu Pal, iar acum îl finisează pentru a-l scoate pe piață în luna aprilie. Studenta spune că a contactat Institutul Național pentru Tehnologia Modei din India pentru a o ajuta să găsească materialul textil adecvat pentru produs pentru ca acesta să poată fi spălat. Manisha mai spune că a fost inspirată de violul în grup din New Delhi și de molestarea sexuală a unei muncitoare din orașul Bangalore. Aflați mai multe în clipul Mashable de mai jos:
4 comentarii
3800 de KILOvolti? ori sunt 3800 de volti ori 3.8KV. get your facts straight, people 🙂
Wrong, wrong wrong! Violul nu se previne prin lenjerie speciala (sau prin a te imbraca intr-o burka sau prin a nu iesi in oras), violul se previne prin educatie si prin pedepse aspre. Lenjeria asta e inca chestie care pune responsabilitatea prevenirii violului asupra potentialelor victime. Este stupid, absolut stupid!
“violul se previne prin educatie si prin pedepse aspre. Lenjeria asta e inca chestie care pune responsabilitatea prevenirii violului asupra potentialelor victime”
Multumesc, Eliza. Exact asa cred si eu. Incidentele astea apar in primul rand pt ca in India barbatii nu sunt invatati sa trateze femeile cu respect, ca pe niste fiinte umane cu aceleasi drepturi ca si ei. De fapt, daca ne uitam pe statistici, se observa usor ca le trateaza mai rau ca pe animalele de companie – batute cu salbaticie, sechestrate, violate, ucise daca nu se supun vointei lor. Cifrele sunt asa de ingrijoratoare, incat asociatiile pt drepturile omului vorbesc deja de genocid si cer masuri imediate
Singurul raspuns ,,calibrat,, la violenta in general si in particular la viol este cate un glont aplicat agresorilor. Aceasta inainte sa se produca actiunea. Este adevarat ca nu este atat de simplu, exsista o trauma si dupa ce ucizi ticalosi, dar vreau sa cred ca este mai tolerabila aceasta.