Leii de mare din specia Steller sunt aproape de a-şi schimba statutul pe lista speciilor aflate în pericol sau pe cale de dispariţie: NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) propune scoaterea lor din categoria “specii în pericol”, dat fiind că populaţia speciei s-a îmbogăţit considerabil în ultimii ani.
Leul de mare estic Steller este întâlnit pe coasta vestică a SUA, între Alaska şi California. Specia este, în prezent, considerată în pericol şi clasată ca atare în lista ce urmăreşte evoluţia speciilor pe planetă. A fost prima dintre speciile de lei de mare adăugată acestei liste la capitolul „în pericol”, în 1990, din cauza declinului brusc al populaţiei, pornit de la faptul că oamenii vânau leii de mare în exces, deoarece se temeau că le vor fi competitori în goana după peşte. Totuşi, fenomenul a fost stopat, susţin specialiştii NOAA: în 1997, existau aproximativ 34.000 de lei de mare, estimativ, iar în 2010, cifra bate 70.000 de exemplare, spun noile estimări. Oamenii de ştiinţă susţin că populaţia speciei a crescut cam cu 4,3% pe an, de la sfârşitul anilor 1970 încoace, datorită notorietăţii câştigate de specie, scăderii vânătorilor, legilor mai bune privind protecţia animalelor şi modificărilor de comportament uman datorate educaţiei mai bune în privinţa coexistenţei cu animalele.
Revizuirea situaţiei speciei a fost începută de NOAA în iunie 2010 şi finalizată în luna martie a acestui an. Potrivit specialiştilor grupului, specia întruneşte condiţiile necesare pentru scoaterea ei de pe lista speciilor aflate în pericol. Totuşi, problema va urma calea unei dezbateri publice, de 60 de zile, când toţi cei care doresc să comenteze ori să conteste propunerea o pot face (din 18 aprilie până în 18 iunie). Ulterior acestei perioade, agenţia va emite o decizie finală. Chiar dacă specia îşi va schimba statutul în această listă, va fi pus în practică, în continuare, un plan de monitorizare de 10 ani, pentru a fi urmărită evoluţia demografică a speciei. Leii de mare vestici, diferiţi genetic de fraţii lor de pe coasta de est, vor rămâne cu statutul de specie aflată în pericol, dat fiind că în cazul lor nu s-a înregistrat o creştere constantă şi considerabilă a populaţiei.
Sursa: OAP
Foto: Jamie King, ADFG