Compania daneză, producătoarea celebrelor jocuri Lego, a decis ca până în 2030, piesele de joc nu vor fi mai realizate din plastic pe bază de petrol. Lego se află acum în etapa în care investeşte milioane de euro pentru a găsi o alternativă la ubicuul material din care sunt fabricate cele 60 de miliarde de “cărămizi” care ajung în mâinile copiilor din mai toată lumea.
“Dacă ne uităm la amprenta de carbon a companiei, cea mai mare parte a impactului provine din activităţile de dinaintea producţiei – din etapele de dinainte ca noi să primim materia primă la fabrică,” explică Roar Trangbaek, responsabilul de relaţii cu presa, al Grupului Lego. Trei sferturi din amprenta de carbon a companiei daneze corespunde extracţiei şi prelucrării petrolului folosit pentru obţinerea plasticului din jucării.
După ce Lego a investit în ridicarea unei centrale eoliene, care să genereze energie folosită în fabrici, şi după ce a înlocuit ambalajele cu unele din carton prietenos cu mediul, firma daneză a decis că principala provocare va fi folosirea unor materiale al căror impact pentru mediu să nu fie atât de ridicat ca cel al plasticului pe bază de petrol. Astfel, compania direcţionează în prezent un miliard de coroane daneze, echivalentul a 150 de milioane de euro, pentru crearea unui centru de cercetare în domeniul materialelor sustenabile. Centrul se va deschide anul viitor şi va avea 100 de angajaţi, a căror responsabilitate va fi să găsească noi materiale din care să fie realizate jucăriile şi ambalajele lor. În acest sens, va colabora cu universităţi şi organizaţii neguvernamentale din lume. Lego nu intenţionează să renunţe la plastic, ci doar să găsească noi formule de obţinere a plasticului, fără să folosească petrol.
Deşi au luat în calcul folosirea plasticului reciclat, danezii spun că urmăresc mai degrabă crearea unui plastic din surse biologice, din moment ce reciclarea plasticului e un proces costisitor şi anevoios. “Anul trecut, am reciclat echivalentul a 70 de milioane de cărămizi Lego. Putem face asta în propriile fabrici, fiindcă avem garanţia că produsul finit va fi de bună calitate. Nu putem risca nici calitatea, nici siguranţa produsului. Problema folosirii materialelor reciclate în alte părţi este că nu ştim ce conţin,” a mai arătat Trangbaek.
Această decizie vine la mai puţin de un an după ce, în urma unei intense campanii derulate de Greenpeace, Lego a anunţat că va renunţa la parteneriatul cu compania Shell Oil. Din anii 1960, produsele Lego au avut marca Shell Oil pe staţiile de benzină de jucărie, camioane de transport sau chiar maşini de curse. Aceste piese s-au vândut în staţiile de benzină Shell din 26 de ţări din lume. Contractul actual al Lego cu Shell a fost refăcut în 2011 şi valorează aproximativ 110 milioane de dolari.
Sursa: FastCoexist
Puteţi citi şi:
Un băiat de 13 ani a inventat o imprimantă Braille din piese Lego