Legenda luptătorului de Facebook

Trei prieteni de-ai mei s-au mutat într-o vară în Berlin. Unul dintre motive era toleranța berlinezilor față de consumatorii de marijuana. Cei trei s-au mutat în iulie și în august era programată Hemp Parade, parada cannabisului – o orgie a libertății dacă ai plecat dintr-o țară care te tratează ca pe un copil retardat cînd vine vorba de alegerea substanțelor pe care îți faci distracțiile. În ziua mult-așteptată, cei trei, deși o pîndiseră cu înfrigurare, n-au mai ajuns la paradă. Au stat acasă, au fumat iarbă și i-a luat lenea. 

de Dan Sociu

Cam aceeași poveste a fost și cu protestul anti-ACTA. 40 000 de bucureșteni au confirmat pe Facebook prezența în Piața Universității și numai 2000 s-au ținut de cuvînt, ceilalți au rămas probabil acasă (era ger), probabil pe Internet, probabil pe Facebook.

N-a fost o surpriză, sunt atîtea cauze și evenimente sociale bifate fără nicio consecință pe Facebook. De data asta a fost totuși altceva – unu, s-au anunțat foarte mulți, mai mult decît la orice alt protest de pînă acum (cu excepția celui de anul trecut împotriva Catedralei Neamului, anulat chiar de organizator) și doi, ceea ce era în joc erau chiar regulile jocului. Ne așteptam de ani de zile să se întîmple asta, Internetul prea era necontrolat ca să nu stîrnească turbarea control-freakșilor. Banii sunt doar un pretext , miza e puterea. Și cînd a început să se întîmple, nu ni s-a părut real. Îmi amintesc ce senzație de irealitate am avut în ianuarie 2010 cînd au început să dispară de pe youtube clipurile mele preferate. În fiecare zi, Warner Bros îmi confisca, numai ca să-și arate mușchii, teritorii din memoria mea sentimentală. Pentru că Internetul nu e doar un instrument, e memorie externă, e fenotip, o prelungire a personalității mele. Am cu Internetul o relație personală, simbiotică și orice legislator care nu ține cont de natura acestei relații mă ignoră pe mine ca persoană.

Și aici e de fapt problema – simbioza dintre noi și Internet ne confuzionează. Sună a Science-Fiction ce spun, pentru că e – trăim într-o realitate SF la care mințile noastre n-au apucat încă să se adapteze. Tehnologia ne-a pus astfel de probleme dintotdeauna, dar niciodată ca acum. Nu mai știm ce e real și ce nu e pentru că nu avem cu ce să comparăm – trecutul ne ajută prea puțin. La protestele anti-ACTA au venit 2000 din 40 000, cîți se anunțaseră, deci 38 000 de oameni n-au considerat reală promisiunea făcută pe tastatură,  a fost ca și cum și-ar fi anunțat prezența – ca într-un joc. Facebook e lumea lui ca şi cum – discuţi pe wall cu partenerul tău, care e în pat, lîngă tine. Te cerţi în public cu un prieten care e în acelaşi timp pe messenger. E teatru, e videogame, nu e rețea de socializare, aşa cum, după o veche definiţie sociologică, un compartiment de tren nu e o societate.  E şi real, îl investim cu real, unii dintre noi trăiesc mai mult acolo, în acelaşi timp, avînd un statut ontologic dubios, ca becul lui Bacovia, care agonizează în piaţa tristă, există… nu există, nu ne dăm seama în ce măsură acţiunile din acest spaţiu au consecinţe în viaţa-viaţă. Pînă şi interlopii – cum sunt cei din clanul sportivilor din Berceni – care ţin de obicei cu dinţii de strategia ciocu mic,  au conturi pe FB. Se expun pentru că nu li se pare prea adevărat. Ceea ce înseamnă că:

– dacă vrei să produci un efect în lumea off-line, Facebook-ul, Twitter și Internetul în general sunt doar unul dintre mijloace (și în nici un caz scopuri în sine, cum li se pare multor luptători – de – Facebook – pentru- Facebook); sintagme de genul Revoluția Facebook sunt glume;

– nu suntem pregătiți pentru democrația directă, procesul electoral nu se poate încă face din tastatură; în această discuție , tînărul reprezentant al Indignados îi reproșează seniorului euro-politician că nu înțelege schimbările tehnologice ale momentului, că avem nevoie de alte forme democratice, în care să fie toți cetățenii incluși și consultați și că tehnologia ne permite așa ceva; tehnologia ne permite așa ceva dar noi încă nu suntem pregătiți; cum să iei marile decizii din tastatură, cînd 19 oameni din 20 apasă pe întrerupător și se miră cînd se aprinde becul.