Legea minelor se întoarce. Mobilizare generală azi, în faţa Parlamentului

1

Legea specială cu dedicaţie pentru RMGC, care a scos zeci de mii de oameni în stradă din luna septembrie a anului trecut şi până în iarnă, intră astăzi pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, în aşteptarea votului final, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în ceea ce priveşte această lege.

 

 

Deşi Senatul a respins legea, iar raportul Comisiei Speciale pentru Roşia Montană a fost unul negativ, Camera Deputaţilor poate, totuşi, să răstoarne decizia şi să ignore vocea străzii din ultimele cinci luni. În aceste condiţii, Uniţi Salvăm şi toţi cei implicaţi în mişcarea de protest lansează un nou apel pentru a ieşi în stradă: astăzi, la ora 13, în faţa Palatului Parlamentului, la intrarea dinspre Parcul Izvor, sunt aşteptaţi toţi cei care se opun votării acestei legi. „Ne adunăm în faţa Parlamentului ca să exprimăm încă o dată indignarea că în România corporaţia face legislaţia!”, sună îndemnul la protest postat pe pagina de Facebook a evenimentului.

Şi dacă nu puteţi ajunge la protest, dar doriţi să vă implicaţi, puteţi participa prin a vă suna deputatul care vă reprezintă şi a-i cere să nu voteze pentru legea minelor. Informaţiile şi contactele tuturor deputaţilor se pot găsi aici. Detalii în direct despre desfăşurarea evenimentelor puteţi urmări pe paginile de Facebook Rosia Montana in UNESCO World Heritage şi Uniţi Salvăm.

 

Sursa şi foto: Uniţi Salvăm

 

Puteţi citi şi:

Grele încercări pentru mediul din România în 2013

„Uniţi Salvăm” – Istoria protestului pentru Roşia Montană, în imagini

Proiectul de lege pentru Roşia Montană, preluat în proporţie de 70% în noua lege a minelor


Un comentariu

  1. Este de iesit in strada. Partea buna este ca genul acesta de lege nu are cum sa treaca de C.C., legile nu se pot da decat pentru toti. Dar ideea e ca jegurile astea de oameni nimerite cum necum in parlament nu vor sa inteleaga mesajul.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger