Legea împotriva risipei alimentare împiedică și mai mult oamenii nevoiași să beneficieze de alimente redistribuite

0

Legea pentru combaterea risipei alimentare este doar un instrument electoral, fără un impact real asupra fenomenului în România. Claudia Apostol, campaigner de-clic, spune că șansele de a îmbunătăți legea aflată acum pe masa Comisiei de Industrii din Camera Deputaților stau în oamenii care vor susține campania lansată pe platforma de-clic. Puteți semna petiția aici.

De ce o campanie de-clic împotriva risipei alimentare?

De ce nu? România este codașa Europei la gestionat deșeuri în general, iar mâncarea se pare că nu a scăpat acestui cerc vicios. În loc să ne preocupe modalitățile prin care o cantitate tot mai mică de alimente să ajungă la incinerator sau la groapă, noi ne străduim să îngroșăm tonele de deșeu pe care oricum le gestionăm prost, și, după cum s-a văzut în ultimele luni, doar pe hârtie.

Ne-am tot interesat și noi în legătură cu stadiul discuțiilor pe această temă – am aflat că a apărut o propunere legislativă, apoi încă una – inflație de propuneri de combatere a risipei, ai zice! Doar e an electoral, titlurile de genul ”Partidul X propune ca supermarketurile să fie obligate să doneze mancarea!” fac minuni! Și cam atât, pentru că în fapt ele nu vor schimba nimic. Nu în forma în care au ajuns pe masa plenului.

Din fericire, dacă putem spune așa, legea a fost întoarsă la Comisia de Industrii – comisia de fond. Da, știu, e straniu ca ”industria” să reglementeze ce se întâmplă cu mâncarea din supermarketuri, dar asta e. Avem o ultimă șansă să corectăm prevederile acestei legi și să obligăm parlamentarii să nu se mai joace cu mâncarea, ci să facă o lege cu șanse să schimbe ceva.

Câtă susținere există pentru legea actuală?

Cum spuneam, suntem în an electoral, sună prea bine titlul acestei legi ca parlamentarii să nu se grăbească să își lege numele de o măsură populistă. Vrem să fie clar acest detaliu: legea e ineficientă acum, nu impune nimănui nimic, nu încurajează prin niciun fel de măsură fiscală sau administrativă nici supermarketurile, nici organizațiile care ar putea prelua donațiile, mai mult chiar împiedică pe viitor înființarea de bănci alimentare așa cum în alte țări există.

Ce șanse sunt pentru reducerea risipei alimentare în forma actuală a legii?
Zero, aș spune. Și nu o spunem doar noi, dar și cei care se străduie de ani buni să împiedice tonele de alimente bune pentru consum să ajungă la gunoi. Legea asta, acum, în forma în care s-a întors în comisia de industrii, e apă de ploaie pentru subiectul risipei alimentare.

De unde pleacă risipa alimentară în România?
Cauzele sunt multiple. La fel și paleta de probleme pe care le ridică un potențial proiect de lege care să modifice comportamentul României la nivel de țară în problema risipei alimentare. Evident că una dintre cele mai grave probleme este aceea că noi, ca stat, avem interes zero pentru tema asta. Urmăresc de câțiva ani secțiunea rezervată acestui subiect pe site-ul ministerului agriculturii și ultima (și singura) întrunire pe tema risipei alimentare s-a produs în 2014. Ca cetățean nu primesc alte informații, nu știu cine ce face acolo, dacă face ceva, pe cine interesează – dacă interesează pe cineva.

Și atunci, să nu ne mire că publicul larg manifestă și el același nitel de interes pentru câtă mancare aruncă. Nu avem cifre exacte, pentru că nu avem statistici legate de câte tone risipim, dar când spui cuiva că nu e bine să arunce la coș, ci să găsească altă utilizare acelor alimente, îți va arăta, pe bună dreptate, că marii risipitori de hrană fac asta zilnic și că orice ar face el, ca individ, este nesemnificativ în comparație cu cantitățile colosale de hrană care se pierd în fiecare seară la poarta supermarketurilor.

În definitiv, suntem părtași cu toții. De la autorități, la fiecare dintre noi, consumatorii. E un cerc vicios care trebuie spart.

Momentul ăsta în care apare o propunere legislativă este în egală măsură o oportunitate, dar și un pericol. Un pericol pentru că dacă la finalul procedurii parlamentare vom afla din presă cât de frumoasă și justițiară e legea asta, slavă parlamentului, și publicui se va culca pe o ureche că iată, nu se mai aruncă și mancarea ajunge la săraci, e clar că lucrurile vor sta mai prost chiar decât stau azi.

Câte șanse are campania de-clic de a schimba legea în bine?

Vom vedea. Șansele unei campanii sunt date de cei care o susțin. Cu cât vom fi mai mulți și mai fermi, cu atât parlamentarii vor fi nevoiți să reacționeze. Este în același timp o campanie grea, pentru că pornim de la premisa că inițiatorii și parlamentarii care urmează să voteze acest proiect, și care au în general un apetit pentru măsurile propagandistice în sezonul ăsta, trebuie convinși că legea pe care o susțin nu aduce nimic bun, indiferent ce titlu poartă.

Nu prea avem cifre la zi care să ne vorbească despre câtă mâncare aruncăm zilnic. Câtă ardem, în loc să o redistribuim – pentru că nu măsoară nimeni asta. Dar știm, de exemplu, câți copii merg seara la culcare flămânzi. Cam unul din zece. Risipa alimentară nu e doar o chestiune cu implicații economice, ci profund sociale. La nivel mondial hrana risipită zilnic în Europa și SUA ar putea hrăni restul populației de câteva ori, cu ușurință. Există sute de tone de alimente care ajung la gunoi și nici măcar nu au fost scoase din ambalaj. Asta este realitatea, iar în România stăm prost și vom sta și mai prost dacă ne imaginăm, sau ne vom lăsa convinși că legea asta în forma ei actuală, chiar urmărește să diminueze risipa de alimente și că măsurile enunțate în textul ei vor face ca săracii să primească acea mâncare.

Propunerile noastre sunt simple – nu poți pretinde supermarketurilor să doneze dacă pentru ei este mult mai ieftin să arunce. Atunci, tu ca stat, scumpește arderea și aruncarea la groapă. Fă-l să investească timp, creativitate, resurse în a găsi soluții care să îi scadă prețurile de operare, pentru că asta este singurul său interes. Apoi nu poți pretinde nici organizațiilor umanitare să facă distribuție de alimente, care presupune o serie întreagă de condiții de siguranță, deloc ușor de respectat, dar să o facă fără nici un fel de beneficiu, nici măcar pentru recuperarea costurilor de operare. Dacă îți închipui, tu, ca stat, că supermarketul va dona doar pentru că tu spui că poate (ceea ce putea și până acum, situația nu se schimbă cu nimic!), dar fără să îl încurajezi, atunci legea asta este degeaba.

Șansele să se schimbe ceva cresc dacă ne aplecăm un pic asupra experienței altor state și vedem ei cum procedează? Ce este aceea o bancă de alimente și de ce la noi nu există decât o singură inițiativă similară? Ce le-a împiedicat să apară? De ce nu beneficiază cei cu venituri reduse de asemenea inițiative. Pentru că statul îi împiedică, și o va face, din ce în ce mai dur, dacă această lege trece în forma actuală.

Zic că avem destule motive să încercăm să o schimbăm!


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger