Leacurile bunicii, pe cale de dispariţie?

3

Zvonurile despre noile reglementări europene privind statutul plantelor medicinale şi al tratamentelor naturiste au ajuns şi la urechile voastre? Vom ajunge oare să ne tratăm doar cu pastile pentru că nu vom mai şti ce beneficii ne aduc plante folosite de sute de ani, precum sunătoarea, măcieşul sau păducelul? Sau vom avea mai mult de câştigat prin atribuirea calităţilor „vindecă” sau „tratează” doar preparatelor din plante care şi-au dovedit eficienţa în urma unor studii clinice?

Ce se va întâmpla până la urmă odată cu implementarea noilor directive UE? Ce presupune noua directivă, cum va fi implementată şi cum ne va afecta?

Think Outside the Box, „Adevărul Sănătate”, „Click Sănătate” şi „Adevărul Europa” vă invită sâmbătă, 12 martie, de la ora 15.00, la Clubul Ţăranului Român, să staţi de vorbă cu cei care au votat directiva în Parlamentul European, cu reprezentanţi ai Guvernului, nutriţionişti şi reprezentanţi ai industriei pentru a şti la ce trebuie să vă aşteptaţi.

Veți putea să stați de vorbă cu:

Daciana Sârbu – europarlamentar, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentelor

Cristian Buşoi – europarlamentar, membru al Comisiei de Piaţă Internă şi Protecţie a Consumatorilor

Dr. Răzvan Alexandru – director general Vitacare (companie de produse naturiste)

Anca Ioana Ralciu – Hofigal (companie specializată în obținerea de produse naturale)

Intrarea este liberă, iar discuțiile se vor purta pe un ton relaxat.

Vă așteptăm cu drag!

Tags:



3 comentarii

  1. Ma bucur foarte tare ca o campanie initiata in premiera de Click Sanatate genereaza si mai multe dezbateri si sper ca in final sa se ajunga la o concluzie care sa avantajeze consumatorii

  2. Pingback: » Va invitam la dezbateri pe tema plantelor medicinale

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger