Leacuri băbeşti sau pastile prescrise de medic? Care e cel mai bun tratament?

14

Răceala trece în şapte zile cu pastile şi într-o săptămână fără. Cred că am auzit asta chiar din gura unui medic. Şi nu doar în cazul unei răceli, toate medicamentele din lume nu te ajută cum ar face-o un ceai, o frunză de varză sau o lingură de miere la momentul potrivit. Neîncrederea în industria farmaceutică, în medici sau pur şi simplu frica de efecte secundare îi face pe unii dintre noi să apeleze la secretele bunicii pentru a se trata. În acelaşi timp, cozile de la cabinetele medicale nu se micşorează, mulţi oameni neavând inima împăcată până nu se văd cu reţeta în mână.

de Roxana Bucată

Nu cred că există loc mai bun decât sala de aşteptare care să te facă să vezi cu ochi mai buni tincturile bunicii. Poveştile despre medici care au pus diagnostice greşite ce au dus la operaţii inutile sau tratamente nepotrivite care au agravat sau au declanşat alte afecţiuni sunt la ordinea zile şi destul de impresionante pentru cineva care stă la rând să-şi afle verdictul şi care se târguieşte la uşa medicului pentru un diagnostic blând contra unor promisiunii că nu mai mănâncă sare sau nu mai fumează.

În multe cazuri, vizita la medic este iminentă, dar de multe alte ori avem de ales între a ne trata acasă şi a consulta un specialist care ne prescrie pastile. Ce factori ne determină alegerea? Dacă frica de doctori, neîncrederea în pastile sau ineficienţa unor tratamente anterioare sunt printre motivele celor din tabăra leacurilor băbeşti, educaţia, izul de primitivism sau lipsa garanţiei sunt printre motivele celor care refuză să creadă că foaia de ceapă poate concura cu parafa medicului.

Dacă una dintre părţile proaste ale pastilelor este că pot avea efecte secundare, partea bună a leacurilor naturiste este că “rău n-au cum să facă”. Cu toate acestea, Alexandru Moruz, specialist în prim ajutor al Crucii Roşii, spunea, într-un articol Think Outside the Box din iunie anul trecut, că unele tratamente băbeşti nu doar că nu au explicaţii ştiinţifice, ba chiar pot să facă rău ducând la infecţii sau gangrene. Printre miturile legate de tratamentele pe care le ştim din auzite, acesta desfiinţează obiceiul de a sta cu mâna ridicată când ne curge sânge din nas sau tratarea febrei cu oţet. El recomandă, în schimb, presarea nării sângerânde si o vizită la medic pentru a afla cauza şi, respectiv, evitarea oţetului în cazul febrei întrucât acesta nu face decât să irite tractul respirator.

Una peste alta, cu sănătatea nu e de jucat. Asta o ştiu şi cei care cresc aloe vera în balcon pentru uz medicinal, dar şi clienţii farmaciilor. Maria are 25 de ani şi se ocupă cu organizarea de evenimente. Ea nu are încredere în medici pentru că sunt ignoranţi şi alege tratamentele naturiste când are o afecţiune. Citiţi mai jos ce părere are ea despre medicina tradiţională şi despre leacurile băbeşti. Tot mai jos puteţi citi de ce Irina, 26 de ani, oengistă, are sentimentul că îşi poartă de grijă doar dacă merge la medic. În ce tabără vă plasaţi? Ce experienţe memorabile aveţi din cabinetul medicului? Ce leacuri băbeşti au dat roade după ce le-aţi încercat pe propria piele? Aşteptăm comentariile dumneavoastră.

[coloana]

Cred în puterea unei ştampile pe un buletin medical

de Irina Zamfirescu, oengist

Am 26 de ani şi mama mea crede ca sunt înscrisă la un medic de familie. Pentru ea este important ca un medic să îmi monitorizeze astmul, să îmi ţină sub control gastrita şi să mă trimită, cel puţin o dată pe an, să fac un set de analize. Şi pentru mine este la fel de important.

Cred în puterea unei ştampile pe un buletin medical. Este reconfortant pentru mine finalul unui consult medical care, chiar daca se finalizează cu o reţetă şi cu angajamentul de a mă întoarce la un consult medical în 3 săptămâni, mă plasează în rândul oamenilor ce îşi poartă de grijă. Nu sunt deloc o persoană care poate fi descrisă în limitele unui ipohondru – sunt ultima care recunoaşte nevoia de a primi îngrijiri, însă niciodată nu preget în a cere ajutorul medicului atunci când ajung la convingerea că ceva nu este în regulă. Şi asta pentru că parafa medicală este singura instanţă care aduce consistenţă oricărui act medical.

Există două alternative mersului la medic – tratamentul naturist şi conversaţiile cu farmacistul. În ceea ce priveşte natura şi benficiile ei multiple îmi permit răsfăţul de a fi sceptică. Tratamentele naturiste îmi par mai curând apanajul hipioţilor. A fi hipiot e bine, însă nu am timpul şi optimismul necesar de a încerca tinctura de propolis, pentru ca apoi să încerc o infuzie de floare de tătănească. Când sufăr îmi plac pastilele şi prospectele lungi, acele medicamente pe care nu trebuie să le încerc, ci trebuie sa mi le administrez.

Pe de altă parte, discuţiile cu farmaciştii sunt pe cât de lungi şi enervante pentru audienţa ce îşi aşteaptă rândul pentru un Vitamax, pe atât de trufaşe şi neprofesionale pentru farmacist. Admit, sunt o victimă a orânduirilor, deci şi a ierarhiilor profesionale. Farmacistul care se erijează în medicul ce recomandă medicamente unei mame ingrijorate că pruncul îi tuşeşte şi nu expectorează, conform cu o listă de simptome incomplete, este un exemplu de malpraxis. Iar faptul ca în momentul în care înmânează medicamentele şi bonul fiscal mamei o sfătuieşte să vadă un medic îmi confirmă faptul că nu există un curs de deontologie la facultatea de farmacie.

Discuţiile despre medici, în România, vor ajunge implacabil la exemplificarea cazurilor de malpraxis. Da, apar cazuri de medicină aplicată strâmb. Şi eu sunt furioasă să aud că un medic ce a comis un grav prejudiciu unei persoane se întoarce la practicarea medicinii. Cele mai recente cazuri de malpraxis mi-au zdruncinat însă încrederea în Colegiul Medicilor, în pârghiile decizionale, administrative ale medicinii, nu în actul medical în sine. Nu o să reiterez aici a greşi e omeneşte şi nu cred că există circumstanţe atenunante în astfel de cazuri. Sunt kantiană, deci greşeală făcută faţă de un pacient, se traduce în greşeala faţă de Pacient. Deci acel medic mi-a adus şi mie un prejudiciu. Însă este vorba de acel medic şi nu văd cum putem generaliza la nivelul unei întregi tagme profesionale.

Nu am medic de familie. Fişa mea medicală stă de un an în sertarul cu documente, în apartamentul meu. Acest an nu m-am tratat naturist şi nu mi-am lărgit cercul de prieteni cu farmacişti. Am ales cabinetele particulare. Este extrem de important pentru mine ca medicul de familie să fie unul bine ales, cu recomandări şi cu o faţă prietenoasă. Deci da, şi eu sunt uneori sceptică în faţa unor halate albe. Cred în medici foarte buni şi îi caut. Nu inchid ochii şi păseşc linistită în orice cabinet. Însă acest lucru denotă tocmai convingerea fermă că există medici foarte buni si acte medicale excepţionale. Sunt o persoană extrem de comodă, de-aceea nu îmi permit să fiu nici ipohondră şi nici angajată în propria-mi îngrijire medicală prin căutarea celor mai bune tratamente naturiste.

Recunosc, urmăresc cu sete Grey’s Anatomy. Nu am văzut vreun film cu medici naturişti ori cu farmacişti. Nu am văzut un film despre cum lăptişorul de matcă a învins cancerul. Nu sunt lunatică, nu trăiesc în scenarii şi pot face delimitării între realitate şi platoul de filmare, însă dacă medicina a devenit subiect de film este pentru că medicina are istorie şi credite. Cine sunt eu să mă impotrivesc istoriei şi progreselor?

[coloana]

M-am tratat cu pastile care au fost retrase apoi de pe piaţă din cauza reacţiilor adverse grave

de Maria, organizator de evenimente

Orice boală înseamnă o dereglare la nivelul corpului. Fie că este vorba de anumiţi factori nocivi care agasează trupul, precum poluarea, alimentaţia nesănătoasă sau fumatul, fie că vorbim de o dereglare la nivel emoţional, boala nu este decât un semnal de alarmă că ar trebui să ne revizuim stilul de viaţă. Majoritatea bolilor îşi au punctul de plecare de la o alimentaţie nesănătoasă, de aceea primul pas pentru vindecarea unei afecţiuni este regimul alimentar.

Personal, sunt în favoarea tratamentelor naturiste, deşi nu există încă destul de mulţi specialişti recunoscuţi pe plan naţional şi deşi acest domeniu nu a fost pe deplin exploatat. Nu am încredere în medicii clasici pentru că sunt ignoranţi şi nici în pastile nu cred. Am folosit medicamente clasice pentru slăbit, după care am aflat că au fost retrase de pe piaţă, fiindcă erau nocive şi aveau diverse reacţii adverse grave. Pe de cealaltă parte, m-am tratat de multe ori prin leacuri băbeşti şi au dat rezultate.

Spre deosebire de medicina naturistă, medicina clasică tratează, în mare parte, boala, nu bolnavul, ceea ce este pe alocuri greşit. Există tratamente standard pentru boli standard, care de multe ori creează complicaţii. Spre exemplu, în cazul afecţiunilor grave, precum cancerul, tratamentul clasic presupune citostatice şi alte tipuri de pastile care distrug nu numai celulele bolnave din organism. Urmările sunt ştiute de toată lumea: stări de rău, căderea părului, diverse afecţiuni ale ficatului, care e bombardat de medicamente.

Medicina naturistă, pe de cealaltă parte, încearcă să trateze fiecare bolnav în parte, după un tratament personalizat. Medicii naturişti recunoscuţi în ţara noastră, cei câţiva foarte buni, iau în considerare, în alcătuirea unui tratament, toate detaliile personale, care sunt multe şi care pot duce la un rezultat bun: greutatea, vârsta, istoricul medical al familiei, predispoziţiile genetice etc.

În ceea ce priveşte durata de vindecare, e adevărat, medicamentele clasice pot trata afecţiunile într-un timp mult mai scurt decât tratamentele naturiste, spre exemplu, o infecţie se vindecă mult mai bine cu antibiotice decât cu ceai cu scorţişoară (care este recunoscut ca fiind cel mai puternic antibiotic natural).

Există boli grave unde este absolut necesară intervenţia medicinei clasice, fără de care rezultatul nu ar fi cel aşteptat. La fel de bine, există pacienţi care nu pot fi trataţi doar cu decocturi şi tincturi, cum sunt copiii sau bătrânii, care au imunitatea destul de scăzută şi care nu suportă tratamentele naturiste dure.

Deşi mă consider, în mare, de partea medicinei naturiste, există excepţii care mă fac să văd şi importanţa tratamentelor clasice. Nu consider că orice boală se poate vindeca prin tratamente naturiste, dar nici nu sunt de acord cu medicamentele luate fără măsură, la primul simptom de răceală. Dacă ne limităm la cazurile afecţiunilor nu foarte grave, putem vedea în orice simptom o modalitate a corpului nostru de a se ‘curăţa’ şi de a se ‘regenera’. Spre exemplu, prin febră se elimină diverse impurităţi, prin vomă se curăţă organismul de toxine. De aceea consider că nu sunt necesare – repet, în cazurile incipiente – diversele medicamente care stopează manifestările normale ale corpului.

Cred că, indiferent de afecţiune, un tratament naturist şi un regim alimentar sănătos, bazat în mare parte pe hrana neprelucrată termic, pot fi de folos în procesul de vindecare. Mai cred şi că lecurile băbeşti nu ar trebui blamate, ci folosite ca adjuvant în tratamentele clasice.

[coloana]

Foto: Flickr / erix, net_efekt, alq666

Citiţi şi:

Aţi mânca opt fructe şi legume pe zi?

Rulourile cu viermi – o alternativă la carne, benefică pentru sănătate şi mediu

Laptele organic este mai bun pentru sănătate decât cel convenţional, susţine un nou studiu european

Tags:



14 comentarii

  1. Eu zic asa: preventie babeasca si apoi tratament de la medic. Nu de alta, dar mi-e asa lene sa merg la medic, incat mai bine mananc varza din gradina ursului. Ca asa poate nu m-o durea stomacul. Iar daca ma doare si ma doare (vreo cateva saptamani asa), m-oi duce si la medic.
    Eu nu iau pastile. Mai niciodata. Nu ma doare ceva atat de tare sau perseverent incat sa iau pastile. Nici usa de… spital nu sunt.
    Insa am doua colege la seviciu care umbla cu o punguta de medicamente la ele, in fiecare zi. Prescrise de temerile lor si de ce-a mai dat la aparat.
    Cum o fi mai bine, asta nu stiu…
    Ultima experienta la medic a fost cu ocazia unor analize la sange pentru certificatul prenuptial. Cand am luat analizele, am crezut ca mi se mai zice ceva in plus de “La revedere” (fara niciun semn de punctuatie, da!). Dar nu. Oare daca nu era de bine, ar fi plusat cu vreo 2-3 cuvinte si cu o intonatie?
    Si… Irina, inscrie-te la medicul de familie! For your mother sake 🙂

  2. 10 ani m-au tratat doctorii pt. insuficienta venoasa si aveam picioarele butoi,pana intr-o zi cand mi-am luat inima in dinti si am mers(tot la un medic) dar care a trecut pe medicina complementara si in 3 luni nu exagerez cu nimic ca nu am de ce am niste picioare de balerina, nu-mi vine sa cred ,inca merg la dansul(acupunctura,si tincturi personalizate) ma rog de sanatatea dansului si cand ma culc si cand ma scol.

  3. Cred ca se face o confuzie voita in a plasa medicina naturista ca alternativa a vizitei la medic, sau mai rau in a echivala cercetarile in domeniul medicinii alternative cu cele clasice.
    Prima confuzie: Medicina naturista/alternativa nu este “ALTERNATIVA” a vizitei la medic. Setul de analize, vizitele medicale, discutiile cu specialistul in halat alb nu sunt doar o “alternativa,” ci o necesitate. Ca sa nu mai spunem ca multi dintre cei ce practica o combinatie dintre medicina naturista si cea clasica, sunt medici (cel putin in strainatate)
    Doar dupa ce exista un diagnostic confirmat de cel putin doua surse medicale independente, se poate trece la evaluarea optiunilor. Si de abia aici se pune problema adoptarii liniei clasice exclusiv (doar medicamente), liniei naturiste (doar tratamente bazate pe plante, extracte, suplimente minerale, homeopatice, acupunctura, etc.) sau mixte (combinatie de medicamente PLUS plante).
    Succesul metodelor urmate depinde intr-adevar de o gramada de variabile, printre altele: mediu, varsta, sex, boli anterioare, vicii – fumat, batura, preponderenta genetica, accidente, reactii alergice, si nu in ultimul rand, consecventa si disciplina bolnavului.
    Nu este adevarat ca nu exista studii pe medicina naturista, exista, dar ele sunt mult subfinantate si putin publicate, in comparatie cu cea clasica. Unul din raspunsuri ar fi ca industria farmaceutica nu castiga nimic din a concluziona ca frunzele de dud au acelasi efect, pe terme lung, in diabet, ca un medicament. Frunze de dud gaseste oricine, la retete scumpe accesul e redus.

    Oamenii vor contiua sa isi construiasca, in functie de trendul dominant, propriile iluzii de sanatate, stare de bine si tratament. Dar un lucru e sigur: atata vreme cat pacientii nu vor fi constienti ca sanatatea lor nu depinde de medicul care ii tratateaza, si nu isi vor asuma responsabilitatea tratamentelor, abandonand orice idee despre intelegerea propriului corp, a functiilor de baza, crezand ca altcineva e responsabil pt starea lor de bine, atunci vor avea doar de suferit.
    Medicina nu ofera raspunsuri universal valabile, doar alternative. Daca nu stim sa cantarim alternativele, sa cerem informatii, sa fim constienti ca nimeni nu e mai responsabil pt viata noastra ca noi insine, atunci vom continua sa acuzam pe toata lumea, de la medici la plante, si vom refuza sa intelegem ca suntem parte a naturii nu a unui laborator de chimicale.

  4. sare si otet si ceai Nu ce doctorul am afcut intoxicatie nu prezinta incedere doctorii din ziua de azi niste impostorii Si UE mai vor sa scoata medicinalele naturale ? RUSINE SA VA BATA DUMNEZEU CA OPINIE LA STATISTICILE VOASTRE

  5. Confunzi asistentul de farmacie cu farmacistul…cum de altfel fac toti “deontologii”…Farmacistul chiar este in masura sa-ti dea un sfat medical…crede-ma pe cuvant…Documenteaza-te corect despre profesia de farmacist si apoi tine teoria chibritului…

  6. Caz personal;Raceala dureaza de o saptamana;fara febra;Tratament; 1)Nurofen -raceala gripa/3/zi la 8 ore.2) Ceaiuri;Urzica verde,Ceai antistress,Menta.3)Bixtonim.4) Sirop de patlagina/adult/3 linguri/zi.5)Bai fierbinti la picioare cu apa sarata (sare grunjioasa).6) Inhalatii aburi;ceaiuri fierbinti,sau aburi apa sarata fierbinte.6)Fructe;portocale,banane,mandarine.7) Supe -legume+pui.8)Ciorbe-acrite cu zeama varza acra.9)salate -legume-salata verde-patrunjel,marar verde.10) Miere-poliflora.Rezultat=100% -vindecat. Sanatate!

  7. stimata maria, organizatoare de evenimente esti cel putin prost informata, daca nu in necunostiinta de cauza, asta ca sa nu folosesc cuvinte mai dure. temperatura ridicata a organismului (febra) de obicei e un semn al unei infectii in organism. daca te duce capul cat de cat te duci la un doctor care iti poate recomanda diverse medicamente/produse care sa-ti ajute organismul in lupta contra infectiei.
    prin voma elimini continutul stomacului. e o metoda foarte buna daca ai inghitit otrava. in rest poate explici mai pe larg cum elimini toxine din corp in urma vomitatului

  8. Pai ia sa vedem… strabunicii si strabunicii lor traiau 35-40-50 de ani, piereau de infectie la deget sau de-o masea inflamata, cand nu dadea tifosul sau TBC-ul in ei.
    Medicii au reusit sa aproape-dubleze durata de viata medie, si sa poata vindeca aproape toate bolile, cu cateva exceptii.
    Gee, nu stiu, grea dilema… poate ar fi mai bine sa renuntam la ce VEDEM concret ca functioneaza si sa apelam la metodele care NU functionau ?
    [incheiat sarcasmul]
    Halal exemple de “experti”… “onegista” ? “organizator de evenimente” ? ce-i aia ? De ce sa nu intrebam de pilda toti pacientii dintr-un spital TBC ? “tataie, cum e mai bine, sa pieri de oftica, sau sa te trateze niste medici ?” Sau niste bolnavi de variola – fireste, aia care nu mor de… aaaa, pardon, variola a fost eradicata… DE MEDICI !!!! cu VACCINURI !!!

  9. “Orice boală înseamnă o dereglare la nivelul corpului. Fie că este vorba de anumiţi factori nocivi care agasează trupul, precum poluarea, alimentaţia nesănătoasă sau fumatul, fie că vorbim de o dereglare la nivel emoţional, boala nu este decât un semnal de alarmă că ar trebui să ne revizuim stilul de viaţă.”

    Aceasta domnisoara pare a nu fi constienta de existenta virusilor si bacteriilor, de pilda. Sau infectiile nu exista? Imi aminteste ingrozitor de un articol citit recent intitulat “SIDA nu exista” in care autorul recunostea deschis ca e praf la medicina, sustinea sus si tare ca virusii si bacteriile sunt doar un mit iar AIDS e o inventie. Genul asta de oameni apar la TV si ucid sute de creduli impresionati de halatul lor alb, care nu isi mai iau medicamentele ca “asa a zis doctorul”.

    Permiteti-mi sa nu o iau in serios mai mult decat pe bunica si sosetele ei in otet.

    Iata, eu imi tratez durerea decap cu un medicament natural extras din coaja de salcie. Se numeste ASPIRINA.
    Se numeste medicina “alternativa” tot ce nu e demonstrat prin studii clinice sau, mai rau, e demonstrat ca nu are nici un efect altul decat placebo. Un medicament sau tratament care functioneaza e inglobat automat in Medicina si nu mai e “alternativ”.
    Linkul de la numele meu trimite la site-ul whatstheharm. Puteti vedea acolo pe cati i-au ucis tratamentele naturiste, holistice si homeopate.
    Sanatate!

  10. “Orice boală înseamnă o dereglare la nivelul corpului. Fie că este vorba de anumiţi factori nocivi care agasează trupul, precum poluarea, alimentaţia nesănătoasă sau fumatul, fie că vorbim de o dereglare la nivel emoţional, boala nu este decât un semnal de alarmă că ar trebui să ne revizuim stilul de viaţă.”

    Ce sunt curioasa e daca domnisoara in cauza a auzit vreodata de virusi si bacterii. Infectiile nu exista? Imi aminteste de un articol citit recent, intitulat “SIDA nu exista” in care autorul, desi recunoaste ca e facut gramada la medicina, sustine ca nu exista nici un virus AIDS. Si asa omoara nistre rauvoitori/neinformati dar cu acces la presa o gramada de creduli care spera ca nenea in halat are dreptate.
    Uite, eu imi tratez naturist durerea de cap cu un extras din coaja de salcie. Se numeste ASPIRINA.
    Medicina alternativa e medicina alternativa pentru ca nici un studiu clinic nu a aratat ca functioneaza mai mult decat un placebo. Daca se dovedeste ca o metoda functioneaza, ea e integrata in medicina adevarata. Deci exista medicina clasica si fabulatiile unor idioti/excroci.

  11. Medicina a inceput cu preparate pe baza de plante si substante chimice disponibile in natura. Cele care au functionat s-au transformat in medicamente, celelalte….NU. Nu mai blamati medicina moderna, datorita ei speranta de viata a oamenilor s-a dublat in doar 200 ani. Care era speranta de viata acum 1000 de ani cand oamenii foloseau plante pentru tratarea bolilor? 30 ani? MAXIM! Acum e aproape 70 worldwide. Daca am calcula doar pe zonele cu acces la medicina moderna ar fi si mai mare.
    Pe langa asta ganditi-va la normele ce trebuie respectate pentru fabricarea unui medicament vs un supliment alimentar. Pot face si eu in bucatarie un supliment alimentar…

  12. Eu zic că în cazul afecțiunilor acute, cum ar fi o apendicită, sau un șoc septic, unde este necesară o intervenție cât mai rapidă, este necesar să mergem la doctor.
    Sistemul medical alopat însă încearcă să acapareze mult mai mult decât îi stă în competență, și de cele mai multe ori e influențat de interese comerciale și își mai și schimbă părerea periodic. Era o vreme când era încurajat fumatul de exemplu, iar acum de exemplu ce se face în tratamentul diabetului în mod oficial, nu face altceva decât să agraveze boala și să te facă și mai dependent de el.
    E bine să mergem la doctor regulat pentru a ne face analize, însă în ceea ce privește bolile cronice deobicei nu e bine să urmăm sfatul doctorilor care au tot interesul ca bolile să rămână cronice și să mergem mereu la ei, ci să căutăm căi alternative de vindecare și mai ales să ne schimbăm stilul de viață care cel mai probabil a cauzat boala.

    • Mihaita, nota zece cu felicitari. dar sa stii ca , 60% din oameni nu -si permit sa-si schimbe stilul de viata: sunt prea saraci. si mai sunt , cred 20% din bolnavi care depind de consoarta: nu au unde sa se duca si traesc o viata de cosmar. tu probabil ca esti tanar si ai un loc de munca multumitor. sanatate si numai bine iti doresc.

Leave A Reply