Le-am arătat cartea de la mama, Căsnicia ideală – am rîs cu lacrimi pe seama ei

0

Louise Glück e o poetă americană foarte cunoscută, cîștigătoare a numeroase premii prestigioase, printre care și Pulitzer. Ultima ei carte, A Village Life, din care e selectat și textul de mai jos, e foarte diferită de toate celelalte care au consacrat-o, schimbare ce reprezintă în sine un tur de forță pentru orice scriitor.

 

La rîu

 

Într-o seară mama a hotărît că e timpul să-mi spună despre
ceea ce ea numea plăcere deși se vedea că toată
ceremonia îi dădea un fel de neliniște, pe care a încercat
s-o acopere luîndu-mă de mînă, de parcă tocmai murise cineva din familie –
a continuat să mă țină de mînă cît a vorbit
și ce spunea era mai degrabă un discurs despre inginerie mecanică
decît o discuție despre plăcere. În mîna cealaltă
avea o carte din care cred că-și luase datele principale.
Făcuse același lucru cu toți ceilalți, frații și surorile mele
iar cartea era aceeași, albastru întunecat,
totuși am primit fiecare cîte un exemplar numai al său.

Pe copertă era un desen
cu un bărbat și o femeie ținîndu-se de mînă dar la oarecare distanță
unul de altul, ca doi oameni de o parte și de alta a unui drum.

Evident, ea și tata nu aveau un limbaj pentru ce făceau
și ce făceau, din cîte înțelegeam, nu era plăcere.
În același timp, orice o fi ceea ce ține oamenii împreună
cu greu s-ar zice că seamănă cu acele diagrame reci alb-negru,
care sugerau printre altele, că poți obține plăcere numai
cu o persoană de sex opus așa că nu vedeai și desene cu,
să zicem, două piulițe și nici un șurub.

Era vacanța de vară.
M-am întors în camera mea și am închis ușa
și mama s-a dus în bucătărie
unde tata turna vin în pahare pentru el și musafirul invizibil
care, surpriză, nu apărea niciodată.
Nu, era doar tata și prietenul lui Sfîntul Duh
chefuind pînă se termina sticla
după care tata stătea mai departe la masă
cu o carte deschisă în față.
Cu tact, ca și cum nu voia să-l jeneze pe Spirit,
tata mînuia paharele, mai întîi pe al lui, apoi pe al celuilalt,
înainte și înapoi ca în fiecare seară.

Pînă atunci însă deja ieșisem din casă.
Vara, prietenii mei se întîlneau la rîu.
Toată treaba aia părea o mare stinghereală
deși adevărul era că, cu excepția băieților, poate nu înțelegeam
mecanica.
Băieții aveau cheia în fața lor, în mîinile lor, dacă voiau,
și mulți spuneau că deja o folosiseră,
adică un băiat a spus-o și au spus-o și ceilalți
și bineînțeles aveam frați și surori mai mari.
Stăteam pe malul rîului și vorbeam de părinți în general
și de sex în particular. Circula multă informație
și subiectul era întotdeauna interesant.
Le-am arătat cartea de la mama, Căsnicia ideală – am rîs cu lacrimi pe seama ei.
Într-o seară un băiat a adus o sticlă de vin care a mers din mînă în mînă.

În vara aia am înțeles din ce în ce mai bine
că avea să ni se întîmple ceva
ce urma să ne schimbe.

Și grupul, noi toți ăia care ne întîlneam la rîu,
grupul avea să se spargă, ca o coajă care cade
ca pasărea să poată ieși.

Desigur, avea să fie vorba de două păsări, perechi de păsări.

Stăteam în iarbă pe malul rîului
și aruncam pietricele. Cînd pietricelele loveau apa
stelele se multiplicau pentru o clipă, mici explozii de lumină,
clipind și dispărînd. Era un băiat pe care începusem să-l plac,
nu vorbeam cu el, doar îl priveam.
Îmi plăcea să stau în spatele lui și să-i studiez ceafa.

După un timp ne-am ridicat toți și ne-am întors prin beznă
în sat. Deasupra cîmpului, cerul era clar,
stelele peste tot, ca în rîu, dar astea erau stele reale,
chiar și cele moarte erau reale.

Dar cele din rîu –

erau ca și cum ai avea o idee care explodează brusc într-o mie de idei,
poate nu reale, dar cumva mai vii.

Cînd m-am întors acasă, mama dormea, tata era încă la masă,
își citea cartea. I-am spus – Prietenul tău a plecat?
Și el m-a privit cu atenție o vreme,
apoi mi-a spus – Mama ta și cu mine obișnuiam să bem un pahar de vin împreună
în fiecare seară, după cină.

 

 

traducere de Dan Sociu

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger