Lăsaţi-vă copiii să sară în cap

1

Una dintre cele mai provocatoare ştiinţe contemporane e psihologia evoluţionistă. Una din două ipoteze evoluţioniste şochează opinia publică occidentală.

Cele mai sensibile articole de acest gen sunt cele referitoare la copii. Un studiu norvegian din 2008 continuă încă să stîrnească indignarea părinţilor. O abordare contemporană a anxietăţii, din perspectivă evoluţionistă, explică fobiile ca mecanisme de protecţie rămase din copilărie. Dacă frica de înălţime, de viteză sau fricile sociale aveau un sens cînd eram mici, conservarea acestora la maturitate e o problemă. Ceea ce ne ajută în copilărie să devenim stăpîni pe temerile noastre e joaca riscantă.

Copiii care sunt lăsaţi să se joace periculos, ajung la maturitate mai puţin speriaţi de lume. Părinţii de azi se tem de orice fel de ameninţare la adresa integrităţii fizice a copiilor. Statisticile arată însă că rezultatele accidentelor de la locurile de joacă sunt în cele mai multe minore. Vînătăile, zgîrieturile, luxaţiile şi fracturile sunt nesemnificative pentru dezvoltarea copiilor (Ball, 2002; Bienefeld, Pickett, and Carr, 1996; Illingworth, Brennan, Jay, Al-Ravi, and Collick, 1975; Mack, Hudson, and Thompson, 1997; Phelan, Khoury, Kalkwarf, and Lamphear, 2001; Sawyers, 1994; Swartz, 1992). Rănile fatale sunt foarte rare (Ball, 2002; Bienefeld et al., 1996; Chalmers, 2003; Chalmers et al., 1996; Phelan et al., 2001). Unii copii sunt mai predispuşi la accidente şi aceştia trebuie supravegheaţi mai atent, dar în general jocurile aventuroase sunt necesare. Copiilor le plac viteza şi pericolul şi indiferent cît de sigure sunt echipamentele din părculeţele de joacă, ei vor găsi întotdeauna o metodă să le folosească într-un mod riscant.

Copiii care nu sunt lăsaţi să rişte nimic se pot dezvolta mental şi fizic îndeajuns cît să stăpînească pericolele, dar frica le rămîne intactă, fără obiect. Adultul care şi-a petrecut copilăria cu jocuri video, fără nici un risc real, rămîne cu senzaţia că lumea e un loc extrem de periculos. Rezultatul poate fi şi invers, copilul care a fost prea protejat în copilărie poate creşte că impresia că lumea e un loc mult mai sigur decît e în realitate. În acest caz, în perioada în care adultul e nevoit să intre în competiţie cu alţii, va încerca să-şi demonstreze puterea implicîndu-se în activităţi extrem de riscante.

 


Un comentariu

  1. Foarte fain articolul, multumesc.
    E bine sa vezi dovezi stiintifice pentru psihologia de simt comun. Asumarea de riscuri este o componenta esentiala in dezvoltarea adolescentului, iar probabil ca in copilarie nici macar nu o consideram ‘asumare de risc’ ci joaca. Joaca implica curaj si explorare, si mai implica si un Flow cu tot ceea ce ne inconjoara … Eu nu imi aduc aminte sa fi simtit frica sau teama cand ma suiam in copaci la 10 ani…ci eram doar in ‘Elementul meu’.

    Oare cand pierdem aceasta stare de a fi in comuniune cu toate elemnetele si acest flow?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger