Lacul Windermere, “Touristville”-ul din Inima Sălbăticiei

0

“Îmi plac bărcile pierdute în lumina soarelui, când se organizează competiții nautice pe lac. Îmi plac și casele vechi și cum fiecare piatră are o istorie”, spune Marton. E din Budapesta, dar de jumătate de an s-a mutat în nordul Angliei, unde studiază ştiinţele sociale. Şi-ar dori să ajungă la Windermere şi cu bicicleta, pentru că-l atrag traseele verzi şi zona chiar are ce să-i ofere.

 

 

de Liviu Alexandrescu

 

Lui Dean, un inginer de sunet din nord-estul Angliei, îi vine mai greu să își găsească entuziasmul. “Lake district=touristville. Ultima oară când am fost acolo era mai aglomerat decât Oxford Street (n.r. – cel mai circulat bulevard de shopping al Londrei și al Europei) într-o dup-amiază de sâmbătă”, scrie el pe pagina de Facebook a unui prieten.

Lake District a devenit parc național în 1951, pentru a proteja zona (de aproape 2.300 kilometri pătrați) pe care cei mai mai înalți versanți ai Angliei o împart cu unele dintre cele mai întinse lacuri naturale ale Angliei de amenințarea industrializării și comerțului agresive. Englezi sceptici ca Dean se găseau însă și la jumătatea secolului al XIX-lea, când primele căi ferate au reușit să ajungă la micile așezări de pe malul lacului Windermere, cel mai mare din rezervația naturală de mai târziu, atrăgându-i deopotrivă pe proletarii și pe bogații epocii victoriene în zona cu peisaje sălbatice uluitoare, umblate până atunci doar de localnici. William Wordsworth, poetul romantic englez care și-a trăit întreaga viață în Lake District și și-a dedicat întreaga operă frumuseților sale sălbatice, a dus o adevărata campanie literară împotriva construirii liniei ferate Kendal/Windermere. Charles Dickens nu reușea să se bucure de ”dealurile și cascadele acoperite cu hârtie unsuroasă de sandviș” lăsată în urmă de turiști și se plângea de apetitul exagerat pentru alcool al localnicilor. Unul dintre localnicii de astăzi apreciază și el pe un forum dedicat orașului Ambleside (aflat la extremitatea nordică a lacului) că lucrurile nu s-au schimbat prea mult, „în afara faptului că sunt mai mulți localnici, poate”. Același utilizator notează ca una dintre cele mai populare teorii care încearcă sa explice această tendință spre exces susține că însuși stresul „provocat de invazia teritorială permanentă a turiștilor” ar putea fi un factor determinant.

Personal, am reușit să nu calc în vreun petic rătăcit de hârtie unsuroasă – sandvișurile se vând acum cu precădere în cutii de plastic – iar localnicii nu mi s-au părut nici mai mult, nici mai puțin dornici de evadări bahice decât cei din celelalte părți ale Angliei pe care am avut ocazia să le vizitez. Nu m-au întâmpinat nici mulțimi isterice de turiști. Mi-a plăcut în schimb organizarea impecabilă a biroului de informații turistice, unde la câteva minute după ce am coborât din tren m-am ales cu o hartă mâzgălită energic, cu un zâmbet generos și cu o idee destul de clară despre posibilitățile de recreere ale locului în duminica leneșă în care m-am aflat acolo.

Lacul glaciar Windermere, cel mai mare lac natural al Angliei, se întinde pe o suprafață de aproximativ 15 kmp și are o lungime maximă de 18 km. În anumite puncte apa atinge o adâncime de până la aproape 67 de metri. Numele său vine din scandinava (norsa) veche și înseamnă literalmente „lacul lui Vinandr”. Trenurile care pleacă din vecinătatea aeroportului din Manchester ajung acolo în mai puțin de două ore iar un bilet pe această distanță costă în jur de 22 de lire sterline (aprox. 26,7 euro). Alternativ, autostrada A591 ajunge chiar la marginea lacului, iar autocarele care leagă zona de diverse localități din nord-vestul țării opresc regulat în mai toate așezările din împrejurimi. Aproape tot anul vasele îi pot duce pe turiști din sudul (Lakeside) și nordul (Ambleside) lacului până la punctul său de mijloc (Bowness-on-Windermere) și înapoi. O mini-croazieră completă (în jurul întregului lac) costă în timpul sezonului turistic 17,75 lire (21,6 euro), iar în timpul lunilor de vară se organizează ieșiri la asfințit, pentru 9,75 lire (11,9 euro). În iulie, temperatura medie în zonă este de aproape 15 grade Celsius.

 

 

Vedeta lumii subacvatice a lacului este păstrăvul auriu arctic (salvelinus alpinus), un pește despre care se spune că ar fi rămas prins în salba de lacuri a zonei când apele dezghețate ale ultimei ere glaciare s-au retras din zonă. O altă teorie susține că ar fi fost adus de către legiunile romane din lacurile elvețiene. Cert este că de-a lungul timpului carnea sa a ajuns să fie considerată o adevărată delicatesă, mai ales după ce oamenii înstăriți din zonă au început să o trimită cadou mai marilor zilei cărora doreau să le câștige bunăvoința. În 1666, o plăcintă de păstrăv de nu mai puțin de 28 de kilograme a fost trimisă tocmai la Londra, pentru a fi savurată de către Contele de Carlisle. În 1787, un document menționa că în fiecare an peștele lua calea multor colțuri ale Regatului, pentru a fi servit la cele mai alese mese. Păstrăvul auriu arctic poate fi pescuit între iulie și octombrie și observat la Acvariul Lacurilor (în Lakeside).

Peste o mie de rațe, gâște și lebede trăiesc pe lac de-a lungul anului, iar numărul lor aproape se triplează în timpul iernii, când multe păsări din Scandinavia sau Europa de Est se opresc aici. Rața sunătoare, corcodelul mare, rața cu cap castaniu sau rața moțată pot fi observate în zonă din octombrie până în aprilie. Gâsca canadiană, lișița, cormoranul, gâsca de vară, rața mare, lebăda de vară și ferestrașul moțat sunt câteva dintre speciile ce se găsesc aici tot anul. Din păcate, zonele de stufăriș – care oferă adăpost pentru odihnă iarna și pentru pui în timpul anotimpului cald – se micșorează îngrijorător, probabil și din cauza activităților de agrement. Pentru că sunt foarte importante și pentru disiparea energiei valurilor produse de vânt și de ambarcațiuni și mai departe pentru încetinirea eroziunii malurilor, ele au devenit ținta unui program de conservare conceput de autorități și mai multe asociații de mediu locale. Practicanții de iahting și alte sporturi nautice sunt informați că nu au voie să staționeze sau să tranziteze zonele de stufăriș.

 

 

Împrejurimile lacului oferă și câteva trasee spectaculoase pentru bicicletă. Unul dintre cele mai variate pornește de la Ferry House, pe malul vestic, unde opresc multe dintre autobuzele acvatice ale rețelei de transport local. Drumul asfaltat se transformă în drum forestier și înaintează spre nord, pe marginea lacului, preț de câțiva kilometri, șerpuind și urcând printre pajiști și păduri. Urmează apoi o porțiune asfaltată care duce la satul Wray, de unde se iese la șoseaua către Colthouse (centrul de întâlnire al quakerilor de peste secole) și mai departe, către Hawkshead, una dintre cele mai bine păstrate așezări istorice din zonă, unde se află și un camping și un bufet cu ceai, fursecuri și alte mici plăceri binevenite după câteva ore de pedalat. Bicicletele se pot închiria de la un centru local cu 25 de lire (30,5 euro) pe zi, preț care include și accesorii cum ar fi mănușile sau echipamentul de protecție.

Cu binoclul sau cu undița în mână, cu bicicleta sau doar cu rucsacul și un aparat foto, Windermere-ul poate fi o destinație excelentă pentru o zi călduroasă. Pentru excursii mai lungi, este punctul ideal de pornire, pentru că marchează intrarea în Lake District, cu toate văile, cascadele, piscurile și pădurile sale impresionante. Și dacă nu pentru toate astea, măcar pentru plăcerea nevinovată de a-i enerva un pic pe urmașii lui Wordsworth și Dickens.

 

 

Liviu Alexandrescu este doctorand în științe sociale al Universității din Lancaster, Marea Britanie


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger