La Universitate nu se aprobă proteste

4

 Am avut ocazia zilele acestea să interacţionez din nou cu cei din Comisia de aprobare a Adunărilor Publice din Primăria Capitalei. Dacă nu aţi fost niciodată pe la o astfel de şedinţă să vă spun cum se desfăşoară: depui cererea de aprobare a unui protest (la Biroul de Relaţii cu Cetăţenii, sediul de pe bd-ul Regina Elisabeta), apoi eşti sunat de d-na Gina şi programat la una din şedinţele Comisiei.

De obicei aştepţi pe hol mai mult decât e cazul. O colegă care a fost să ceară autorizarea Slutwalk acum doi ani a stat trei ore pe la uşi. Eu am stat o oră în noiembrie anul trecut şi doar vreo 45 de minute săptămâna asta, deci pot să mă simt norocoasă.

La Comisie te aşteaptă o masă cu vreo 10 persoane, reprezentanţi de pe la diferite departamente şi instituţii publice, de la Poliţie la Jandarmerie.  Au feţe plictisite, oftează şi îţi aruncă priviri reci. Sunt şi excepţii. Grupul are un glumeţ de serviciu. În cazul meu, individul făcea glume deplasate despre viol.

Îşi întind hârtiile pe masă, se foiesc, beau cafea şi aşteaptă să spui tu ceva. „Bună ziua, am venit pentru aprobarea unui protest, Piaţa Universităţii, vineri 1 februarie. Protestăm împotriva includerii violului în Legea Medierii”.  Din spate, de la un birou din cealaltă jumătate a camerei, un tip la vreo 35 de ani se bagă în vorbă. „Ce are Legea Medierii, don´şoară, sunteţi avocat?”. Încerc să-i explic care este problema, de ce nu vrem ca violul să fie inclus între infracţiunile care pot fi mediate. Îmi răspunde că nu rezolvăm nimic cu protestul, că nu aşa se fac lucrurile. „De unde ştiţi că facem numai protestul?” – l-am întrebat sucită pe scaun, pentru că eram cu spatele la el, într-o poziţie incomodă pentru dialog. O ţine pe a lui, medierea este bună, noi să ne vedem de treabă şi să facem altceva. Discuţia durează vreo 10 minute timp în care eu stau la masa cu 10 persoane, sucită înspre cel din spatele meu aflat la vreo doi metri, aşezat la birou şi cu chef de dat sfaturi. Ajungem la subiectul locaţiei. „Vrem să protestăm la Universitate, în spaţiul nou amenajat de la statui, deasupra noii parcări. Este mult loc, totul este betonat” – le spun. „La Universitate nu se poate” – vine replica poliţistului din faţa mea. „Nu se poate”, insistă şi glumeţul de mai înainte. „La Universitate nu se aprobă proteste” mai spune şi altcineva de la masă. Îmi reţin un zâmbet pe buze gândindu-mă la protestele din iarna anului trecut. Cer explicaţii. Îmi spun că este un spaţiu tranzitat de multă lume şi că blocăm circulaţia.  „Asta este şi ideea, să fim văzute de cât mai multe persoane, iar circulaţia nici nu va fi blocată” – le explic. O doamnă blondă din capul mesei mă întrerupe „Domnul Primar nu aprobă proteste la Universitate!”.

Se face linişte în sală. Mă gândesc că nici dacă am fi 20 de manifestanţi tot nu ne-ar da aprobare la Universitate. Le e frică de oamenii care se exprimă în spaţiul public, care sunt văzuţi contestând autorităţile publice. Ne vor cât mai ascunşi, undeva la marginea oraşului dacă s-ar putea, sau pe câmp. Încerc să negociez să obţin aprobare pentru a protesta în faţa Ministerului Justiţiei, în piaţa Constituţiei, pe trotuar. Nici acolo nu vor pentru că, zic ei, 100 de persoane vor bloca circulaţia pe trotuar. Care circulaţie pe trotuar, stau şi mă întreb, pe acolo nu trece ţipenie de om! Nu şi nu. Într-un final îmi prezintă variantele lor: Piaţa Sf. Anton, în spatele Hanului Manuc, parcul Izvor, parcul Şincai, parcul Circului. Cât mai ferit de ochii lumii şi de instituţiile publice. Trotuarele Bucureştiului sunt pline de maşini, abia te strecori printre ele, dar cei din Primăria Capitalei nu au jenă să ne explice că un protest de o oră jumătate perturbă circulaţia pe trotuar. Plec de la întâlnire fără o decizie luată. Discut cu celelalte organizatoare ale protestului şi într-un final ne mulţumim cu p-ţa Sf. Anton. Revin două zile mai târziu şi găsesc aceleaşi feţe şi aceleaşi priviri plictisite. Doamna Gina e mulţumită că am acceptat locaţia propusă de ei. Glumeţul de data trecută are chef de vorbă. Reuşesc să primesc de la el promisiunea că ne vor aproba un marş pe 8 martie pe trotuarul de pe bldul Lascăr Catargiu, între p-ţa Romană şi p-ţa Victoriei, dar cu condiţia să fim maxim 150 de persoane. Dar la Universitate? – mă gândesc eu.  „La Universitate nu se aprobă proteste” îmi răsună replica lor de data trecută. „Nu aprobă domnu´ Primar”.

Acest text a fost preluat de pe Blogul Medusei

4 comentarii

  1. interesant, in ianuarie anul trecut cand se striga sus si tare ‘jos basescu’ la universitate si erau antenele in delir + galeriile de fotbal aduse de usl nu cred ca a mai cerut nimeni aprobare pt proteste :))
    deci, depinde de SCOPUL protestului: daca are miza politica si este asa cum o cer ‘interesele’ (nu ale cetatenilor obisnuiti, stati linistiti!) atunci se apropba, ba mai mult, poate nici nu cere nimeni dovada de aprobare. Daca insa este vorba despre un protest fara miza politica, ei, atunci se gasesc destul de multe…. piedici 🙂

Leave A Reply