La şcoli, după dealuri

0

Maşina ne zdruncină prin pădure cu fiecare hop îngheţat bocnă, în ciuda soarelui anunțat la radio.  ”La poalele dealului ăluia trebuie să ajungem”, arată Ana cu mâna dreaptă. Ana Szekely este directorul executiv al Asociaţiei  Tăşuleasa Social şi localizează școala cu 5 elevi din Iliuţa Bozghii, un cătun din judeţul Bistriţa. Membrii “Tăşu” au încărcat portbagajul cu rechizite și cadouri pentru elevii de aici şi pentru alţi 12 din satul Ciosa. “E pur şi simplu fain să faci bucurii”, spune Ana, când o întreb ce o mână să facă asta. Gardul şcolii împrejmuieşte cu uluci câteva zeci de metri pătraţi de zăpadă. Instituția de învățământ este o cabană cu două camere. Într-una sunt depozitate lemnele pentru sobă, în cealaltă este clasa doamnei învăţătoare Reghina.

 

1

 

de Oana Moisil. Foto: Andrei Dăscălescu

 

Când ajungem, e în vizită la un elev bolnav. Andreea  şi Ionel, singurii prezenţi, o aşteaptă tăcuţi. Pe tabla neagră e scris “Sărbători fericite.” În continuare, cu litere de copil, “Asemena.” E prima zi după vacanţa de iarnă și ei stau înfofoliţi, în băncile pe care învaţă din programe diferite. E o clasă comasată. Ionel are 5 ani şi de ziua numelui său umple o pagină de pătrăţele cu cifra 9. Andreea are 8 ani şi cartea de citire deschisă la povestea lui Sadoveanu, “La săniuş”.

Casa ei este la 4 kilometri distanţă, pe care-i bate în fiecare zi cu picioarele. Ionel e mai norocos, locuieşte cu părinţii şi fratele mai mic, Iliuţă, la o aruncătură de băţ.

 

2

 

Învăţătoarea se întoarce senină, cu urechile acoperite de o căciulă de blană. “Bună ziua, doamne-ajută”, salută ea. La fel şi părinţii lui Ionel, care o însoţesc, de mână cu Iliuță. Ionel i-a chemat pe toți să-l ajute să ducă acasă cadourile. Ei sunt agricultori şi au în ogradă 4 vaci, 3 cai şi găini. Stâlpi nu au pe nicăieri în jur, la fel cum nu are nici şcoala. “Cu vorba a vrut primăria să ne bage electricitate, dar cu fapta, nu prea”, spune învățătoarea.

Ea e aici de 11 ani, dar în cei 30 de când şi-a ales meseria a predat şi copiilor din alte sate. În Iliuţa Bozghii nu a avut niciodată mai mult de o clasă. Despre condiţiile şcolii, spune că “E foarte greu. Şi aşa greu cum e, la anu’ zic că se desfiinţează. O să rămână copii care pur şi simplu nu au unde să se ducă, vor renunţa la şcoală.” Scenariul este posibil, conform reformei naţionale în educaţie, care prevede ca şcolile cu puţini copii să se lipească celor mai mari, pentru economie.

 

3

 

Tibi Uşeriu, membru în Tăşuleasa Social, îi arată Andreei cum se deface ghiozdanul pe care îl primeşte în dar. Îi scoate din el un penar, îi arată creioanele şi o borsetă, “să-ţi pui în ea bănuţii, să-ţi cumperi cornuri. Deşi… cred că o să aştepţi mult până când o să fie vreun magazin aici.”

Iliuţă e cât ghiozdanul pe care l-a cocoţat în spinare. Cu soarele pe zâmbet, îi pozează camerei lui Andrei Dăscălescu. El este regizor, fotograf şi se implică în proiectele „Tăşu” de doi ani. Spune că, „odată ajuns la Tășuleasa, cunoști o mână de oameni care chiar muncesc și se luptă să schimbe ceva. După ce renunți la întrebarea “ce (naiba) îi motivează?”, dacă te potrivești cu lupta, cu locul, cu voluntariatul, cu oamenii și cu visurile, ramâi agățat. Tășuleasa dă dependență”.

 

 

O turmă de oi cântă la tălăngi prin spatele școlii. Cu cât ne îndepărtăm mai tare de Iliuţa Bozghii şi ne apropiem de satul Ciosa, drumul se înrăutăţeşte de-a lungul munţilor tot mai frumoşi. Țara Tăşuleasa, ”headquarter-ul” acțiunii de astăzi, e acum la poalele noastre.

Asociaţia care-i poartă numele și-a propus ”să schimbe mentalitățile celor din jur nostru și să arăte că tinerii își doresc să se implice în rezolvarea unor probleme sociale”. Pe lângă bătăliile de pe câmpul defrișărilor, Tășuleasa Social se implică direct și în viața comunităților din  Bistrița-Năsăud, Bihor și Mureș. De 11 ani există Camionul de Crăciun, un proiect în colaborare cu organizația Die Johanniter. Astfel, copii din Germania pregătesc daruri pentru cei din Estul Europei. În satele românești au fost împărțite, până acum, mai mult de 120.000 de cadouri.

Anul acesta, 16 tiruri au înnoptat în parcări de sărbători, ca să fie în Pasul Tihuța pe 27 decembrie. 17.000 de copii din 140 de sate au fost strigați, pe nume, de moșii camionagii, ca să-și primească darurile. Andrei Dăscălescu a documentat toată povestea asta. O puteți vedea aici.

În acelaşi spirit e şi acţiunea de azi. Ne clătinăm pe drumul brăzdat de sănii şi oprim la Şcoala Primară Nr. 1 Ciosa.

 

maicuta

 

În pragul uşii, o măicuţă prinde de colţuri o faţă de masă şi o aruncă în sus, în jos, în sus. La celălalt capăt e Cristina, una din eleve. Şi pentru ei este prima zi de şcoală din 2014.

– “Sărumâna, maică. Nu e păcat să facem curat de Sf. Ion?

– ”Ei, Dumnezeu înţelege.”

E măicuţă din 1992. De câțiva ani, e la Mânăstirea Fântânele. Lipsește de acolo pentru câteva zile, cât o va înlocui pe învăţătoarea absentă. La fel şi educatoarea, cu care împarte clasa. Ea este pensionară, după 43 de ani şi 19 zile de educat copii de grădiniţă. Spune că-i iubeşte.

 

5

 

“Tot Prundul Bârgăului îmi spune mama. Dacă mereţi în Prund şi întrebaţi de mama Anuţa, primul poate nu ştie, dar al doilea sigur ştie cine sunt.” Are ochii luminoşi, mărunţi, în care se vede copilăria care n-a îmbătrânit-o. Se înconjoară de toţi copiii şi spune povestea ridichii uriaşe: „Prinde moşul de ridichie. Bunicuța, de moşneag. Nepoţica, de bunică. Şi trag, şi traag, şi traaag! Hai, ridichie uriaşă, te ducem la noi acasă! Dar ridichii nici nu-i pasă, din pământ nu vrea să iasă.” Preţ de şase minute, sunt în grădina ridichii, vrăjită de farmecul încăpăţânării şi de entuziasmul povestitoarei.

Calc pe covoare ţesute în culori multe, mușc din cozonacul copt la mânăstire şi beau apă din găleata proaspăt umplută la fântână. Şcoala asta e ca o casă împărţită astfel: în stânga, e cancelaria, adică încăperea în care dorm învăţătoarea şi educatoarea; în rest, e clasa pentru şcolari şi preşcolari. În brad sunt decoraţiunile făcute de cei 12 elevi. Doar câţiva sunt aici, ceilalţi sunt la biserică.

 

cancelaria

 

neculai

 

Nicu dă târcoale ghiozdanelor proaspăt aşezate în uşă. Le cercetează curios, dar nu îndrăzneşte să probeze vreunul. Are cinci ani şi zâmbeşte cu toată lumina din privire. „În 2008, când am venit prima dată aici, l-am văzut prima dată. Maică-sa trecea prin faţa şcolii, cu ceva mic, înfofolit tare în braţe. Am chemat-o să-i văd păpuşa. De atunci îl ştiu”, povesteşte educatoarea.

 

6

 

7

 

Clopotele bisericii sună a sfârşit de slujbă. În zăpada din curtea şcolii se înmulţesc urmele de bocanci și bocăncei. Părinţii celorlalţi elevi i-au adus ca să-şi aleagă ghiozdanele. Crocodilii, mingile de fotbal, le aleg băieţii. Buburuzele, caii şi unicornii, fetele. Nicu deschide grăbit ghiozdanul cu dinozauri, în chicotelile colegelor lui.

 

8

 

Doi cai, unul alb şi celălalt maro, trag sania lungă a lui nenea Dorel. E taxiul în care părinţii încarcă darurile şi copiii. Pentru o bucată de drum, iau un loc, cu Andrei, pe pătura înflorată. E ca în povestea pe care o citea pe litere, în Iliuța Bozghii, Andreea. Alunecăm la vale, în vântul tot mai rece. În spate, construcţia de lemn în care cei mici vor reveni mâine, la şcoală, dispare cât ai spune ”munte”. Depăşim căpiţe de fân, grajduri şi case de chirpici. La intersecţia care ne desparte destinaţiile de săteni, sărim în zăpadă. Câteva zeci de metri mai aproape de Tăşuleasa, se zărește iar sania încărcată de oameni mici și mari. Înaintează pe drumul dintre noi și cer, de zici că, în curând, se urcă pe un nor, lasă lumea noastră în spate și pleacă spre alta, doar de ei știută.

 

9

 

 

Puteţi citi şi:

Camionul de Crăciun se îndreaptă spre sute de copii din Bistriţa

FOTO La Tăşu a început sezonul de împăduriri

Din fenomenele naturii: Tăşuleasa pe schiuri

Principele Nicoale al României a vizitat campusul asociaţiei Tăşuleasa Social

Utopia Tăşuleasa. Mii de copaci plantaţi de voluntari

Alin Uşeriu sau cum să mobilizezi 10.000 de voluntari. Modelul Tăşuleasa Social


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger