La iarnă, treci pe heroină, ca să nu faci pneumonie

1

Ted Berrigan și ceilalți poeți ai școlii de la New York au făcut poezie cum făcea Warhol artă – folosind, democratic, orice material din lumea înconjurătoare, scriind practic despre orice tip de experiență, fără o ierarhizare a evenimentelor în esențiale și contingente. Ca niște oameni îndrăgostiți de lumea care dispare, au încercat să scrie despre tot ce există și îi marchează afectiv. O mare parte a poeziei românești de după anii 80, în special cea a anilor 2000, vine de acolo.

 

 

Chestii de făcut pe speed

mintea prinde viteză
& degetele ciocănesc pe tastatură
în timp ce din creştet se proiectează un flux
de viziuni complicate;
asta ţine vreo zece ore:
apoi, ia o pauză: curăţă
toate sertarele, aranjează cu precizie toate
pixurile & creioanele în forme paralele;
cu minuţie, pune una peste alta toate cărţile într-un singur vraf
ca să coincidă perfect cu unghiul drept
al colţului biroului.
Încă zece ore de viziuni ezoterice trec pe nesimțite:
bea un litru de pepsi rece-ca-gheaţa:
curăţă congelatorul:
cazi lat timp de zece ore
vise interesante.

2.

Termină proiecte, ceruieşte podele, dă jos kilograme, scrie cântece, cântă cântece, ţine
o conferinţă, sculptează, trezeşte-te şi gândeşte mai clar. Vindecă-ţi astmul.
tratează-ţi obezitatea, evită depresiile uşoare, decongestionează-te, vindecă-ţi narcolepsia,
tratează-ţi copiii hiper-kinetici, cu creierele distruse. Deschide Cutia Pandorei a abuzului de amfetamine.

3.

Întinde sinusoida emoţiilor; după culmi de euforie, coboară
în văi
care sunt puţuri intolerabile de disperare & depresie. Transformă-te într-o
sperietoare de ciori răvăşită. Îndoaie-ţi corpul sfrijit
în poziţii întortocheate
scarpină-ţi pielea ruptă & mâncată de pustule,
vorbeşte într-una, fără oprire.

4.

Sări de pe un acoperiş din lower East Side
sau
Scrie o carte ilizibilă de 453 de pagini

5.

Desfă în bucăţi 12 radiouri
pune la nesfârşit mărgele pe aţă
goleşte-ţi geanta
stai într-un scaun, mâini şi picioare cruciş
& desenează modele complicate
pe colţul unui plic

6.

“Am simţit cum urcă aproape instantaneu la
creier, ca un scurtcircuit. Corpul
a început să pulseze & i-au crescut mici antene
fremătând în aşteptarea excitaţiei. Am început
să primesc comunicări telepatice de la
cei din jur. Mă simţeam pe deplin fericit.”

7.

trimite-i la dracu.
Simte-ţi limba cum se desface în fâşii,
buzele crăpate, interiorul gurii
o rană vie. Scarpină-te peste tot. Vezi
cum ţi se desprind bucăţi de unghie, părul & dinţii
cad.
Cumpără un Rolls Royce
Fă-te şeful Mafiei
Studiază anti-materia.

8.

Bagă de seamă gândăceii care îţi mişună pe tot corpul
în jurul, printre şi pe deasupra bubelor multe şi proaspete.
Taie bucăţile de carne stricată.
Discută promiscuitatea maternă.
La filme, simte prezenţa pericolului
Dezvăluie
fă-te rău
descoperă-ți homosexualitatea

9.

La iarnă, treci pe heroină, ca să nu faci pneumonie.
La primăvară, întoarce-te la speed.

 

traducere de Eugen Hriscu


Un comentariu

  1. Pingback: Dar cît să păstrez din mine cel ce eram un băiețel? Cît ai păstrat deja | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply