La ce sunt buni economiştii

3

Imediat după izbucnirea ultimei crizei economice, diverşi experţi în economie au şi început să ne explice, în detaliu şi foarte siguri pe ei, cum stau lucrurile, de ce s-a ajuns la o asemenea situaţie şi ce trebuie făcut mai departe. Una dintre măsurile care, spuneau ei, se impun fără discuţie în acele momente, e salvarea băncilor prin transfuzii majore de capital. Înainte de orice altceva, precum copiii şi femeile de pe un vas care se scufundă, preţioasele bănci trebuie salvate. Dacă nu, avertizau experţii, în cîteva zile vom avea parte, garantat, de o apocalipsă.

de Dan Sociu

Guvernanţii şi patronatul, cu aceeaşi siguranţă şi apelînd la autoritatea incontestabilă a aceloraşi experţi, dar şi la vechile trucuri retorice, la cuvinte mari  precum „sacrificiu” şi veşnica expresie mobilizatoare „să strîngem cureaua”, s-au apucat să mutileze veniturile lunare ale oamenilor. Bineînţeles, se economisesc astfel nişte bani, dar efectul asupra moralului populaţiei e teribil. Muncim pentru o recompensă, nu pentru binele economiei, iar cînd recompensa e nesigură, convingerea scade şi calitatea muncii odată cu ea. Logica economiştilor este o logică rece, de laborator, fără nuanţe, fără psihologie. Şi întrebarea care apare din ce în ce mai des în mintea tuturor celor umiliţi de criză e: de ce am avea încredere în experţi şi în sistemele lor, cînd tocmai aceste sisteme ne-au dus la dezastru?

Seinfeld spunea despre avocaţi că singura diferenţă dintre ei şi noi, ceilalţi participanţi la Piticotul social, e că avocaţii au citit regulile jocului, cele tipărite pe  interiorul cutiei. Acelaşi lucru se poate spune şi despre specialiştii în economie, cu menţiunea că jocul economic e atît de arbitrar, că le scapă chiar şi lor. Unul dintre criticii vehemenţi ai experţilor de tot felul e Nassim Nicholas Taleb. S-a născut în 1960 în Liban, supranumită Elveţia Estului datorită prosperităţii şi stabilităţii unei comunităţi care de o mie de ani reuşea să împace interesele creştinilor (maroniţi, armeni, ortodocşi greco-sirieni, catolici bizantini şi romano-catolici) cu cele ale musulmanilor (şiiţi şi suniţi), druizilor şi evreilor. Cosmopolitismul şi toleranţa erau mărcile tradiţionale ale locului, pînă în 1975, cînd, neanunţat de nimic, a început un război civil care a durat 15 ani, deşi localnicii, media şi comentatorii politici şi militari se arătau convinşi, în fiecare săptămînă, că nu va ţine mai mult de cîteva zile. Taleb a studiat filozofia şi finanţele în Franţa şi în SUA, unde a devenit doctor în Management Science şi a lucrat ca trader pentru diverse bănci şi organizaţii financiare. În 2005 a publicat primul său best-seller,  Fooled by Randomness: The Hidden Role of Chance in Life and in the Markets (Păcăliţi de întîmplare: rolul ascuns al norocului în viaţă şi în economia de piaţă) şi în 2007 cel de-al doilea,  The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable (Lebăda neagră: impactul improbabilului).

O lebădă neagră e un eveniment major caracterizat prin neprevăzut şi singularitate. Pînă la descoperirea Australiei, occidentalii nu văzuseră decît lebede albe şi ornitologii stabiliseră că e singura culoare posibilă a acestor păsări. Războiul civil din Liban a fost o lebădă neagră, dar şi Al Doilea Război Mondial, după cum demonstrează Taleb analizînd documentele anilor ’30. Unul dintre acestea e Jurnalul lui William Shirer, un corespondent din Berlin pentru postul american de radio CBS şi unul dintre cei mai importanţi observatori ai Germaniei naziste. Niciuna dintre însemnările sale nu anunţă marea conflagraţie ce avea să urmeze. La fel, speculaţiile financiare din acea perioadă, din chiar zilele de dinaintea izbucnirii războiului, nu indicau în nici un fel prăbuşirea Europei. După ce evenimentul s-a produs, istoricii au legat, retroactiv, toate firele, creînd impresia că războiul era previzibil şi faptele se influenţau în mod necesar unele pe altele, ca piesele dominoului. Adevărul e însă că toată lumea era oarbă în privinţa viitorului, chiar şi cei care îl plănuiau. Taleb aplică acest tip de analiză şi pe alte evenimente, în special cele din zona economicului, pe care o cunoaşte foarte bine.

Unele domenii de activitate şi unele profesii sunt relativ măsurabile şi previzibile. Viaţa unui funcţionar, de exemplu, intră în anumite tipare, succesul şi eşecurile sale au limite cît de cît stabile. N-o să aibă parte niciodată de o viaţă spectaculoasă, dar nici n-o să rişte vreodată prea mult. Taleb numeşte această parte a societăţii Mediocristan. Norocul şi ghinionul joacă un rol mai mic în Mediocristan decît în Extremistan, unde şansa face legea. Extremistan e terenul de joc al speculatorilor, al artiştilor, al politicienilor, al celor care trafichează informaţiile. În Extremistan competiţia e dură, în spatele fiecărui individ care reuşeşte sunt mii care ratează. Cel care reuşeşte pretinde, de obicei, că îşi datorează succesul talentului şi personalităţii sale, capacităţii de a construi strategii, de a face previziuni.

Adevărul brutal, spune Taleb, e că succesul se datorează norocului. Producătorii de filme nu ştiu ce film va merge şi de ce, editorii nu ştiu ce carte va avea succes, cum s-a întîmplat, de exemplu, în cazul autoarei lui Harry Potter, J. K. Rowling. Speculatorii financiari pot pretinde, ca şi jucătorii la ruletă, că au un sistem, dar crizele economice demonstrează clar că nu au nici o idee despre ce o să se întîmple. Experţii Extremistanului sunt inutili, nu există reţete. Talk-show-urile zilnice de la TV, unde atîţia specialişti fac previziuni cu atîta certitudine, sunt doar pălăvrăgeală. Un taximetrist care discută cu clienţii săi ştie la fel de multe – adică de puţine – despre ce se întîmplă ca un doctor în economie sau în statistică. Jurnaliştii, la fel, dau senzaţia că ţes legături cauzale şi construiesc sens, dar nu fac decît naraţiuni. Experţii procedează asemenea oncologilor care, pentru că nu pot examina absolut toate celulele unui pacient, pescuiesc mostre şi dacă acestea se dovedesc non-maligne, exclud diagnosticul de cancer. Sănătatea, în acest caz, însă, nu  e o certitudine, eroarea rămîne posibilă.

Doctorii cunosc aceste limite, aşa cum le cunosc şi oamenii de ştiinţă. Numai privită din afară, de neiniţiaţi, ştiinţa medicală poate părea că are toate răspunsurile. Din interior, lacunele se văd însă bine şi sunt enorme. Cercetătorii în neuroştiinţe spun că ceea ce ştim deocamdată despre creier e cam cît ştia Cristofor Columb despre America cînd a ajuns în Insulele Antile. În depărtare se vedea poate conturul unui ţărm şi atîta tot. Cu aceeaşi necunoaştere imensă se confruntă şi fizicienii sau biologii, cînd vine însă vorba de economie, nu se vede nici un fel de ţărm, nu se ştie nici măcar pe ce ocean navigăm şi corabia e spartă. Demonstraţia lui Taleb e mult prea complicată pentru a putea fi rezumată în cîteva cuvinte, dar concluziile sale sunt neliniştitor de simple. Oricîtă şcoală ar avea un economist şi oricîte informaţii ar deţine, oricît de impresionant sună vorbăria lui sofisticată, nu-i acorda nici un fel de atenţie. Nu ştie nimic. Sfaturile lui sunt inutile, ba chiar păguboase, după cum ne demonstrează dureros realitatea. Economia nu e deloc o ştiinţă exactă, Mugur Isărescu sau orice nobelizat în acest domeniu sunt la fel de precişi în predicţiile lor ca Urania.

Bancherii au ironizat proiectul revoluţionar al lui Eric Cantona, îndemnul său ca toată lumea să-şi retragă banii pe 7 decembrie şi să le tragă băncilor preşul de sub picioare. Cantona pare uşor de ironizat, e doar un fotbalist, ce ştie el, în comparaţie cu marii experţi. Îndemnul său s-ar putea să nu aibă un ecou semnificativ pe moment, dar măcar nu e o iniţiativă a elitei financiare şi precedentul pe care-l crează e unul extrem de important. Oamenii vor prinde curaj să-şi administreze banii în interiorul propriilor comunităţi, să-şi construiască mici bănci populare, informale, cum sunt la noi, în special în comunităţile bugetarilor, aşa-numitele „CAR-uri ţigăneşti”, sisteme de împrumut reciproc, fără dobînzi, de pe urma cărora nu profită nici un agent din exterior.

Foto: Flickr/SEIU Local 1


3 comentarii

  1. Deaconu Ion-Stefan on

    Fara Luca Pacioli (parintele contabilitatii) nu am fi stiut astazi sa facem impartirea numerelor, regula de trei simpla sau extragerea radacinii patrate dintr-un numar. Problema este ca “expertii” fac verbalogos, economie descriptiva, mai pe scurt, vrajeala, care nu se bazeaza pe optimizari, simulari sau calcul variational. Crizele energetica si alimentara au fost insa prevazute de econometricieni inca de prin 1970, si acum acele previziuni se infaptuiesc. Modelele econometrice nu-si propun doar previziunea, ci chivernisirea (vezi cibernetizarea) resurselor pentru a iesi din fundatura numita criza energetico-alimentaro-tehnologico-demografica. Toate astea au fost prevazute de “Clubul de la Roma” si s-a impus, ca strategie stoparea exploziei demografice si cresterea zero. A ascultat cineva de toate astea? Nu! Acum se vad efectele.

  2. Din pacate vad in acest “articol” aceeasi confuzie generala care caracterizeaza plaiurile mioritice si nu numai.
    Am stat si m-am intrebat care este ideea de baza a acestui articol. Din pacate, cred ca si autorul, furat de citatele din niste carti care l-au impresionat probabil, a uitat-o pe parcurs.
    In primul rand, daca vrei sa discuti de probabilitati versus certitudine, trebuie sa vorbesti de Heisenberg si Einstein nu de un oarecare Taleb care a scris 2 carti.
    A doua idee este ca autorul daca ar avea o suma de investit ar fi OK sa ceara parerea unui taximetrist mai degraba decat cea a unui finantist (apropos, autorul face confuzie intre economisti si finantisti).
    In final, autorul se revolta impotriva bancilor hraparete. Nici mie nu imi plac comisioanele si dobanzile care le platesc la banci, dar spre deosebire de autor, realizez ca fara ele este imposibil. Probabil in Romania, autorul opereaza numai cu cash si are aceasta dulce iluzie ca bancile pot si falimenta ca el tot va putea scrie pe INTERNET: surpriza, providerul tau de internet va falimenta imediat dupa banci la fel ca toti ceilalti agenti economici.
    Dar “surpriza” articolului vine din link-ul catre FLickr de la sfarsit: multi romani nu situ probabil, dar SEIU este un fel de sindicat international, cu deviza “Proletari din toate tarile uniti-va” dar sunt convins ca autorul de 32 de ani nu are habar de acest slogan si ar trebui sa isi intrebe parintii si bunicii inainte de a se hotara sa coboare pe aceasta panta. Daca liumea ar deveni maine conform aspiratiilor SEIU, nu ar mai fi loc de nici un fel de probabilitate, dictatura ar fi o certitudine asa cum a si fost 50 de ani in Romania.
    “Somnul ratiunii naste monstri” domnule Sociu.

  3. Doamne, si eu care credeam ca sunt paranoic! In sfarsit, iata ca exista cineva care a avut tupeul sa spuna “loud and clear” ceea ce eu observ de ani de zile. Cand aud de “specialisti” sau “experti”, ma ia amokul, mai ales cand e vorba de cei in economie. Adica aia care vin luna de luna la televiziuni si spun ca “vom inregistra o crestere de 0.8%”, chestie care – evident – nu se intampla.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger