La 17 ani, Alexandra a urcat pe cel mai înalt vulcan al lumii

1

În luna martie a anului trecut v-am făcut cunoştinţă cu Alexandra Flavia Marcu. Spiriduşul muntelui. Adolescenta din Deva care, atunci, la numai 16 ani, urcase deja câteva vârfuri importante ale lumii: începând cu Mont Blanc, la 12 ani şi ajungând, ulterior, pe cinci din cei şapte cei mai înalţi vulcani ai lumii. Alături de tatăl ei, Dan Marcu, Alexandra şi-a propus să facă circuitul acestor şapte vulcani. Acum are 17 ani, împliniţi în vara anului trecut şi tocmai a bifat al şaselea vulcan din circuit – Ojos del Salado, din Chile, cel mai înalt (6.893 de metri) şi, până acum, cel care le-a adus cele mai mari provocări.

 

 

de Camelia Jula

 

Expediţia familiei Marcu a avut loc în luna ianuarie şi a inclus nouă zile de stat în deşertul Atacama, cel mai arid din lume, pentru a se obişnui cu condiţiile atmosferice. Pe meleagurile sărate şi pline de cenuşă vulcanică, Alexandra a dus cu ea tricolorul, ia românească, însemnele oraşului pe care îl reprezintă, Deva, precum şi numele sponsorilor care au ajutat-o să ajungă acolo. A mai rămas un singur vulcan de urcat din cei şapte: vârful Sidley din Antarctica.

Anul trecut, când am cunoscut-o pe Alexandra, alături de familia ei, expediţia în Chile era în stadiu de planificare. O astfel de aventură presupune echipament foarte bun, costuri mari de deplasare, dar şi o calculare cât se poate de corectă a raţiilor de mâncare şi apă duse în spate. “Să facem o listă cu apa şi mâncarea necesare pentru nouă zile pe un munte de aproape 7.000 de metri… e ceva bătaie de cap!”, spune acum Alexandra, gândindu-se în urmă la stresul planificării expediţiei. În luna martie a anului trecut, Dan, tatăl Alexandrei, a avut piciorul rupt. Dar, “chiar şi atunci, când avea piciorul rupt, ştiam că vom face această expediţie. Noi suntem întotdeauna optimişti şi cu credinţă”, întăreşte adolescenta de 17 ani. În ianuarie anul acesta, după trei avioane şi un autobuz, cei trei, mama, tatăl şi fiica, au ajuns la punctul de pornire spre munte, din Chile. Au primit sprijinul membrilor comunităţii româneşti din oraşul chilian Copiapo. “Au fost extraordinari! Ştiam că avem pe cine ne baza, am primit un telefon satelitar, ne-au transportat, ne-au cazat la ei, au fost de nota 10 plus! Ne-au dus să vedem împrejurimile, să facem scufundări, să vedem o insulă cu lei de mare şi chiar aş vrea să dedic această expediţie spiritului românesc: am fost profund impresionată să văd cum românii se ajută nu doar în ţară, ci şi în străinătate”, mărturiseşte Alexandra.

 

Cu tricolorul şi ia românească în deşertul Atacama

 

Dar expediţia în sine s-a dovedit a fi cea mai grea din toate de până acum. Echipa a trebuit să stea nouă zile în deşertul Atacama (unde peisajul arid a făcut-o pe Alexandra să îşi imagineze că aşa ar fi “pe Marte”); corpurile lor trebuiau să se obişnuiască cu altitudinea şi condiţiile atmosferice. Experienţa din deşert a fost “interesantă şi total diferită faţă de ce am întâlnit până acum”, spune adolescenta. “Am ‘mâncat’ la cenuşa vulcanică de numa’ ” râde ea. “Era în cort, în haine, în păr… Era peste tot, efectiv! Când ne-am întors de pe munte şi am făcut duş, doar culoare maro ieşea din părul meu”, rememorează ea. De la altitudine şi vânt, tatăl ei a făcut o infecţie pulmonară, care l-a prins chiar cu o zi înainte ca ei să plece spre vârf. “Toată noaptea a avut probleme de respiraţie”, spune Alexandra. Din această cauză, au fost cât pe ce să rateze vârful. “Eram aproape să renunţăm la expediţie din cauză că se simţea foarte rău”, îşi aminteşte ea. Mama, Dana Marcu, “medicul” expediţiei, a încercat tot ce s-a putut ca să îl pună pe picioare. Cu un efort uriaş de voinţă, el a reuşit să facă faţă urcuşului dificil şi să ajungă cu Alexandra în vârf. Pentru că varianta ca numai ea să urce nu exista: “Noi urcăm întotdeauna împreună, suntem o echipă”, punctează adolescenta. Dacă, totuşi, nu ar fi reuşit să urce atunci, din cauza problemelor de sănătate, ar fi încercat urcarea într-o altă zi. Însă au reuşit. Alături de ei au urcat şi trei chilieni, întâlniţi acolo, la faţa locului. Cum spaniola le este la îndemână, familia Marcu s-a împrietenit cu ei şi aşa s-a format echipa lărgită de cinci oameni, doi români şi trei chilieni, care a ajuns pe vârf, după un urcuş de opt ore.

 

Echipa Marcu, tatăl şi fiica (Dan şi Alexandra)

10858490_787602001274952_5387964357156674194_n

Familia Marcu (Dan, Dana şi Alexandra), alături de cei trei chilieni cu care au urcat vârful Ojos del Salado 

 

Ca şi în cazul altor expediţii, mama Alexandrei a rămas în tabăra de bază, la 5.800 de metri, unde i-a aşteptat pe fiica şi soţul ei, ca să le filmeze sosirea după reuşita de a escalada vârful Ojos del Salado – nume care s-ar traduce prin “ochii de sare”: “Era plin de sare în jur, râul care mai există acolo era sărat.. totul era sărat”, rememorează Alexandra. Pentru ea, cel mai dificil moment al expediţiei a fost când a văzut că tatăl ei nu se simţea bine, “în special când mi-a spus că nu crede că vom reuşi să urcăm pe vârf în ziua respectivă”. Dar au reuşit să urce, astfel că, după cel mai dificil moment, a urmat cel mai frumos moment: “Când România a ajuns pe vârf!”, explodează Alexandra cu bucurie. Ascensiunea ei din Chile o aduce cu un pas mai aproape de o performanţă atinsă doar de două femei: escaladarea celor mai înalţi şapte vulcani de pe şapte continente. A mai rămas unul. Cel din Antarctica. “Planul pentru Sidley? Ştim că mergem acolo! Dar momentan… ne revenim din expediţia aceasta”, râde Alexandra. “Vom avea nevoie de multe fonduri”, spune ea, costurile unei astfel de expediţii fiind şi mai mari, dar succesul de până acum al expediţiilor echipei Marcu poate avea un cuvânt important de spus în găsirea sponsorilor.

 

În deşertul plin de cenuşă

 

Alexandra a devenit o ambasadoare a României (chiar dacă fără “titulaturi diplomatice” oficiale) şi tot mai multă lume a aflat de realizările ei şi mai ales de mândria simplă şi firească cu care duce peste tot în lume culorile şi simbolurile româneşti. “Eu oricum aş purta ia românească în fiecare zi, crede-mă!”, îmi spune Alexandra. O poartă în fotografiile făcute prin lume şi, de pe fiecare vârf urcat, arată lumii tricolorul. “Întotdeauna voi purta culorile României şi însemnele oraşului meu”, promite Alexandra. Tricolorul a ajuns, cu ea, pe Mont Blanc (Alpi – Franţa/Italia, 4.810 metri), Kilimajaro (Africa, 5.895 metri), Kazbek (Caucaz – Georgia, 5.047 metri), Pico de Orizaba (Mexic – 5.636 metri), Elbrus (Caucaz – Rusia, 5.642 metri), Damavand (Iran – 5.671 metri) şi Giluwe (Papua Noua Guinee – 4.367 metri), iar acum şi pe Ojos del Salado, Chile. Adolescenta a scris şi o carte, intitulată “Alexandra şi cei şapte vulcani” (despre aventurile sale în primele expediţii din circuit) – o carte care, fără îndoială, are nevoie de o continuare, odată ce şi ultimul vârf din cele şapte va fi atins.

 

 

La 17 ani, aşadar, Alexandra a urcat şase din cei şapte cei mai înalţi vulcani ai lumii. ” Cine s-ar fi gândit, acum ceva timp, că ajungem atât de departe?”, spune ea. Recunoaşte că ar fi fantastic dacă, până la vârsta de 18 ani (sau la 18 ani), ar ajunge şi pe al şaptelea vulcan din circuitul propus. “Sperăm, dar nu este obligatoriu… Însă ar fi ceva, nu?”, zâmbeşte spiriduşul muntelui. O întreb ce a învăţat despre ea şi despre lume din aceste expediţii pe munţi tot mai înalţi. “Hmm…. am învăţat că pot să fac multe, că românii pot să facă orice îşi doresc. Am învăţat să mă descurc, să vorbesc (şi alte limbi), să evoluez. Şi să fiu optimistă! Am învăţat că lumea e frumoasă, că sunt multe de văzut în ea şi că… merită!”, conchide Alexandra.

 

În urcare

 

Povestea Alexandrei, de la cum au învăţat-o părinţii ei să respecte muntele, de la căutarea spiriduşului muntelui, până la cum a devenit subiect al unui documentar şi o figură publică tot mai cunoscută a judeţului Hunedoara, de la antrenamentele continue pentru escaladări de munţi până la cum a făcut, cu băştinaşii din Papua Noua Guineea, semnul care marchează vârful Giluwe, o puteţi citi în articolul: “Alexandra şi cei şapte vulcani: Fiecare om are Everestul lui”.

 

 

Fotografii: arhiva personală Alexandra Marcu (familia Marcu)

 

 


Un comentariu

Leave A Reply