Koh Yo, locul unde am descoperit că sunt un om de succes

3

Chedi-ul de la Wat Thai Yo

Această insuliţă fermecată îşi vede de treabă la modul cel mai relaxat, deşi e strivită între două superlative.

de Brad Florescu (articol realizat in colaborare cu Amazingrace.ro)

Primul superlativ: lacul Songkhla, cel mai mare lac natural din Thailanda, care acoperă o suprafaţă de 1000 de kilometri pătraţi. Tehnic vorbind, lacul nu e chiar un lac, ci o un complex de lagune în care se amestecă apele dulci venite dinspre munţi cu cele sărate ale Golfului Thailandei.Lacul vazut din varful colinei

Al doilea superlativ: Podurile Tinsulanonda, construite în anii 80 de fostul prim-ministru Prem Tinsulanonda, originar din Songkhla. Cele două construcţii, însumând 2.6 kilometri, sunt cele mai lungi poduri din Thailanda. Dacă domnul Tinsulanonda nu ar fi avut această iniţiativă, n-aş fi putut ajunge pe Ko Yo cu Unirea şi n-aş fi avut atâta libertate de mişcare. Îi mulţumesc din suflet.

Unul dintre poduri

Nici n-am apucat să pun bine roata pe Ko Yo, că am avut primul şoc vizual: o statuie a lui Buddha dormind (reclining Buddha, cum i se zice), lungă de vreo 30 de metri, strălucea ireal în soarele dimineţii, la doi paşi de templul Phranom Laemphor. Un prim avertisment că insula avea multe de oferit.

_DSC9606

Era îngrozitor de cald şi, după un sfert de oră de fotografiat, am simţit că mă ia capul. Am pornit spre centrul insulei, pe la umbră, căutând să mă adăp. Un restaurant pe malul lacului şi obişnuitele priviri curios-amuzate, ‘iete, mă, farangul’. Meniul era in thailandeză, personalul la fel, am comandat apă şi cafea, că la altceva nu mă riscam. Rotindu-mi privirea în jur, am sesizat la masa de lângă mine un platou cu fructe. Arătau senzaţional. Am cerut şi eu. Gustul era pe măsura aspectului: o combinaţie zemoasă de caisă şi pepene galben. Din cercetările la faţa locului a reieşit că fructul poartă local numele de madziku, iar nişte căutări ulterioare pe internet au relevat faptul că e un soi de sapodilla pe care îl găseşti doar în Ko Yo. Mândrie locală.

Altă mândrie locală o constituie varietatea de jackfruit de pe insulă. Cum ieşeam din restaurant, am dat peste o băbuţă care curăţa abitir un astfel de fruct. I-am făcut o poză şi m-am pricopsit cu o felie. Cine spune că jackfruit-ul are un gust nasol să iasă afară, să ne batem.

Mai departe. Am înconjurat insula de 10 ori şi de fiecare dată am descoperit lucruri noi în locuri vechi. Pescarii întorşi de pe lac se cinsteau cu whisky local si supă de bivol. Am fost invitat să mă alătur, dar nu mănânc niciodată supă de bivol la volan. Pardon, ghidon.

Am dat peste Wat Kok Pew, unde funcţiona o şcoală de călugări. Puştii, cam toţi între 10 şi 14 ani, făceau pocnitori din rămurele de bambus. Nu am priceput tehnica, dar chestiile alea pocneau foarte zgomotos.

Am găsit şi câteva cazări. Camere măricele şi foarte curate, pe malul lacului, la 150 de THB pe noapte.

Am oprit în curtea unui alt templu, Wat Thai Yo şi, în timp ce-mi scoteam aparatul foto din rucsac, am văzut o scară spre cer (vorba lui Marin Sorescu). La baza ei, un om care părea cam zărghit, gen nebunul satului, mă zorea să urc treptele. M-a apucat de braţ şi a mers cu mine câţiva paşi, apoi s-a întors de unde plecase. Să-l zorească pe următorul rătăcit, presupun.

Ţin minte un film vechi chinezesc cu o şcoală de şaolini, unde novicii se antrenau urcând şi coborând treptele templului cu două cobiliţe pline în spate. Aşa m-am simţit în timp ce urcam cu greu treptele înalte de piatră, până în vârful colinei. Unde mă aştepta – tot ca în filme – un chedi singuratic, învăluit în linişte, mister şi frunze moarte. Genial moment, genială arătare.

Wat Thai Yo

Recunosc că mă simţeam uşor vinovat că petrecusem o zi întreagă pe Ko Yo, în timp ce atâtea obiective de pe lista mea se bosumflau, ignorate. 10 ture de insulă, o învârtire haotică în jurul cozii, timp de aproape 8 ore, ca să ajung tot de unde am pornit. Nimeni nu înţelegea engleza, mi-era imposibil să aflu lucruri, să documentez ceva, să completez informaţiile sărace pe care le găsisem pe net. Practic, cam pierdeam vremea, lucru pe care l-am citit în atitudinea vădit critică a unui grup de capre.

Am căutat un loc plan unde să-mi parchez în siguranţă motoreta şi să fumez o ţigară meditând la nimicnicia mea. Am oprit în dreptul unei barăci de pescari nu mai late decât salteaua pe care probabil o adăpostea. O baracă mică de tot, cu un ponton şi o barcă alb cu verde. Pentru baraca asta venisem eu tot drumul? Deprimarea s-a adâncit. Când, pe peretele dinspre stradă, am zărit o inscripţie. M-am apropiat, încercând să desluşesc ce mesaj ascundea vopseaua scorojită.

Şi, dragii mei, pe scândura veche a unei barăci de pescari de pe insula Ko Yo de pe lacul Songkla, legată de continent prin cele două poduri Tinsulanonda, scria în limba engleză următorul lucru:

“Successs is the journey, not the destination.”

Mult succes şi vouă.

Mai multe povesti din tura prin Thailanda puteti citi pe www.the-thailander.blogspot.com

Cititi mai multe despre vacante pe amazingrace.ro

_DSC9838

Tags:



3 comentarii

  1. In Koh Samui este o romanca. Lucreaza pe una din cele 2-3 vaporase ce fac turul Ang Thong Maritime Park. Traieste in Thailanda de vreo 25 de ani.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger