Jurnalist bătut de poliţişti în Bucureşti, în timp ce investiga abuzurile poliţiştilor

0

Luni seară, Ştefan Mako, jurnalist care investiga abuzurile poliţiei din Centrul Vechi al Bucureştiului, a fost bătut crunt chiar de poliţiştii care ar trebui să vegheze la ordinea din capitală. Mako documenta de câteva luni pentru Casa Jurnalistului procesul unui polițist acuzat că a omorât în bătaie un parcagiu, în contextul unui val de plângeri și anchete pentru abuzuri la Poliția Centrului Istoric și Secția 10 din București.

 

Untitled

 

La începutul acestei săptămâni, jurnalistul a fost martor în centrul Bucureştiului la percheziţionarea şi agresarea de către poliţişti a unui cetăţean, moment în care a început să filmeze incidentul. Mako a fost apoi legitimat, i s-a smuls telefonul cu care filma, din care a fost ştearsă înregistrarea, apoi a fost dus la secţia de poliţie, unde a fost bătut, înjurat, scuipat şi ameninţat de către forţele de ordine. Rezultatul examinării de la Institutul de Medicină Legală indică un traumatism toracic închis. Ştefan Mako povesteşte cum a decurs incidentul cu poliţiştii din Centrul Vechi al Bucureştiului:

 

 Mă trezesc în secția de poliție, îmi țiuie o ureche, cred că am luat un pumn, pac și din cealaltă parte, mă ia de geacă și mă trântește de perete, apoi mă lovește în coaste cu pumnul. Polițiștii urlă la mine de parcă aș fi omorât pe cineva. Îmi scot cu greu legitimația de jurnalist, brunetul o ia și o aruncă de perete: “Ești jurnalist, mă? Mă piș pe tine!”.

În cameră mai sunt tipul încătușat mai devreme și alți doi agenți care notează în agende fără vreo reacție. Îmi golesc buzunarele în timp ce unul dintre polițiști butonează la mobilul meu, îmi șterge înregistrarea. Apare iar polițistul bătrân: “Ăsta e de la presă? Unde e legitimația?” Îi spun că mi-au aruncat-o băieții. “Bine, eu am plecat.”

Un polițist îmi citește buletinul și ia foc din nou: “Ești din Covasna?! Păi ce faci, băi, tu vii de la țară să comentezi? Filmează-mi pula, bă, filmează-mi pula!”, zice aplecându-se spre mine cu mâna la prohab, apoi îmi trage o palmă peste obrazul stâng și o flegmă în ochi.

Colegul lui coleric îmi tot reproșează că i-am comentat, deși îi tot explic că eu n-am făcut decât să filmez, erau alți oameni care făceau mișto de ei.

Apoi polițistul mai înalt mă înșfacă și încearcă să mă târască în spate, probabil la baie: “Acuma te fut în cur, să-mi bag pula. Ăsta-i jurnalism? Acuma te fut în cur!” Mă tot împinge și strigă din nou: „Tu n-ai, mă, spirit civic? Tu vii și filmezi în loc să ne ajuți?  Când ai văzut că ne-a agresat un bărbat nu trebuia să filmezi, trebuia să pleci mai departe”.

Puteţi citi relatarea integrală a acestui episod, pe Casa Jurnalistului. Dacă aţi fost victime ale violenţei Poliţiei Române sau cunoaşteţi oameni acre au suferit abuzuri din partea forţelor de ordine, puteţi trimite relatările la adresa [email protected]  sau le puteţi posta pe Facebook, sub hashtag-ul #BataieLaPolitie.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger