Jurnal Etiopian– Ultimul episod

0

Din păcate, timpul se scurgea cu rapiditate şi ne apropiam de sfârşitul expediţiei. Fusese o călătorie intensă, variată, cu numeroase experienţe. Dar orice lucru frumos are şi un sfârşit… Noroc că mai aveam câteva zile care s-au dovedit la fel de interesante.

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

De la Lalibela am luat avionul spre Addis. Asta ne economisea nu mai puţin de 2 zile de mers cu maşina, aşa că nu am ezitat nici un moment. Am zburat cu Ethiopian Airlines, mândria Etiopiei… Se spune că e una din cele mai bune trei companii aeriene ale continentului negru şi că are numai avioane noi… Şi aveau dreptate. Zborul a fost lin, avionul nou şi am avut şi o femeie-căpitan… Doar pe la aterizare a cam dat cu avionul de pistă, dar în rest totul a fost OK.

Odată ajunşi în Addis Ababa, am fost ridicaţi de reprezentanţii agenţiei care ne-au dus direct la hotel. Planul era să o întindem în oraş, să mai vedem ce aveam de văzut – Muzeul Naţional, vreo două biserici, dar pe pajiştea din faţa lui Hotel Ghion era un spectacol interesant – toată lumea bună care se căsătorea în ziua respectivă venise la iarbă verde să se pozeze… aşa că grupuri, grupuri de nuntaşi îmbrăcaţi la patru ace pozau în soare… Unii îşi aduseseră lăutarii (cam ca în România, unii aveau acordeon), alţii chiar grupuri întregi de cântăreţi şi dansatori… Fiecare nuntă, pe lângă obligatoriul cuplu de însurăței, mai beneficia şi de trei “cupluri de onoare” – toţi îmbrăcaţi la fel, uneori chiar punându-i pe tinerii căsătoriţi în umbră… Dar cel mai interesant obicei l-am văzut în sensul giratoriu din fața Hotelului Sheraton… Cele patru grupuri (însurăţeii + cuplurile de onoare), fiecare într-o maşină, stând în picioare în afara maşinii ca poliţiştii de escorte prezidenţiale, se învârteau în jurul sensului giratoriu…

În fine, să lăsăm nunţile la o parte şi să mai vizităm şi obiectivele rămase. În primul rând, ne-am dus la Beta Maryam, unde se afla mormântul lui Menelik II, fondatorul capitalei etiopiene. După ce ne-am învârtit destul de mult, am ajuns în faţa unei biserici monumentale, construite în stilul mai modernist al bisericilor lui Haile Selassie. Cu ajutorul şoferului, l-am găsit pe preot şi am reuşit să intrăm… monumentală, frumos pictată cu scene din istoria Etiopiei – vizita Reginei din Saba la Solomon, bătălia de la Adwa… Preotul a ridicat un chepeng de sub un covor … ups… intrarea secretă către Chivotul Legii?

Da de unde, am coborât pe nişte scări şi am ajuns în cripta bisericii, unde se află mormintele lui Menelik şi al soţiei, dar şi al uneia dintre fiicele lui Haile Selassie… Aduce puţin cu peştera lui Ali Babă, poate şi datorită intrării “secrete”.

Următorul stop, la biserica Bet Giorgis. Ce e interesant: “Bet” nu înseamnă “sfânt” sau “biserică”, ci “casă”… biserica este casa lui Gheorghe, a sfântului Gheorghe. Deşi este o biserică mult mai mare decât bisericile tradiţionale, Bet Giorgis este totuşi construită în stilul clasic al bisericilor rotunde cu “Sfânta Sfintelor” în mijloc… A fost construită de Menelik II în onoarea victoriei de la Adwa asupra italienilor. Iar alegerea hramului Sfântului Gheorghe nu a fost întâmplătoare… nu neapărat pentru că sfântul Gheorghe este un sfânt militar, ci, conform legendei, el a fost văzut călare luptând la Adwa de partea etiopienilor. Aşa că Menelik II i-a mulţumit construindu-i ditamai casa în Addis Ababa.

În interior, preotul vorbea perfect englezeşte şi ne-a oferit un curs expres de creştinism etiopian. Dansa şi cânta să ne explice ce a creat Sfântul Yared, a trecut în viteză prin Vechiul şi Noul Testament şi ne-a arătat ce înseamnă fiecare frescă de pe “Sfânta Sfintelor”… Cum noi eram la a patra săptămână în Etiopia, aveam deja multe informaţii, dar alături de noi era o norvegiană puţin cam pierdută de viteza preotului-ghid. Remarc, ca şi în Sfânta Treime, o imagine a împăratului Haile Selassie vorbind în fața Ligii Naţiunilor şi imaginea (nu tocmai conformă cu realitatea) a lui Nicolae Titulescu.

Ziua de duminică am dedicat-o vizitării Muzeului Naţional. Lonely Planet spunea că e unul dintre cele mai bune muzee din Africa subsahariană şi poate avea dreptate. Este un muzeu complet, construit pe câteva etaje, destul de modern… Evident, punctul forte era Lucy, celebra femeie de 3 milioane de ani descoperită în ţinutul Afar în anii ’70, dar din păcate nu am putut vedea originalul… Ca mulţi etiopieni, de altfel, Lucy a plecat în Statele Unite, în turneu pe la diverse muzee. În schimb, imaginile erau extrem de sugestive şi interesante, trecându-ne prin diferitele specii de ominizi care eventual au dus la homo sapiens. Nu numai oamenii sunt prezentaţi, ci şi animalele, şi am putut vedea cât de imenşi erau elefanţii, hipopotamii, rinocerii şi chiar şi … zebrele !

Şi pentru că era ultima zi, după 20 şi ceva de zile pline, nu au picat rău şi câteva ore de stat la umbră, la doi paşi de o piscină. Aş fi preferat la mare, dar cum Etiopia a fost văduvita de acces la litoral, o înlocuim cu piscina de la Sheraton, unde accesul ne costă 8 euro… Scump, dar o dată te dai în bărci.

Seara, a apărut în fine şi Fish, după două zile de mers de la Lalibela, şi am mers la un spectacol folcloric… sala mare, plină de faranji, mă rog, spectacolul clasic… Dar având o audienţă majoritar africană, atmosfera s-a încălzit şi spectacolul a devenit chiar interesant în momentul în care a început să intre în joc şi publicul, care în majoritatea cazurilor dansează la fel de bine ca şi profesioniştii… Am plecat cu zâmbetul pe buze, până la urmă a fost chiar un final foarte agreabil…

La ora 4.40, cursa EgyptAir Addis Ababa – Cairo decola însă de pe aeroportul Bole… Am aterizat cu trei ore şi jumătate mai târziu în Cairo, care ne aştepta cu o vreme relativ rece (adică vreo 15 grade) şi un pic de ceaţă. Tranzitul ne permitea să ne plimbăm prin oraş… aveam vreo 8 ore între cele două avioane.

Procesul de obţinere a vizei a fost fulger, la ora aceea matinală nu prea aterizau avioane în noul terminal al lui EgyptAir, mai greu a fost să schimb 20 euro în lire egiptene, pentru că erau câteva persoane, dar în fine… În faţa aeroportului, ne aştepta şoferul care ne plimbase cu 11 luni în urmă la Dashur, Saqqara şi Giza… ca de obicei, zâmbitor… Şi ca de obicei, şoseaua de la aeroport era un chin… dacă credeţi că Bucureştiul este afectat de ambuteiaje, duceţi-vă la Cairo!

De dragul conversaţiei, l-am întrebat ce mai e prin Egipt, cum mai e viaţa… Acum 11 luni, era foarte deschis… Atunci, a răspuns destul de sec … e OK, e bine, totul e OK…. Hmmm… cu 10 zile în urmă, o bombă explodase în catedrala coptă din Alexandria, iar în Tunisia, zeci de mii de oameni cereau demisia preşedintelui Ben Ali, un alt preşedinte pe viaţă din lumea arabă. Ceva nu îmi suna bine… unde era tipul deschis la vorbă de data trecută ?

În drum spre Piramide, ne-am oprit la un mic magazin să cumpărăm ceva de băut şi ceva biscuiţi… Ne-a cumpărat el tot şi nu a acceptat să-i dăm banii. Ajungem la Piramide… Fiind 10 ianuarie, valul năucitor de turişti trecuse… doar câteva autocare prin parcări, nu erau cozi la intrarea în piramide… o adevărată plăcere. Ne-am dus în toate punctele cheie – de unde e panorama “clasică” cu piramidele, la Sfinx, lângă Muzeul Bărcii Solare, între piramide… Ceva nu se leagă… vânzătorii păreau blazaţi, nu mai era nebunia de dăţile trecute (pentru mine, era a 5-a oară la Piramide), nu mai aleargă după tine să îţi vândă un “babirus”, un “barfum” sau vreo Cleopatra… Cam multă poliţie pe cămile, dar asta era şi în 2000. Totuşi, nu asta era atmosferă de la piramide! Să fie faptul că nu erau 2.500 de autocare în parcare, ci doar 50 ? Păi taman atunci trebuia să fie bătaia peştelui pe fiecare “bound” scos de turist din buzunar.

În drumul spre aeroport, ne-am oprim şi la Citadela. Am vizitat-o în 2000, dăţile trecute am ratat-o, fie nu am avut timp, fie am ajuns prea târziu, cum a fost cazul escapadei din iarnă trecută… Am vizitat citadela cu frumoasa sa moschee ridicată de primul lider aproape independent al Egiptului, Mohamed Ali… Acesta a reuşit să obţină o autonomie a Egiptului, de genul celei de care se bucurau Moldova şi Ţara Românească din partea Imperiului Otoman, care ocupase Egiptul de peste 300 de ani. Asta se întâmplă în prima jumătate a secolului XIX… Istoria oficială a acestui lider care a masacrat întreaga castă a mamelucilor şi a făcut paşi importanţi spre independenţa Egiptului spune că s-a născut la Kavala, în actuala Grecie, şi că era albanez… Posibil, dar… Kavala este locul de unde provin părinţii lui Gheorghe Hagi şi era un târg aproape complet aromânesc acum mai bine de un secol…. Să fie Mohamed Ali aromân, aşa cum este şi Maica Tereza ? Posibil…

Moscheea este superbă. A fost construită în stil otoman, dar foarte ornată şi monumentală, taman pentru a arăta otomanilor cât de tare e… Moscheea din citadela egipteană trebuia să le întreacă în frumuseţe şi prestigiu pe cele de la Stambul… nu ştiu dacă a reuşit să le întreacă, dar pot spune că sunt undeva din aceeaşi ligă a frumuseţii arhitecturii islamice…

Am plecat spre aeroport, unde totul s-a desfăşurat la fel de rapid şi eficient ca la sosire… Dar nici aici nu prea vedeam zâmbete pe buze. Am plecam din Cairo, dar parcă nu mai simţeam în aer acel dinamism şi pofta de viaţă pe care am simţit-o de fiecare dată când am fost aici şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Cairo… Să fi stat prea puţin? Părea totuşi să fie ceva în aer… Am decolat în direcţia Larnaca, după o tură scurtă asupra oraşului care în limba arabă înseamnă “Victoriosul”… Totul părea resemnat şi trist. La Cairo, timpul nu mai avea răbdare…

Despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.ro, câștigător RoBlogFest 2011, decțiunea Travel

Citiți și:

Jurnal etiopian: Aksum – oraș-legendă, oraş de legendă

Jurnal etiopian:Ținutul din Stăpânul Inelelor este in Etiopia

Jurnal etiopian: Bucovina Etiopiei

Jurnal Etiopian: Cum e să ai o farfurie în buză

Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

Jurnal etiopian: La șuetă cu un rege

 

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger