Jurnal etiopian: Sărbători și creștinism în stil african

0

Ceasul sună la o oră imposibilă… M-am sculat destul de devreme vacanţa asta, dar niciodată la 4 dimineaţa! E singura dată când mă scol la ora asta, dar merită… Ne ducem la Slujba de Crăciun de la Bet Maryam. Aşa că mormăi “Crăciun fericit” şi o luăm la drum!

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Ghidul nostru, Fish, ne aşteaptă deja în faţa camerei. Ne luăm lanternele şi plecăm la pas. Străzile sunt pline de oameni îmbrăcaţi în alb, cu lanterne, iar departe, ca un far care atrage, paravanele sci-fi de peste bisericile din rocă luminează. Este o lumină albă, difuză, puţin stranie, dar care adăugă mult la atmosferă. Încep să-mi placă din ce în ce mai mult aceste acoperişuri ale Uniunii Europene.

Mai întâi, orbecăim pe întuneric la deal, pe roca de deasupra bisericilor… Peste tot puhoi de lume. Nu toţi se roagă, unii dorm, alţii moţăie… Important este să fi aici, nu neapărat să te rogi toată noaptea. Fish, însă, căuta o posibilitate să intrăm acolo, în mijlocul evenimentelor. Cea mai importantă slujbă de Crăciun are loc la biserica Sfântă Maria, deşi slujbe mai mici au loc cam în toate bisericile, dar pentru noi e cel mai bine să mergem la “the best”.

Până la urmă, Fish ne lasă undeva în întuneric şi pleacă să negocieze. Mă aşez. Bolta este plină de stele, acoperişurile au o lumină stranie, iar slujba este rostită în cuvinte de neînţeles la megafoane…  Neînţeleasă chiar şi de etiopieni, pentru că este în Geez, limba arhaică a bisericii… aici, suntem la egalitate, nimeni nu interzice. Până la urmă, reapare Fish şi o luăm la vale. O vom lua prin şanţul care ne duce drept spre biserică… probabil s-a înţeles cu cei de la intrare.

Trecem fără probleme de cerberii de la poartă, mai orbecăim puţin pe lângă biserica cea mare cu coloane ca de templu grecesc… Dar ceea ce văd mi se pare dintr-o altă lume… Peste tot, oameni în alb care se roagă, o lumină albă difuză venind de deasupra şi megafoanele care transmit o liturghie într-o limbă ciudată. Ne strecurăm printre mii de trupuri… Un drum cu obstacole, un dans iniţiatic, arta de a  te strecura…  Îmbulzeală lângă tunelul care dă spre Bet Maryam, biserica Sf. Maria, cea cu zvastici pe ferestre… sunt mulţi care vor să intre, dar puţini aleşi… printre ei, şi nişte faranji, adică noi…

După întunericul din tunel, ajungem din nou în aceeaşi lumină albă, rece, difuză… Trăiesc într-un film alb-negru ce îmi aduce aminte de unele scene din filmul lui Mel Gibson. Ajungem în curtea Sfintei Maria… Aici, ieri, dansau preoţii. Acum e multă, multă lume. Toţi în alb. Majoritatea stau în picioare şi se roagă, câţiva, mai ales femeile, s-au aşezat pe jos… Cucerim spaţiul pas cu pas… până ajungem într-un loc  unde putem vedea o bună parte din curte. Fish, ghidul nostru, ne spune că practic slujba de Crăciun e pe sfârşite, dar va urma dansul ritual al preoţilor. Şi în noaptea neagră, pare că dansul să înceapă, mai mulţi preoţi se strâng într-un cerc şi dansează… se opresc după câteva minute… nu e spectacolul de ieri. Fish îmi spune că va mai urma.

Ne aşezăm pe pragul de rocă al bisericii… Mă uit pe zidul ce domină biserica săpată în rocă. Sus, numeroşi credincioşi, dar şi străini. În amhară li se spune “faranji”, o corupere a cuvântului “francezi”. La fel e şi în Thailanda, străinii sunt “farang”. Încastrată în zid este clopotniţa… chiar şi acolo s-au strâns câţiva etiopieni. Nu ştiu cum au ajuns acolo.

Între timp, se luminează de ziuă. Dintr-o parte încep să se audă sunetele tradiţionale ale bisericii etiopiene. Tradiţia cântărilor bisericeşti etiopiene provine din zorii istoriei, mai precis din secolul VI, când Yared, nepotul unui preot, ulterior unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Etiopiei, a compus imnuri pentru principalele sărbători religioase şi a introdus conceptul de muzică sacră. Etiopienii sunt mândrii că Yared este cel care a inventat notele muzicale, înaintea europenilor, şi că s-a inspirat din trilurile a trei păsări. El a scris patru cărţi cu cântecele care trebuie interpretate pentru diverse ocazii – slujbe obişnuite, înmormântări, Crăciun, etc. Deci, acum vom fi martori la un spectacol creat acum 1.400 de ani !

Fish ne spune că preoţii vor dansa şi pe zid, reprezentând îngerii care au construit Lalibela, dar şi jos, la sol, pentru a reprezenta şi oamenii… şi încet, încet, încep să-şi facă apariţia diverse personaje – unii sunt în roşu, cu umbrele, alţii poartă o imensă icoană, alţii duc cruci de procesiune… În urma lor, de partea cealaltă a curţii, apar vreo 50 – 60 de preoţi care cântă şi dansează pe marginea peretului de rocă… la fiecare trei minute de mişcare şi cântec, se închină şi încremenesc în poziţia aplecat, timp în care publicul aflat în curte chiuie şi aplaudă… şi apoi se repetă, într-o procesiune ciudată, dar captivantă… încet, încet, înaintează pe zid, în jurul bisericii. Fish ne asigură că vor dansa în jurul întregii biserici. Se înşală… După mai bine de o oră şi jumătate de când au apărut îngerii, care au parcurs doar jumătate din drum, dansul se termină la fel de brusc că şi cum a început, iar actorii încep să coboare din spatele unei crăpături de rocă… Se felicită, se pupă, toată lumea e voioasă. Încă un Crăciun încheiat cu bine.

Dar evenimentele nu se termină aici… De nu ştiu unde, apare procesiunea a trei cupluri de nuntaşi. Sunt îmbrăcaţi ca nişte împăraţi antici, cu umbrele ritualice care să îi protejeze de soare, urmaţi de femei care chiuie… Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt îmbrăcaţi în alb, cu fireturi de aur, iar pe cap poartă nişte coroane… o vor lua la pas prin Lalibela în aplauzele pelerinilor şi curioşilor…

După ce ne luăm micul dejun la hotel, ne întoarcem din nou în zona bisericilor pentru a vizita singura biserică pe care încă nu am văzut-o… Şi nu este una oarecare, este celebra Bet Giorgis, biserica dedicată Sfântului Gheorghe, cea mai frumoasă dintre toate. Dacă celelalte biserici sunt una lângă alta, în “cluster”-e, Sfântul Gheorghe este singură. Se spune că este ultima biserica construită de regele – preot Lalibela. Şi evident că şi această biserică are o legendă pe măsură. Se pare că iniţial nu era în planul lui Lalibela, care tocmai construise celelalte biserici şi era mulţumit că îşi vedea visul cu ochii… Dar, la un moment dat, în faţa lui a apărut Sfântul Gheorghe în persoană, îmbrăcat în armură, călare pe cal, şi i-a bătut obrazul. “Prietene, faci aici atâtea biserici şi tocmai mie nu-mi construieşti nici una”, i-ar fi spus sfântul, care nu era orice sfânt, ci tocmai sfântul protector al Etiopiei… Lalibela s-a ruşinat şi i-a promis că o să-i construiască imediat una care va fi de departe cea mai frumoasă.

Meşterii (templieri sau nu) s-au pus pe lucru şi după ce lucrarea s-a terminat, Lalibela avea într-adevăr cu ce să se mândrească, aşa că l-a chemat pe sfânt. Care a fost atât de fericit, încât a început să sară cu calul peste roca din jur de bucurie… urmele copitelor încă se mai văd. Sau, mă rog, aşa se zice. Sfântul Gheorghe este aproape un cub perfect de 25 metri x 25 metri x 30 metri, săpată în formă de cruce. De altfel, imaginea cu tavanul-cruce este o imagine simbol pentru Etiopia. Coborâm prin tunelurile labirintice săpate în rocă până când ajungem în fața bisericii… pare perfectă, se vede că a fost făcută la o comandă specială… După ce văzusem restul bisericilor, credeam că nimic nu mă va mai surprinde, dar Bet Giorgis este cu adevărat specială.

Restul zilei l-am petrecut plimbându-ne prin Lalibela. Spre sfârşitul după-amiezii, ghidul ne-a invitat la cineva acasă pentru încă o ceremonie a cafelei… Se pare că aici au dormit ei (Lalibela fiind umplută până la refuz, mulţi turişti au dormit în corturi instalate în grădinile hotelurilor, ghizii au dormit pe la prieteni sau cunoscuţi, iar pelerinii sub cerul înstelat)… O tipă foarte drăguţă, studentă, dar cam timidă, îmbrăcată tradiţional, ne face ceremonialul cafelei ca la carte… mă rog, nu numai cafea, ne aduce şi nişte bere făcută din mei… Deşi e studentă şi ştie englezeşte (majoritatea cursurilor în Etiopia se fac în engleză), îi e ruşine să vorbească, susţinând că nu vorbeşte destul de bine… Până la urmă, conversăm cu ea prin Fish… Ca orice familie din Etiopia, sunt destui fraţi şi surori, mai are un frate student prin Mekele, au şi un magazin de suveniruri şi evident ar fi fericită să se mărite cu un român care să o aducă în România… Aşa că, băieţi, care vreţi o etiopianca drăguţă şi gospodină, puteţi să mă contactaţi pentru amănunte 🙂

Din păcate, zilele au cam trecut. A doua zi dimineaţă, luăm avionul înapoi spre Addis Ababa. N-a costat mult, doar 43 euro, dar ne scuteau de încă 2 zile de mers cu maşina prin Etiopia… Dar despre ultimele zile din Etiopia, în episodul de mâine.

Despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.ro.

Citiți și:

Jurnal etiopian: Aksum – oraș-legendă, oraş de legendă

Jurnal etiopian:Ținutul din Stăpânul Inelelor este in Etiopia

Jurnal etiopian: Bucovina Etiopiei

Jurnal Etiopian: Cum e să ai o farfurie în buză

Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

Jurnal etiopian: La șuetă cu un rege

Tags:



Leave A Reply