Micul dejun la hotel Ghion este cu adevărat mic… puţină omletă, ceva fructe, injera şi cam atât… cam puţin pentru cel mai luxos hotel cu excepţia reţelelor internaţionale… În schimb, sesizez că marea majoritate a clienţilor sunt de fapt cupluri occidentale venite aici să adopte un copil. Etiopia este una din ţările cele mai permisive în domeniul adopţiilor internaţionale, aşa că adopţiile sunt un mare business din care se scot bani frumoşi… Mi-aduc aminte de o situaţie similară în Guangzhou, China unde de asemenea sute de familii îşi plimbau copiii chinezi în aşteptarea actelor… Distractivi erau italienii care vorbeau cu copiii lor prin intermediul ospătarilor !
de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)
Drumul spre Arbaminch a fost lung, de o calitate surprinzătoare şi destul de plictisitor… Ne-am oprit pe lângă un sit istoric plin cu “stelae” – stâlpi funerari sculptaţi, dar ne vom păstra să le admirăm pe cele de la Aksum şi la o masă copioasă… aici am făcut cunostiinta şi cu St. George, berea naţională a Etiopiei… Etiopia, cu o majoritate creştină produce atât bere, cât şi vin. Dacă vinul nu este cine ştie ce, în schimb berea este ok… marea majoritate a berilor sunt mai light, având şi porumbul printre ingrediente care o face mai puţin amară şi uşor de băut, deşi nivelul de alcoolemie este cam ca cele din Europa…
După cum am spus, marea parte din drum a fost impecabil asfaltat. De altfel, Etiopia se afla într-un proces extrem de ambiţios de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere spre deosebire de România – cred că sunt cel puţin 1000 km de drum în lucru pentru asfaltare… Spre sfârşitul drumului, aproape de căderea serii, am făcut cunostiinta şi cu nişte monştrii sacri ai şoselelor – “Al-Qaida” şi “Obama”… “Al-Qaida” sunt camioanetele Isuzu umplute până la refuz cu fructe din sud care conduc peste noapte pentru a ajunge la Addis la primele ore ale dimineţii. Şi cum primul şofer care ajunge la engross-ul de fructe primeşte o primă de câteva sute de biri (1 euro = 22 biri), noaptea, pe şoselele sudice ale Etiopiei au loc adevărate curse de camionete încărcate cu banane, mango şi ananas… “Obama” sunt un model de camioane ceva mai mari care au apărut în Etiopia cam în perioada în care Obama fusese ales preşedinte… Oricum, că peste tot în Africa, Obama este un adevărat super-star… deşi toţi recunosc că nu a făcut nimic pentru continentul negru….
Pe lângă “Al-Qaida” şi “Obama”, drumul a fost pigmentat cu mii de măgari şi vaci… Etiopia se afla pe locul 2 în lume în ceea ce priveşte populaţia de măgari (cei mai mulţi măgari trăiesc evident în China !), iar numărul vacilor (şi al boilor) este impresionant, de altfel, probabil am fi ajuns la destinaţii mult mai repede dacă nu ne-am fi intersectat pe şosele cu zeci de mii de bovine…
O altă specie des întâlnită spre Arbaminch au fost motocicliştii… evident, veniţi din bătrânul continent, învăluiţi în praf, am avut parte de adevărata caravane de motociclişti care veneau de prin Germania şi Olanda… deşi drumul continuă spre Kenya, punctul terminus era anunţat pe camionul-suport ca fiind Arbaminch… sper să nu se oprească totuşi acolo, când fabuloasele zone tribale sunt totuşi la doi paşi !
Arbaminch este cel mai important oraş din colţul de sud-vest al ţării şi poarta către zona tribală a văii Omo. Ajuns pe seara, n-am avut timp decât să ne bucurăm de o masă pe terasa hotelului Tourist în care am stat (un nume fără sare şi piper) şi ne-am culcat… de a doua zi porneam în safari… de data asta nu ca să ne uităm la zebre şi girafe, ci la oameni…
Drumul spre zonele tribale este impecabil asfaltat… de fapt şi pe acolo, se lucrează la greu la asfaltare. Cel puţin până la Konso Karat, un soi de orăşel şi centru al tribului Konso şoseaua este asfaltata şi în bune condiţiuni… Nu e o idée rea să te opreşti la tribul konso. Deşi majoritatea sunt încă animişti, konso este poate unul dintre cele mai “civilizate” triburi din zona… De fapt, au parte şi de o organizare net superioară… adică au parte de o organizare administrativă cât de cât: konso se împart în noua clanuri, fiecare cu un şef, deasupra tuturor domnind regele ereditar al tribului Konso. Actualul rege pe care l-am vizitat este un tip foarte modern, dar care aderă la tradiţiile ancestrale ale tribului. Omul a terminat facultatea la Addis Abeba, chiar a lucrat ca inginer, dar s-a întors în sat pentru a prelua atribuţiile tatălui său. Tradiţia este că după ce regele în exerciţiu moare, el va fi îmbălsămat, iar moartea sa oficială va fi anunţată doar după nouă ani, nouă luni şi nouă zile… atunci va fi îngropat cu fast, i se va ridica o statuie numită “waga” şi urmaşul poate să preia tronul. Mi s-a părut fascinant cât de mult se apropia această tradiţie de tradiţiile din Tana Toraja, Indonezia unde de asemenea morţii se îmbălsămează şi se îngroapă ulterior (în cazul Tanei Toraja când rudele au destui bani să-i organizeze o ceremonie fastuoasă) şi decedatului îi este sculptată o statuie în lemn numită “tau-tau”… de altfel “tau-tau”-l torajan arata extrem de similar cu “waga” din Konso ! În plus, atât în Konso, cât şi în Tana Toraja, morţii neîngropaţi nu sunt recunoscuţi ca fiind morţi, ci li se spune că sunt “bolnavi” şi nu pot vorbi ! Incredibilă asemănare.
În cazul ultimilor doi suverani, tradiţia nu a mai fost respectată. Bunicul actualului rege a murit în 1990 când ţara era în mijlocul unui război civil sângeros şi şefii clanurilor au agreat că e mai bine să aibe un rege în viaţă decât unul “bolnav” şi complet imobil… De o încoronare accelerată a avut parte şi actualul rege pe care am avut ocazia să-l cunosc…
De altfel, regele konso este bucuros de oaspeţi şi de taxa pe care o plătesc cei care vor să-l viziteze (coană mare de la intrare era destul de fermă, mai ales că preţul fusese recent majorat). Omul vorbeşte fluent engleză şi pare un tip de treabă. Jobul lui este să medieze conflictele şi să se asigure că tradiţiile sunt urmate că la carte, păstrându-şi astfel cultura… De altfel, în toate triburile, chiar şi în cele mai înapoiate, cuvântul de ordine a fost – “ne păstrăm cultura”, asta ducând probabil la un status quo inclusiv în dezvoltarea materială a tribului.
Satele konso arata ca nişte citadele… Dintre triburile zonei, konso sunt foarte muncitori şi deci bogaţi. Sunt agricultori şi crescători de vite şi pentru că pământul nu este prea roditor, enorm de mult efort îl depun pentru a construi terase pe dealuri. De aceea, dintotdeauna konso au fost ţinta numeroasele atacuri ale vecinilor… de aceea satele arată ca nişte citadele, cu ziduri de buşteni, cu uliţe extrem de intortotocheate, cu multe care se înfundă pentru a deruta duşmanul care reuşeşte să penetreze în interior.
Centrul satului este o “piazza” cu un mare pom în mijloc unde sunt păstraţi “generation trees”… aceştia sunt nişte pari lungi care reprezintă fiecare generaţie care “ia puterea” în sat… la fiecare 18 ani, nouă generaţie de bărbaţi preia puterea printr-o mare ceremonie, iar şefii sunt aleşi din mijlocul celor în putere… după 18 ani, ei vor ceda în favoarea celor tineri. Există de asemenea şi colibe comunale în care locuiesc băieţii care aspiră la rangul de bărbat, dar pentru a fi recunoscut ca bărbat şi să se căsătorească, că peste tot în zona Omo, trebuie să dovedească într-un fel – în cazul konso, fie trebuie să ucidă vreun duşman (evident, din alt trib) sau un animal mare gen leu… nu e nici o surpriză că în zilele noastre, în zona controlată de konso nu prea mai sunt animale sălbatice… Ce ar mai fi de subliniat este că cei din tribul konso nu se pot căsători cu membrii ai aceluiaşi clan… este tabu ! Trebuie musai să-ţi găseşti nevasta în alt clan…
După konso, am intrat în zona cu adevărat sălbatică din sud… de aici, voi întâlni triburile pe care le vezi la Discovery, trăind încă într-o epocă demult apusă, cu tradiţii ancestrale bine păstrate, unele chiar sângeroase şi evident, cu fete topless, deliciul fotografilor :).
Despre următorii pași în Etiopia, în episoadele viitoare, iar despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.blogspot.com.
Citiți și:
Jurnal etiopian – Incursiune în necunoscut
În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți
De ce nu îmi displac companiile aeriene ieftine
Scoțianca Karen Bryan împărtășește cu cititorii TOTB „cele mai frumoase locuri de vizitat în Europa”
Cum să înveţi o limbă străină mai uşor, mai rapid şi…gratis
Cât de sigure sunt zborurile low cost?