Jurnal etiopian– Ce faci, vecine? Rău, mi-au mâncat termitele casa!

1

Dis-de-dimineaţă plecăm din Jinka. Evident, după un mic dejun copios. Programul spune că pe drum ne vom opri în Key Afer, un sat din mijlocul tribului Banna. Am mai văzut un târg, nu cred să fie prea diferit… Voi fi însă plăcut surprins… spre deosebire de târgul văzut cu vreo două zile înainte, Key Afer-ul este mult mai mare şi mai variat… şi are cu adevărat aerul de târg.

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

După ce coborâm din maşina o luăm pe jos spre târg. În drum, un dispensar… farmacistul şi medicii par cam în lipsa de activitate, aşa că ne invită pe la ei. Ne spun câte ceva despre munca lor. Principala boală din zona pare să fie malaria. Au şi un microscop unde fac analize (adică măsoare câte celule roşii, cât albe) şi pot vinde şi medicamente. Au câte ceva şi de durere, şi de febră şi de durere de burtă. E totuşi o rază de cât de câtă modernitate în Key Afer.

În programul agreat cu agenţia, se menţiona că vom vizita “the colourful market of Key Afer”… şi este cu adevărat plină de culoare… aici sunt în general din tribul Banna, dar şi Ari. Cei din tribul Banna sunt nişte maeştrii în a se vopsi pe corp – mă rog, nu sunt singurii, dar aparent ei sunt cei mai artişti din vale.

Trecem în revistă oferta… nu sunt numai produse pe care le-aş cataloga drept suveniruri, ci şi cereale sau o ofertă destul de largă de tricouri moderne. Chinezeşti, evident. Impactul Chinei asupra Africii este cu două tăişuri – da, sunt investiţii enorme, chinezii construiesc şosele, investesc în fabrici şi locuri de muncă, dar importurile ieftine de îmbrăcăminte şi încălţăminte distrug industria locală multi-seculara de haine. Şi nu numai că se pierd locuri de muncă, dar şi o tradiţie…

După poze şi negocieri, plecăm spre Arbaminch. Drumul e la fel de frumos ca la venire. Pe drum, remarcăm nişte muşuroaie gigantice de termite… unele sunt mai înalte ca multe din colibele omeneşti… Ne mai oprim pe drum şi la Konso, primiul trib vizitat şi după ce depăşim câteva mii de vaci, ajungem în Arbaminch…

A doua zi dimineaţă, vizităm ultimul trib din sud… Îi cheamă Dorze şi locuiesc pe un munte care domina zona. Sunt poate cei mai dezvoltaţi. În plus, sunt foarte muncitori, ei sunt cei care “îmbraca” toată zona… şi care sunt cei mai afectaţi de marfă chinezească. Mi-aduc aminte acum câţiva ani, mă îmbarcam în Guangzhou în direcţia Filipine. Lângă noi, îmbarca Ethiopian-ul care zbura spre Addis. Toţi etiopienii pe lângă bagajele gigant, atât puse la cală, cât şi cele de mână se îmbrăcau cu şapte tricouri, cinci cămăşi, şase pulovere şi trei geci ca să intre în avion… din nişte oameni supli, ziceai că sunt negrii umflaţi “made în USA”…

Nu numai fainele celor din Dorze sunt faimoase, ci şi colibele lor… Sunt mari, încăpătoare, nu intri printr-o găurică că la mursi sau hameri, dar ce surprinde este înălţimea… multe colibe au şi 12 metri înălţime… Ghidul local (îmbrăcat într-un tricou tibetan cu ochii lui Buddha) ne spune că aceste case sunt construite foarte trainic, rezistând câteva decenii bune. Duşmanul lor sunt termitele care vin să le roadă şi încet, încet, casele îşi pierd din înălţime, ajungând că nu mai fie folosite… şi atunci dorze se apucă să facă alte case ! Ghidul ne arată o casă de vreo 2 metri care spune că a fost al lui bunica-su, dar acum a fost mâncată şi nu mai e folosită…

Intrăm într-o casă dorze… e mare, e spaţioasă, dar la fel de întunecată ca restul… încet, încet, te obişnuieşti. Surpriză, este că într-o cameră separate muge o vacă. “Noi ţinem animalele în casă pentru ca să ne încălzim”. Dorze este la peste 2000 metri şi e chiar răcoare. Presupun că noaptea este chiar frig.

Satul dorze este mult mai bine organizat şi pregătit pentru turişti… de fapt, unde am oprit pare să fie un soi de muzeu al satului, deşi e clar că este locuit. Facem cunostiinta şi cu torcătoarea şi cu femeia care face un injera din “banana falsă”… De fapt, bananierul fals este principala materie primă folosită pentru construcţia de case şi garduri, nu numai pentru mâncare… este planta multi-functionala. Şi în fine, ajungem în zonă comercială de unde putem cumpăra căciulite, ştergare şi multe alte lucruri… Singurul trib aranjat pentru turişti…

O luăm la pas prin sat… e extrem de întins într-o zonă pitorească pe culmi şi văi. Case mari, curţi cu de toate, scăpăm chiar şi de copiii care vor să ne vândă suveniruri şi tutun… aparent prin zonă creşte tutunul… O plimbare de dimineaţă plăcută printr-o zonă care sincer, seamănă destul demult cu România montană… doar dacă n-ar fi palmieri.

Despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.ro.

Citiți și:

Jurnal Etiopian: Cum e să ai o farfurie în buză

Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

Jurnal etiopian: La șuetă cu un rege

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

Cum să înveţi o limbă străină mai uşor, mai rapid şi…gratis

Cât de sigure sunt zborurile low cost?

Cum să suni ieftin sau chiar gratuit din străinătate

Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Tweets that mention Jurnal etiopian – Ce faci, vecine? Rău, mi-au mâncat termitele casa! » Think Outside the Box -- Topsy.com

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger