Jurnal etiopian: Bucovina Etiopiei

0

Dacă partea de sud a Etiopiei este memorabilă prin triburile rămase undeva acum vreo câteva mii de ani, partea de nord este o altă poveste – aici s-a dezvoltat una dintre cele mai complexe civilizaţii ale Africii subsahariene, dacă nu cea mai complexă… Orice etiopian este mândru de cei 3000 de ani de istorie şi civilizaţie a ţării lui şi deşi zona este departe de a fi bogată, totuşi, organizarea şi istoria îşi spun cuvântul…

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Înainte de a trece mai departe, câteva cuvinte despre ortodoxia etiopiană. Este o ortodoxie extrem de originală… în primul rând, ca şi copţii, etiopienii sunt monofiziţi. Adică ortodoxia etiopiană susţine că Isus a fost doar un personaj divin, iar corpul său a fost aparent, în timp ce restul (inclusiv biserica noastră) susţin că natura lui Isus a fost atât divină, cât şi umană… Să nu uităm că musulmanii îl consideră pe Isus (ca şi pe Mohamed, de altfel) un om, e drept, ales, un mesager al lui Dumnezeu, dar totuşi doar un om.

Etiopienii sunt unul dintre puţinele cazuri de comunităţi care s-au convertit de la iudaism la creştinism… Europenii şi mulţi dintre cei din Orient au trecut de la religii locale la creştinism, netrecând prin iudaism… De aceea, pentru noi, Vechiul Testament nu este prea important. Nu este cazul Etiopiei – o bună parte din populaţie a fost mozaică mai bine de un mileniu, iar Chivotul Legii, cel mai important obiect din întreaga istorie a Etiopiei, este legat de vechiul testament… asta se reflectă şi în ritualurile bisericii, multe moştenite din iudaism – mâncarea kosher (mă rog, nu se cheamă aşa), dansul preoţilor şi multe alte ciudăţenii în ochii unui ortodox dintr-o altă parte a lumii.

Dar să lăsăm religia la o parte şi să pornim la drum… Şoseaua este bună, dar aglomerată… Intrăm în zona amhară, locuită de poporul care a asigurat conducerea Etiopiei de mii de ani. De altfel, limba amhară este limba oficială, iar împăraţii etiopieni erau şi ei amhari… După căderea lui Mengistu, raportul de forţe s-a răsturnat în favoarea tigrynienilor, un alt popor de limbă semitică, înrudiţi cu amharii care conduc ţara din 1991, dar care nu s-au atins de statutul oficial al limbii amhare.

Drumul este spectaculos, țara este verde, localităţile arată mai bine, iar străzile sunt pline de copii care merg pe jos la şcoală… Mersul pe jos este probabil a doua religie a Etiopiei, întreaga populaţie preferând mersul pe jos oricăror mijloace de transport, inclusiv măgarilor sau asinilor folosiţi pentru transportul bunurilor. Câmpurile sunt impecabil lucrate, deşi nu am văzut în toată ţara nici un tractor… totul se face cu plugul de lemn, ca în vremurile biblice… dar câmpurile sunt impecabil lucrate.

Prima oprire – mănăstirea Debre Libanos. A fost fondată în secolul al XIII-lea de sfântul Tekla Hamainot, care s-a ocupat de răspândirea creştinismului în zonă şi despre care se spune că s-a rugat nonstop până i-a căzut un picior. Atunci, Dumnezeu i-a dat nişte aripi pentru a se putea susţine în continuare. Dacă vedeţi prin Etiopia picturi cu un bătrânel care se roagă, stând într-un picior şi cu aripi angelice, e vorba de ctitorul lui Debre Libanos. Debre Libanos a fost poate cea mai importantă mănăstire etiopiană, datorită imensei şcoli monastice de aici. Am spus “a fost”… Motivul este sumbru. În timpul ocupaţiei italiene, a avut loc un atentat la viaţa viceregelui Graziani, guvernatorul teritoriului proaspăt ocupat… În semn de răzbunare, mii de oameni din Addis au fost ucişi (cei mai mulţi din intelighenţia capitalei), de asemenea absolut toţi preoţii şi diaconii mănăstirii (mai întâi 267 preoţi şi câteva zile mai târziu şi cei 129 de diaconi). “Mănăstirea este închisă definitiv”, i-a raportat Graziani lui Mussolini… După eliberare, împăratul Haile Selassie a construit o biserică gigantică în stilul lui pompos, iar şcolile teologice au fost redeschise… Dar Debre Libanos nu mai este ce a fost…

Peisajul natural este însă superb… Îmi aduce aminte de mănăstirea Râmeţ din Apusenii noştrii… Debre Libanos se află la picioarele unui abrupt muntos ca un canion, iar sute de pelerini se îndreaptă zilnic aici… Facem un tur de biserică cu ajutorul unui preot care părea mai degrabă un profesor gata să ne dea o teză din Vechiul Testament şi apoi vizităm şi peştera sfântului de unde curge izvorul cu apă sfințită al mănăstirii.

Plecăm mai departe spre Bahir Dar. Sute de kilometrii sunt în faţa noastră… şi sunt într-o permanentă uimire – câmpurile arată ca în Austria sau Elveţia. Casele sunt însă nişte colibe sărăcăcioase… Şi apare în mod normal întrebarea: “dar de ce Etiopia este o ţară săracă ?”… Ghidul încearcă nişte răspunsuri – un conservatorism exacerbat (“this is our culture”, să ne cultivăm câmpurile cu boii, nu cu tractoarele), lipsa de lideri (prim-ministrul ar fi afirmat odată că în toată ţară nu sunt decât câteva zeci de lideri autentici la o populaţie de 80 de milioane), lipsa de modele de dezvoltare (în cazul nostru, noi am avut şi avem model Uniunea Europeană… Etiopia s-a vrut ea un model, dar e cam lipsită de viziune). Şi întrebarea rămâne – de ce totuşi Etiopia e aşa săracă după ce am văzut toate aceste câmpuri ???

Noaptea o vom petrece la Bahir Dar, pe malul lacului Tana, un lac cu adevărat imens şi care strânge toate râurile din Highland-ul etiopian pentru ca apoi să le unifice într-un râu unic, dar celebru, ridicat la rangul de fluviu – Nilul Albastru, care se uneşte cu Nilul Alb ce vine din lacul Victoria la Khartoum, în Sudan… Lângă Bahir Dar se află o cascadă superbă a Nilului Albastru din care a rămas amintirea după deschiderea unei hidrocentrale… De altfel, unul dintre subiectele fierbinţi pe ordinea zilei în Africa de Est o reprezintă problema folosirii apelor Nilului… Un acord colonial de secol XIX – XX acorda Egiptului şi Sudanului, pe atunci britanice, 80% din apele Nilului şi chiar interzicerea de baraje şi alte lucrări care să folosească apa Nilului… şi totuşi 86% din debitul Nilului provine din Etiopia… Aşa că ţările prin care trec Nilul au hotărât să semneze un nou acord care evident a fost refuzat de Egipt şi Sudan… În Africa, waterpolitics-ul este mai important decât geopolitics-ul…

A doua zi, începând de dimineaţă, vom petrece o zi întreagă pe lacul Tana. Nu neapărat pentru a vedea hipopotami sau pentru că e o întindere de apă superbă, ci pentru că pe lacul Tana se află echivalentul etiopian al Bucovinei noastre… Aşa e, lacul este plin de insule pe care sunt construite numeroase biserici. Legenda spune că însuşi chivotul legii a stat pe una din insule până la apariţia oraşului – capitala Aksum. De altfel, pe respectiva insulă s-a descoperit un altar de sacrificii iudaic.

Plimbarea pe lac a fost extrem de plăcută… După trei zile în care am “înghiţit” peste 1.000 km, e o plăcere să te întinzi pe barcă, ascuns de soarele puternic de peste 2.000 metri (suntem totuşi la înălţime) şi să te uiți la sătenii care transportă diverse bunuri pe plutele lor de papirus… Şi parcă nici nu am simţit cele două ore şi ceva până am ajuns în mijlocul lacului, la mănăstirea Narga Selassie. Se afla pe o insulă în mijlocul lacului, destul de aproape de Dega Estefanos, care păstrează mumiile câtorva împăraţi etiopieni.

De ce s-au construit aceste mănăstiri aici în mijlocul lacului? Pentru că erau bine protejate, neputând fi văzute de pe mal, păstrându-şi complet secretul… de altfel, ele au putut fi vizitate şi cunoscute de abia prin secolul XX, când şi-au deschis cu adevărat porţile pentru vizitatori… Astăzi, totul e organizat ca un business… Un preot ne aşteaptă şi completează cu atenţie facturierul – nu ştiu cât costă intrarea, a plătit-o Fish, folosirea videocamerei costă însă 100 biri (4,50 euro).

Am stat mult pe aici… am văzut pentru prima oară o biserică tradiţională… Îmi dă senzaţia de matrioșca… în interior, există o biserică (numită “Sfânta Sfintelor”, din nou, din tradiţia iudaică) în care nu pot intra decât preoţii şi în care se păstrează cel puţin un “tabot” – o replică a Chivotului Legii… există peste 20.000 biserici în Etiopia şi fiecare are cel puţin un tabot. Evident, şi aceste replici sunt ascunse ochiilor profanilor, nu neapărat faranjilor. Pe această “biserică” internă sunt picturi superbe, similare cu cele din Bucovina, dar pictate pe o pânză lipită de zid… nu pictate direct pe zid ca la noi… E o combinaţie de Vechi Testament cu povestea lui Moise şi Fuga din Egipt cu Noul Testament. Personajele pozitive sunt pictate din faţă cu ochii mari şi expresivi, personajele negative din profil şi li se vede doar un ochi… Aşa, ca să fie clar! În jurul “Sfintei Sfintelor” se află un coridor şi apoi al doilea zid şi apoi încă un coridor încercuit de un zid din lemn… O biserică într-o biserică într-o altă biserică. Şi, în plus, biserica tradiţională este rotundă, un simbol al perfecţiunii divine… cercul va fi întotdeauna perfect.

La final, preotul tânăr şi simpatic acceptă să pozeze pentru noi. Nu are o cruce de procesiune mare, probabil nu are încă dreptul să o poarte (un preot devine cu adevărat preot după vreo 25 de ani), dar are o cruce axumită şi bastonul de rugăciune…

Vom continua pelerinajul la alte două biserici construite pe o limbă de pământ care intră spre mijlocul lacului, peninsula Zege… Aici, totul este mult mai comercial… Acolo, în mijlocul lacului, nu eram decât noi, preotul şi biserica… Aici trecem printr-un bazar cu de toate şi ne ciocnim de grupuri de italieni… Vizităm un mic muzeu al mănăstirii Azuwa Maryam… un preot bătrân ne arată cărţile sfinte… multe mănăstiri au cărţi multiseculare, cărţile de 2 – 300 de ani fiind destul de recente… Limba oficială a bisericii este Geez, limbă vorbită de Regina din Saba, “mama” amharei şi tigrinyei… În afară de preoţi, mai nimeni nu ştie Geez şi totuşi slujbele au loc în Geez (exact ca în cazul latinei pentru catolici şi a slavonei pentru unii ortodocşi slavi), iar cărţile sunt scrise în Geez pe piele de capră… Sunt pline de poze cu sfinţi, iar numele personajelor sfinte sunt scrise cu roşu, în timp ce celelalte cuvinte cu negru… arată foarte bine…

Din păcate, nu mai avem timp să vizităm şi Kebran Gabriel pentru că soarele asfinţeşte şi nu e bine să ne prindă noaptea pe lac. Mai ales că încep să mişune hipopotamii, care nu sunt foarte prietenoşi cu bărcile.

Seara o petrecem într-un restaurant local arhiplin… Suntem singurii faranji alături de o masă cu doi chinezi care se scarpină în nas şi se uită la emisiunile extrem de fade ale canalului 1 al televiziunii etiopiene…

Mâine vom porni spre cel mai european oraş al Etiopiei, Gonder, unde un împărat a construit nişte palate în stil… iberic!

Despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.ro.

Citiți și:

Jurnal Etiopian: Cum e să ai o farfurie în buză

Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

Jurnal etiopian: La șuetă cu un rege

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

Cum să înveţi o limbă străină mai uşor, mai rapid şi…gratis

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger