Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

0

În fine, astăzi vom pătrunde în Africa de la Discovery… triburi cu obiceiuri ciudate, unele destul de masochiste, un loc unde lipsa de haine nu este o ruşine, un loc în care eşti mai aproape de locul de unde strămoşii au plecat acum mult, mult timp…. Din păcate, şi aici a apărut turismul de o oarecare masă, aşa că tribalii s-au prins că e uşor de făcut câţiva bani “vânzându-şi” imaginea… că fotomodele !

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Odată intraţi în zonele tribale, a cam dispărut asfaltul. Deşi se lucrează… După un stop să luăm prânzul, intrăm în zona triburilor Arbore… Satele nu sunt la şosea, ci undeva mai în interior, dar par locuite doar de câteva suflete… Şoferul nostru iese cu Land Rover-ul off-road şi parcam la vreo 500 de metri de şosea lângă un sat… o adunătură de bordeie din nişte vreascuri… Cobor… de jur împrejur pustiu… un alt sat puţin mai încolo.

Nu trec însă două minute, când deodată, că prin minune, satul renaşte… Nu ştiu de unde, apar ca prin minune copii complet goi care urla cât pot de tare “money” şi “Highland”, tinere topless cu mărgele atârnând de gât, bătrâne la fel de goale. Suntem asaltaţi din toate părţile, toţi vor să fie pozaţi. Pozele în valea Omo costa… fiecare locuitor se doreşte foto-model şi că orice foto-model, vrea bani pentru poze. Unii vor un bir, alţii doi (1 bir = 20 bani)… A… să nu uit… “Highland” înseamnă sticlă de plastic, celebrul PET. Highland este prima marcă de apă minerală care a apărut la vânzare la PET în Etiopia, iar PET-urile sunt extrem de importante pentru o populaţie care îşi cara apa de departe. Am văzut sute de magazine care vând “Highland”-uri, PET-uri goale, aşa că sticlele goale de la turiştii străini sunt foarte valoroase. Inutil să spun că nu am văzut nici un PET aruncat pe jos în toată Etiopia, o ţară, de altfel, destul de curată.

Să revin… Sincer, pentru mulţi turişti care opresc în Arbore, oprirea este un şoc… Eşti asaltat din toate părţile. Toţi vor să pozeze, toţi vor un bir, un Highland sau mai ştiu eu ce… Noroc că Fish, ghidul care îi organizează puţin… Tinerele satului sunt aliniate cuminţi la gard… Parcă eşti la bordel (aduce cu cartierul roşu din Amsterdam unde de asemenea alegi fetele aliniate, dar în vitrine). Aici, alegi foto-modelele… Sunt chiar drăguţe, aşa că iau un grup la pozat… “uniforma” adolescentelor Arbore e simplă – dezbrăcate până la brâu, dar pline de mărgele, o fustă din diverse materiale (inclusiv piele de capră) şi o basma neagră în cap… parcă ar fi musulmane topless !

După ce pozez fetele, trecem la copii… aici modă este mai războinică. Îşi pun nişte ceaunuri în cap de parcă ar fi caschete din primul război mondial şi se aliniază şi ei cuminţi la poze… peste piept parcă au cartuşe de mitraliere… După pozele de rigoare, ghidul le da fiecare bir-ul de rigoare. Este foarte important să ai o tonă de bancnote de 1 bir ca să le dai la foto-modele. La plecarea din Addis, i-am dat ghidului 300 de biri să îi schimbe şi să aibe de dat. De vreo 6 luni, Banca Naţională a scos monedă de 1 bir care va înlocui extrem de uzatele bancnote. Prin Omo Valley nu s-a aflat de schimbare, ceea ce vor arbore şi restul triburilor sunt bancnote. Probabil bancnotele vor rămâne mult şi bine în circulaţie pe aici după retragerea de pe piaţa…

Arbore e un popor pastoral. Bogăţia se măsoară în vite, iar bărbaţii se ocupă cu plimbarea vitelor pe păşunile destul de aride din zonă. Femeile stau acasă, fac de mâncare, au grijă de copii, cara apă. De aceea, nu prea sunt bărbaţi în sat. Doar fete, dar super-agresive… Noroc cu Fish că toată “furia” lor se abate asupra lui, cerându-i banii de poze… Între timp, arbore (ca şi mursi de altfel) s-au şmecherit… vor 1 bir pe poza… Ei bine, norocul lui Fish este că aparatul meu foto este pe “silent” şi nu scoate nici un zgomot care să le indice câte poze am făcut…

Intrăm şi prin colibă unei bătrâne din sat – intrarea este extrem de mică. Remarc o plasă de ţânţari atârnată peste o saltea. Ţânţarii sunt un problema în zona Arbore, prin anumite sate, locuitorii dorm noaptea pe nişte platforme înalte de 5 metri unde ei cred că nu pot fi atacaţi de ţânţari… plasele sunt însă mult mai eficiente…

Balamacul este în creştere, aşa că ne retragem spre maşina… din ce în ce mai multe foto-modele apar, ţipând “1 foto, 1 bir”… Gata, am dat şi toate Highland-urile din maşină, e timpul să plecăm… Şoferul demarează din mijlocul ţâncilor goi şi a fetelor doritoare de încă un bir…

Ne continuăm drumul printr-un peisaj tulburător… nu este verde, este destul de arid, dar cu puţină imaginaţie îţi dai seama că eu şi tu şi oricine de aici provenim. Etiopia este leagănul umanităţii, aici s-au găsit cele mai vechi schelete umanoide… Aici a fost găsită celebra Lucy, o fătucă în vârstă de 3,2 milioane de ani, găsită în deşertul Afar. Lucy e mai faimoasă, deşi tot pe aici, a fost găsit în 1994 şi Ardi, un tip de 4,4 milioane de ani… În aceste pustiuri se afla Mama Africa, leagănul nostru, al tuturor… fie că suntem fete negre dezbrăcate şi desculţe pozând pentru un bir sau faranji albi în jeep-uri dându-le acel bir…

Seara ajungem în satul Turmi din mijlocul zonei locuite de tribul Hamer… Am văzut déjà nişte hameri… nu par foarte diferiţi de arbore… tot dezbrăcaţi (sau dezbrăcate) până la brâu, mărgele de gât, doar că femeile au părul pictat în roşu… O să-i vizităm mâine…. Până atunci, tragem la Buska Lodge, un lodge care se poate compara cu orice lodge de safari din Kenya sau Tanzania… absolut superb ! O oază de occidentalism între hameri….

A doua zi de dimineaţă, plecăm spre un sat tradiţional, Turmi fiind totuşi o comună mai răsărita. Lui Fish îi plac hamer-ii. Zice că sunt mai muncitori şi mai ospitalieri că arbore. Pare să fie un trib foarte simpatic… dar cu nişte tradiţii incredibile…

Principala tradiţie a lor este aşa numita ceremonie de “săritura peste vite” – “bull jumping”. Este un trib mai mare, sunt vreo 50.000 suflete. “Bull jumping ceremony” este ceremonia prin care tinerii satului pot fi consideraţi bărbaţi şi astfel au dreptul să-şi aleagă o nevastă. Practic, tânărul complet dezbrăcat, doar vopsit pe fata sare peste un număr de vaci puse una lângă alta. Acesta trebuie să alerge pe spinarea vitelor dus-întors de două sau trei ori… Pare ciudat, dar probabil cea mai ciudată parte din ceremonial este lovirea femeilor cu nuielele… dacă bărbatul îşi manifesta puterea prin săritul peste vaci, femeile arată că sunt “tari” suportând lovituri cu nuielele… Femeile care trebuie biciuite sunt femei din familia candidatului la sărit – de cele mai multe ori surori sau verişoare. În general, se îmbată zdravăn şi apoi suflând cât pot de tare într-o vuvuzela ataca bărbaţii satului cerând să fie bicuite cu o nuieluşă… O adevărată hameri-tza trebuie după fiecare lovitură să ceară mai multe, întrebându-l în batjocură dacă doar atâta poate… rănile pricinuite sunt un motiv de mândrie, iar cicatricile sunt un ca nişte decoraţii peste timp. “Nu eşti o femeie hamer dacă nu ai cicatrice. Asta e tradiţia noastră. Dacă nu vrei să fi biciuita, poţi să pleci, nu mai eşti hamer” am văzut în documentarul din muzeul Văii Omo din Jinka.

Din păcate, nu am asistat la nici o ceremonie. Fish zicea că nu ar fi fost nici una, deşi am dubii… În schimb, am fost într-un sat… La început, semăna cu Arbore… o mare de copii, de adolescente şi de femei se aruncă pentru a fi pozate… De data asta, mai sunt şi câţiva bărbaţi prin zonă… Restul sunt probabil cu vitele. După pozele de rigoare cu foto-modele, suntem invitaţi într-o colibă unde o femeie ne va face o cafea… Prin toate restaurantele şi hotelurile din Etiopia, am văzut ceremonia cafelei… de data asta vom avea parte de o ceremonie arhaică, ancestrală… În coliba, femeia pune pe foc un ceaun cu apă în care arunca nişte frunze de cafea… aici nu se bea cafea boabe, ci cafea frunze… Dar până va fi gata cafeaua, îi învăţăm pe localnici să facă poze… se distrează la culme când se pozează unii pe alţii… uita că mai vor 1 bir, sunt în culmea fericirii să vadă pe ecran rezultatul apăsării pe buton.

Femeile din tribul hammer au părul făcut “franjuri” şi vopsit roşu cu ajutorul vopselii făcute din ocru, apă şi răşină şi apoi răsucit… de altfel când te duci într-o piaţă în care vin mai multe triburi, e uşor să le deosebeşti pe hamer-itze… dacă au vreun tricou pe ele şi nu le vezi cicatricile de la nuieluşe, în mod sigur, coafura este unică în valea Omo.

Printre cei care au intrat la ospitaliera noastră gazda se afla şi un tip îmbrăcat în tricou şi pantaloni scurţi… iese cert în evidenţă printre localnici… Este profesorul de la şcoală din sat. Wow, există o şcoală în satul ăsta ? Păi, nu se poate să n-o vizităm după ce terminăm de băut cafeaua-frunze…. Care e chiar bună !

Scoala arata însă bine, surprinzător de bine… Aici s-au strâns toţi copii din sat, dar este o culme de ordine şi disciplină… caiete, cărţi, au chiar şi pixuri (deşi toţi copii cer “bir, pen, candy, Highland”). Chiar multe pixuri şi caiete. Sunt şi cursuri de engleză… Impresionant… Este totuşi un trib în care doar vreo 4 oameni au studii secundare. Profesorul e din Jinka, are 20 ani şi e împreună cu prietena lui, de asemenea profesoară în sat. Până una alta, le place, Jinka tine de tribul Ari, dar e tot în Omo valley, nu este un şoc cum ar fi probabil pentru vreun profesor venit din Addis Ababa.

Din păcate, nu pot avea parte de o “bull jumping ceremony” aşa că plecăm mai departe pentru a viziona o piaţă. În fiecare săptămână, o dată pe zi, un sat găzduieşte un târg unde negustorii (şi mai ales negustoresele) vin pe jos chiar şi de la 20 – 30 km distanţă pentru a-şi vinde marfa sau a face troc… Aici, vezi un mare număr de hammer-itze, dar şi Ari şi chiar şi Arbore. Nu e un târg mare, sunt de asemenea şi diverse produse artizanale, taman bune pentru suveniruri… se vând chiar şi un soi de vuvuzele… când hammeritzele sunt lovite cu nuiaua, ele suflă în aceste vuvuzele cât pot de tare… poate ca să nu ţipe de durere…

Noaptea o petrecem la Jinka într-un resort nu la fel de fain că cel din Buska, dar, mă rog, e chiar ok. Aici ne vom întâlni cu celălalt grup de la Tom Tour, agenţia noastră. Sunt doi germani, foarte haioşi, lucru de neimaginat pentru nişte nemţi… Iar ghidul lor este de fapt o ghidă… care este şi fosta prietenă, sau actuala prietenă sau eventuala actuala prietenă sau ceva de genul ăsta al ghidului nostru… Mă rog, pe Facebook, la “relationship” ar trebui scris “it’s complicated”…

Ce nu e însă complicat este că mâine ne ducem la celebrul trib mursi, a căror femei îşi baga o farfurie în buza… cel mai original, interesant, dar şi agresiv trib din Valea Omo. Trib pe care îl vizitezi doar însoţit de un ranger cu puşca şi doar dimineaţă. După-amiaza, beau bere locală şi se fac pulbere… şi atunci nu e bine să ai de-a face cu ei.

Despre următorii pași în Etiopia, în episoadele viitoare, iar despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.blogspot.com.

Citiți și:

Jurnal etiopian: La șuetă cu un rege

Jurnal etiopian – Incursiune în necunoscut

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

De ce nu îmi displac companiile aeriene ieftine

Scoțianca Karen Bryan împărtășește cu cititorii TOTB „cele mai frumoase locuri de vizitat în Europa”

Cum să înveţi o limbă străină mai uşor, mai rapid şi…gratis

Cât de sigure sunt zborurile low cost?

Cum să suni ieftin sau chiar gratuit din străinătate

Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice

Tags:



Leave A Reply