Jurnal etiopian: Acest loc incredibil numit Lalibela

0

Cei care aţi citit întregul serial sau câteva episoade cred că v-aţi dat deja seama că Etiopia este o ţară de o varietate deosebită care oferă peisaje şi experienţe dintre cele mai variate. Evident că mulţi cu care m-am întâlnit personal după ce m-am întors şi mai ales după ce am început să “torn” acest jurnal pe net mi-au pus întrebarea standard: “Unde ţi-a plăcut cel mai mult”. Am răspuns pe loc, fără să ezit: la Lalibela, în oraşul sfânt al Etiopiei!

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Lalibela este un loc special… Este înconjurat de munţi, într-un peisaj mirific… dar nu peisajul natural l-a făcut atât de spectaculos, cât mai ales mâna omului… Mâna care, prin secolele XII – XIII, a săpat în rocă vulcanică şi a creat unsprezece biserici, una mai interesantă decât alta.

Ca de obicei în Etiopia, istoria Lalibelei este învăluită în legendă şi informaţii istorice, de data asta inclusiv din surse ne-etiopiene… Acest oraş s-a numit iniţial Roha (apropiat ca nume de regatul Rohan din “Stăpânul Inelelor”). Aici, prin secolul XII, a ajuns la putere dinastia Zagwe, singurii regi ai Etiopiei care nu au susţinut că sunt urmaşii lui Solomon. La un moment dat, regina a dat naştere unui băiat… iar la naştere, un roi de albine l-a înconjurat, aşa că a primit numele “Lalibela” (adică “alibinele îl recunosc ca suveran”), fiind considerat că e un semn că va deveni împărat al Etiopiei… Acest lucru se pare că nu i-a prea plăcut urmaşului desemnat, Kedus Harbe, fratele lui Lalibela, aşa că în cursul copilăriei şi adolescenţei, atât acesta, cât şi sora sa vitregă au încercat să-l otrăvească, dar fără succes.

În urma unui semn divin, renegatul Lalibela a hotărât să fugă la Ierusalim, pe atunci aflat sub conducerea cruciaţilor, unde a locuit mai bine de un deceniu… Nu se ştie mare lucru despre ce a făcut Lalibela acolo, cert este că atunci când s-a întors, regele Kedus Harbe l-a recunoscut imediat ca rege, îngenunchind în faţa lui şi apoi ducându-se de bună voie şi nesilit de nimeni la mănăstire să se călugărească…. În ciuda faptelor sale mârşave din tinereţe, biserica l-a iertat şi l-a făcut şi pe Kedus Harbe sfânt… În realitate, este însă foarte puţin probabil ca fostul rege să aibe o revelaţie aşa deodată şi să-i paseze coroana exilatului sau frate şi apoi să se pocăiască la mănăstire… Este mai probabil însă ca Lalibela să fi venit cu o armată care fie l-a învins pe Harbe, fie l-a făcut să se gândească mai profund la ce are de făcut, primind şi o propunere de nerefuzat… Cine era însă această armată ?

Dar până a lămuri misterul armatei, la doar șase ani după ce Lalibela a preluat puterea, musulmanii cucereau Ierusalimul, alungându-i pe cruciaţi din oraşul sfânt. Era 1187 Anno Domini şi pelerinilor creştini le era barat drumul (cel puţin, temporar). Atunci, Lalibela a avut un vis în care Dumnezeu îi ordona să construiască un al doilea Ierusalim, dar nu oricum, ci săpat în stânca vulcanică din capitala Roha. Zis şi făcut, cu ajutorul îngerilor, în vreo 20 ani, Lalibela a săpat şi a construit bisericile cerute. Multe locuri din oraş au primit nume care au de-a face cu Ierusalimul, inclusiv pârâul care trece prin oraş se numeşte “râul Iordan”.

300 de ani mai târziu, preotul portughez Francisco Alvarez era primul european care vedea minunile de la Lalibela, aflând de la preoţi că printre îngerii constructori se mai aflau şi mulţi albi veniţi împreună cu Lalibela de la Ierusalim… Cine erau acei albi ? O teorie, bazată şi pe formele templiere ale unor cruci săpate în piatră, sugerează că Lalibela a venit şi a preluat puterea cu ajutorul faimoşilor templieri care simţeau că zilele lor la Ierusalim erau cam numărate. Şi cum templierii sunt creditaţi cu inventarea stilului gotic în Europa şi fiind şi buni constructori de felul lor, ar fi dat o mână de ajutor la construcţia bisericilor. O altă legendă spune că Chivotul Legii se afla în Etiopia nu adus de Menelik I, ci de templieri şi Lalibela – templierii l-ar fi descoperit în timp ce săpau sub moscheea Al-Aqsa, fostul templu al lui Solomon, în timpul în care oraşul a fost sub control cruciat.

Adevăr sau legendă, construcţiile din Lalibela sunt cu adevărat de basm. Le-am vizitat cu o zi înainte de Crăciun când oraşul fusese luat cu asalt de mii de pelerini veniţi de peste tot, unii făcând chiar săptămâni întregi pe jos pentru a asista la slujba de Crăciun… şi parcă mai mult decât oriunde în Etiopia creştină, am simţit că m-am teleportat înapoi în trecut, într-o vreme apropiată de naşterea lui Isus când ritualurile religioase nu arătau deloc cu cele de acum… De asemenea, am fost uimit de similaritatea cu Haj-ul musulman… oameni, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în alb, desculţi (în bisericile etiopiene nu intri încălţat !) viermuiau prin defileele şi tunelele construite de îngerii sau templierii lui Lalibela. Deşi era arhiplin, în ciuda disconfortului creat, simţeam că mă aflu cu adevărat într-un loc sfânt, înconjurat de mii de oameni veniţi pentru sărbătoare.

Bisericile din Lalibela sunt împărţite în două grupuri, sau cum le zic englezii, “cluster”-e. Deasupra lor, finanţat din banii Uniunii Europene (iată unde sunt şi banii dvs., eu zic că îi cheltuiţi însă pentru un scop nobil), se află paravane care protejează bisericile de intemperii şi frescele de ploaie. Paravanele arată modern, dar cine le-a gândit, le-a făcut însă să fie neutre şi să nu afecteze atmosfera locului. Am văzut poze cu cele de dinainte şi acelea într-adevăr arătau cam jalnic… astea, dimpotrivă, deşi au ceva din arhitectura navetelor spaţiale, sunt chiar OKk.

Prima biserică în care am intrat este şi cea mai mare – Bet Medhane Alem… Exteriorul aduce cu un imens templu grecesc cu coloane masive, iar în interior, am intrat într-o lume care mi-a sugerat perioada biblică – sute de oameni, poate chiar şi mai mulţi, complet îmbrăcaţi în alb stăteau pe jos în întunecimea masivului edificiu… era întuneric, lumina cumva pătrundea timidă, iar peste tot era o mare albă… Fabulos.

Trecând printr-un tunel săpat în stâncă, am ajuns la cealaltă biserică, la Bet Maryam (foto jos), Sfânta Maria… Aici am dat peste unul dintre cele mai controversate ritualuri bisericeşti etiopiene – „dansul preoţilor”. Am citit pe undeva că acest dans este o reminiscenţă a iudaismului iniţial, că preoţii mozaici ar dansa. Sincer, nu ştiu, dar asistând la spectacol, nu pot spune că mi-a mai sugerat timpurile biblice, ci un ritual ciudat, dar distractiv, mai degrabă profan…

Apoi am luat la picior celelalte biserici… indiferent de mari sau mici, peste tot, pelerinii citeau din sfintele cărţi… Spre deosebire de noi, nu păreau să se roage… E drept, se prosternau într-un stil mai degrabă musulman, sărutau pragul bisericii,  primeau binecuvântarea preoţilor ca la noi, doar puţini stăteau în fața icoanelor să se roage, iar când o făceau, obligatoriu în genunchi… Însă mulţi stăteau, stăteau într-un colţ şi nu ziceau nimic. Poate meditau, poate se gândeau la injera ce o vor mânca seara, poate se rugau în gând. Iar culoarea dominantă era albul, bărbaţii cu un soi de turban pe cap, femeile cu năframa pe cap…

Seara am încheiat-o la Bet Abba Libanos (foto main). Se crede că această biserică a fost construită de văduva lui Lalibela, după moartea acestuia. Spre deosebire de restul bisericilor din Lalibela, pare încastrată în rocă ca şi templele de la Petra şi Persepolis sau ca bisericile din Tigray. Dacă intri în biserică, observi însă că doar tavanul este lipit de rocă, s-a escavat un mic coridor în spatele bisericii. Am plecat cu gândul de a reveni. A doua zi era Crăciunul… Şi în plus, nu vizitasem Bet Gyorgis, biserica Sf. Gheorghe, patronul creştin al Etiopiei, cea mai frumoasă biserică din Lalibela şi imaginea-simbol a Lalibelei prin pliante turistice, site-uri de călătorii sau documentare Discovery….

Ne-am dus destul de devreme la culcare… Noi aveam hotel, dar sute de turişti faranji dormeau în corturi, iar pelerinii pe roca ce domina bisericile. La ora 22.00, ora noastră (ora 4 seara pentru etiopieni) începea lungă noapte a Naşterii Domnului, o slujbă care ţine aproape 12 ore. Urma să ne ducem şi noi la slujbă la ora 5 dimineaţa.

Citiți și:

Jurnal etiopian: Aksum – oraș-legendă, oraş de legendă

Jurnal etiopian:Ținutul din Stăpânul Inelelor este in Etiopia

Jurnal etiopian: Bucovina Etiopiei

Jurnal Etiopian: Cum e să ai o farfurie în buză

Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

Jurnal etiopian: La șuetă cu un rege

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger