Jurnal de Laos. Ban Tha Thot

O echipa mixta romano-franceza, formata din 11 speologi si scafandri, se afla in Laos pentru a explorara in premiera cateva din pesterile din aceasta tara, considerata un adevarat paradis al speologiei. Obiectivul lor este explorarea marilor sisteme carstice subterane din masivul Khammouane, dar si continuarea explorarii raului subteran Xe Bang Fai, unul din cele mai impresionante sisteme carstice cunoscute din lume.  Prezentam in continuare partea a patra a jurnalului de expeditie.

Vineri 29 ianuarie – Ban Tha Thot

Philippe, Chantal si Vero merg la Gnommalat pentru a trimite urmatorul newsletter, dar si ca sa faca cumparaturi (acolo nu gasesc insa paine, deci vom manca pateul pe biscuiti) si la banca pentru a schimba bani.

Tudor, Mihai si Andreea merg la Ban Nam Niom (de fapt Ban Nam Kaua, dupa spusele unora dintre carausii locali) si se scufunda la resurgenta (un lac stagnant), dar dupa 30 metri tot ce se gaseste e un clopot de aer si o blocare de roci. Ei merg sa se scufunde apoi la adevaratul Tam Nam Niom, insa lacul nu are niciun sifon, e un ac de prea-plin.

Laurent, Ioana si Elena exploreaza si topografiaza pestera Tam Nam Niom.

Richad si Damien merg la Tam Nam Kouang pentru a se scufunda in sifonul in care s-a scufundat in 2006 Yannick. Acolo gasesc vechile fire care merg in zig-zag prin sifon si care ii incurca. Decid sa se intoarca si sa se scufunde a doua zi mai bine pregatiti. Se intorc la tabara tarziu si foarte obositi.

Sambata 30 ianuarie – Ban Tha Thot

Echipa 1, formata din Richard, Laurent si Damien merg din nou la Tam Nam Kouang (Resurgenta Cerbului) pentru a intra in sifonul lui Yannick.

Dupa o zi lunga, reusesc sa treaca sifonul care are 324 metri pe galeria principala, iar cu galeria laterala pe care scufunda de asemenea, dezvoltarea totala ajunge la 390 metri. La iesire ajung in jungla si intalnesc un porc spinos.

Philippe, Vero si Chantal merg in pestera Marie Cassan pe intrarea principala cu ajutorul unei canoe. Isi dau seama ca pestera nu e asa lunga pe cum credeau, nu are cinci km, ci doar aproximativ doi km. Se intalnesc cu Mihai, Andreea si Tudor care au scufundat la pierdere.

Cele doua echipe urca pe o galerie laterala si Andreea face poze intr-o mica balta la niste pseudo-scorpioni care au oua si larve, paianjeni foarte mari, broaste si crabi depigmentati.

Echipele se separa din nou, fiecare mergand pe drumul sau. Philippe, Chantal si Vero se intorc pe firul apei.Ei gasesc o galerie laterala, unde Philippe se catara pe niste blocuri de roca, vede ca galeria continua si se intoarce la ceilalti gandindu-se ca acesta galerie e deja cunoscuta.

Mihai, Tudor si Andreea gasesc locul de escalada si dupa o catarare foarte expusa de 10 metri ajung printr-o fisura in jungla unde iau si coordonatele GPS. Se reintorc apoi prin sifon, unde au o vizibilitate de 2,5 m. Vad multi crabi in sifon, insa pesti nu.

Elena si Ioana raman in sat, fac fotografii si filmeaza. Deseneaza impreuna cu copiii din sat.
Seara se termina cu o cina delicioasa: un porc la protap pregatit de dl. Kam.

Cititi si:

– Jurnal din Laos. Cele trei resurgente

– Jurnal din Laos. Scufundare in pesteri

– Jurnal din Laos. Expeditie in lumea de jos

– Laos, ultima frontiera