Jos guvernul. Comentezi?

52

mihnea

Când eram mic, prin clasa a doua sau a treia, citeam o colecţie de cărţi de istorie despre figuri „esenţiale” ale neamului, în varianta propagandei comuniste, bineînţeles. În afară de Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare sau Avram Iancu, apăreau – cum să nu apară? – şi vajnicii grevişti de la atelierele Griviţa, Vasile Roaită, inventatul personaj care a murit trăgând sirena, dar şi eroi muncitori care dinamitau muntele pe la Bumbeşti-Livezeni, construind socialismul.

de Mihnea Blidariu

Din acele poveşti cu date mai recente, am aflat despre ce e acela un guvern. Normal, guvernul acela asuprea muncitorii, dădea ordin să fie împuşcaţi, persecuta ţăranii, şi aşa mai departe. Ca atare, începusem să ne jucăm la şcoală un joc în care eram împărţiţi în două tabere: muncitorii ilegalişti şi guvernul criminal. După văzusem noi că era modelul, ăştia care eram ilegalişti creasem „manifeste”, pe foi rupte din caiete, foi pe care scrisesem, printre altele, şi următoarea propoziţie: jos guvernul. Mă rog, era o nebunie întreagă în pauze, când cei cu guvernul îi fugăreau pe ilegalişti pe holuri sau cei din urmă sabotau guvernul mânjindu-i caietele cu unt sau punându-i bulgări de pământ în ghiozdan.

Toate bune şi frumoase, până în ziua în care învăţătoarea a găsit, pe jos, în clasă, una din lozincile noastre. Era tocmai aia cu jos guvernul. Femeia s-a îngălbenit la faţă, a început să ţipe, ne-a băgat pe toţi în clasă şi a chemat directoarea. Aia a venit, a citit şi s-a făcut albă. A ieşit şi s-a întors însoţită de un nene fioros, gras şi roşu tot, a cărui funcţie cred că era – nu mai ştiu sigur – secretar al celulei de partid din şcoală, sau ceva de genul acesta. Oricum, unul din indivizii care aveau însărcinarea să vegheze ca în instituţie să se menţină o atmosferă sănătoasă şi tovărăşească. Ăsta a început să turbeze, a urlat la noi, cred că atunci am auzit şi prima înjurătură. Dar întrebarea pe care a pus-o şi care m-a nedumerit cel mai tare a fost următoarea: vreţi ca părinţii voştri să facă puşcărie? Asta ne-a lăsat cu gura căscată: cum vine asta, să facă ai noştri puşcărie că noi ne-am jucat de-a guvernul şi muncitorii? Cu ce greşisem?…Evident, trei ani mai târziu, după decembrie 1989, mi-am dat seama cu ce „greşisem”. N-am să uit, însă, niciodată panica ce îi cuprinsese pe învăţătoare, directoare şi secretar – arătau de parcă ei scriseseră pe foaie jos guvernul

Mulţi ar spune că frica aceea grozavă a dispărut, până astăzi. Că oricine e liber să strige sau să scrie jos guvernul. Eu nu cred aşa. Eu cred că frica aceea s-a transformat, treptat, în cinism şi resemnare. Încetul cu încetul, autoritatea dură, monolitică, de fier, s-a risipit în nisipuri mişcătoare, în ceţuri de minciuni şi promisiuni neonorate, într-un discurs alunecos pe care şi cei mai lucizi dintre noi au obosit să-l urmărească. Pluripartitismul n-a dus la o competiţie politică măcar pe jumătate corectă şi demnă, ci doar i-a ajutat pe trepăduşii fostului regim să îşi ia o mască nouă şi pe descurcăreţii naţiei – care au existat sub orice regim – să întrevadă noi posibilităţi de a ocoli legea. În concluzie, autoritatea de conducere este reprezentată de oameni goi, ca substanţă, fără viziune şi fără nici o dorinţă, reală, de a guverna poporul. Astfel că, natural, frica în faţa constrângerilor totalitarismului a lăsat locul resemnării în faţa unei găşti de indivizi care se uită, din televizor, la noi cu o maaaare plictiseală: cine? ce? poporul? aaa, poporul…ăăîîaa…

Frica de atunci era însoţită de o mare tăcere. Iar acea tăcere s-a transformat şi ea. În comentariu. Acesta este ruda mai săracă, superficială şi lipsită de substanţă a analizei. Sau, dacă vreţi, vecinul de palier al bârfei. În resemnarea noastră, pare că nu găsim o mângâiere mai mare decât să comentăm. Şi, mai mult decât atât, să comentăm negativ. Nimeni nu mai e îndeajuns de bun pentru noi; când cineva îşi exprimă o speranţă, e naiv; când cineva pune mâna să facă ceva, e fraier; nimic nu merge cum trebuie, nimeni nu mai e de încredere, totul se duce de râpă. Angajaţii comentează despre directori, directorii despre şefii cei mari, microbiştii despre echipă, echipa despre antrenor, antrenorul despre ligă, şoferii despre pietoni, pietonii despre şoferi, camionagii despre şosele, taximetriştii despre orice, elevii despre profesori, profesorii despre părinţi, părinţii despre slujbe, revistele despre vedete, vedetele despre ele însele, noi cu toţii despre politicieni şi politicienii unii despre alţii. Şi, într-un glas, tot poporul comentează despre criză. Oare ea, criza, despre cine o comenta?…

E o gălăgie de nedescris. O gălăgie care serveşte, în primul rând, imposturii, politice şi de orice alt fel. O gălăgie din care nu se înţelege nici măcar o singură voce distinctă. Tot comentând, românul a uitat să se mai ridice de pe bordură, să arunce ţigara şi să se apuce de ceva, orice, concret. Moromete s-a transformat în Bulă. Şi ăsta tot sparge seminţe în faţa blocului de vreo 20 de ani. Şi comentează. Până când?

Tags:



52 de comentarii

  1. mihnea blidariu on

    intrebarea era retorica. e evident pana cand: pana cand isi ia un sut un fund. acuma, ce fel de sut, ramane de vazut: poate e o cizma de militar, poate un pantof intelectual, poate un tenis tineresc…oricum, exclus vreun “shpitzar” sau vreun shlap marlanesc. sau?…

  2. In aceasta compunere Mihnea cel Blidarel se desprinde in rebeliunea caracteristica – un pic baloasa si de canoanele clasice ale introducerii, cuprinsului si incheierii pentru a ne o oferi o analiza de pe toaleta personala a societatii pseudo democratice romanesti, pseudo analizata de un, pseudo port stindard al unei pseudo generatii libere.
    Ce poate fi mai frumos si mai inaltator decat sa auzim ca Mihnea cel Blitadaret, pana acum specializat in cantatul la un instrument tipic tranzitiei romanesti, trompeta s-a transformat in analist politic, de aceeasi speta ca si politrucii nesuferiti care au reusit sa dea din coate – de remarcat tonul admirativ frustrat folosit si sa ajunga sa evolueze in pseudo democratia romaneasca.

    Mihnea Blidarel a.k.a Trompetel ne explica 2 situatii contradictorii care se pare ca il irita.
    Situatia 1. Amintirea nostalgica a unei aparente fronde de clasa a doua, datorata neintelegerii unei notiuni simple de cultura civica inexistenta care a sfarsit traumatizant cu interventia secretarului de partid.
    In mod normal democratia e un concept pe care nimeni nu il intelege sau il intelege gresit dar nimic nu ne face sa credem ca autorul se detaseaza in vre-un fel de opinia comuna a pensionarilor care se plang de grozaviile tranzitiei, si de faptul ca democratia e inteleasa gresit. Pensionarii, la randul lor habar nu au de ce e aia democratie dar intr-adevar .. comenteaza.

    Situatia 2. In mod iritant, toata lumea comenteaza aparent haotic in noua democratie romaneasca. Libertatea de opinie, dreptul de a comenta nu e un principiu democratic in opinia acestui promotor al sabloanelor comuniste pe care preia si propaga unei generatii confuze.
    Acelasi Blidarel este incapabil sa isi sustina argumentele si apeleaza orgolios si emfatic… la tacere. Tacerea e pentru prosti spunea un profesor de-al meu. Prin extensie si pentru Blidarel.

    Libertatea de opinie e ceea ce tine in viata orice forma de viata democratica in Romania. In orice forma de manifestare.

    Ca struto-camile care emit opinii si atitudini mutante democratico-comuniste de genul regatorului cu fular din fotografie sunt lasate sa se exprime in Romania e o etapa de mijloc, dar din nou libertatea de opinie e bula de oxigen care ne tine in viata.

    Blidariu ne invata ca trebuie sa exprimam ce trebuie. Rebelul fara cauzam poetul cu versuri inspirate din Brukner, muzicianul care fura riff-.uri de la trupe “din afara” ca doar nu a mai auzit nimeni de ele in Romania, geniul provincial frustrat ca nu e recunoscut la Bucuresti plangandu-si lipsa de mijloace pentru a iesi ” in afara” se erijeaza in analist si considera ca libertatea de opinie ar trebui ingradita.

    Sau mai curand.. ar trebui sa comentam, dar sa comentam ce trebuie.. prin extensie nu pe Mihnea. Care si el poate sa taca, pentru ca nu stie sa argumenteze. In comunism nu se argumenta, nu se comenta cine nu era cu noi era impotriva noastra. Si asta Mihnea cel Blidaret de la Moldova intelege asta cel mai bine.

    • Dac-mi permiteti: nu ati putea sa va impartiti scuipatii undeva, departe de ochii lumii?

      Va multumesc si va urez o zi buna.

    • Cred ca cei care gandesc precum cel de mai sus sunt marea problema, nu doar a Romaniei ci a omeniri in general.
      Platon spunea candva ca omul fara o educatie buna se transforma in cel mai cumplit animal. Animal care are si inteligenta si isi gaseste tot timpul scuze pentru prostia proprie.
      Mie mi-a placut articolul, cat despre cei carora nu le place este plin internetul de alternative.

    • Un comentariu veninos de cea mai pura inspiratie securista. da, “Tot tu” ar trebui sa tii cont de libertatea de expresie, pe care o ridici in slavi in timp ce improsti cu rahat. Genial!

    • Dle politruc/internaut/stie-tot … e parerea unui artist pentru numelel lui Dumnezeu!!! A zis el ca e analist politic sau ca detine adevarul absolut? Nu, si-a expus parerea sa despre cum a perceptul el tot haosul asta.

      Daca el e trompetel prin cluburi si pe la concerte cu o droaie de spectatori tu esti, cine ? Un nimeni de pe net? Si asta iti da dreptul sa, ce? Sa-l comentezi pe el care si-a pus numele si imaginea la bataie in spatele vorbelor? Tu ? Ce ai pus TU pe masa sa te masori cu el mai mate fripte? Esti tu vreun analist politic de marca sau critic de muzica sau critic literar de ceva valoare ? Pai, nu… si de ce comentezi TU? Pentru ca basescu te-a intrebat pe tine daca vrei sau nu vrei parlament unicameral si reducerea parlamentarilor? Putea sa te intrebe daca vrei ca tiganii sa nu mai primeasca cetatenia romana si ai fi zis da! Tu, poporul roman! V-a bagat Basescu in cap ca sunteti cei mai inteligenti si ca voi detineti adevarul absolut… despre chestii care nu le intelegeti!!! Sa-ti aduc aminte ca poporul roman traieste peste 25% in saracie si cu >40% fara studii liceale? Pai in conditiile astea suntem pe calea cea buna.. poporul sa decida… TU sa decizi! Eu … ma car din tara asta care a incaput pe mainile mediocratiei si ipocriziei generalizate si a medievalizat populatia inraind-o fara sens si fara directie. Nu vedeti ca ei tot starnesc absolut orice doar sa-si acopere incompetenta si cate si mai cate or face in spatele cortinei ??

      Sa-ti dau cateva exemple de ce sunt in stare guvenrantii poporului:


      http://www.youtube.com/watch?v=pNqfgi53COA
      si videanu: “Cine-i BERD”, “Ce tot vreti cu pensiile, ar trebui sa va faceti toti pensii private”

      Suntem coltul ala al europei unde zace toata mizeria acea tara de care europei ii este rusine… doar noua nu ne este, noi ii dam inainte cu maneaua pe toate planurile. Suntem acea tara despre care daca ii amintesti unui neamt sau francez ca este in ue primul lucru care o sa-l faca inainte de un discurs foarte diplomatic va fi un oftat, o inghitire in sec, o coborare a ochilor… VOI ati construit aceasta romanie, eu am luptat cat am putut de pe pozitia de pe care ma aflu, mai mult decat atat e fizic/psihic imposibil… Romania lui Cuza, te-am dezamagit iti doresc altii sa reuseasca!

      • The Real Ghitza on

        Voiesc pe aceasta cale sa ma dezic de comentariul de mai sus, care nu este lasat de primul Ghitza al acestor articole, adica eu. Care eu sunt un Ghitza mai relaxat si mai putin pasional.

    • minunat comentariul tau, analitic si proaspat, prea subtil pentru melteni si prea zemos pentru “intelectualii fini”.
      iti multumesc, you really made my day!
      🙂

      cit despre mihnea…si sentimentul de neputinta e “o chestie” care te face uman si nu e nicio rusine sa-l afisezi…

      • cuvinte ale caror inteles nu le-ai prins : subtil, analitic si proaspat… In rest numai de bine!

        Btw, modul lui mihnea de actiune e sa-si expuna parerea, asta e singurul sau mod de actiune cu cat e mai convingator cu atat e mai profi… faptul ca sunt atat de multi care sunt indignati de ce a putut scrie el mi se pare o dovada a profesionalismului sau, pentru ca schimbarea atitudinala se produce prin confruntare sau halo.., el a ales confruntarea si voi cei suficient de redusi la minte incat sa muscati staaaati si scrieti comentarii veninoase la adresa lui 🙂 Go Mihnea tot asa! Data viitoare sa fie si mai dur si mai ancorat in realitate sa curga sange internautesc pe site! :))))))) Rating se face si cu astia de se enerveaza si cu ceilalti ca mine asa ca e de bine cu cat mai controversial subiectul cu atat mai multa valva… Romania anilor 2010 sa ne traiesti! Oamenii traiesc si doar cu circ cand nu e paine avem dovada!!

  3. Nu inteleg titlul rubricii *think outside the box* daca cenzurati comentarii destul de pertinente, cu argumente, spre deosebire de emanatiile sub mediocre ale uratului din poza. Iar dreptul de a comenta l-au castigat pentru noi tinerii din ’89 pe care ii ingropati din nou si puneti pe coliva si multa ipocrizie.
    Nu ma asteptam la mai mult din partea unor indivizi atat de destupati ca si voi.
    Tine-o tot asa Mihnea, protesteaza, critica impostura si cenzureaza pe cine nu te linge in fund. Esti tare!

  4. “Pana cand?” Ad aeternam!
    Exista 2 feluri de democratie: cea de tip participativ occidentala in care cetateanul chiar se simte cetatean, il intereseaza si, cel mai important, ii trage la raspundere pe cei care il conduc daca acestia gresesc, si democratia de tip manelistico-cocalaristico-contemplativ (cacofonie intentionata!) introdusa si sustinuta fervent in Rromania! “Autoritatile” au avut si au in continuare tot interesul ca populatia relativ educata din ’89 sa se transforme intr-o mare de manelisti imbecilizati care sa scuipe seminte ascultandu-l pe guta in loc sa-si ceara drepturile in fata palatului Victoria sau, Doamne Fereste!, Cotroceni.
    Recenta declaratie a lui basescu vis-a-vis de cei 99% dintre romani care ar asculta cu placere manele denota tocmai aceasta realitate.
    Din pacate pentru cei 1% ramasi nemanelizati viitorul nu suna deloc bine.

    • oh ba da am auzit ca poti trece granita cu buletinul… as vrea sa stiu daca il pot lasa la vamesi ca de intors nu ma intorc… Le las si pasaportul, m-as duce si in curu gol peste granita daca ar trebui… asta ne ramane noua de facut, desi eu sunt foarte sceptic de cei 1%… daca ar fi sa cred ce spune basescu as traii bine si asta nu din cauza scolii sau profesionalismului(apreciat evident in alte tari nu aici) meu ci din cauza ca asa a zis EL!

      • The Real Ghitza on

        Dovada ca eu nu sunt acel ghita de mai sus, e ca eu as scrie, ca un Ghitza literat ce sunt, “as trai”.

  5. Scuze de spam, dar trebuia sa ii zic stimabilului ( banuiesc ca Tot Eu si Previzibil e unul si acelasi ) sa se uite in continuare la TV si sa nu mai polueze pe aici.

    Si on topic: fara repere nu cred ca se pot forma intelectuali, asa ca raman cizma militarului si tenisul. Si tare ma tem ca varianta a) este corecta. Dar nu-i nimic, macar acum putem pleca. Inca.

    JOS GUVERNUL! JOS PARLAMENTUL! 🙂

    • ii dam jos si ii inlocuim cu cine? 🙂
      nu zic sa nu ii dam jos, dar pe cine punem in loc?
      din moment ce majoritatea e asa de dezinteresata…

  6. Si inca ceva: de ce nu se schimba acum nimic? Pentru ca nu se vrea. Pentru ca nu meritam. Nu poti avea pretentia unei elite ok intr-o tara de manelari. Avem fix ce meritam.

  7. Bun articolul, nici nu ma asteptam sa fie altfel.

    “tot eu” – nu cred ca e greu sa faci rost de adresa lui Mihnea (cred ca e momentul sa devii cu adevarat un “stalker”). Nu te-ai saturat sa cauti tot ce e legat de Mihnea sau Luna Amara doar pentru a te urca in utilajul tau agricol si sa mai imprastii cateva tone de balega? Ai tot dreptul sa nu-ti placa ce scrie/canta/picteaza/gateste Mihnea, dar inversunarea ta e patologica, rezultatul deranjant.

  8. Pana cand? Pana va ajunge cutitul la os! Deocamdata toti o duc relativ ca inainte. Bugetarii sunt toti la locul lor, liderii de sindicat o duc bine merci ridicand la lupta pentru pierderea sigura a locului de munca pe sindicalistii naivi, pensionarii isi primesc pensiile, mai mari sau mai mici, dar le primesc, indivizii mai oachesi ai Romaniei isi primesc in continuare ajutoarele sociale ,chiar daca multi dintre ei au Merecdes la poarta, se mai poate fura inca ba un fier, care nu e vechi, dar il facem noi sa fie, un curent electric, mai luam de pe la tara de la cei batrani o gaina un miel ,orice se ce poate manca si uite asa traiam intr-o dulce lalaiala, Cand toate aste, sau o buna parte dintre ele, se vor fi terminat ,probabil ca romanul se va gandi si la munca. Dar din aia serioasa nu de tipul, noi ne facem ca muncim si ei se fac ca platesc. In ce priveste dreptul de a comenta, sa avem pardon! Avem acest drept castigat un 89 si ar fi pacat sa renuntam la el de buna voie, de plictis sau obligati!

  9. Ai dreptate Garett !
    Asistam de 20 de ani la o spalare si manipulare continua a creierelor !
    Galagia de la Realitatea tv. , B1tv , balciul de la OTV si altele in genul asta , nu fac decat sa confirme procesul . Nu e democratie ci balci deliberat !
    Nici Vestul nu pare interesat sa deblocheze situatia. Cu cat mai imbecila e zona cu atat procesul de kauflandizare merge mai bine.Suntem un rezervor de forta de munca ieftina, nu cream probleme concurentiale nimanui, nu investim in nimic , acceptam orice ,………………………………………….
    Sa vedeti ce Romanie faina va fi peste ceva ani ! Crede distinsul nostru prezident si onorabilul nostru guvern ca imprumutand si taind cheltuielile vor obtine o crestere a venitului national ? Exista speranta ca marea finanta mondiala ne va pune mana in cap ducand natia in fruntea topului european ?
    Nu neg ca ministrii nostri par scoliti la Spiru Haret , adica sunt toba de carte. Problema e ca mergand tot asa Romania va deveni o amintire. Unii vor lacrima in vilele de la Monte Carlo , ascultand manele !
    O tempora !

  10. …o, mores!
    Mihuţ, mi-a placut “darea ta de seama”. Amuzanta si, din pacate, reala. Bine, da’ astea-s chestii pe care le stie toata lumea, cel putin cei care citesc aici. Imi inchipui ca şlapiştii n-au treaba prin zona. Dar!
    Unu la mana – expunerea la comentariul public nu genereaza mereu rezultatele scontate, dupa cum bine observa la final Nebunu’ Site-ului. Asa ca fii gata sa-ti sustii si sa-ti argumentezi, la cerere, punctul de vedere enuntat. Ceea ce ma duce la
    Doi la mana – OK, si? Arunca si-o solutie viabila in context. Daca tot aminteai de rude sarace si vecini de palier, adu mai bine in ecuatie ruda bogata si pe administratorul asociatiei de locatari. Si eu gandesc ca tine si o exprim cu orice ocazie mi se ridica la fileu si jur ca as vrea sa pot face ceva ca sa nu mai fie asa cum povestim ca e. Dar indivizi de genul lui Tot Eu (si Previzibil, in caz ca nu e acelasi ins) imi dovedesc constant ca cei pe care nu-i lasi sa moara, vorba aia…
    Acestea fiind zise, iti aduc aminte (ca sigur ai uitat ultima discutie serioasa, pe-atunci despre Rosia Montana) – daca ai vreo (btw, ASA se scrie, Tot Eu, fara cratima) idee despre cum s-ar putea face ca sa ne fie mai bine si ai nevoie de ajutor, stii cum sa dai de mine si te asigur inc-o data de tot suportul meu.
    In rest, spor la cantari si, daca nu-ti dau cu moralul de pamant comentariile inutile (chiar, ce naiba a vrut sa zica tovarasul Tot Eu, ca pe alocuri avea la fel de mult sens ca si-n locurile unde manCA CUvinte-ntregi), continua sa scrii. Ca si opiniile celor care au nevoie de cuvintele altora ca sa aiba de ce sa se agate, si opinia ta are dreptul sa fie expusa.
    Salutari de la alt moldovean!

  11. UN ARTICOL DEGEABA. Multa galagie si nu zici nimic.

    Tu scriitorule/poetule, cand sustii “jos guvernul”, stii despre ce vorbesti?,ai vreo solutie? sau faci parte din segmentul “Basescu nu e presedintele meu”.
    Daca esti o persoana publica, incearca pentru inceput sa sustii intai dreptatea,aici ma refer sa arati cu degetul si sa faci ceva fata de persoanele care au comis sau sustinut ilegalitati / furturi / influenta negativa. Dupa ce termini cu acestea, apoi poti veni sa-ti susti parerile si poate cu ajutorul lor sa creezi legi si poate sa conduci o tara. Pana atunci, afla ca nu te comporti decat ca un asa-spus ziarist care nu detine niciun neuron in plus fata de cei angajati la ziarele Click/ Libertatea sau Cancan.

    Fa’ ceva constructiv..doar daca poti si esti in stare,daca nu..ma multumesc sa ti ascult frustrarile de pe albume.

    • un om degeaba… TU, care nu ai inteles ca un artist isi expune pareri, isi expune oful, nu el trebuie sa faca legi, si nu tu internaut de doi lei ai dreptul sa-i ceri cenzura. El zice exact cum face orice artist din lume ceea ce crede el. E parerea lui o asculti de vrei te cari de nu basta! Nu te pune nimeni sa scrii cretinisme semidocte de doi lei.

      E cumva el consilier prezidential sau in parlament sau eu stiu ce altceva? Nu, e un artist si atat comparatia cu acele ziare -care sunt cele mai citite de poporul suveran si se pare si de tine de zici ca recunosti stilul- e cel putin idiotica. Acum dati in oricine care isi expune o parere contrarie gandirii celor 99% de manelisti din romania intre care te numeri si tu ?

      Popor de analisti politici si economici, constitutionalisti si genii ce sunteti! Toti va dati cu parerea ca niste profesionisti pe la toate colturile netului si habar nu aveti de ce e in jurul vostru, te porti exact ca un om din pestera mr. zair! Zice unu’ ceva impotriva carmaciului da-i in cap cu ghioaga si gata.

  12. ..e absolut romanesc sa existe nemultumirea dintre ceea ce esti si ceea ce vrei sa devi.e un lucru mostenit prin cultura as zice.dar sigur, azi intelesul nemultumirii e mutilat.
    se bombane, se scuipa pe jos, se vorbeste tare si da:se comenteaza fara continut.solutia e: putina melancolie, si o credinta in ceva. un sens intru ceva.

    felicitari pentru articol!

  13. mihnea blidariu on

    ca sa fim clar intelesi: nu eu administrez comentariile acestei rubrici. daca a existat cenzura, sunt convins ca motivele au fost intemeiate, si sunt convins pentru ca am incredere in profesionalismul oamenilor de aici si stiu ce ii poate mintea user-ului “Tot Eu”.
    in rest, multumesc pentru comentarii, fie ele critice sau de alta natura. o obseravtie doar: mi se pare ca suferim, chiar si generatiile mai tinere, de un sindrom comunist – vrem cu orice pret sa vedem rezultate palpabile, “dovada”, cum zice Lenutza la proces…dispretuim scriitorii, ca ei dau din gura doar, si nu “fac” nimic. lasand la o parte faptul ca am facut cat am putut de mult pentru Rosia Montana, de exemplu, am o intrebare: a scrie ce este? nu este o actiune? nu este o facere? i se pare cuiva ca niste cuvinte se rostogolesc din neant si ne pocnesc in creier, scurgandu-se, mai apoi, prin degete, in text? chiar mai crede cineva ca un om cu talent inseamna un om care huzureste, stand pe spate, si o duce ca-n rai? comunismul a marcat aceasta societate si acest popor mult mai mult decat am vrea sa credem si asta se vede si in unele din comentariile de aici.
    si o alta “toana” neo-comunista: suspiciunea paranoica. zicea Plesu intr-un articol de romanii care se indragostesc de politicieni si se uita la ei ca la zei. acuma, daca am zis de clasa politica, unii au inceput: ce? e clar, zice de basescu! aoleu, mult iubitul si stimatul…sa mai clarific ceva: pentru mine sunt TOTI o apa si-un pamant. daca e vreun capabil printre ei, sa ma ierte, dar il rog sa iasa la lumina, ca innebunim aici!…

    libertate si respect.

    • respect – http://www.dex-online-ro.ro/cautari/respect.htm
      Pentru toti cei ce cred ca respect e ceva ce castiga unu mare si burtos cu lanturi de ancora din aur la gat pentru ca e cel mai tare din parcare.

      Poporul roman nu mai respecta pe nimeni si pe nimic. Te inteleg ca toti sunt o apa si-un pamant, si eu cred asta DAR trebuie sa dai macar un nume de reper pe langa Plesu si acesti oameni ar trebui sa castige respectul tinerilor. Oamenii de referinta din cultura romaneasca cei ce au generat valoare ei trebuie adusi in fata si pusi sa vorbeasca. Romania e acum precum un rebel de 14 ani care nu are parinti si nici repere. E adolescenta democratiei, avem nevoie de ancore, principii, oameni ce sa prinda mintea si mana oamenilor precum gravitatia solara tine tot sistemul de planete inseminand idei si generand cadrul evolutiei lor dar neintervenind in mod direct… Nu pot si nu vreau sa cred ca basescu e un asemenea simbol… cred ca istoria noastra are multe alte nume care nu au construit aceasta tara ca un asemenea nimeni sa o conduca!

    • “sa mai clarific ceva: pentru mine sunt TOTI o apa si-un pamant. daca e vreun capabil printre ei, sa ma ierte, dar il rog sa iasa la lumina, ca innebunim aici!”

      Fara suparare, dar chiar credeti ca o sa reusiti ceva cu atitudinea asta? Si cam cat timp mai doriti sa ii rugati sa iasa la lumina? Vreo 20-30 de ani? O sa creasca precum o ciuperca pe balegar, brusc o sa il vedem alb si stralucitor in varful gramezii de balegar pe politicanul ala?

      Mi se pare ca nu e atitudinea cea buna. Eu personal nu consider ca toti politicienii sunt o apa si-un pamant. Eu incerc sa ii selectez pe cei rasariti. Si eu consider ca sunt cativa care merita atentie. Din mai multe partide. Si pe acesti politicieni ii sprijin, atat cat ma tine votul, gura si tastatura pe net (si cat ma mai suporta prietenii sau rudele). Cu ei comunic, nu fata in fata, ci tot pe net. Le spun ce cred eu, ii ascult cam ce gandesc ei. Fac la fel in privinta oricaror alte actiuni de natura politica, nu le consider pe toate o apa si un pamant. Pe unele le consider rele si le critic. Pe altele le consider bune si le sprijin. Cat ma tin puterile.

      Si recunosc ca activitatea mea nu e mare lucru, e un activism “on-line”. Alternativa ar fi sa trec la activitatea “off-line” si sa ma bag in politica. Inca nu am destule pitzule sa intru in jocul asta.

      Revenind de unde am plecat, cam asta e problema cu textele dumneavoastra: sunt bine scrise, dar altfel “vand” prea putine lucruri.

      • ioane… mai tu ai dreptate… Tu stiai ca Helmut Kohl era sa se sinucida ca l-au prins cu o donatie la partid de 200k euro pe care nu a platit tva-ul? Si adjunctul lui chiar s-a sinucis pe tema asta? El a unificat germania asa pentru cei mai tineri si mai neinitiati… Tu sincer crezi ca exista asemenea oameni in romania? Sau unul precum Clinton… care a dus bugetul de stat de la -4 miliarde la +5… Singura data in istoria americii cand bugetul de stat a fost pe plus atat de mult ? Si si-a mancat cu amaraciune minciuna cu Lewinsky? Astia sunt oameni de astazi! Oameni mari care au schimbat lumea definitiv… Crezi ca tu vezi un om comparabil cu acestia in politica romaneasca? Sunt tare curios sa-i stiu numele!

        In rest, da toti sunt o apa si-un pamant… sunt doar cativa ceva mai rasariti dar si aia se scalda in aceeasi mocirla. Dar acum pe bune de unde sa apara asemenea varfuri cand in romania domneste mediocratia?? Cand “profesorul” in drept constitutional boc emil da ordonante de urgenta neconstitutionale cu duiumul? Si e repus in functiune de realesul presedinte dupa o motiune de cenzura!?!? Si nimeni nu zice nimic?!?! Astia suntem, asta am votat… ca popor suveran ma refer. Rusine Dinu Patriciu!

  14. Apreciez ridicolul situatiei. Intr-o rubrica numita *Think outside the box* se fac estimari de genul *stiu ce iti poate mintea*, *sa existe cenzura daca este intemeiata* sau atitudinea progresista *bine ca esti tu destept* a.k.a. *you talk like a fag, those are big words, i’m gonna take them as disrespect* din Idiocracy, va recomand filmul.

    Din toate peroratiile emise mai sus nu am primit un simplu argument logic cu privire la: coerenta discursului lui Mihnea, existenta unui dram de talent si capacitatea autorului de a-si asuma pozitia de formator de opinie.
    E absolut fascinant ca experiment social ,cum se gasesc tapi ispasitori in capul carora sa se sara pentru ca sunt diferiti in opinii fata de mase si asta ne duce cu gandul la aceeasi uniformizarea a opiniei in comunism de care astazi brusc, nu ne mai plangem. Sunt modele de comportament comuniste ale caror vehicol nu mai este secretarul de partid, invatatoare sau muncitorul de la Flacara ci “rock-erul suparat” care polueaza spatiul artistic cu rime de genul hoti/chiloti.

    Eu argumentez un drept de baza, libertatea de opinie, rezultatele jalnice pe care autorul le sesizeaza in politica romaneasca sunt datorate nu dreptului la opinie ci la faptul ca in Romania nu se constientizeaza ca dreptul de a te exprima si a gandi nu este corelat cu dreptul de reprezentare si de a alege.

    Dar ” sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic”.
    Sa ma astept si la o bata in cap ca pe timpul mineriadelor?
    Cred ca da.

    • na bravo… esti cumva bipolar sau pur si simplu nu ai nici cea mai mica urma de coloana vertebrala si principialitate? Acum tu esti impotriva maselor si tapul ispasitor??

      Eu cred ca tu in secret il admiri pe Mihnea si te irita ca el are succes(uri) si tu… nu…

      Ce treaba are orice cu orice… Formator de opinie nu esti numit sau pus… este ceva ce castigi in timp prin consolidarea credibilitatii… si credibilitatea e ceva ce se construieste foarte greu si nu asa cum o faci tu. Aaah ca sunt anuniti oameni care sunt in pozitii in care ar TREBUI sa fie formatori de opinie si nu sunt… asta e cu totul alta discutie. Aaaah ca exista foarte multi daca nu chiar toti oamenii din pozitii unde ar trebui sa fie formatori de opinie care sunt niste limbuti este doar una din aberatiile din ultimii 20 de ani.

      Nu iti place muzica lui Mihnea am inteles… Nu-ti place cum scrie … OK ! Am inteles, you made your point… keep walking! Noua ne place 🙂 Stiu un singur artist din istoria lumii care e indragit de absolut toti oamenii care au intrat in contact cu muzica sa … se numeste Mozart! Your point is? Suntem diferiti si ne plac diferite chestii? De exemplu mie personal nu-mi place muzica lui Mihnea dar asta nu ma face sa o consider fara valoare am foarte multi prienteni care m-au tot tarat la concertele lui. E o muzica de dispozitie si inteleg faptul ca exact ca si muzica, si textele sau picturile nu ating corzile tuturor oamenilor asta insa nu le reduce valoarea care e data de amplitudinea conferita de filtrul artistic al realitatii.

      Tie ti se potriveste celebra anecdoata:

      Un critic literar: Nu discut cu toti idiotii!
      Schiller: Eu da!

      Stii, sunt oameni care apreciaza Blaga, Bacovia, ciocolata amara, chinina… toate sunt lucruri care in mod normal nu le poti intelege daca mergi de la a la b si atat. E ca si cum ai asculta Debusy Clair de lune cand esti deprimat… te ucide… te poate aduce la exasperare… dar iti poate provoca si o puternica obsesie… Totusi daca asculti aceiasi melodie cand esti impacat cu tine cand esti in echilibru cu viata ta si sentimentele tale poti simti doar aroma, lumina si puritatea din ea… cum? … eh… cum… uite asa!

  15. Atunci am devenit, desigur si cu propria contributie, niste lichele egolatre, mizantropi revendicativi.
    Tot atunci, nu intamplator, a aparut si acea subspecie de antreprenor roman aflat la prima pereche de pantofi acompaniata de
    celalalt hibrid nenorocit, cel al securistului capitalist-oligarh. Si noi ce-am facut, in loc sa ne revendicam sau chiar sa ne castigam
    acea legitimitate meritata sau nu de patura distincta, paravanul de echilibru intre lumpeni-manelisti si latino-capitalisti, am fost
    dizolvati iremediabil intr-un sistem obscen si amorf, agresiv si ostentativ favorizant de scursuri, tarfe si cracanati pitici, initial
    etichetati de noi ca
    alogeni exotici si caraghiosi
    prin refuzul nostru instinctiv de a-i accepta. Ok, am zis ca nu i-am acceptat, dar refuzul a fost pasiv in totalitate, ne-am ascuns dupa clisee fanfaronade
    de sorginte capitalisto-puerila,
    sa facem cariera, fatidicele “traininguri” tinute dupa carti prost traduse, sa obtinem job-uri
    de “prestigiu” la multinationale.
    Intre timp in tara se facea, nu-i asa politica si liftele de pitecantropi rudimentari s-au adunat la praduit
    ascunsi dupa zambete paternaliste celebre sau
    fanfaroni charismatici prin asimetrie la fel de notorii.
    Politicienii au si ei o geneza asemanatoare antreprenorilor gratulati in prezent in termeni hilari ca manageri sau developeri.
    Unii sunt complet tampi, afiseaza expresii idioate si nu leaga 2 fraze, facandu-te sa te gandesti mai mult inainte sa-l combati pe Lombroso.
    Ceilalti sunt relativi prieteni, macar amici cu o limba romana care suna ca toaca, au stele direct pe umar sau cel putin in “backing group”.
    Progeniturile lor se fac si ele politicieni sau oameni de afaceri si culoarele de acces in acest veritabil “reseau du mal”
    devin tot mai stramte si strasnic pazite.
    La celalalt capat sta dispensabilul ipochimen needucat care e platit prost, nespalat si suporter infocat de fotbal, cu acest individ noi
    impartim scara de bloc
    , strada, parcarea
    si hypermarketurile.
    In acest capat ne zbatem si noi, contestand frust-neputinciosi apartenenta la
    aceasta locatie neonoranta si gandindu-ne de ce oare eu ma autoplasez intr-o patura superioara si totusi nu pot sa
    locuiesc macar intr-un bloc civilizat, cu un cat de mic loc de joaca sigur pentru urmasii mei?

  16. mihnea blidariu on

    @TotEu:
    cred ca indarjirea cu care imi urmaresti aparitiile publice virtuale (aici, pe blogul trupei, pe youtube, etc.) iti descalifica din start opinia si face pe oricine sa te priveasca cu neincredere. e imposibil ca cineva sa nu se gandeasca la o vendetta personala…
    e interesanta diferenta masiva de ton dintre primul si ultimul tau comentariu…
    eu nu scriu ca sa imi dovedesc talentul. eu scriu pentru ca asa vreau si pentru ca am nevoie de asta. insa daca tu vrei sa-mi dovedesti lipsa talentului, fie, succes…incercarea moarte n-are.
    nu compune comentarii “acide”, impanate de invective si apelative jignitoare si dupa vino sa urli in gura mare “cenzuraaaa” si sa vorbesti de experimente sociale si sa te victimizezi drept “tap ispasitor”. poate ca ceea ce am de spus nu are valoare pentru tine, dar te asigur ca felul in care te exprimi nu te va duce pe culmile unei presupuse elite “anti”…vai vai vai, bate in cap ca pe timpul mineriadelor, auzi, dom’le, tze lupta, ca la pashopt…
    a, si inca ceva: dreptul de a fi reprezentat si de a alege cine ma reprezinta il am degeaba atata timp cat toate variantele sunt proaste. si toate variantele sunt proaste nu din vina mea, nici macar din a ta. ci din cauza simplului fapt ca in 1990 nu aveam drept de vot si au votat altii

    • Mihnea, prototip retard al eternei tranzitii romanesti trebuie sa intelegi, sau nu (fiecare avem limitele noastre) ca o gandire de genul… ala ma critica… are ceva cu mine… nu e tocmai gandirea intelectuala pe care pretinzi ca o ai.
      Oscilez sa te incadrez fie in tiparele pasiv agresivitatii romanesti – cu tendintele paranoide de rigoare sau in tiparele gandirii de gradinita – tovarasa mi-a spus ca nu cant frumos, sigur are ceva cu mine. Sigur ca tovarasa are ceva cu tine Mihnea, dar tovarasa poate a auzit si alti copii cantand iar tu cantai prost.
      Nu ne cunoastem personal si nici nu imi doresc onoarea.
      Ceea ce ma irita este lipsa de coerenta a discursului pe care il abordezi in articolele de pe hotnews. Ma irita lipsa de logica la un individ. Ma irita mediocritatea poleita cu intelectualitate la rang de cinste in Romania. Ma irita atitudinea infatuata si agresiva in care iti speli succese si insuccese.
      Ma irita ca personajul Blidariu cu un bagaj de cunostinte de liceu devine formator de opinie si parte a subculturii rock din Romania si in consecinta educa alte “vite cu diploma” asemanatoare sau mai agramate ca modelul,(unul din fanii tai mi-a explicat inocent ca gramatica romana s-a mai schimbat si ca nu se mai folosesc atat de mult cratime).
      Ma irita limbajul limitat, versurile idioate si fara mesa,j atat de obtuze incat cititorii se minuneaza de compactitatea mesajului si il digera automat ca fiind “cool”
      Si stii ce ma mai irita? Lipsa de asumare a pozitiei publice, incapacitatea de a-ti asuma critica si turma care isi apara taurul in situatia in care cineva ar chestiona calitatea “artei” fonfaite si cu fular a individului multilateral dezvoltat care nu e mai departe de un Gigel de clasa a X-a de la o scoala profesionala din fundul Tutovei. Ambii scriu poezie.

      Sa pornim de la premiza ca eu nu incerc sa demonstrez ca nu ai talent artistic.. scriitoricesc o dovedesc articolele de mai sus.
      ***

      ma uit la iubita mea cum doarme.
      iubita mea are un chip atât de curat,
      atât de curat…
      chipul iubitei mele este în deplina opozitie
      cu chipul lui ceausescu.
      pentru ca trebuie sa stiti: eu îl vad pe ceausescu
      mereu.”
      Mihnea Blidariu

      Emotii de adolescent…

      Iubesc,
      Si sufar
      In zadar;
      Paradoxal,
      Ma supun
      Mentalitatii
      Devorate
      De idei paradoxale.
      Prea mult suspin
      Prea multa durere..
      E o lume rea
      Si plina de minciuni.
      Incerc sa lupt
      Sa supravietuiesc;

      Continuarea se gaseste pe: http://www.ceimici.ro/articole/resurse/poezii/frumosul-meu-eu

      Asemanari- deosebiri intre conceptul Blidariu – adulat de majoritatea celor de aici si adolescentul necunoscut de pe ceimici.ro?

      Va deveni artistul si mai obtuz si gol, isi va mai intinde greturile existentiale si in alte medii? Presupun ca da.
      Va pretinde artistul ca orice critica e nefundamentata? Cert. Pentru ca nimeni nu i-a pus la indoiala capacitatile artistice. Care capacitati?

  17. mihnea blidariu on

    @ghita: daca mai vrei un nume de reper, iata-l, cel putin pentru mine: Laurentiu Ulici. cauta “Mitica si Hyperion”, asta apropo si de ce s-a discutat pe aici.

    • multumesc mult, citind despre carte mi-am amintit si momentul cand a fost anuntata… Cred ca o sa o lecturez cu mare placere daca o mai gasesc pe undeva… Exista insa si Caragiale… care este mai actual acum decat pe vremea lui! Defapt suntem intr-un fel de chirita amestecat cu la tiganci cu procesul lui kafka si cu galileo a lui brecht totul pictat de picasso si calcat de tramvai… Sau cum bine zice titlul Mitica si Hyperion 🙂

  18. Imi place articolul, dar nu sunt de acord cu autorul Romanii chiar muncesc, ca nu au incotro Problema insa e aceeasi “Jos guvernul” Din pacate, cei care decid pentru noi sunt mai prosti si mai lenesi decat noi Si mult mai ticalosi iar presa asta a voastra, lansata din turnul de fildes nu ajuta deloc, ba dimpotriva daca voi jurnalistii si politicienii de Bucuresti baltiti, noi chiar nu ne permitem asta

  19. mie imi place userul “tot eu” pentru ca are argumente, iar cita vreme argumenteaza nu ma intereseaza daca are ceva si in particular cu mihnea. care se da artist.
    pe care ghita il compara cu mozart.
    etc.
    mie nu imi place mihnea.
    nu imi place nici mozart.
    si nici oamenii ca ghita care cred ca daca au auzit de caragiale si de ulici sint mai destepti decit altii. care “cinta la pian (debussy sau nu) cind afara ploua”
    clisee de 2 lei.
    aha, si scriu cu “i” din “i” pentru ca imi plac alternativele…

    draga mihnea, nu e suficient sa ai o parere si nici macar sa o exprimi public decit daca acea parere e in mod necesar consistenta.
    un discurs gaunos e ca o piesa proasta. ii excita doar pe cei naivi.
    cantemir zicea bine: “unde nema putirinta geaba chichirez gilceava”
    hai succes.

    • Ma distreaza ca tu ai citit textul ca si cum eu l-as fi comparat pe mihnea cu mozart… textul zice exact inversul (dificultati de intelegere?)… Faptul ca nu-ti place mozart e doar pt ca ai ascultat si nu ai stiut ca e el 🙂 bag mana-n foc de asta!

      De la un incult limitat ca tine nu ma astept la nimic altceva decat la comentariul de mai sus. Tu reprezinti foarte bine romania de azi si “poporul suveran”. Textul tau e mai bun decat orice argumentatie, te definesti pe tine si populatia cu “noi avem dreptate ca suntem poporul” la perfectie! Tocmai mi-ai facut toate comentariile inutile… nici nu stii cat de mult ma bucur 🙂 Multumesc! si ca tine e si “tot eu”. Daca tot vreti sa fiti ignoranti … va rugam fiti ignoranti in alta parte, multumim!

      tie ti se potriveste alt banc:
      Sf Petru: “Doamne nu mai avem minte de dat.”
      Dumnezeu : “Atunci da-le diplome.”

      Pe de alta parte nu vad argumente in ce a scris “tot eu” sau tu… doar injurii mai mult sau mai putin directe bazate pe pareri bazate pe incultura limitare, ignoranta si stereotipii … Discurs fragmentar fara un fir logic, fara fundamentare reala. Genul de discurs basescian cu “e asa ca zic eu”, si “eu sunt poporul suveran si am dreptate”. Discurs adolescentin din pacate adoptat la nivel national. Sa ne traiti bravi cetateni in voi sta viitorul tarii! Mediocratia sa traiasca pe ritm de manea nationala! Restul este scrum.

  20. salve Mihnea…am citit cu mare placere articolele scrice de tin pe acest site..ma vad nevoit sa ma ridic in piciore, sa iua nu pic de atitudine deaorece observ ca un anumit user: “ToT Eu” are pretentia de-a-te critica..insa acest individ se afla pe o cale gresita ,se foloseste doar de argumentum ad hominen..adica atac la persoana ..mizerabil..jalnic tipu asta..sub anonimatul unui nickname:”Tot Eu” te mitraliaza fara pic de respect si onoare…daca viata ne-ar fi condusa conform codului Bushido ,” Tot Eu” ar trebui sa-si faca harakiri…sau poate tipu sufera de complexul Salieri…mult respect,cosmin_zoica

  21. Sunteti nebuni. Un text. 10.000 de comentarii. Hai sa ma bag si eu unu’ la colectie.
    Tot Eu, tu cine esti si ce realizari marete ai in spate (nu-mi spune ca stai cu spatele la Casa Poporului, am pretentii la mai mult umor)? Eu zic sa te calmezi, sa scrii/canti/orice tu mai bine, in loc sa spui ca altii-s de rahao, si ca-s “adulati” degeaba in saracia duhului si gandirii lor. Fii tu exemplul de care avem toti atata nevoie! Convinge-ne! Oricum, sunt extrem de curios sa citesc o poezie adolescentina de-a ta. Ale lui Mihnea nu mi-au placut, dar nu despre ele e vorba aici.
    Eu nu-l pup in rect pe Mihnea. Faptul ca ne cunoastem de cand eram pan’ la genunchi nu inseamna ca tre’ sa-mi placa orice-i iese pe gura sau din degete. Da’ daca nu-mi place ceva la cineva, nu ma apuc sa-l desfiintez de la a zecea spita incoace, ci ma limitez strict la obiectiile vis-a-vis de chestia respectiva. Si, mai important, daca vad ca omu’ persevereaza in a ma oripila, nu mai insist, imi mut colimatoru’ pe alta tinta.
    Succese nebanuite si astept poezia/proza/desenul/pictura/melodia/etc.

Reply To The Real Ghitza Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger