Japonia renunţă la energia nucleară

1

Japonia a anunţat planuri de a renunţa la energia nucleară în următorii 30 de ani. Asta înseamnă că japonezii vor închide cele 50 de reactoare nucleare din ţară în jurul anului 2040.

 

Schimbarea dramatică de strategie vine ca urmare a dezastrului nuclear de la Fukushima, care a determinat şi alte ţări, precum Germania sau Elveţia.

Japonia era de-a treia ţară din lume ca folosire a energiei nucleare, înainte de dezastru. Ţara asiatică şi-a propus să crească procentul de energie nucleară în mixul energetic cu 50% până în 2030, dar accidental nuclear a întors planurile la 180 de grade.

Decizia vine ca urma re a două luni de dezbateri publice  şi a celor mai mari demonstraţii aniti-nucleare din istoria Japoniei.

Potrivit noilor planuri, procentul de energie regenerabilă în mixul energetic a fost crescut la 30%, iar combustibilii fosili vor fi consumaţi sustenabil.

În viitorul apropiat, însă, aceste planuri înseamnă creşterea dependenţei de gaze şi petrol, punând în pericol respectarea ţintelor asumate la nivel internaţional de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.


Un comentariu

  1. Pingback: Când lobby-ul învinge: Japonia a renunțat la planurile de interzicere a energiei nucleare | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger