Japonia, departe, aproape

7

Oricine a avut buna şansă să fie “informat” despre evenimentele din martie de media isterică (şi aici nu mă refer numai la media românească, nici alte popoare nu s-au lăsat mai prejos), probabil îşi imaginează acum că în Tokyo s-au abandonat trenurile de mare viteză pentru cămile ce străbat supuse deşertul radioactiv şi că japonezii nu mai arătă în sfârşit la fel cu toţii datorită capetelor suplimentare, de culoare verde fosforescent, ce le-au răsărit de la orezul şi peştii radioactivi îngurgitaţi.

de Mirona (Japonia, departe, aproape)

Trecând totuşi peste exagerări, e normal să existe o reţinere de a călători în Japonia acum. Până şi cea mai raţională persoană, care nu dă doi bani pe senzaţionalism şi nu crede că ceaiul de năpraznic ar îndepărta cumva radiaţiile din corp (notă: “…??!!”, atât am avut de zis la o asemenea recomandare, pe care am citit-o într-un ziar de pe la noi), până şi o astfel de persoană ar lua în considerare faptul că nu te poţi încrede complet în niciun guvern din lume, deci nici în cel japonez, când ne desenează la televizor grafice cu nivelul radiaţiilor din anumite zone sau produse alimentare sau când mai stoarce în public o picătură de informaţie de la centrala din Fukushima, reconfortantă ca ursuleţul de pluş şi balsamul său de rufe. Plus că nimeni nu-şi imaginează că ar fi fain să-ţi petreci vacanţa într-o ţară care munceşte din greu să economisească energia electrică pentru a veni în ajutorul zonelor afectate de cutremur şi tsunami, unde oamenii sunt apăsaţi de probleme mai serioase decât distracţia turiştilor, iar cutremurul din martie nu a fost cu siguranţă ultimul dragon care a smotocit arogant insuliţa japoneză.

Toate argumente valabile. Pe care le respect. Însă nu obstacole de neînvins.

Încep cu cel mai mare bau-bau of them all: pericolul nuclear. Subiect care i-a picat guvernului japonez la BAC anul acesta. Deşi nu s-a făcut de râs la proba practică, acţionând rapid, unitar şi continuu, mai bine decât estimez că ar acţiona multe guverne (interjectiecareimitatusea francezii interjectiecareimitatusea), mai are de lucrat la partea teoretică. Comunicarea nu e punctul său forte. Comunicarea nu e punctul forte al japonezilor în general. Deci nu l-aş ghilotina pe sus-numitul guvern japonez pentru asta. În schimb, aş sublinia faptul că atât diverşi cetăţeni, persoane fizice, cât şi diverse companii mai mici au luat iniţiativă, în loc să dezbată la nesfârşit credibilitatea informaţiilor primite de la guvern şi au măsurat ei înşişi nivelul radiaţiilor. Pe lângă acestea există măsurători detaliate efectuate de diverse ONG-uri internaţionale, guvernul SUA şi Agenţia Internaţională a Energiei Atomice. Rezultatele s-au dovedit foarte aproape de spusele guvernului japonez: Tokyo avea un nivel de radiaţii de 0.057 uSv/oră ieri. Comparând cu 0.094 uSv/oră în New York şi 0.069-0.087 uSv/oră în Berlin, oraşe care vor primi cu siguranţă mii de turişti în perioada aceasta, ne putem gândi că amintitul ceai de năpraznic ar trebui împachetat şi într-o călătorie ceva mai aproape de casă, prin Europa, de exemplu.

Nu am menţionat Tokyo la întâmplare. N-am să vă spun că Fukushima e pe lista destinaţiilor de top din acest sezon. Niciuna din zonele grav afectate de cutremur sau tsunami nu ar trebui să fie pe listă. Însă nu consider că există impedimente majore care ar împiedica vizitatea Tokyo-ului, care se află la aproximativ 240 de kilometri de Fukushima. Nu e cazul să-l pomenim cu milă pe regretatul Tokyo, susţinând în acelaşi timp, pe principiul dacă dragoste nu e, nimic nu e, că dacă Tokyo nu poate fi vizitat, atunci nu are rost să mergem în Japonia. Japonia are mult mai multe de oferit decât capitala sa. Întâmplarea face ca aceste “mult mai multe” să se situeze în părţi unde n-au ajuns nici tsunami-ul, nici radiaţiile.

Despre pericolul de cutremur, acesta nu e mai mare azi decât acum 5 luni. În cazul în care vă prinde vreun cutremur pe undeva, cândva, vă doresc sincer să vă prindă în Japonia, iar nu într-o clădire cu bulină roşie din Bucureşti. Gradul de pregătire în faţa acestui gen de supărare a naturii îş depăşeşte cu mult pe cel al oricărei alte ţări din lume. Nu degeaba sunt toţi experţii de acord că doar cutremurul, în sine, chiar dacă a fost de intensitate suprinzător de mare, nu ar fi provocat mare bătaie de cap Japoniei. Ca să adaug la opinia experţilor şi una de om obişnuit, mărturisesc că, în ciuda faptului că iniţial am dat româneşte ochii peste cap când am văzut cât insistau japonezii cu simulările de cutremur şi rucsacul pregătit cu baterii, radio, mâncare, apă, lanterne, fluier (!) şi informaţii despre cele mai sigure locuri din casă (baia!), până la urmă m-am dat pe brazdă şi am înţeles că în ţara aceea măsurile de prevenire şi de acţiune în caz de cutremur chiar nu sunt doar nişte vorbe scrijelite pe hârtiile vreunei primării în ajunul obţinerii de finanţări europene.

Cum rămâne cu atmosfera generală, cu eforturile de economisire a energiei electrice, cu reconstrucţia, cu oamenii care trec în continuare printr-o încercare tare grea? Ce caută călătorul acolo în locul unui voluntar dintr-o echipă de ajutor umanitar? Dacă nu veţi suferi intens că în loc de zeci de mii de reclame cu neon vă vor orbi numai o mie, atunci fiţi pregătiţi să întâlniţi un popor uimitor într-o perioadă în care străluceşte cu adevărat. Ca soarele-rasare, dacă mi-e permisă comparaţia siropoasă. Nu numai că japonezii nu se vor încrunta la călătorii grăbiţi să cumpere un suvenir, ci le vor adresa un zâmbet mai sincer, cred eu, decât toate zâmbetele de dinainte de martie 2011. Motivul e simplu: pentru că au asistat la marele exod al străinilor puşi în faţa dezastrului din ţara adoptivă şi au început din nou a crede că Japonia e singură pe lume; dacă voi sunteţi acolo, atunci înseamnă că nu vă temeţi de Japonia ca de ciumă bubonică, înseamnă că îi ajutaţi să îşi refacă industria turismului, ce asigură multe din resursele ţării şi care intrase în comă după martie 2011. Înseamnă că aţi trecut peste distanţă, peste avertismentele “de bine” din partea statului, peste “presimţirile” negre ale familiei şi peste clătinatul a jale din cap al prietenilor. Înseamnă că aţi ales calea mai grea când puteaţi să mergeţi liniştiţi la plajă pe undeva. Ştiţi ce veţi obţine în urma curajului vostru? Respect. De la un popor care înţelege perfect ce înseamnă această noţiune. Credeţi-mă, nu se compară cu niciun suvenir.

Cât de multă nevoie au japonezii de prezenţa noastră ne demonstrează o mică agenţie de voiaj din Japonia, Magellan Resorts. Dezamăgiţi că pe plan internaţional se insistă atât de mult pe copaci încât nimeni nu mai vede pădurea, cei câţiva angajaţi au hotărât să ofere o călătorie unui străin sau unui cuplu de străini prin Japonia pentru ca lumea întreagă să afle, de la un non-japonez, că Japonia nu se reduce la zone afectate de cutremur, tsunami sau pericol de radiaţii, că viaţa se desfăşoară normal în celelalte zone, ba chiar şi în unele dintre cele afectate mai puţin. Ideea a adunat curând multă susţinere din partea companiilor japoneze, care s-au oferit să ajute agenţia cu bugetul necesar, din partea hanurilor tradiţionale japoneze (ryokan) care au ajutat la cazări, din partea mini-marketurilor şi restaurantelor care vor asigura mesele călătorilor, ba chiar şi din partea japonezilor obişnuiţi care doresc să le fie ghizi pentru o zi străinilor prin oraşul lor natal.

Acestă postare a fost preluată de pe blogul Japonia, departe, aproape.

Mirona are 26 de ani. Abia acum scrie. După ce s-a întors din Japonia, unde a locuit timp de un an. La studii de drept internaţional, trebuie să menţioneze mereu. Ştim cu toţii ce crede lumea despre fetele care ajung în Japonia. Cum spuneam: scrie poveşti de departe, din care se presupune că tragem învăţăminte serioase, avizează contracte şi redactează plângeri contravenţionale, zâmbeşte aiurea oamenilor în metrou, se încăpăţânează să salute corporatiştii în lift, ridică uneori hârtiile aruncate de alţii şi se scuză când n-a greşit. Unde se crede? În Japonia?

Puteţi citi şi:

Interviu cu românul japonez: “N-am întâlnit nicăieri până acum mai mulţi oameni nefericiţi care să mimeze fericirea ca în publicitate”

Iertaţi-mă că sunt japonez: Întâlnire cu toamna

Iertaţi-mă că sunt japonez: copiii-problemă

Iertaţi-mă că sunt japonez: Love Hotel

Iertaţi-mă că sunt japonez: Despre femeile nipone

Iertaţi-mă că sunt japonez: Cum devine Japonia “acasă” pentru un român


7 comentarii

  1. Pingback: Cutremurul din Japonia a zguduit şi atmosfera superioară

  2. Cam asa arata Fukushima dupa trei luni. Au lasat dezordine pentru ca sunt zone evacuate si n-are rost sa faca curat inca. Sub unele dintre fotografii e trecuta si doza de radiatie. E cumulativa. Ex: 0,4 uSv/h (la 6 km de centrala nucleara) = in doua zile acumulezi doza de radiatie pe care ai primi-o la o radiografie abdominala. Doza normala e cam de 10 ori mai mica.

  3. Ggl, te bănuiesc că nu ai citit articolul sau ai sărit fraza asta “N-am să vă spun că Fukushima e pe lista destinaţiilor de top din acest sezon.” Fukushima nu a prea fost oricum niciodată pe lista niciunui turist convenţional şi, în general, regiunea Tohoku, oricât este ea de frumoasă şi eu ştiu bine cât e de superbă, nu a prea prezentat interes nici pentru guvern, nici pentru turisţi (aşa se face că este printre zonele sărace ale Japoniei). Să fim sinceri, majoritatea oamenilor nu ştiau nici măcar că undeva pe hartă există Fukushima.

    Dezordinea se datorează faptului că deşeurile nu au unde să fie aruncate, aşa că zonele abandonate la momentul ăsta nu sunt curăţate. Oare nu e mai important să faci case pentru oamenii ăia decât să aduni deşeu radioactiv pe care nu ai unde să-l arunci. Ca să nu mai zic că dacă ai compara aşa-zisa dezordine de acolo cu o margine de drum din cam orice sat din România, nu ştiu unde ar fi dezordinea mai mare: într-un sat locuit din România sau într-un sat abandonat din Japonia? Omul respectiv s-a întors acasă cu un scop, nu cred că a stat două zile, pentru că zona este încă şi în zilele noastre evacuată.

    Problema e complicată, dar din articolul Mironei cred că ar trebui să reţinem ideea că ar trebui să călătorim în Japonia. Este chiar haios articolul, pe alocuri. A fost o plăcere să-l citesc.

  4. Am citit articolul integral. V-am dat sa vedeti doar ce e pe acolo. Omul locuia in zona. S-a intors ca sa-si fotografieze casa natala si orasul. Zona este evacuata, insa localnicii pot face vizite (autorizate) de maxim 2 ore ca sa-si recupereze lucruri. Japonezii au dat o ordonanta guvernamentala prin care se aplica amenzi mari sau detentie pana la 30 de zile celor carei intra ilegal in zona de interdictie.

    Practic daca respectati zona de excluziune de 80 de km recomandata de agentiile americane si australiene nu aveti de ce sa va temeti.

  5. Pingback: Lost in Translation: De ce sunt japonezii supli

  6. Pingback: VIDEO. Rămăşiţele radioactive îi dau afară pe japonezi din fabricile de tratare a deşeurilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Japonia, departe, aproape: Despre ceremonia ceaiului | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To ggl Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger