Jan Gehl: Planificarea umanistă înseamnă recucerirea orașelor de către oameni

 

Jan Gehl este un arhitect danez care și-a propus în cariera sa de peste 40 de ani să facă oamenii vizibili în planificarea orașelor. “Dar tu, ca architect, de ce nu ești interesat de oameni?”, l-a întrebat soția-psiholog la începuturile sale, iar asta l-a pus pe gânduri. De atunci a contribuit, prin munca sa de cercetare, la transformarea capitalei Danemarcei în unul dintre orașele lumii cele mai prietenoase cu mediul și cu oamenii, dar și la recucerirea altor mari orașe din lume de către pietoni. Nu mașinile trebuie să fie fericite în oraș, ci oamenii, spune Jan Gehl, care promovează în toată lumea planificarea umanistă.

 

Interviu de Roxana Bucată

 

Cum arăta planificarea orașelor la începuturile carierei dumneavoastă și cum arată astăzi?

Prin anii ’50 nici nu exista planificare. Exista o așa-numită “planificare din avion”. Arhitecții se uitau din avion la o anumită zonă și stabileau de sus ce ar merge construit și construiau cât puteau, nu luau în calcul factorul uman. Și astăzi se mai întâmplă. Apoi am avut de-a face cu invazia mașinilor, iar constructorii au încercat să facă mașinile fericite, în detrimentul oamenilor. În zilele noastre are loc “recucerirea orașelor” de către oameni. Se întâmplă deja în Copenhaga, Barcelona, Lyon, Strasbourg, Bogota, Melbourne și altele. În primul rând, au îmbunătățit calitatea transportului în comun. Cei de aici și-au dat seama că dacă avem mai multe drumuri, avem mai multe mașini. Dacă reducem cu 20% benzile, reducem și traficul cu 20%, daca mărim benzile cu 20%, avem cu 20% mai multe mașini. În San Francisco a avut loc în urmă cu ceva ani un mare cutremur, în urma căruia s-a distrus o autostradă foarte importantă și toată lumea credea că asta înseamnă sfârșitul orașului. Dar soluții s-au găsit de la sine, oamenii mergeau mai mult cu metroul sau autobuzul, mașinile aveau rute ocolitoare, până la urmă nici nu au mai reconstruit auostrada. Și în Seul au desființat o autostradă care fusese construită peste un râu. Au refăcut spațiile verzi și au dat zona înapoi oamenilor.

În Copenhaga avem cel mai bun exemplu de recucerire a orașului de către oameni. Cum s-a întâmplat?

În Copenhaga am avut un inginer de trafic foarte deștept care și-a dat seama că dacă ai aglomerație în trafic, de obicei adaugi o bandă, se eliberează traficul 3 luni după care se aglomerează mai mult. Dar, dacă scoți o bandă, se aglomerează foarte tare 3 săptămâni după care se eliberează, când lumea își dă seama că nu mai poate merge pe acolo. Așa a devenit Copenhaga unul dintre cele prietenoase orașe din lume cu mediul și cu pietonii. Are o rețea completă de piste de biciclete, există semafoare pentru biciclete, poți transporta bicicleta cu taxiul și în metrou, iar autoritățile își propun în continuare ca toată lumea să meargă cu 20% mai mult pe jos până în 2015.

Și la New York au închis Broadway-ul și Times Square-ul mașinilor și le-au redat oamenilor. Vorba lui Frank Sinatra, “if you can make it here, you can make it anywhere”. Iar la București cu atât mai mult ați putea face asta, aveți bulevarde largi, datorită anumitor oameni din trecut, pe care ați putea să le transformați în minunate piste pentru biciclete.

Teodor Paleologu v-a întrebat dacă ați “copenhagheniza” Bucureștiul? Ați accepta această provocare și cât ar dura?

Da, bineînțeles, mi-ar plăcea. Ar fi așa de ușor. Aveți material bun aici, spații bune, multe bulevarde mari și frumoase. Este nevoie doar de o mătură să curățați tot și în 3-4 ani, treptat, puteți reuși să schimbați agenda. Cred că pentru a afla ce se poate și ce trebuie făcut ar dura mai puțin de un an. Mereu fac asta întâi – investighez cum este orașul folosit de oameni, apoi sugerez cum ar fi mai bine. Asta am făcut în Copenhaga, am documentat cum este folosit orașul de către oameni, iar informație care a fost folosită de politicieni ulterior ca o unealtă foarte bună pentru a îmbunătăți orașul. La un moment dat, primarul mi-a trimis o scrisoare spunând că dacă nu ar fi avut documentarea de la Universitate despre cum este folosit orașul, nu ar fi îndrăznit ca politician să îl facă unul dintre cele mai bune orașe din lume.

Este foarte important să faci oamenii care folosesc orașul vizibili. Asta facem în New York, în Londra, oriunde. Așa se începe, aflăm cum este folosit orașul, vedem care este potențialul, care sunt problemele și cum putem ajunge la destinație.

Nu se pune problema cât durează, ci când se schimbă mentalitatea și cultura politică. Este important să-ți dai seama că sunt mai mulți oameni pe strada aia, dar planificarea este făcută pentru a ușura viața mașinilor, iar viața oamenilor nu este ușoară, deși ei sunt majoritari.

Cât de public este spațiul public?

Trebuie mereu să ne întrebăm dacă spațiul public este accesibil pentru copii, pentru mame, pentru familii, pentru invalizi, pentru bătrâni, dacă este accesibil în general și dacă oamenii acceptă că sunt multe alte voci în societate. Noi îi spunem spațiu democratic, spațiu pentru toți, nu doar pentru cei bogați, sau pentru studenți sau pentru skateri. Sigur sunt zone speciale pentru nișe, dar trebuie să fie zone centrale democratice în oraș, unde poți să-ți exprimi în mod democratic viziunile.

V-a plăcut Bucureștiul din ce ați văzut?

Mi-au plăcut unele părți din centrul istoric. Aveți câteva oaze și apoi restul este “fiecare pentru el”. În momentul în care ieși din oază nu e foarte frumos în deșert, din cauza traficului și parcărilor și a faptului că nu poți merge pe trotuar. Cred că acest oraș este foarte încărcat de prea multe mașini. Sunt permise prea multe mașini parcate, evident nu este loc pentru ele. Într-o singură zi am pozat în București 50 de moduri amuzante de a parca o mașină.

În Bogota, spre exemplu, se închide traficului jumătate de oraș în fiecare duminică. 20 de kilometri de oraș devin piste de bicicletă, lumea iese și se plimbă cu bicicleta pentru că este în siguranță, iau aer curat, văd orașul de pe bicicletă, nu din mașină, fac sport.

Care este rolul comunității în planificarea urbanistică?

Este foarte important să avem o comunitate care să pună presiune pe politcieni, să-și exprime punctele de vedere, să facă demonstrații pentru ca politcienii să înțeleagă că e foarte importantă calitatea orașului. Impresia mea este că e o problemă apropiată inimii pentru oameni. Este ușor să transmitem mesajul planificării umaniste.

Care sunt principalele amenințări la adresa planificării umaniste?

Cred că amenințările vin din partea mașinilor, dar și din aroganța multor arhitecți și lipsa de înțelegere a aspectelor umane ale arhitecturii.

Aveți un mesaj pentru bucureșteni?

Respect pentru viață! Și să meargă pe jos 10.000 de pași pe zi.

Jan Gehl a fost prezent la București pentru lansarea în limba română a cărții sale, “Viața între clădiri. Utilizările spațiului public”, editată de Igloo Media. Publicată pentru prima dată în 1971, cu scopul de a evidenția neajunsurile curentului formalist care domina arhitectura șiplanificarea urbană în acea perioadă, cartea “Viața între clădiri” a fost completată, revizuită și tradusă, de-a lungul anilor, în peste 15 limbi, fiind adăugate materiale și noi ilustrații, în acord cu dezvoltarea curentă a centrelor urbane. Mesajul a rămas, însă, același: “aveți grijă de oameni și de valoroasa viață urbană care se desfășoară între clădiri”.

Foto: Igloo Media