Membrii unei minorităţi autohtone sunt urmăriți într-o ţară europeană, însă nu au parte niciunde de vreun headline. Sigur, tragedia lor s-a petrecut cu mult timp în urmă, iar noi, pentru a mia oară, nu mai avem empatie.
de Tímea Bakk-Dávid
Au fost furaţi de proprietăţile comune, pentru ei nu există “ziua dreptăţii”. Locuinţele lor, odată largi, spaţioase, au devenit ghetouri izolate. Însă nici acolo nu pot trăi în siguranţă. Membrii majorităţii înarmate fac razii regulate și îi răresc, ca supravieţuitorii să trăiască mai bine. Totul numai pentru binele lor, evident.
Spaţiu mic, copii cu grămada, şi, ca în poveste, tot mai puţine zmeură, fragi şi miere. Majoritatea îi ademenește cu mâncare şi îi privește din lojă cum halesc resturile aruncate, ca nişte paria. S-au obişnuit să fure pentru supravieţuire. Fură, mănâncă, apoi se refugiază din nou în ghetouri. Asta nu-i mai place majorităţii dominante. Membrii săi se conving între ei că ceva trebuie făcut. Cel care urlă mai tare are și cel mai mult de câștigat. Vin şi mai multe razii, şi mai multe avize de împuşcare. Evident, şi cei furaţi sunt mânioşi (sunt convinşi de retorica urii, evident.) Prunele, oile, porcii trebuie răzbunate. Dar vor şi ei să profite dintr-o afacere care aparţine doar aleşilor.
Hoţul este prins în capcană. Vor să-l omoare, să-l taie în bucăţi şi să profite pe urma lui. (Probabil au verificat preţul kilogramului la salamul de urs.) El însă scapă şi îl omoară pe atacator. Pe ceilalţi nu-i urmăreşte, vrea să scape, aşa rănit cum este. Îl gonesc şi îl vânează în scurt timp, fiindcă reprezintă un pericol pentru oameni. Unul în minus ce contează, nu-i aşa? Rămân destui. Şi încă ceva, ce aud foarte des: e doar un urs. Nu-i om. Nu merită altceva. (Cui nu-i place, poate să plece, hă-hă.)
Când cineva argumentează pentru împuşcarea urşilor, se menţionează des că nimeni nu se gândeşte la oamenii săraci cărora le-au cauzat daune. Cum să nu: aproape întreaga opinie publică este lângă ei. Asta trebuie să fie ceva impregnat, oamenii – fie români, maghiari, secui – se unesc în aceste cazuri, şi nevoile lor trebuie să fie pe locul întâi, omul trebuie să fie satisfăcut, e doar coroana creaţiei, nu?
Cred că, chiar dacă ar fi aşa, aroganţa nemărginită nu îl face demn de acest titlu. Ar trebui să mai urmeze câteva cursuri de perfecţionare în ţara cailor.
Trăim într-o ţară în care viaţa unui animal nu are valoare. Doar moartea lui, cel mult. Toţi bogătaşii nebuni şi plictisiţi din străinătate vin aici să se joace de-a Ceauşescu, dacă de Africa s-au plictisit deja. Plătesc miile de euro (comunităţile locale oare primesc ceva?, am putea întreba cu naivitate), mafia locală se îmbogăţeşte, câţiva bieţi hăitaşi îi aduc „fiara”, cumva o şi nimeresc, dacă nu, împuşcă alţii pentru ei, apoi pot să se pozeze cu animalul mort. Nu demult, un idiot nemernic s-a bucurat, pe un forum de vânătoare, că a reuşit să împuşte şi un râs. S-a pozat cu animalul la gât, rânjind. S-a crezut stăpânul lumii, bănuiesc.
Se spune că acesta este un sport. Dacă ar fi adevărat, ori ar produce rezultate individuale extraordinare, ori ar presupune o competiţie faţă în faţă, cu şanse egale. Dacă tu poţi să sari cel mai departe din toată lumea, devii campion mondial. Acesta este un rezultat individual. Un alt succes personal poate fi dacă alergi în fiecare zi pe pistă, fiindcă astfel ţi-ai învins lenea şi te simţi bine. În ce constă performanţa unui vânător? Că nimereşte un gât? Trage la ţintă într-un spaţiu închis. Că poate să aştepte momentul potrivit, ore întregi? Să-şi cumpere un aparat foto, e acelaşi lucru şi va rămâne cu amintiri care pot fi împărtăşite şi cu alţii.
Ori, dacă vorbim de competiţie, să primească arme şi cei vânaţi.
*
Vânătoarea poate fi legitimă dacă 1) cineva este înfometat şi nu poate să găsească altfel mâncare; 2) animalul este turbat sau suferă de vreo boală incurabilă.
Vânătorii argumentează prin suprapopulare, pentru că încearcă să obţină cote mai mari. Însă nici acum nu ştim cu exactitate câţi urşi trăiesc în România – până acum, a fost de ajuns că credem cuvântul lor, că sunt prea mulţi. Este de un optimism fragil faptul că ministrul de mediu nu s-a aplecat încă în faţa lobby-ului vânătoresc: mai devreme a interzis vânatul râşilor, iar acum urşii din zonele cu populaţie ridicată vor fi relocaţi ori în alte zone, ori în alte ţări. Nu a zis că “surplusul” poate fi împuşcat.
*
Vestea proastă este că, în continuare, vor fi oameni care, pe baza părerilor mainstream din media, vor crede că soluţia este împuşcarea a tot mai mulți urşi. Se vorbeşte atât de mult, până când se şi crede.
Desigur, ne e foarte greu să ne recunoaştem responsabilitatea: de-a lungul secolelor am tăiat păduri, am construit aşezări, am folosit pământurile pentru recolte şi livezi. În ultima vreme, vrem să scăpăm şi de noi înşine, căutând locuri părăsite, “aproape de natură”. Pădurile sunt populate cu cabane şi vile, apar noi drumuri de exploatare, “excursionistul motorizat” invadează totul.
Omul poate să-şi facă de cap pe teritoriile ce le-au mai rămas urşilor, fiindcă el face legea. Apoi se miră dacă ursul dă înapoi. Încă o ştire în şirul lung al raportărilor de atacuri.
Articolul a apărut iniţial în limba maghiară, pe Transindex.ro.
Traducere de Tímea Rácz
Puteți citi şi:
2 comentarii
Mesajul se doreste a fi purtatorul de opinie al “celor care nu cuvanta”, in cazul nostru, ursul, vedeta mediatica de la noi.
Este clar ca sunt interese puternice in spatele bramburelii cifrelor care se contrazic. Ursii, pare-se, cu toata invazia umana in arealul lor de locuire, bantuie ciclic si in zonele alpine. Ca iubitor de munte si “corturar” (fost carturar), constat ca ny mai poti pune cortul in zone alpine, departe de stane, nemaivorbind de cabane unde, vara cel putin, ursii vin ca la spectacolul de la gradina de vara sa vada ce mai pot sterpeli de la turisti. Cu parere de rau o scriu, ca, desi respect – si nici n-am cum-, acest animal superb, inteligent, adevarat poet-vagabond al muntilor, intalnit de suficiente ori sa nu mai doresc si pentru data viitoare, aceste animale au ajuns sa copieze “activitatile” rromilor (tiganilor) din orase si sate: de la atacarea cu pietre a trenului Orient Express la turisti pe biciclete. Nesiguranta pe munte, nesiguranta in zisa civilizatie…
Sunt pentru rarirea populatiei de ursi prin sterilizare, impuscare a celor bolnavi, batrani, turbati. Fiind vorba, in majoritatea cazurilor, de “ursi-gunoieri”, nimeni in Europa, lipsita da doritoare de ursi, nu-i doreste.
De aceea cred ca in primul rand ar trebui un recensamant real, corect, nu ca cel de la Referendum. Si sa se decida care exemplare sa fie sterilizate si care sacrificate. Lasand un numar rezonabil, functie de zona si traditie, pentru perpetuarea speciei. E simplu, dar scuzele oficialilor de orice rang sunt la nivelul copiilor prinsi copiind. De fapt, trag de timp pentru vor sa lase problemele cunoscute si altei generatii din increngatura dinastiilor birocatice, pe toate palierele vietii sociale.
bai adriene, eu nu inteleg ce cauti tu cu cortu pe munte daca nu iubesti natura. adica iti place sa vizitezi natura dar ti-ar placea sa vezi cati mai multi ursi morti (vorba ta…sterilizati) ? fara ursi, apoi fara caprioare, apoi fara izvoare, apoi fara brazi ? in final pt ce o sa mai mergi pe munte cu cortul ?
pai tie iti e ciuda ca iti cauta ursu in rucsac noaptea ? pai ce cauti tu bai frate in casa lor ? ei vin sa se culce la tine pe scara in bloc ?
nu te-ai gandit ca au ajuns sa iti caute in rucsac din cauza cantitatilor uriase de fructe de padure culese de no si a ierbivorlor vanate din padurile lor ?