Istoria de 100 de ani a maşinii electrice

0

Maşina electrică era la fel de populară ca cea pe benzină atunci când a intrat în linia de producţie la începutul secolului XX. Oamenii o îndrăgeau pentru că polua mai puţin decât un motor cu combustie internă, însă odată cu apariţia şoselelor şi, în consecinţă, cu dorinţa de a parcurge distanţe mai mari, au renunţat la ea pentru că nu o ţinea bateria. Astăzi ne lovim de acelaşi scenariu: consumatorii admiră puritatea maşinile electrice pentru, însă sunt dezamăgiţi de distanţele mici pe care le poate parcurge. NPR a realizat o scurtă incursiune prin istoria de 100 de ani a maşinii electrice din SUA.

Documentarul cu titlul Who Killed the Electric Car, din 2006, începe cu imaginea unui şir de maşini electrice care se îndreaptă spre cimitir. Sunt acoperite cu giulgiu negru, proprietarii spun câteva vorbe de doliu, apoi pornesc în căutarea ucigaşului. Începând de la consumatori până la cel mai înalt nivel, guvernul Statelor Unite, toţi sunt consideraţi suspecţi, inclusiv companiile petroliere şi tehnologia.

Un scenariu care se reproduce de la începutul secolului XX, din câte ne arată NPR.org, deşi în ultima vreme există tot mai multe iniţiative de a produce maşini electrice cu o mai mare capacitate de rulare, cu baterii care se încarcă mai repede şi cu preţuri mai mici, însoţite de preţuri ridicate ale petrolului şi problema încălzirii globale ce întăresc perspectiva mijloacelor de transport ecologice. Să vedem câteva date istorice de peste ocean:

* 1896 – Electric Vehicle Co. a introdus în New York primele taxiuri electrice (foto sus), al căror număr s-a ridicat până la cifra de 60 în 1898. Acestea erau menite să rezolve problema deşeurilor generate de trăsurile trase de cai, însă nu erau proiectate şi pentru uzul personal al consumatorului, necesitând cunoştinţe în materie de electricitate. Cu toate acestea, consumatorii şi-au cumpărat şi ei maşini electrice, pentru că erau simplu de folosit

* 1900 – În SUA existau peste 4.000 de maşini pe drum, dintre care o treime erau electrice, o treime pe benzină şi o treime pe abur. Cele electrice porneau mai repede decât cele pe abur, erau mai curate decât cele cu combustie internă şi puteau parcurge în jur de 60 km printr-o singură încărcare a bateriilor, a căror viaţă era secătuită însă de vremea rece.

* 1908 – Henry Ford a introdus Modelul T la un preţ de doar 805 dolari (prin comparaţie, o maşină electrică costa 2.000 de dolari la acea vreme), care a surclasat în popularitate şi producţie maşinile electrice.

* 1910 – Thomas Edison a stârnit o revoluţie pe piaţa bateriilor cu a sa invenţie din oţel-nichel care a înlocuit bateria din plumb şi a sporit capacitatea de rulare a maşinilor de la 100 la 160 de kilometri. Cu toate acestea, un articol din 1911 întrezărea o problemă: dacă staţiile de încărcare ar putea fi găsite rapid în orice oraş unde există service-uri electrice, maşinile electrice ar ajunge să fie mai des folosite.

* 1920 – O dată cu dezvoltarea drumurilor, a apărut şi dorinţa oamenilor de a parcurge distanţe mai mare. Cum nu foarte mulţi aveau acces la electricitate şi odată cu apariţia contactului electric care le-a permis să evite contactul direct cu motorul cu combustie internă, murdar şi periculos, maşinile electrice aproape că au dispărut de pe piaţă în această perioadă.

* 1920-1990 – În această perioadă, producţia maşinilor electrice a fost redusă la scară mică, majoritatea fiind concepte, maşini de teste sau alternative la autoturismele pe benzină în perioade de criză, cum ar fi războiul sau împuţinarea resurselor de combustibil, sau din preocupări ecologiste. La nivel general, însă, mare parte din maşinile electrice au ajuns să fie prototipuri futuriste care nu au fost produse niciodată la scară largă.

* 1996 – General Motors a scos pe piaţă modelul EV1, o maşină electrică ce putea parcurge în jur de 130 de kilometri printr-o singură încărcare, sub presiunile unei directive din California care cerea ca 10% din maşinile din acest stat să ajungă la zero emisii poluante până în 2003 şi care a fost respinsă în cele din urmă. Modelul EV1 putea fi doar închiriat, iar în 2003 a fost trecut în rezervă, spre dezamăgirea consumatorilor.

* 2006 – Tesla Motors a ridicat vălul de Tesla Roadster, un model de 100.000 de dolari proiectat pentru piaţa consumatorilor cu venituri ridicate. Compania a renunţat în 2011 la comenzile pentru acest model menit să arate cât de tare poate fi o maşină electrică, însă o a doua generaţie urmează să intre pe piaţă anul viitor, la un preţ de 58.000 de dolari şi o capacitate de rulare de circa 260 de kilometri.

* 2010 – În toamna acestui an a păşit pe piaţă modelul Nissan Leaf, 100% electric. Acesta poate parcurge 160 de kilometri dintr-o singură încărcare şi costă 35.000 de dolari. Nissan a vândut 8.000 de asemenea modele până acum, întâmpinând aceeaşi problemă cu care s-au confruntat maşinile electrice la începutul secolului trecut: dorinţa consumatorilor de a se bucura de baterii cu o durată mai lungă de viaţă şi de un produs mai ieftin.

Puteţi citi şi:

Cine a ucis maşina electrică?


Leave A Reply