Cercetătorii de la Pew Research Center au calculat că, după 2070, numărul musulmanilor ar putea să-l depășească pe cel al creștinilor la nivel global, scrie The Atlantic. Specialiștii au analizat date din recensăminte, sondaje de opinie și registre de evidență a populației din 234 de țări pentru a estima dimensiunile din viitor ale grupurilor religioase. Ei îi sfătuiesc pe cititori să interpreteze datele cu atenție, însă acestea arată cum nașterile, morțile și migrația îi definesc pe oameni în timp.
Populația musulmană ar urma să crească, potrivit calculelor, de două ori mai repede decât restul populației globale între acum și 2050, iar asta se datorează în mare parte faptului că musulmanii sunt de regulă mai tineri și au niveluri ridicate de fertilitate. Marea majoritate a musulmanilor va continua să trăiască în Asia și în regiunea Pacificului, ca și în prezent – deși Islamul e religia predominantă în Orientul Mijlociu, doar unul din cinci musulmani trăiesc acolo.
Mai departe, deși speranța lor de viață are șanse să crească în următoarele patru decenii, în medie, musulmanii vor muri în continuare mai devreme decât membrii oricărei alte religii. De cealaltă parte, evreii ar urma să trăiască cel mai mult: în 2050, speranța lor de viață va fi de 85 de ani, cu 10 ani mai mare decât cea a musulmanilor. Asta se datorează în parte faptului că populația iudaică e foarte concentrată: circa 80% din evrei trăiesc în Israel sau în SUA, țări foarte dezvoltate.
Cel mai important rezultat al analizei este însă faptul că musulmanii ar putea deveni mai numeroși decât creștinii în deceniile următoare. În Europa, unde, din punct de vedere istoric, creștinismul a fost dintotdeauna predominant, numărul creștinilor ar urma să scadă în anii ce vor veni. În 2010, 75% din populația Europei era creștină; până în 2050, se estimează că procentul va scădea la 65. De cealaltă parte, populația musulmană din Europa ar urma să se extindă cu 28 de milioane de oameni în următoarele patru decenii. Musulmanii vor fi în continuare o minoritate în regiune, urmând să reprezinte în jur de 10% din populația Europei în 2050, dar având în vedere că prezența lor a contribuit semnificativ la conflicte sociale și politice la nivelul continentului, schimbarea din viitor ar putea fi însoțită de noi consecințe.
Citiți mai mult pe The Atlantic.
2 comentarii
Toate bune si la locul lor, daca nu ar deveni cea mai mare si cu ajutorul sabiei, cum a raspandit-o si Mahomed, si cum obliga fanaticii azi prin detonari!
… ci prin puterea exemplului si a bunatatii, cum a propovaduit-o Cristos, ca, doar, in acelasi Dumnezeu cred toti!