Între terorism și sexologie. Despre pasiunea cercetării extremelor care ne definesc

3

Două institute de cercetare din peisajul clujean, aparent fără nimic în comun, ies în evidență: unul se ocupă de studierea și cercetarea terorismului (ISCT), celălalt, de psihologia și psihoterapia sexualității (IPPS). Dar la baza ambelor instituții stau munca și ambiția creativă ale aceluiași om – psihologul Cristian Delcea.

Ce ați dori să aflați mai întâi de la el: dacă România este o potențială țintă a terorismului sau dacă românii au curaj să își ducă problemele sexuale la psiholog?

Pasiunea sa pentru cercetarea celor două domenii l-a făcut să studieze ani la rând, să se specializeze pe ambele segmente, să scrie lucrări științifice și cărți pe teme unice în România, să înființeze cele două institute, să caute finanțări pentru ele, să realizeze proiecte prin intermediul lor, să scoată o revistă, să facă jurnalism specializat pe psihologie și, în paralel, să își dezvolte cariera de psihoterapeut.

Cristian Delcea este primul (și singurul) cercetător din România care a înființat un institut de studiere și cercetare a terorismului. Când îl întrebi de ce tocmai un astfel de institut, răspunde simplu: ”Pentru că în România nu există programe de instruire şi educaţie a populaţiei civile în descurajarea xenofobiei, criminalităţii organizate şi a terorismului”. Acum, cu ajutorul proiectelor derulare de ISCT și prin revista ”Terorismul azi”, înființată și coordonată tot de el, astfel de programe au început să existe. Încet, dar sigur, începem să aflăm că terorismul nu se poate întâmpla doar în filme sau doar altora, altundeva. Expertiza lui Cristian, de altfel, a fost folosită și de instituții media din Cluj, care au testat reacția oamenilor pe stradă (exemplul de referință este experimentul unui reporter al Realitatea TV, de acum câțiva ani, care a lăsat un ghiozdan burdușit cu lucruri în mijlocul Pieței Unirii din centrul orașului, pe jos, nesupravegheat. Cu ajutorul psihologului, reacțiile oamenilor au fost observate de la distanță. Concluzia: nimeni nu a fost curios de ghiozdanul lăsat aiurea – deci nimeni nu a suspectat o bombă în el, dar nici nu l-a furat nimeni).

Printre zecile de titluri de lucrări științifice și cărți de autor semnate de Cristian (foto stânga – arhiva personală) se numără:  ”Abordări cognitiv-comportamentale asupra liderilor și a mebrilor grupării teroriste Hamas”, ”Psychological Evaluation and Research Laboratory on Terrorism”, ”Terorismul  – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist”, ”The 9/11 Media Event as a Change of Attitude”, ”Ad-terorismul – Psihologia reclamei terorismului”, ”Ad-terorismul: relația de simbioză dintre terorism și mass-media”, ”Psihologia terorismului – Cine devine terorist și de ce?”, precum și ”Psihodiagnostic şi evaluare clinică în tulburările sexuale”, ”Psihoterapia tulburărilor sexuale” și multe altele. A luat parte în numeroase activități de cercetare clinică și psihoterapie (prin ISCT, IPPS sau în cadrul programelor aplicate ale Facultății de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai) și a participat, cu lucrări științifice pe domeniul clinic, la conferințe de nivel internațional. Este adeptul formării continue, astfel că, în paralel cu activitatea de cercetare și cu practica la cabinetul său, s-a perfecționat pe partea academică: de la studiile de psihologie (UBB), la master în psihologie judiciară, master în sexologie, specializări în psihobiologia sexualității, coaching cognitiv-comportamental, la noi studii – de managementul resurselor umane și un doctorat în derulare la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.

 

Ai înființat singurul institut de cercetare a terorismului din România și singura revistă pe această tematică; ce se întâmplă cu ele în prezent?

Revista apare de două ori pe an, iar institutul a mai organizat, recent, patru seminarii la Universitatea Babeş-Bolyai, o conferinţă cu participare internaţională la Constanţa şi o participare internaţională în Londra (Academia Britanică) pe domeniul nostru. Suntem singurii în domeniu, premiaţi de clubul de presă din România, participanţi la multe evenimente pe siguranţă naţională şi recunoscuţi în Israel, Turcia şi Anglia

De ce ai devenit preocupat de această temă, a terorismului?

În primul rând, ţinta teroriştilor este populaţia civilă, iar eu sunt unul din această categorie. Pentru a mă apăra şi pentru a contribui la prevenirea terorismului, am considerat că merită efortul. Ca rezultate, în câteva exemple, am validat şi adaptat patru instrumente (teste psihologice) de măsurare pe populaţia României privind percepţia, atitudinea, cogniţia şi comportamentul românilor privind terorismul; am un alt studiu, pe mass-media, privind evocarea emoţiilor negativ disfuncţionale la consumatorii de ştiri cu privire la terorism, o analiză ştiinţifică a cazului Leş Florin, precum şi o activitate de formare a multor oameni în domeniu.

9/11. Faimoasele turnuri World Trade Center din New York, la momentul impactului


Ai analizat, într-una din cărțile tale, relația dintre mass-media și terorism. Cum crezi că a evoluat ea de la momentul 9/11 încoace?

Relaţia dintre terorism şi mass-media a evoluat în sensul că media virtuală este o platformă gratuită şi facilă pentru a selecta simpatizanţi, organiza atentate, intimida consumatorii de mass-media, propagandă, îndoctrina şi justifica comportamentele lor antisociale. De fapt, a devenit o constantă această metodă şi consider că va rămâne așa în continuare.

Este România pregătită pentru un atac terorist? Mă refer la oamenii de pe stradă (autoritățile intră în altă discuție): sunt pregătiți pentru așa ceva? Cum ar reacționa?

Din studiile pe care le-am coordonat, am înţeles că populaţia civilă din România nu este pregătită cognitiv, emoţional şi nici comportamental în faţa unui atentat de amploare cum a fost în SUA, Anglia sau Spania.

Este România o potențială țintă?

Teroriştii iau ca ţintă orice ţară, individ sau grup de oameni. Nu cred că România este scutită de atenţia teroriştilor. Consider că, din 2004, Serviciul Român de Informaţii, care monitorizează, controlează şi gestionează acest fenomen, este singura instituţie care a pus pe agendă ca prioritate această activitate. Este bine să ne preocupe fenomenul, pentru că, așa cum spuneam, ia ca țintă orice țară sau grup. Este bine să fim conștienți de pericol, chiar dacă nu am avut, până acum, din fericire, cazuri concrete, tragice, așa cum au alte națiuni.

Recent, ai înființat un alt institut, de psihologie și psihoterapie a sexualității. Care este scopul acestuia?

IPPS are ca scop formarea şi promovarea psihologilor clinicieni, psihoterapeuţi şi consilieri pentru servicii în domeniul sexologiei, al dezvoltării personale şi profesionale în domeniu. Vrem să susținem profesia de psiholog în domeniul sexologiei. Practic, vorbim de promovarea imaginii psihologului, de creşterea rolului acestuia în domeniul sexologiei; de promovarea serviciilor de psihoterapie, consiliere şi de terapie în domeniul sexologiei, prea puțin atins până acum în societatea noastră. Vom avea activități de cercetare în domeniul sexologiei realizate de către psihologi clinicieni, psihoterapeuţi şi consilieri, pe care le vom publica și promova. Totodată, vrem să elaborăm instrumente şi tehnici psihologice (psihoterapeutice) ştiinţifice pentru diagnoză, consiliere, psihoterapie şi ameliorarea disfuncţiilor sexuale. Tot la capitolul ”ce ne dorim să facem” aș sublinia și schimburi științifice internaționale, dar și activități de formare și educație, pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul psihoterapiei, consilierii şi psihologiei clinice în tulburările sexuale masculine şi feminine.

Sunt românii suficient de deschiși pentru a vorbi de sexualitate și problemele aferente în fața unui psiholog?

Şi da, şi nu. Depinde de nevoie, educaţie şi de cultura „mersului la psiholog” pentru această problemă. Percepţia românilor cu privire la sexualitate este atât de variată, încât nu predomină o părere care să îi influenţeze într-un fel. Recunosc că nu sunt studii făcute, nu avem teste psihologice pe acest domeniu, nu sunt suficienţi oameni specializaţi pe sexologie şi psihosexologie. Mai mult decât atât, există o ruşine mare la români să meargă la psiholog sau doctor cu o problemă sexuală.

 

Ce activități sunt pe lista de viitor a institutului?

Vrem să încurajăm serviciile de psihoterapie pentru îmbunătăţirea şi calitatea vieţii sexuale, educaţia sexuală, consilierea sexuală, sex-terapia. Pentru aceasta este nevoie de specialiști formați pe domeniu, ceea ce ne propunem noi să facem. Vom organiza forumuri și evenimente specifice, în care membrii IPPS de diferite discipline şi orientări paradigmatice care studiază sexualitatea pot schimba și expune idei într-un spirit de colegialitate. Aceste întruniri vor fi și un bun prilej de oportunităţi educaţionale în domeniu pentru cei implicaţi în alte arii profesionale similare. Alte activități se vor înscrie în sfera dezvoltării și promovării orientărilor recomandate pentru certificarea profesională a serviciilor specializate în domeniul psihoterapiei şi consilierii sexuale (este un aspect foarte important). Desigur, vom publica materiale profesionale pe educație sexuală, consiliere și psihosexualitate și vom încerca, cu toate forțele, să mediatizăm programele educaționale în acest sens, pentru că este necesar să deschidem ochii.

Cum se împacă, pentru tine, cele două specializări, care sunt atât de diferite: pe de o parte, studiul terorismului, pe de altă parte, studiul sexualității?

Toată lumea îmi pune această întrebare. Am un master în psihologie judiciară şi unul pe sexologie (la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca). Sunt pasionat de cele două discipline din două motive: comportamentele teroriste îmi spun până unde poate să meargă omul cu ura, iar sexualitatea umană îmi arată trăsătura umană psihofiziologică, dominată de o relaţie de simbioză în doi, fără să afecteze fizic şi/sau psihic pe cineva. Sexualitatea atrage pe cineva, pe când terorismul respinge pe cineva. Terorismul ucide, răneşte şi aduce suferinţă, pe când sexualitatea satisface o trebuinţă psihologică şi/sau biologică a omului. Aceste domenii sunt experienţiate de om şi trăite de om. Ele fac parte din viaţa noastră şi trebuie luate ca atare.

Cum te privesc colegii și cunoscuții, având în vedere că te-ai aventurat în domenii cam ”tabu” pentru societatea românească?

Am avut prieteni (unii, din domeniul religios) care nu m-au înţeles. I-am pierdut din cauza sexologiei. Pe alții, din cauza studiului terorismului. Colegii din domeniul psihologiei au fost singurii care m-au înţeles şi chiar îmi cer sfaturi şi le sunt util. Cei care mă ştiu nu ştiu ce să mai creadă… Mai mult sunt şocaţi pacienţii, care mă verifică pe Google și văd ce preocupări am :).

 

Printre cei care îl cunosc pe Cristian sunt destui care îl consideră un pionier (în sensul deschizătorului de drumuri). ”O nebunie frumoasă”, așa îmi spunea cineva despre el, referindu-se la pasiunea lui pentru cercetarea unor domenii atât de delicate, cum este fenomenul terorismului. Sau sexologia. Nu este ușor să iei cărările nebătătorite sau mai deloc bătătorite. Uneori, accesul la informație poate fi dificil, alteori ai la dispoziție prea puțină literatură de specialitate anterioară (sau deloc) și trebuie să construiești tu totul, de la zero, în baza experienței directe. Satisfacțiile, însă, sunt pe măsură: ”Din 2012, voi începe un contract cu o academie din Israel pe domeniul psihologiei clinice privind dezvoltarea abilităţilor cognitive şi comportamentale la un grup de oameni din domeniul afacerilor. Va fi o cercetare la nivel internațional și mă bucur foarte mult să fiu parte din ea”, mărturisește Cristian. Însă dincolo de studii, dincolo de rezultate (pe care, poate, mulți dintre noi nu le înțelegem la adevărata lor valoare, dar care au efecte, în viitor, asupra noastră sau măcar asupra înțelegerii epocii în care trăim), dincolo de cărți și munca susținută zilnic de psihologul clujean, licărul din ochi i se aprinde cel mai tare când vorbește despre familia lui. N-aș vrea să cad în cuvinte mari sau clișee, dar, de fiecare dată când am discutat despre munca lui sau i-am citit lucrările, am simțit că în spatele ambiției sale de cercetător stă, undeva, dorința firească și simplă a unui tată de a face lumea puțin mai bună pentru copilul său.

 

Foto 1: Flickr / Doug88888


3 comentarii

Reply To lame Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger