Între două culturi: Profesoara din Yemen care şi-a deschis o grădiniţă la Bucureşti

0

Eu, când mă duc în Yemen, unde m-am născut, simt că vreau să mă întorc acasă, adică în România. Aici am trăit ca o soție, aici e  casa mea, lucrurile mele, viața mea,” spune Bilquis. În arabă, numele ei înseamnă “regina Yemenului”. Aici i se spune Quisa, că e mai ușor. A venit în România în anul 2000, cu soțul ei care “este jumate rumân, după mamă.” Avea 23 de ani și se căsătorise în urmă cu o săptămână.

1

“Fresh căsătorită, fresh venită în țara asta.” Când a plecat din Yemen, era profesoară de engleză, iar acum conduce o grădiniţă la Bucureşti. În cei 15 ani petrecuţi în România, a învățat să iubească locul ăsta şi să-i înţeleagă regulile, iar între timp, după câteva tergiversări, a obţinut cetăţenie.

De la profesoară de limba engleză, la directoare de grădiniță

În România, primul job l-a avut la Cambridge and Lebanese School, la scurt timp după ce a ajuns în țară. Când a devenit mamă, în 2002, a fost pentru prima dată când nu a lucrat timp de un an. Dar apoi s-a întors.

A renunțat la postul de profesoară de la Cambridge School atunci când l-a născut pe cel de-al treilea și ultimul copil, iar cel mai mare intra deja la școală. L-a trimis la o școală românească, cu program normal, cu gândul că o să rămână în România — „lasă-l să ia matematica de la români, să învețe româna de la români și tot așa”.  După un an, și-a dat seama că rolul de „mamă de casă” nu o împlinește, așa că a decis să deschidă un after-school. Așa a luat naștere, în 2009, Queen Learning Center, un centru în care se predau limbile engleză și arabă, dar se faceau și ateliere de dans și muzică.

De aici, a ajuns să aibă grădinița Blue bell –„pe strada unde era after-school-ul era o grădiniță. Voiam să o duc pe fiică-mea, să fie aproape. La scurt timp, directoarea, care rămăses văduvă, mi-a propus să îmi vândă afacerea.” Împreună cu asociatul ei, compatriot din Yemen, au preluat grădinița în 2011, fără foarte multă birocrație.

Pe atunci erau opt copii, iar cu fiecare ciclu școlar, numărul lor a crescut, iar azi sunt 20 de copii, chiar dacă grădinița are o capacitate de 40 de locuri. „Conceptul grădiniței mele e următorul: am luat ceea ce mi-a plăcut din sistemul românesc și am mai adăugat unele chestii. De exemplu, engleza este obligatorie, apoi avem logopedie, psihologie, dezvoltare persoanală pentru copii și părinți”, spune Quisa.

Majoritatea copiilor din grădiniță sunt ori români, ori jumate-jumate (jumate arabi, jumate români). Acest fapt se datorează și faptului că, din experiența Quisei, mulți dintre părinții arabi sunt obișnuiți să impună regulile. Au impresia că dacă ei dau banii, pot decide și asupra modului/metodei de lucru. Părinții români sunt mai deschiși și chiar apreciază munca pe care noi o facem aici. Porțile grădiniței sunt deschise în intervalul 8-19, iar copiii sunt împărțiți pe trei grupe, în funcție de vârstă.

Despre limbă și cetățeni(e)

Idealul meu este să îmi deschid o asociație, unde să fac mai multe proiecte. Grădinița asta rămâne unul dintre ele. S-ar numi Quinze, pentru că aș vrea să fac 15 proiecte diferite. Totodată, ăsta e numele fiicei mele, în arabă înseamnă comoară,  în franceză 15, iar 15 este și ziua mea de naștere. Daycare at work, ar fi o idee. O altă idee ar fi deschiderea unui centru de predare a limbii arabe, pentru femeile care sunt căsătorite cu arabi, și de predare a limbii române pentru arabii care trăiesc aici. Pentru Quisa e esențial să știi limba țării în care trăiești, măcar cât să te descurci. Ea a învățat limba română singură, fără să urmeze vreun curs. La început vorbea cu oamenii în engleză, ei îi răspundeau în română. Astfel, era un schimb bilateral, ei mai învățau engleză, ea mai avansa cu româna.

Prima dată când a simțit că nu se poate descurca fără să vorbească limba a fost în bucătărie, în timp ce gătea sarmale. Avea nevoie de lămâie și s-a dus la vecina de vizavi să ceară. „I need lemon, dar ea nu înțelegea nimic. Îi gesticulam. A venit acasă la mine ca să vadă ce gătesc și să înțeleagă de ce am nevoie.”  Acum, se mai pierde din când în când, iar copiii ei îi vorbesc doar în română.

„Eu trebuie să fac rădăcini unde mă duc”

Când a venit în România, tatăl său a pregătit-o cumva, să nu aibă așteptări să fie ca Anglia sau ca Germania. Nu a înțeles ce a vrut să zică, dar apoi a văzut că românii sunt ca arabii, „au ei sânge fierbinte, sunt geloși, le plac femeile.” I-a mai plăcut și arhitectura  și faptul că sunt multe blocuri, lucru care nu prea există în Yemen. Mai crede că românii le seamănă arabilor prin convingerea că trebuie să ai casa ta. Quisei nu i se pare că asta e cel mai important, mai ales când vede câți oameni au fost nevoiți să își lase casa în Siria sau în Irak, lucru care le-a rupt inima.

Niciodată nu s-a simțit străină sau neprimită, ba din contră, a primit mereu căldura oamenilor. „Cred că de-aia am și rămas. Plus că la noi [musulmanii], mai e ceva: femeia trebuie să meargă după soțul ei.”

2 Ceea ce i s-a părut ciudat a fost atunci când  a auzit cum unii români îşi speriau copiii cu țiganii și cu poliția. Nu înțelegea nici ce e țiganul, nici de ce copiii ar trebui să se sperie de poliție, care ar trebui, de fapt, să ajute. Atunci l-a întrebat pe soțul ei, Alex, dacă și ea e țigancă pentru că e brunetă. Atunci a înțeles că discriminarea există, chiar dacă ea personal nu a simțit-o.  I s-a mai părut ciudat faptul că tot timpul se stă la rând: „lumea stă la coadă și la aeroport și la bancă, peste tot”.

În ceea ce privește religia, islamismul, spune că cei cei din jur s-au arătat interesați şi că voiau să cunoască mai multe despre Ramdan, de pildă, iar în același timp ea a respectat religia de aici, urându-le mereu românilor Crăciun fericit!. I se pare că România e un loc în care poți să te simți „acasă”, dar totodată crede că cei care nu se adaptează, nu o fac pentru că au o idee preconcepută și trăiesc cu ea. În general, e de părere că, dacă îți pui un ceva în gând, se întâmplă. Știe oricum că lucrurile nu sunt mereu atât de simple: „am un frate care trăiește în America și el nu simte asta, mai ales după problemele din 2001”.

Între două culturi

 Prima dată când a mers la țară în România, la bunicii soțului, în vacanța de iarnă, soțul i-a spus că merge să cumpere cartofi: „Când am ieșit erau peste tot cartofi, saci întregi de cartofi. M-am speriat și am crezut că vine războiul și de-aia au cumpărat atâția. Niște, pentru mine, nu erau câteva zeci de cartofi”. A înțeles atunci că românii iau iarna în serios și pun de-o parte multe provizii.

Într-un alt an, când îl ajuta pe „tătăița” la cules de struguri, a trebuit să aleagă între a se simți vinovată, prin prisma religiei, că ajuta la prepararea vinului, și a se simți solidară cu un bătrân pe care îl ajuta în munca lui. „La noi e interzis, e păcat, cine a făcut-o, cine a băut-o, cine a ținut în mână. Am zis că nu cred că e păcat, am zis am ajutat un bătrân, nu am simțit că e greșit.”

Quisa e superstițioasă. La mână poartă o brățară pe fir roșu cu pietre de rudraksha, pentru a-i aduce noroc, și are o serie de superstiții aduse din Yemen: să arunci sare unde cade copilul, ca să se ducă răul. În România e invers, nu poți să arunci sare, că aduce ghinion.  „Am auzit că aici, dacă te duci să ceri sare unui vecin, nu îți dă, că e bogăția și norocul casei.” După ce s-a ridicat cineva de pe scaun, nu trebuie să te așezi imediat în același loc, pentru că încă rămâne esența persoanei și nu e bine, crede Quisa.

În martie anul trecut, a vrut să împletească cel mai lung șnur de mărțișor. A făcut unul de trei kilometri în Herăstrău, pentru a transmite un mesaj:„nu contează culoarea, etnia, religia, cu toţii suntem legați”.  Quisa vrea să transmită asta mai departe, începând cu copiii pe care îi educă, acasă și la grădiniță.

4

Puteţi citi şi:

Voluntarul american cu accent ardelenesc

“România va fi devastată dacă se continuă braconajul şi despăduririle. Dar voi ştiţi ce vă doriţi”

Expați în România: Regizoarea sârbă care provoacă prin documentare

Expați în România: Jurnalista care a schimbat viața rigidă a Vienei cu agitația de București

Expați în România: Jurnalistul spaniol, atras de haosul bucureșetan

Expați în România: Diplomatul cultural care mută Cehia la București

Expați în România: Profa de franceză

Expați în România: O italiancă în ”Țara Umbrelor”


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger