După cum ironic se autodescrie, CV-ul lui George Moise arată ca “faianţa băii unuia care a făcut clismă cu guaşe”, un amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri, experienţe şi scurte regăsiri. A urmat cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, dar a renunţat după nici un an pentru a studia actoria, de unde s-a retras iarăşi. A cochetat cu radioul şi, după studii de jurnalism, a urmat secţia de scenaristică a U.N.A.T.C., obţinând premii la CINEMAIUBIT pentru două scurt metraje. După trei ani de “detenţie” în publicitate, îşi dă demisia şi se îmbarcă pe un vas de croazieră ca fotograf, experienţă care avea să-i schimbe, radical, existenţa. În 2008 se mută în Japonia unde are diverse joburi ca muncitor la o fabrică de legume, profesor de limba engleză, şofer, traducător, bucătar, fotograf.
Interviu de Andra Matzal
Iertaţi-mă că nu sunt japonez, volumul pe care George Moise îl va lansa în curând la Editura Curtea Veche, este debutul său literar oarecum târziu, povestea adaptării (sau a inadaptării) lui în Japonia, suma experienţelor primului an într-o cultură total diferită sau un alt amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri şi scurte regăsiri.
De ce îţi pare rău că nu eşti japonez?
Enunţul din titlu nu exprimă neapărat o părere de rău. E, dacă vrei, o scuză, ca atunci când dansezi fără să cunoşti paşii şi tot calci partenera pe picior. Sunt cuvintele cel mai des folosite de străinii care, abia veniţi aici, tot calcă regulile japonezilor pe bătături. Nu-mi pare rău că nu sunt altceva, dar de fiecare dată când am avut şansa să iau contact cu alte culturi, mi-aş fi dorit să pot împrumuta cumva tot ce mai bun de la fiecare. Poate că japonezii sunt departe de a reprezenta civilizaţia perfectă, dar sunt un exemplu de urmat în foarte multe privinţe. Îmi pare rău uneori că nu sunt la fel riguros, la fel de rezistent şi că nu o pot lua întotdeauna cu aceeaşi putere de la capăt.
Cum diferă ideea de familie în Japonia, faţă de cea tradiţională europeană?
Ca trăsatură generală a societăţii japoneze, accentul se pune mai mult pe grup decât pe individ. Coeziunea dintre membrii unei familii japoneze este ceva mai puternică decât în societăţile europene.
Cât de greu e să înveţi japoneză? Îţi lipseşte exerciţiul vorbirii în limba română?
Să zicem că e ceva mai greu decât învăţatul unei limbi cu o gramatică asemănătoare sau a unei limbi din aceeaşi familie. Probabil că, dacă m-aş fi apucat cu zece ani în urmă, mi-ar fi fost mai uşor. N-aş putea spune că duc lipsă de vorbit româneşte, problema e că, folosind infinit mai puţin limba maternă, nu mă mai exprim la fel de rapid ca înainte. Poate părea o exagerare sau că pozez în “sindromul Răducioiu”, dar în ultima vreme mă lovesc lapsusuri ceva mai des.
Cum te-a schimbat Japonia?
Grea întrebare. Simt că o schimbare se petrece, dar probabil că, fiind în plin proces, nu-mi dau seama exact care e aceasta. Primele lucruri care îmi vin în minte sunt: merg mai mult pe bicicletă, nu vorbesc la telefon în tren şi mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora şase.
Cum te-ai adaptat la etica muncii practicată de japonezi?
Destul de rapid. Cred că oricine poate munci dacă găeşte motivaţia necesară, nu neapărat cea financiară. Japonezii au, faţă de alte popoare, o puternica motivaţie interioară, de unde şi stereotipul cultural al workaholicului.
Care e cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o evadând din lumea publicităţii?
N-am întâlnit nicăieri până acum mai mulţi oameni nefericiţi care să mimeze fericirea ca în publicitate. E ca o închisoare mare fără deţinuţi, dar plină de gardieni care se păzesc şi se torturează între ei. Nu ştiu dacă e neăparat o lecţie, e mai degrabă o concluzie la care am ajuns după câţiva ani în care mi s-a dat pe îndelete cu reteveiul peste entuziasm.
Cum sunt şefii japonezi?
Majoritatea, nişte dictatori. Au această înclinaţie spre “stăpânul absolut”.
Care ar fi câteva lucruri specificce culturii japoneze peste care nu ai reuşit încă să treci sau pe care nu le-ai înţeles deocamdată?
Vorbeam mai sus de şefi – ierarhia de dragul ierarhiei este unul din lucrurile respectate cu sfinţenie aici. Ar mai fi acel proverb “cuiul ieşit în afară este bătut înapoi”- apropo de uniformizare, cu care iar nu mă pot împăca. Şi mai este un concept specific lor, numit messhi hokko, care le cuprinde cumva pe amândouă: sacrificiul de sine în favoarea familiei / grupului, organizaţiei / şefului.
Cum resimţi Japonia post-Fukushima?
Chiar şi în zonele mai puţin afectate se simte o schimbare. Poate că e doar o părere, dar oamenii îmi par ceva mai introspectivi, ca şi cum natura le-ar fi dat pentru o vreme o temă de gândire.
Care este percepţia cea mai comună a japonezilor despre România?
Primele două lucruri care le vin în minte sunt Comăneci şi Dracula. Mai rar Ceauşescu. Când le explic şi cam pe unde e România pe glob, cea mai eficientă explicaţie este: deasupra Bulgariei (geografic vorbind, bineînţeles; nu insinuez nimic). De ce e treaba asta cu Bulgaria element ajutător? Iaurtul bulgăresc este un soi de brand foarte cunoscut aici, a devenit aproape un clişeu, cum ar fi brânza franţuzească sau ceasurile elveţiene.
Aflată în curs de apariţie la Curtea Veche , Iertaţi-mă că nu sunt japonez/ Nihon jin ja nakute, gomen nasai nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care își găsește în cele din urmă țărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă”.
„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi va citi. Atâta tot. Nu e un erou.”
Think Outside the Box v-a prezentat în această săptămână o serie fragmente din aventura niponă a lui George Moise.
Mai puteţi citi şi:
4 comentarii
Pingback: Japonia, departe, aproape
Pingback: Îertați-mă că nu sunt japonez: Mi-e dor de Tanti Neti | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Iertați-mă că nu sunt japonez: Dragă Wendy | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul I) | TOTB.ro - Think Outside the Box