Interviu cu un sociopat (1)

Tulburarea de personalitate antisocială e definită ca o lipsă de considerație față de lege și față de drepturile celor din jur. O definiție mai extinsă include și lipsa de considerație față de ceea ce simte oricine altcineva decît sociopatul, o lipsă totală de empatie care de cele mai multe ori e ascunsă. Sociopatul nu e neapărat Hannibal Lector din Tăcerea mieilor; poate fi un om obișnuit, care de altfel se străduie să mimeze normalitatea. Omul de treabă, care pară să aibă toate reacțiile emoționale normale, care pare să gîndească cum trebuie în orice privință, după valorile generale ale comunității, ar putea fi un sociopat deghizat. În alte timpuri, n-ar fi ezitat să-și omoare obstacolele, în zilele noastre, e nevoit să se ascundă.

de Dan Sociu

Neurocercetătorul James Fallon, el însuși sociopat, după cum a descoperit în urma unor scanări ale propriului creier, vorbește (vezi clipul de jos) despre așa-numitul sociopat pro-social. Acesta își pune la lucru trăsăturile sociopate pentru a se integra și a fi de folos societății pentru a supraviețui onorabil. Un individ care nu simte nimic la vederea suferinței altora se poate face chirurg. Un altul, care în alte epoci, mai puțin regularizate, ar fi rupt capetele dușmanilor sau i-ar fi manipulat pînă la distrugerea lor, face acum speculații pe Wall Street sau se ocupă de concedierea angajaților dintr-o firmă etc. Sherlock Holmes e un exemplu bun, deși ficțional.

sociopathworld.com e blogul unui american care pretinde că e sociopat. Din textele sale pare să înțeleagă foarte bine cu ce se mănîncă sociopatia dar nu aș putea băga mîna în foc că e ceea ce spune că e. Am încercat să-i întind cîteva capcane ascunse în întrebări și le-a evitat bine (în primul rînd poveștile personale – se știe că sociopații evită cît pot să fie prea personali, spre deosebire de uber-empați, cum li se zice celor de la capătul celălalt al spectrului, indivizii care simt prea mult și raționează prea puțin). Indiferent însă dacă e vorba de un sociopat sau doar un tip inteligent care exploatează fascinația contemporană pentru acest tip de personalitate, răspunsurile sale sunt foarte interesante.

“Am neobișnuit de mult trafic dinspre țara voastră, probabil e ceva în mod particular sociopatic la România”

Cînd și cum ți-ai dat seama că ești sociopat? Au existat niște indicii obiective (cît de obiective pot fi astfel de lucruri – mă refer la diagnostice, teste etc)? Ce ai gîndit/plănuit atunci?

Întotdeauna am crezut că sunt diferit. Pentru o mare parte a vieții, în mintea mea această diferență însemna că sunt mai tare decît ceilalți. Îmi era foarte clar că vedeam lumea într-un mod foarte unic, chiar și cînd eram copil. Eram obraznic și violent în copilărie, dar nu destul cît să am probleme. La școală luam note prea bune ca să se îngrijoreze cineva pentru mine, așa că primeam multă libertate în comportamentele mele excentrice.

Am trecut prin diverse stadii de dezvoltare și perspective asupra personalității mele, ca toată lumea cînd crește. Diferența dintre mine și cei mai mulți era că schimbările mele de stare și atitudine erau amplificate de puterea mea relativ mai mare asupra sinelui și a celorlalți. Trăsăturile sociopate ale personalității mele erau mai greu de controlat în acea perioadă pentru că nu eram conștient de ele.

Am reușit să ajung un tînăr adult fără să-mi încarc biografia cu prea multe rele și cu sănătatea intactă, dar mi-am distrus aproape orice relație pe care am avut-o, inclusiv cele cu familia mea. Și cînd încercam să fiu bun lucrurile se duceau înspre rău. Voiam să învăț ce anume mă făcea o persoană atît de volatilă și dacă puteam controla asta. Am trecut printr-o perioadă de introspecție profundă și onestitate dură cu mine însumi. Am ajuns la diverse concluzii despre mine. Mi-am dat seama că sunt extrem de manipulativ. Eram antisocial, în sensul că respingeam majoritatea constructelor sociale și îmi venea greu să ader la normele sociale. Emoțiile mele dominante erau extazul și furia. Dacă mă concentram, puteam să iau în calcul și nevoile/sentimentele celorlalți, dar nu-mi venea natural să o fac. Erau atîtea în lumea emoțională a altora pe care nu le înțelegeam deloc, neînțelegere care înainte nu mă îngrijora dar am observat că toți ceilalți înțeleg sau se comportă ca și cum ar înțelege.

După ce mi-am dat seama de toate aceste aspecte ale personalității mele, viața mi s-a îmbunătățit. Într-o zi îi spuneam unui prieten despre felul aparte în care gîndesc (prietenul meu era student la teologie și aveam o discuție despre natura răului). Prietenul meu mi-a spus că s-ar putea să fiu sociopat. Am căutat descrierea acestui concept și m-am recunoscut în ea.

Dar nici atunci nu mi-a păsat prea mult de diagnostic. Era mai degrabă o curiozitate decît ceva important pentru viața mea. După ce am fost concediat de la un job foarte bun și am mai stricat cîteva relații, am început să pricep că nu pot să trăiesc așa. Mi-am început blogul ca pe o metodă de auto-explorare și ca să introduc în discuția momentului despre sociopatie o voce, singura, a unui sociopat autentic. De atunci am mai fost diagnosticat de cîteva ori de profesioniști, pentru scopuri de cercetare.

Crezi că sociopatia e ceva cultural, că ține de educație? De exemplu, am citit într-o lucrare academică despre sociopații disociali; autorii dădeau ca exemplu de sociopați disociali romii europeni. Suna foarte nazist dar avea pe undeva o explicație – romii fiind crescuți în afara regulilor generale ale societății, dezvoltă un fel de desconsiderare a acestora. Ce crezi? E o încercare foucaldiană de deghizare a unor idei naziste în psihiatrie sau e ceva adevărat?

Cred că felul în care se manifestă trăsăturile sociopate e influențat puternic de cultură. Psihologul social Jonathan Haidt a făcut cercetări interesante în această privință, descoperind că unele culturi promovează valori diferite. Unele culturi apreciază corectitudinea, loialitatea, autoritatea și puritatea într-o măsură mai mare și consideră că unele lucruri, cum sunt crimele de onoare în cazul femeilor adultere, sunt morale. În alte culturi, inutil s-o mai spun, aceste crime sunt imorale. Cred că dacă vrem ca sociopatia să aibă un sens ca și construct (și cred că e categorie distinctă și legitimă a umanității) nu putem să ne uităm doar la comportamente. Am o problemă cu instrumente de diagnostic de tip PCL-R (listă cu trăsături ale psihopatiei) și cu definițiile DSM, care se bazează în primul rînd pe comportament. Toată lumea omoară, se înfurie sau e hiper-rațională în anumite momente. Sunt de acord cu tine că oamenii normali pot fi plasați într-un mediu care favorizează comportamentele antisociale pînă la punctul la care ajung să fie educați așa. Și mai cred că în multe sensuri moralitatea e un fel de lux modern, care e sacrificată rapid în timpuri foarte grele sau după cum o cer diverse scuze. Am avut o conversație cu un compatriot de-ai tăi pe tema asta pe care am și postat-o aici.

Și am neobișnuit de mult trafic dinspre țara voastră, probabil e ceva în mod particular sociopatic la România.

Ce e interesant la blogul tău e că încerci să redefinești sociopatia; că o scoți din compartimente și o nuanțezi; sociopații, spui pe blog, pot fi folositori societății (unii chirurgi sunt cel mai bun exemplu). Asta redefinește și unele probleme etice importante – cum spune Goethe în Faust, răul poate crea binele; deci minciuna fără remușcare, manipularea și tot acel spectacol cameleonic al sociopatului nu sunt în mode necesar rele, depinde de rezultate. Ai spune așa ceva unor copii? Sau e vorba de moralitate pentru adulți, una mai impură dar mai realistă?

Sper că asta fac pe blogul meu. Cred că ideea despre sociopați pe care o au cei mai mulți oameni e o caricatură perpetuată de mulți experți, cum e cazul lui Bob Hare, care a ajuns la concluzia că sociopații sunt o specie de oameni complet diferită. Dar și el recunoaște că dacă ar face din nou cercetarea, ar studia mai puțin pușcăriile și mai mult sediile corporațiilor. Și într-un grup relativ omogen precum sociopații din închisori e o diversitate de personalități și de feluri în care genele sociopatiei se manifestă în istoria trecută a acestora și în comportamentul actual. Sper să aduc o contribuție la acest subiect și să fac un portret personal al unui sociopat (eu) în viața reală.

Bineînțeles, nu toți sociopații sunt ca mine dar cred că mulți dintre ei au fost surprinși de site-ul meu și s-au recunoscut în ceea ce scriu. Mi-au spus mulți că felul în care scriu și ceea ce povestesc seamănă atît de bine cu ei înșiși că au avut impresia că le-au scris ei și au uitat. Am publicat uneori și texte de-ale altora și cînd mă uit în arhivă confund ceea ce au scris alții și ceea ce am scris eu.

Cît despre ce ar trebui să le spunem copiilor cred că e bine să le zicem o parte dintre acestea (pentru a putea să gîndească social și să-i ostracizeze pe copiii care încalcă normele) dar să avem grijă cum le zice, riscul e să creadă că totul e relativ, ceea nu prea e.