Interviu cu realizatorul Dan Curean: “Am filmat zeci de cai îngheţaţi în baltă”

Prin ochii lui Ivan, un puşti din Letea care călăreşte ca un indian şi care se identifică în întregime cu caii sălbăticiţi din zonă, proiectându-se însuşi sălbatic şi liber, realizatorul clujean Dan Curean a filmat un nou documentar despre “mustangii” din Deltă, protagonişti ai recentului scandal dintre activiştii de mediu şi autorităţile locale. “La un moment dat, am avut revelaţia că el (n.r. – Ivan) este legătura dintre oameni şi animale, prin ochii lui lumea oamenilor se vede ca din punctul de vedere al căilor, asta e de fapt cheia filmului”, spune pentru TOTB Dan Curean, care a surprins şi imagini din ţarcul instalat în satul Cardon, de unde a erupt recenta controversă.

Interviu de Ionuţ Dulămiţă

Dan Curean a intrat în presa scrisă în 1990 ca fotoreporter şi redactor la săptămânalul Nu. Din 1994 a intrat în echipa TVR Cluj şi a fost, pe rând, cameraman, director de imagine şi, de anul acesta, realizator. Din 2000 predă jurnalism de televiziune la Universitatea Babeş Bolyai (UBB) din Cluj şi, din 2007, cursuri de producţie audiovizuală la Facultatea de Teatru şi Televiziune UBB Cluj. Din 2006 este pasionat de caii sălbăticiţi din Letea, care fac subiectul unui film documentar realizat de Dan Curean în 2009 şi difuzat în 2010 pe canalul franco-german ARTE şi, acum, al unei noi producţii, aflate momentan în faza de montaj, despre care realizatorul ne povesteşte mai jos.

De ce aţi ales acest subiect şi cum l-aţi documentat?

Am descoperit acest subiect întâmplător. În 2006 eram în Letea , filmam un episod al seriei de short film “Oameni din România”, o serie de clipuri despre comunităţi etnice pe care o făceam pentru TVR 2. Letea e un sat în care trăieşte o comunitate de ucrainieni, haholi cum se numesc ei. Într-o zi, de la băiatul gazdei la care eram cazaţi am aflat că nu ne mai poate fi ghid în acea zi fiindcă pleacă să prindă cai sălbatici. A venit firesc întrebarea “Ce cai sălbatici ?” şi aşa am descoperit cu emoţie, ca şi când aş fi descoperit o comoară, povestea cailor sălbatici din Deltă. Mai târziu am încercat să văd referinţe pe net şi am descoperit doar câteva articole, în general ziare locale din Tulcea în care erau înfierate animalele fără stăpân care distrug pădurea Letea, articole rudimentare care se vedea că erau făcute la comanda unilaterală a instituţiilor statului care cică vegheau vigilente la conservarea patrimoniului. Nicăieri şi la nimeni n-am văzut vreun semn care să arate că fenomenul acela, al sălbăticirii cailor, înseamnă şi altceva, nu-mi venea să cred că nimeni nu conştientizează faptul că ne aflăm în faţa unui semnal al vieţii sălbatice prin care natura ne arată că, lăsată în pace, se regenerează, trăieşte, e vie, nimeni nu vedea în situaţia de la Letea un moment de naştere, poate a unei specii la fel ca cea a mustangului american. Aşa a venit dorinţa de a face un film, care în timp s-a materializat în mai multe filme şi reportaje şi chiar o implicare personală civic-activistă pntru salvarea acelor cai.

Cu ideea conturată în 2006, am scris un proiect cu care am aplicat şi am fost selecţionat la cea mai importantă iniţiativă de training de film documentar din Europa, Discovery Campus MasterShool. În cadrul acestui master am dezvoltat ideea filmului şi, la final, am licitat în faţa celor mai importanţi jucători de pe piaţa filmului documentar din lume. Am reuşit să atrag în finanţarea proiectului canalul franco-german Arte şi, în co-producţie cu o casă de producţie germană şi trustul Geo, am realizat un prim documentar de 52 de minute care s-a filmat în 2009 şi s-a difuzat în 2010.

Care este ideea centrală a noului film?

E un film documentar care se abate puţin în formă şi conţinut de la ideea cu care am pornit. De aceea, după terminarea lui, am continuat să filmez la primul. Fenomenul de la Letea e rezultatul unei societăţi umane în declin, satul din Deltă (şi nu numai) se depopulează şi dispare în timp. În spaţiul lăsat liber de om, animalul se regrupează şi reîncepe să trăiască ca la origini. În această ecuaţie a societăţii umane în declin, în proximitatea căreia se naşte noua specie de cai sălbatici, există un personaj care leagă cele două comunităţi, un copil real, inocent şi pur, la fel ca şi animalele pe care le iubeşte. Lumea văzută prin ochii copilului din sat, asta e ideea filmului, film care, prin momentul Cardon, are un final tragic, dar care, prin modul uluitor în care care s-a mobilizat opinia publică şi s-a activat atitudinea civică lasă loc de speranţă. Povestea e perfect adevărată, nu e nimic regizat sau inventat, poate părea fictionalizat felul în care eu, ca şi autor din afară, am “citit” şi interpretat faptele reale. De multe ori, realitatea e cea mai inventivă ficţiune.

De ce aţi ales acest personaj central, Ivan?

Ivan mi-a sărit în ochi de la prima filmare, era un puşti de 8 ani care ne însoţea la filmare, călărea ca un indian, era simpatic şi dezinvolt, foarte expresiv în tot ce făcea. Am descoperit la el acea puritate şi inocenţă într-o lume complicată a oamenilor mari. La un moment dat, am avut revelaţia că el este legătura dintre oameni şi animale, prin ochii lui lumea oamenilor se vede ca din punctul de vedere al căilor, asta e de fapt cheia filmului.

Cum se caracterizează comunitatea din Letea şi cum a evoluat situaţia cailor sălbăticiţi de acolo?

Istoria satului e destul de simplă şi scurtă. Din mărturii orale şi prea puţin documente istorice am aflat că satul s-a format cândva la jumătatea secolului XIX, în jurul unui grup de fugari veniţi din nord, dinspre stepa ucraineană. Liderul grupului era un anume Pocora, cu siguranţă că primarul de acum, care se numeşte tot Pocora, e unul dintre urmaşii lui. La început a fost doar un grup puţin numeros care s-a aşezat pe un teren virgin la acea vreme. Cu timpul, li s-a alăturat mai multă lume, probabil au venit şi familiile lor. Au construit o biserică, apoi gospodării şi aşa s-a format satul.

Ce e interesant şi am aflat abia acum este faptul că în Delta Dunării şi în stepa de la nord de Dunăre există atestate până la sfârşitul secolului XIX turme de cai sălbatici reali. Se ştie că tapanul, adică calul sălbatic european, a avut ca areal de existenţă, în ultima perioadă a speciei, stepa rusească şi cea ucraineană. Se vorbeşte că nu există cal sălbatic în Deltă. Da, e corect, caii de la Leta sunt sălbăticiţi, dar ei provin în bună măsură de la acei fugari veniţi din stepă, care se pare (studiile o vor confirma) că aveau un prototip de cal foarte apropiat genetic de calul sălbatic. E o perspectivă uluitoare care se deschide din acest punct de vedere. Fenomenul este în atenţia unui grup de cercetători din Europa. De la noi, singurul care a studiat din punct de vedere ştiinţific fenomenul e doctorul Ştefan Răileanu din Tulcea. Imaginaţi-vă ce situaţie avem în faţa noastră, în spaţiul lăsat liber de om. În Europa zilelor noastre se formează un grup de cai sălbăticiţi, cu comportament sălbatic, într-un spaţiu în care era atestat cal sălbatic şi cu o zestre genetică ce îi apropie foarte mult în arborele genealogic de veritabilul cal sălbatic. Fascinant! Şi cum reacţionează autorităţile la acest miracol care se naşte în faţa ochilor noştri? “Calul e animal de abator”.

Care este sentimentul general al oamenilor din Letea faţă de caii sălbăticiţi?

Sătenii nu au nici o problemă cu caii, poate ici, colo, iarna, le mai strică gardurile de la grădinile de lângă pădure, dar nu le mănâncă culturile, fiindcă vara, când sătenii au culturi, caii stau departe în câmp. Caii fac parte din cultura locului, spectacolul prinderii lor e de asemenea fascinant şi poate fi şi el o veritabilă atracţie turistică. Localnicii nu ţin mai mulţi cai decât au nevoie, dacă îi prind pe cei sălbatici ţin cel mult unul, doi, cât au nevoie, pe restul îi lasă liberi. Câtă vreme caii nu au reprezentat nici o valoare, nimeni nu a fost deranjat de ei, în afară de autorităţi. În momentul în care au putut să-i vândă a început zâzania, sătenii au început să îi revendice şi de aici scandalul. Sunt câţiva (foarte puţini) săteni, mai lacomi, care revendică mai mulţi cai şi care acum, în momentul în care afacerea pare că s-ar fi stopat, sunt mai gălăgioşi că li s-au dat peste cap calculele. Sunt foarte curios de reacţia sătenilor care, până la urmă, au avut de profitat (şi vor mai avea) de pe urma scandalului care a generat o publicitate fără precedent satului şi care a adus şi va mai aduce foarte mulţi vizitatori care vor dormi, mânca şi plimba prin zonă. Turismul e foarte slab dezvoltat în zonă, deşi are un potenţial unic.

Care este poziţia dumneavoastră vizavi de recentul incident de la Letea şi de situaţia căilor de acolo în general? Aveţi o soluţie proprie pentru o mai bună gestionare a problemei?

De 5 ani merg în fiecare an acolo, de mai multe ori, să filmez. La Letea sunt ca acasă. Am filmat în toate anotimpurile. Mi s-a rupt inima când exemplare pe care le-am filmat libere le-am văzut închise după gratiile din deja celebrul camion de la Cardon. De 5 ani, caii de acolo sunt parte din existenţa mea, la fel cum fiecare film pe care îl fac mai marchează câte un capitol al vieţii mele. Evident că înmulţirea fără măsură a căilor într-o zonă de rezervaţie naturală, fără prădători naturali, poate avea efecte distructive asupra patrimoniului natural şi că ecosistemul de acolo poate fi afectat. Da, trebuie luate măsuri şi găsite soluţii, dar soluţii deştepte, pe măsura măreţiei fenomenului de acolo. Mai trebuie luată în calcul şi selecţia naturală. Când am fost acolo în 2006, erau poate 2.000 de cai. Iarna din 2009 i-a decimat, am filmat zeci de cai îngheţaţi în baltă. Natura se şi autoreglează şi abia după aceea trebuie să intervenim noi. Acum nu cred că sunt 1.000 de cai în grindul Letea. Soluţii există, dar ele pot fi identificate abia după ce avem studii, studii serioase, independente, nu studii la comandă care să le certifice autorităţilor ipotezele poate greşite sau tendenţioase de la care pornesc. Aşadar, în primul rând, studii. În urma acestora trebuie decis: permite rezervaţia un anumit număr de cai lăsaţi liberi în interiorul ei, selectaţi fără să afecteze rezervaţia? Dacă da, atunci e minunat, ar fi soluţia extraordinară fiindcă, într-adevăr, am avea cai sălbatici. Dacă există temeri că oricum prezenţa cailor ar afecta rezervaţia, deşi experienţa ultimilor 20 de ani arată că se poate coexista, atunci poate că soluţia unui spaţiu limitat în afara rezervaţiei pentru caii deja sălbăticiţi ar fi una rezonabilă. Evident, toate sub incidenţa unei legi speciale care să protejeze animalele de acolo la fel cum se protejează, poate, speciile sălbatice.

În ce stadiu vă aflaţi cu filmul în momentul de faţă? Când aţi dori să-l lansaţi şi de ce mai aveţi nevoie pentru asta?

În acest moment, filmul e în faza de montaj. Cu momentul Cardon am încheiat filmările. Urmează o lungă perioadă de montaj şi selecţie fiindcă am foarte mult material brut adunat în mai mulţi ani. Sper să am o variantă de lucru la sfârşitul anului. Acest film e făcut mai mult pe cont propriu, nu am avut finanţări din afară, doar ajutorul co-producătorului UBB Facultatea de Teatru şi Televiziune, care a asigurat şi suportul tehnic al unui producător olandez care sper să ajute la distribuţia filmului pe piaţa occidentală atunci când va fi gata.

Foto 1: Kuki Bărbuceanu (Vier Pfoten)

Foto 2: Captură video dintr-una din secvenţele noului documentar.

Mai puteţi citi pe această temă:

Liviu Mihaiu: Caii din Deltă trebuie extrași, domesticiți și relocați pentru a salva un ecosistem unic

Protocol pentru reglementarea situației cailor de la Letea. Între timp, caii salvați se recuperează la Brăila

INTERVIU: “Caii de la Letea pot trăi în libertate, cu excepţia celor bolnavi”

Salvaţi Pădurea Letea, dar şi caii din ea!

Caii sălbatici din Deltă pasc pe o pajiște din Brăila, prima dată după două săptămâni