Internetul, cel mai bun prieten al omului

4

Lăţit pe spate, cu laptopul pe piept, îmi intind oasele sub aerul condiţionat care mă loveşte din tavan. E prea cald afară, e zi de stat pe net. Mă amăgesc, bineînţeles. Orice zi e de stat pe net când eşti pe reddit. Dacă nu intru câteva zile, nu mă mai prind la poante, totul se mişcă atât de repede. Accesez /r/teslore, discuţii cosmogonice despre universul seriei The Elder Scrolls. “Când inima lui Lorkhan a fost aruncată în Nirn, nici Lorkhan, nici inima nu şi-au pierdut toate puterile. Dwemerii au găsit inima şi au cercetat-o”. Mă rog, e foarte discutabil.

de Zeulodin (foto)

Începusem subţirel, o oră maxim pe zi, ceva de făcut între alte chestii, dispozitivul perfect de procrastinare. Stăteam pe multe alte forumuri şi siteuri, dar în câteva luni, reddit a ajuns să acapereze mai tot timpul meu petrecut pe net. Acum am lăsat-o mai moale că mă duc la muncă, mai ies la bere, da’ în facultate stăteam şi 12 ore pe zi. N-o zic cu regret, să ne înţelegem, ci cu un fel de nostalgie digitală. Nici Internetul nu mai e ce-a fost.

Acum, sunteţi poate curioşi să ştiţi ce face redditul ăsta atât de savuros. Reddit.com a început ca agregator de ştiri în 2005. Atunci erau postate linkuri la alte sireuri, împărţite în câteva categorii, mai ales din zona IT, la care userii puteau să lase comentarii. Atât linkurile, cât şi comentariile au un sistem de votare prin care le poţi oferi un calificativ pozitiv sau negativ (upvote şi downvote) – comentariile enervante, răutăcioase sau slabe ajung în josul paginii, pe când cele scrise bine, interesante, inovatoare sunt plasate în vârful paginii. Nu e nici pe departe un sistem perfect, dar oferă o anumită protecţie faţă de commenturile neplăcute.

Pentru că, la început, siteul era populat în întregime de pasionaţi de calculatoare, nivelul discuţiilor generate era peste media comentariilor obişnuite de pe net, devenind uneori mai interesante decât linkurile în sine. La scurtă vreme după lansare, Reddit şi-a depăşit cu mult condiţia de simplu agregator – i-a oferit fiecărui user posibilitatea de a îşi creea propria sa comunitate pe un colţ de site, un subreddit. Există acum în jur de 67.000 de subreddituri, de dimensiuni foarte diferite şi interese dintre cele mai variate, de la cele generaliste ca /r/gaming, /r/funny sau /r/pics, care amasează peste un milion şi jumătate de abonaţi fiecare, la cele care concentrează discuţiile pe o temă fixă, cum ar fi /r/SanFrancisco, /r/guitar sau /r/sociology. Chiar şi /r/ScarlettJohansson.

 

/r/guitar

 

Printre multele plăgi moderne care îi sunt imputate Internetului se numără şi presupusa tendinţă de pierdere a dorinţei de socializare face-to-face a tinerilor, cărora mediul online le-ar fi oferit o confortabilă separare de lumea din afara casei. Eu, unul, sunt împotriva unor astfel de generalizări şi analize de suprafaţă, deşi cred că reiese destul de bine din primul paragraf că nu sunt exemplul cel mai bun. Dar Internetul e doar o unealtă. Comportamentul a existat dintotdeauna, netul e doar cea mai nouă metodă dintr-o serie lungă. Pentru indivizii care nu prea socializau nici înainte de World Wide Web – cei care construiau cu orele machete de tren, care reparau cu săptămânile radiouri vechi sau care căutau cu lunile timbrul lipsă din seria canadiană „Eroi ai aerului” – Internetul a creat o posibilitate incredibilă de conectare cu alţi asociali care le împărtăşesc pasiunile. Ei au şi ajuns primii pe Internet, ca Magellani virtuali, înainte chiar de www. Şi până în urmă cu doar 10 ani, ei erau majoritarii online-ului, reuniţi pe forumuri şi board-uri de discuţii înainte de apariţia reţelelor de socializare, a YouTube-ului sau a blogurilor. Ei sunt geeks, hobbyişti până la obsesie, adesea posesori ai unei înalte inteligenţe academice, dar deficitari la capitolul inteligenţă socială.

Geek e unul dintre cuvintele alea greu de tradus în română, mai ales că are mulţi termeni similari şi în engleză, ca „nerd” sau „dork”, şi deşi există subtilităţi semantice, termenii sunt folosiţi foarte des interşanjabil. Irina Margareta Nistor cred că le zice „tocilari”. În contextul actual cred că „hobbyist” ar fi un termen mai bun. Iniţial, în secolul 19, un geek era un om de circ care avea în program numere bizare precum „muşcatul capului unei găini vii” şi altele asemenea. Sensul modern a fost folosit de la începuturi cu valoare peiorativă, dar treptat a început să fie apropriat de comunitate şi folosit cu oarecare mândrie pentru autodefinire. Mike Krahulik şi Jerry Holkins, duoul care publică webcomicul Penny Arcade şi unii dintre eroii culturii geek, declarau că „au reuşit să recupereze complet termenul geek” şi că „deja nu mai e o insultă, e doar o descriere obiectivă a realităţii”.

Reddit se autodeclară ca fiind un site de geeks, referindu-se în principal la faptul că mare parte din publicul său e format din pasionaţi de calculatoare, programatori şi studenţi la universităţi tehnice din toată lumea. Dar termenul geek, definibil ca o persoană interesată foarte puternic de o anumită activitate, adesea obscură sau impenetrabilă pentru majoritatea populaţiei, uneori până la obsesie, se poate mula pe mai mult decât sensul nouăzecist al termenului, cel de pasionat de calculatoare, iar reddit e gazda oricărei pasiuni, mult dincolo de domeniul ITului. Minoritari, dar totuşi mai mulţi ca niciodată, geeks, indiferent de pasiune, au acum la îndemâmă surse de informare şi de hrănire a hobbyiurilor mai diverse, mai complete şi mai uşor de accesat ca niciodată. Orice hobby ai avea, oricât de obscur, prin câteva căutări pe Google vei găsi o comunitate de oameni care discută acelaşi subiect.

Nivelul şi tonul discuţiei dintr-o (sub)comunitate este adesea dictat de natura obiectului pasiunii. Dacă în /r/HistoryofIdeas, principalul subiect este istoria filozofiei şi interonectivitatea ideiilor de-a lungul istoriei, în /r/Graffiti, cele mai populare postări sunt fotografiile cu artă urbană extraordinară, iar în /r/Homebrewing, aproape 30.000 de pasionaţi de bere făcută în casă discută tutorialuri, sfaturi, metode, reţete şi secrete ale artei, într-un proces constant de postări şi feedback. Bineînţeles, solidaritatea în idei nu este o constanţă, /r/philosophy fiind una dintre cele mai agresive comunităţi, unde atacaurile la persoană şi certurile monstru între susţinătorii unei ideologii sau ai alteia sunt curente, în timp ce /r/soccer e una dintre cele mai prietenoase şi mai primitoare comunităţi.

 

/r/Graffiti

 

Unele îşi tratează tema fetişizat – /r/beards, comunitatea împătimiţilor de pilozităţi faciale, de exemplu, postează de regulă poze ilustrând progresul bărbilor utilizatorilor de pe subredditul respectiv -, în timp ce altele sunt mult mai utilitariste – /r/cooking e o resursă inestimabilă în legătură cu orice aspect al gătitului, un fel de carte de bucate crowd-sourced în timp real, iar /r/gonewild e un templu închinat vanităţii, fiind locul unde utilizatoarele reddit postează imagini nud cu ele însele, în aşteptare de complimente şi validare.

 

/r/beards

 

Enorma diversitate a acestor subcomunităţi face foarte greu ca un hobbyist să nu îşi găsească locul, Internetul devenind astfel un stimul social în cazul celor cu pasiuni obscure. Nimeni nu va fi uimit de existenţa comunităţilor /r/soccer sau /r/classicfilms, ambele tratând subiecte de interes pentru mulţi dintre cunoscuţii noştri. În schimb, când descoperi pentru prima dată /r/cheese, comunitatea împătimiţilor de brânzeturi, iniţial o să fii amuzat, după care te trezeşti că 3 ore mai târziu te uiţi la ceremonia de premiere de la World Cheese Awards, ediţia din 2011, de la Birmingham.

You are correct, the cheddaring of the curds is a bit daunting. I find that keeping the curds at 100 degrees (F) is the most challenging because you have to keep them there for 2 hours. I use the recipe from the book “Home Cheese Making” by Ricki Carroll. Outside of the process itself the milk really seems to be the determining factor. I’m using milk from a local dairy its pasteurized and homogenized when I buy it- glass jar type stuff. In the final step right before I salt it and put it in the press the curds have the consistency of cooked chicken; firm and springy. In this picture I took this round out of my press yesterday to let it dry out, I waxed it right after I took this picture.. it is still a baby :3 The others I have made; I pulled one at 3 months (very mild), 6 months (still could have set longer) and one that it almost a year old.” – rocklobstr

 

/r/cheese


Faptul că un utilizator nu e constrâns la a fi membrul unei singure comunităţi face ca întreg site-ul să fie o ţesătură de subiecte interconectate, utilizatorii devenind adesea interesaţi de un subiect atunci când descoperă că există o comunitate în jurul acestuia. Dacă la primele mele vizite pe reddit, acum aproape 4 ani, eram abonat doar la zonele cu subiecte de care eram interesat deja – /r/books, /r/BritishTV, /r/Futurama etc. – au existat comunităţi peste care am dat din întâmplare, care m-au familiarizat cu subiectul în cauză şi pe care am ajuns să le urmăresc, devenind şi eu unul dintre cei care poartă discuţii despre care din cei 11 actori care l-au jucat pe protagonist în „Doctor Who” a fost cel mai carismatic – Matt Smith, bineînţeles – pe /r/doctorwho sau dintre cei care apreciază arta creată prin coruperea fişierelor de tip .gif pe /r/glitch_art.

 

/r/Futurama


Parcă pentru a demonta o parte din caracteristicle negative care însoţesc termenul geek, mulţi dintre cei care stau pe reddit se adună şi în viaţa reală, în cadrul unor întâlniri organizate cam o dată la câteva luni de subredditurile locale, a căror temă de discuţie e legată de un oraş, o regiune sau o ţară  – /r/Berlin, /r/Timisoara, /r/Romania, /r/California etc. -, dar şi de subredditurile cu pasiuni comune, fanii muzicii /r/postrock care locuiesc aproape unul de altul mergând adesea împreună la concertele trupelor preferate. Discuţiile de la aceste întâlniri sunt un melanj de subiecte geeky şi conversaţii obişnuite care au loc în baruri. Apelăndu-ne când după numele real, când după nickname, vorbim de toate. De la Internet, muzică şi politică, la poveşti personale şi bârfirea altor utilizatori care lipsesc de la reddit meet-up.

 

 

/r/postrock

 

În multe cazuri, oamenii care se cunosc la aceste întâlniri se vor vedea din nou, legând relaţii de prietenie sau unele amoroase, şi făcând, cine ar fi crezut, din reddit un instrument de extindere a vieţii sociale. În urmă cu un an trebuia să ajung în Copenhaga, cu bursă Erasmus, şi nici cu 12 ore înainte de zbor nu aveam perspectiva unei găzduiri, măcar pentru o noapte. Fuga la reddit, postat pe /r/Denmark că am nevoie de ajutor. Într-o oră am primit două oferte separate de cazare temporară din partea unor străini care erau gata să primească un tip de pe Internet pe canapeaua lor, pentru câteva zile. Gazdele mele de ocazie au devenit apoi printre cei mai apropiaţi prieteni pe care mi i-am făcut acolo, iar majoritatea cunoştinţelor din Danemarca mi-au survenit prin întâlnirile reddit.

Pentru cei care trăiesc în oraşe mici şi nu îşi pot împărtăşi pasiunea, fie ea /r/photography, /r/boardgames sau /r/SpaceMusic, decât cu unul sau doi prieteni interesaţi sau, în cel mai bun caz, prin scrisori schimbate cu cititorii vreunei reviste specializate, greu de găsit, Internetul e un pas uriaş în direcţia asumării titulaturii de geek, de hobbyist, de pasionat, resursele, publicul şi modelele fiind acum mai la îndemână ca niciodată.

UPDATE: În timp ce scriam acest text, comunitatea pasionaţilor de bere făcută în casă a sărit la 30.003.


4 comentarii

  1. Pingback: Un tânăr de 21 de ani a făcut arborele genealogic al universului Lord of the Rings | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Refugiu urban: Jocuri pe tablă, departe de tabletă | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger