Întâmplări din Arca lui Noe: Crăciun la Băile Herculane

1

În 2002, apărea “Arca lui Noe. De la neolitic la Coca Cola”, o carte ca nicio alta, la care au lucrat treizeci de oameni, mai mult de doi ani. “Şi-au propus să salveze ceea ce alţii nu salvează. La întrebarea – ce scapi din foc, Rembrandt sau pisica? – au răspuns într-o voce: şoricelul. În absenţa oricărei metode, fiecare a urcat pe arcă ce-a poftit. Aşa a rezultat o arhivă în care prezentul este asumat pînă la os”, spune Irina Nicolau în volumul publicat de Muzeul Țăranului Român și Editura Ars Docendi. TOTB și MȚR v-au făcut o selecție “de sezon” din textele cuprinse în această culegere de viață povestită, carte care rămâne mereu deschisă și pe care, cu poveștile noastre updatate, o scriem în fiecare zi.

 

 

Textul nr. 35. Crăciun la Băile Herculane.

Luni, 23 decembrie 1996. Mare parte a zilei este petrecută pe tren. Lipsa de condiţii şi oboseala atenuează senzaţia că se apropie Crăciunul. Autobuzele care trebuie să ne aştepte în Herculane vin cu întîrziere şi sînt arhipline. Hotelul e murdar, cu cincisprezece etaje, din care cauză liftul mai mult nu vine. Camerele sînt strîmte şi friguroase. Dezamăgirea e generală. Nici unul din cei prezenţi nu a mai plecat de acasă de Crăciun pînă acum. Majoritatea regretă că au plecat, cei mai religioşi consideră chiar că e ,,păcat” şi că locul unde ar fi trebuit să petreacă Crăciunul ar fi fost familia. Fetele mai slabe de înger vor ,,la mama”.

Marţi, 24 decembrie 1996. Somnul şi mîncarea au readus veselia în mijlocul grupului. Cineva are iniţiativa organizării unei seri de Ajun pe holul hotelului, la etajul opt, unde au cei mai mulţi dintre ei camerele. Se strîng zece mii de lei de persoană. Un grup restrîns pleacă prin oraş la cumpărături. Participanţi vor fi mai mulţi decît grupul de douăzeci de studenţi de la filozofie. Unii îşi invită colegii de cameră, pe care i-au cunoscut abia de o zi, alţii invită diverşi cunoscuţi care se întîmplă să fie în acelaşi hotel.

Din aproape 300.000 de lei se fac minuni. Se cumpără un brad şi o instalaţie de beculeţe, vin alb, vin roşu, Coca-Cola, Fanta, biscuiţi, sticks-uri, fursecuri. În plus, se pregătesc pachete-surpriză pentru fiecare, pe care urmează să le înmîneze seara un Moş Crăciun improvizat. Fumătorii îşi cumpără în cinstea serii de Ajun cîte un pachet de Kent sau Marlboro, ceea ce nu şi-ar permite într-o zi obişnuită. Bradul este împodobit cu foart multă imaginaţie, nu arată deloc a brad improvizat pe moment.

Seara e foarte reuşită. Moş Crăciun, care e un puţin bonom şi spiritual din anul întîi, nedeghizat, împarte bileţele cu numerele pachetelor cu surprize pe care le vor cîştiga cei prezenţi. Apoi se strigă numerele şi fiecare trebuie să citească cu voce tare răvaşul primit odată cu pachetul. Glumele de pe răvaş sînt foarte haioase şi gustate de cei prezenşi, deşi majoritatea au tente obscene. La un moment dat apare un grup de colindători, nişte băieţi de la un alt etaj. Li se oferă de băut şi sînt invitaţi să se alăture petrecerii. Cei care fac parte din grupul de colindători pregătesc de cu două zile înainte o contra-demonstraţie de capacităţi vocale. Colindătorii nou-veniţi sînt impresionaşi şi afirmă că nu se aşteptau la aşa o surpriză plăcută. Se vorbeşte despre faptul că lumea nu înţelege studenţii şi că ei sînt acuzaţi că ar nesocoti tradiţiile, cînd de fapt puritatea, esenţa tradiţiilor este păstrată tocmai într-un asemenea mediu non-conformist. Există un fel de frăţietate tacită între studenţii din Bucureşti şi ceilalţi care s-au alăturat grupului, cu toţii au un fel de sentiment de ,,clan”, de apartenenţă la un fel de castă, plus senzaţia că seara de Ajun i-a pus pe toţi la un loc. Seara se transformă într-o petrecere dansantă, cu muzică ,,selectă”, pentru a contracara discoteca zgomotoasă de la parter.

Miercuri, 25 decembrie 1996. Prima constatare a dimineţii de Crăciun este că bradul, lăsat seara tîrziu pe palier, cînd toţi s-au dus la culcare, a dispărut cu tot cu beculeţe pînă dimineaţa. Sînt bănuite femeile de serviciu şi dezamăgirea este foarte mare. Urmează plimbarea prin oraşul înzăpezit şi plin de beculeţe. Frumuseţea staţiunii de secol XIX atenuează dezamăgirea. Sînt vizitate ambele biserici existente în staţiune, cea ortodoxă şi cea catolică. În cea ortodoxă, un casetofon din diaconicon cînta colindele corului „Madrigal“. Cei religioşi sînt copleşiţi, ceilalţi, doar impresionaţi. Oricum, respectul pentru această zi şi pentru acest spaţiu e mare pentru toţi. În biserica catolică se ţine slujbă, aşa că vizita este foarte scurtă. Seara, unitatea grupului se sparge, fiecare încearcă să sune acasă pentru a felicita familia. Grupuri diferite îşi vor petrece seara în discoteci diferite. Toate discotecile din staţiune îşi încheie programul cu cîntece englezeşti de Crăciun, gen Jingle Bells, pe care toţi cei prezenţi le întîmpină cu entuziasm. Se fac dedicaţii pentru Cristiani şi Cristiane. În zilele următoare, studenţii se vor comporta ca într-o tabără obişnuită, semnele de sărbătoare vor fi prea puţine. În a treia zi, Ştefanii vor fi felicitaţi.

 

 

Acest fragment a fost preluat din volumul ARCA LUI NOE. DE LA NEOLITIC LA COCA-COLA, Materiale care destabilizează, volumul I, ediţia a II-a revăzută. Lucrarea de faţă reprezintă ediţia revizuită a volumului Arca lui Noe. De la neolitic la Coca-Cola (Editura Ars Docendi & Muzeul Ţăranului Romån, 2002).

 

Despre Arca lui Noe. De la neolitic la Coca Cola:

 

Ei, nici chiar aşa! / Cotrobăim, / iscodim, / răvăşim,/ răscolim,/ rîcîim, / pipăim, dar cu schepsis!/ Destabilizăm, dar cu folos !/

Cine va lua în glumă această carte rău va face.

Au lucrat pentru ea treizeci de oameni, mai mult de doi ani.

Şi-au propus să salveze ceea ce alţii nu salvează. La întrebarea – ce scapi din foc, Rembrandt sau pisica? – au răspuns într-o voce: şoricelul.

În absenţa oricărei metode, fiecare a urcat pe arcă ce-a poftit. Aşa a rezultat o arhivă în care prezentul este asumat pînă la os.

Din documentele de arhivă, cinci inşi au compus cartea. Îi numesc în ordine alfabetică: Daniela Alexandrescu, Carmen Huluţă Mihalache, Cosmin Manolache, Irina Nicolau, Ciprian Voicilă

În ce a constat munca fiecăruia, nu veţi afla niciodată. Măsurătorile, într-o astfel de situaţie, sînt un gest meschin. Dintre noi, cel care şi-a dorit cel mai mult să se publice Arca a fost Ciprian.

Iar tu, Cititorule, eşti un coautor potenţial. Toţi avem o viaţă care poate fi povestită, avem ochi care văd, urechi care aud. Restul ţine de mobilizare. Urmează volumul doi, te aşteptăm.

Irina Nicolau


Închide ochii, dă-mi mîna, hai să bîjbîim. Trebuie să intrăm în sertarele oamenilor, în viaţa lor compartimentat şi secret, să le scrutăm papucii, cizmele, galoşii, botinele, să le deschidem frigiderele, cămările, dulapurile, maşinile de spălat, coşurile de gunoi, să-i vedem fierbînd, cocînd, mîncînd, defecînd, sărînd, pipărînd, ţindu-şi cu evlavie pîinea, hrănind pisicile şi porumbeii, plimbînd cîinii, punînd cărămizi pe maşina de gătit, frecîndu-şi oalele, lustruindu-şi argintăria, fumînd pe balcon, udîndu-şi florile, dormind pe jos, în paturi suprapuse, pliante, vînînd gîndaci şi ploşniţe, vomitînd în lifturi, drogîndu-se sub scări, cultivînd roşii în faţa blocului, jucînd table cu vecinii, sfredelind pereţii, distrugînd tot ce ating, bucurîndu-se de bibelouri şi mileuri, bătîndu-şi copiii şi covoarele, făcînd dragoste protejat, alăptînd, numărîndu-şi banii, îmbătîndu-se suav şi înjurînd tandru, blestemîndu-şi viaţa şi chemîndu-şi moartea, moştenind, vînzînd, cumpărînd, pălăvrăgind în delir, citind în profunzimea nopţii, trezindu-se din coşmare întortocheate, citind anunţuri, şomînd, idiotizînd, votînd, brodînd, cosînd, făcîndu-şi jurăminte, furînd din buzunare, tăcînd, orbind, suferind de prostată, cumpărînd ierburi de leac, bătînd mătănii, fermecînd, rugîndu-se şi făcînd liste fără sfîrşit.

Șerban Anghelescu



 


Un comentariu

  1. Pingback: Întâmplări din Arca lui Noe: Despre locuire | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply