Insula cu 48 de locuitori. Un paradis pierdut, cu abuzuri sexuale

În mijlocul Pacificului de Sud se află o insulă mică, teritoriu britanic, pe care locuiesc 48 de oameni. Toţi sunt descendenţi ai unor piraţi britanici şi tahitieni, care au coborât de pe vasul HMS Bounty şi s-au stabilit în regiune. Insula se numeşte Pitcairn Island şi a devenit teritoriu britanic în anul 1838, scrie Viral Nova.

Insula este un paradis tropical, formată, de fapt, din patru insule mici, de origine vulcanică, dar numai una din cele patru este locuită. Cu ani în urmă, populaţia insulei era ceva mai mare, dar unii au plecat, alţii au murit, iar cererea de rezidenţă pentru cei din exterior avea condiţii foarte stricte. Acum, însă, oamenii care vor să se mute acolo trebuie să trimită o aplicaţie consiliului insulei şi guvernatorului, prin care să demonstreze că au abilităţi care ar fi de folos comunităţii (detalii, aici).

Primii care au locuit insula au fost polinezienii, ale căror pietroglife se mai găsesc în partea de sud-est a insulei. De altfel, cea mai mare parte a insulei este rocă vulcanică, dar există şi o plajă cu nisip fin, străjuită de stânci. Nu este tocmai uşor de ajuns pe insulă, dar experienţa merită trăită, spun unii, fie şi numai ca turist. Tony Probst este un călător prin lume care a vizitat această insulă de patru ori din 2011 încoace şi a devenit un ambasador al locului, acceptat astfel de localnici, care i-au dat voie să posteze, pe internet, fotografii cu comunitatea, viaţa acesteia şi peisajul în care trăieşte.

Povestea vasului HMS Bounty a fost spusă în filme şi cărţi: o parte din marinarii britanici s-au răzvrătit împotriva conducerii navei şi, împreună cu tahitieni care i-au urmat, s-au stabilit pe insulele din acea regiune a Pacificului de Sud. Patru familii au stăpânit iniţial insula şi localnicii de acum sunt urmaşii lor direcţi. În prezent, pe insulă sunt opt copii; doi dintre adolescenţi urmează să plece, în curând, pentru a face liceul în Noua Zeelandă, iar în cinci ani, 80% din populaţia insulei va fi trecută de vârsta de 65 de ani. Insula şi-a declarat falimentul în anul 2004: localnicii se bazează pe turism pentru venituri, dar foarte puţini oameni merg să le viziteze zona.

Traiul pe insulă nu este tocmai ieftin: utilităţi precum electricitatea sau internetul sunt destul de scumpe (peste 100 de dolari pe lună pe familie). Însă frumuseţea locului şi faptul că este extrem de sigur compensează asta (localnicii nu îşi încuie casele, uşile sunt tot timpul deschise). Electricitatea este produsă de un generator pornit câteva ore pe zi şi care, la zece seara, este oprit de tot. Principala cauză a deceselor între locuitorii insulei este bătrâneţea. Activităţile zilelor şi săptămânilor sunt gândite în funcţie de momentul în care sosesc vasele cu provizii. Fiecare localnic lucrează (au chiar mai multe slujbe), iar venitul mediu al insulei este mai mic de 5.000 de dolari. Toţi localnicii se ştiu între ei (de fapt, îşi cunosc unii altora întreaga istorie), iar la o petrecere participă toată lumea, indiferent a cui zi de naştere este sau care e motivul sărbătoririi.

Orice paradis ascunde însă și un trecut sumbru. Jurnalista britanică Kathy Marks descrie în cartea Lost Paradise (Paradisul pierdut) un scandal cu copii abuzați sexual pe insula izolată. În anul 2000, scria NPR.org, polițștii care investigau presupusul viol al unei fete de 15 ani au dat de urma unor abuzuri sexuale asupra copiilor de pe insulă care datau de trei generații. Aproape niciunul din cei 47 de locuitori ai paradisului pierdut nu au fost scutiți de suspiciuni și aproape niciuna din fetele care au crescut pe insulă nu a scăpat de abuz. Cu toate aceastea, mare parte din localnici, inclusiv mamele, s-au făcut că nu văd. Marks descrie Pitcairn drept o “societate dominată de bărbați, care fac totul după bunul plac.”

Jurnalista spune că multe dintre femeile adulte de pe insulă au fost la rândul lor victime ale abuzului sexual, dar nu au avut altă opțiune decât să nege suspiciunile. La final, 10 bărbați au fost judecați pentru molestare, dintre care nouă au primite pedepse cu închisoarea însă toți, în afară de unul, au fost eliberați în cele din urmă. Marks spune că, după proces, cultura de pe insula Pitcairn s-a schimbat, și asta pentru că guvernul britanic s-a arătat interesat să dezvolte insula și să o facă autosuficientă.