Insula care stă nouă luni pe an sub apă şi iese la suprafaţă primăvara

0

În fiecare an, odată cu venirea primăverii, o insulă în formă de broască ţestoasă apare la suprafaţă râului Muodaoxi, iar mii de turişti chinezi se îngrămădesc să o vadă şi să o fotografieze. Apariţia anuală a insulei la suprafaţă este un eveniment pentru chinezi, care se referă la el cu sintagma “ţestoasa de primăvară care iese din apă“.

 

 

Localnicii celebrează evenimentul cu bucurie, an de an, pentru că ţestoasele au o simbolistică aparte în China: înseamnă longevitate şi noroc. Deşi fenomenul poate părea miraculos, adevărul este, în acest caz, că este creat de mâna omului. Nivelul apelor râului Muodaoxi este controlat de un baraj uriaş. Primăvara, barajul este cel care suplineşte nevoia de apă a locurilor  mai joase din regiune, scăzând, astfel, nivelul apei râului şi “aducând insula la suprafaţă”.

Practic, apariţia insulei depinde de nivelul de apă controlat de baraj. Timp de nouă luni pe an, este complet scufundată sub apă sau, uneori, i se mai vede “vârful nasului”. Forma de ţestoasă este perfect vizibilă când nivelul apei este între 163 şi 168 de metri. Dacă apa scade la 145 de metri, stânca expusă îşi pierde forma ce a făcut-o celebră, pentru că se vede legătura ei cu uscatul.

Fenomenul apariţiei insulei – ţestoasă a câştigat popularitate foarte mare în ultimii ani. Odată ce insula iese la suprafaţă, vorba se duce foarte repede şi mii de turişti de grăbesc să îi facă fotografii de pe dealurile din apropiere. “Folclorul local pentru venirea primăverii, aici în zonă, se rezumă la: “Vine ţestoasa”, explică un localnic.

 

 

Mai multe detalii: Daily Mail

 

Sursa şi foto: Oddity Central

 

Puteţi citi şi:

FOTO Ultimii supravieţuitori ai unei insule care se scufundă

VIDEO Un oraş argentinian a reapărut la suprafaţă după ce a stat aproape 25 de ani sub apă

VIDEO Cea mai mare pădure subacvatică din lume va fi defrișată

Modificările climatice scot la iveală păduri înghițite de ape acum mii de ani


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger