“Instrucție infernală”: Universul dur al pregătirii trupelor speciale

0

Unii oameni aleg deliberat calea unei vieţi trăită periculos, cu limitele fizice şi psihice întinse la maximum. Este şi cazul celor care aspiră să facă parte din trupele de elită ale unei ţări, fie că sunt femei sau bărbaţi, scafandri, lunetişti sau paramedici. Ce-i determină să suporte cu stoicism “infernul” instrucţiei militare la care sunt supuşi şi ce implică aceasta cu adevărat? Serialul documentar “Instrucţie infernală”, difuzat pe Discovery Channel în fiecare luni, la ora 22:00, prezintă în detaliu lumea aspră a pregătirii trupelor speciale şi modul cum ele acţionează în cele mai aprige condiţii. Pe subiect au vorbit pentru TOTB reprezentantul oficial pentru România al organizaţiei internaţionale NAUI (SUA), cea mai mare organizaţie non-profit din lume pentru training subacvatic, şi un fost luptător în trupele speciale ale SPP.

de Camelia Moga

Pe scurt, documentarul Discovery – “Instrucţie infernală” – arătă o perspectivă sinceră şi reală asupra testelor fizice şi psihice prin care trec cei care aspiră să devină cei mai buni dintre cei buni în unităţile de elită ale armatei SUA, printre care scafandrii în trupele speciale, puşcaşii marini pentru misiuni de recunoaştere, paramedicii forţelor aeriene pentru misiuni de salvare, geniştii Marinei, lunetiştii puşcaşilor marini şi rangerii militari.

Misiuni de câte 20 de ore fără oprire, în care străbat munţi, mlaştini şi păduri dese, cu o singură masă pe zi şi trei ore de somn pe noapte, scufundări în cele mai dificile condiţii, împinse până aproape de pierderea cunoştinţei, sau misiuni non-stop, cu factor de stres extrem de ridicat, timp de cinci zile, pun la grea încercare organismul şi nervii celor care s-au încumetat să urmeze şcoala americană pentru trupele speciale. Iar, în medie, unul din trei nu va rezista la ritmul infernal de instrucţie.

Ce îi determină pe unii oameni să aleagă traseul unui astfel de job? Răspunsul pare să aibă două variante: experienta “cool”, demnă de un scenariu hollywoodian, pentru unii, plăcerea şi altruismul, pentru alţii.

“La cei tineri văd autoimplinire, sunt mândri că fac treaba asta. La cei care sunt veterani văd mai mult obişnuinţa”, spune Jeno Szabo, scufundător cu o experienta de peste 25 de ani şi tot atâtea acreditări internaţionale în domeniu. Majoritatea renunţă, însă, în scurt timp. “Nu rezista toţi să facă acest tip de job. În 2-3 ani se vede dacă sunt făcuţi pentru meseria asta. Psihicul nu este motivat de bani. În situaţii de criză nu te ajută motivaţia bănească”, explică Jeno.

În România, Jeno a lucrat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru care a scris şi un Manual adresat scafandrilor implicaţi în operaţiuni de salvare. În formarea trupelor pentru intervenţii speciale, spune el, “cea mai importantă este pregătirea psihică. Cea fizică o poate dobândi oricine”.

“Se creează situaţii critice, neobişnuite, cum ar fi epuizarea fizică sau privarea de somn, şi li se urmăreşte reacţia. Practic, fiecare om ar fi capabil să facă astfel de lucruri, dar psihicul este cel care face diferenţa, arată dacă îţi dai şanse sau nu să faci acest lucru. Trebuie să ajungi să creezi nişte reflexe în subconştientul acestor oameni. În situaţiile de criză nu mai acţionează conştientul, ci reflexele pe care le-ai dobândit. Iar ele trebuiesc testate în situaţii simulate. Pe de altă parte, e foarte important ca pe lângă aceste şiruri de reflexe să nu-ţi pierzi firea. Abia după ce se întâmplă totul, îţi poţi da voie să eliberezi stresul acumulat”.

Octavian Gutu a adunat aproape 20 de ani de experienta ca militar profesionist, fiind şi luptător în trupele speciale ale SPP. S-a “băgat” într-un astfel de job pentru ca a simţit ca i se potriveşte şi nu ar ezita să aleagă şi a doua oară acelaşi lucru. “Cei care fac o astfel de meserie sunt cei care o fac din plăcere. Nu din cauza banilor. Banii nu pot răscumpăra o viaţa pierdută. Şi banii au însă importanţa lor. Pleci mai bine la misiune dacă ştii ca familia ta are ce îi trebuie”, spune el.

Dincolo de riscurile pe care le implică “este o meserie frumoasă, apreciată de cei care sunt făcuţi pentru ea, pentru ca există unii oameni care pot să îşi rişte viaţa pentru semenii lor fără ezitare. Asta îi face pe aceşti oameni deosebiţi şi uneori îi mută poate în categoria eroilor”, afirmă fostul SPP-ist.

Îi este greu să pună în cuvinte o idee despre cum e viaţa unui luptător din trupele speciale, însă, dacă ar face-o, ar spune “ca treaba asta cu vorbitul despre un astfel de subiect se aseamănă cu analiza unui fruct din punct de vedere ştiinţific. Dacă nu îl mănânci nu o să îţi dai niciodată seama cum este”.

“Este adevărat ca s-au făcut câteva filme interesante pe marginea unui astfel de subiect, unele au avut chiar baze reale. Dar aici, de cele mai multe ori, viaţa bate filmul. În meseria asta poţi câştiga, şi atunci este OK, sau poţi pierde, şi atunci rămâi cu asta pentru totdeauna, la judecata ta şi a semenilor. E complicat”, susţine Octavian.

De câţiva ani a ieşit din sistem, “dar asta este o meserie pe care nu o poţi practica la infinit”, spune el. “Trebuie să ştii şi să te retragi la un moment dat, să permiţi altor generaţii să devină mai buni. În meseria asta se învaţă cam tot timpul. Mereu ai de perfecţionat câte ceva. Cel care se perfecţionează mereu, căruia îi place să fie bun, va ajunge să facă lucruri mari, care însă nu vor fi cunoscute decât de cei de lângă el, pentru ca, probabil, cei pentru care va lupta nu îi vor putea vedea nici măcar chipul”.

O operaţiune reuşită în lumea aspră a trupelor speciale necesită mulţi ani de antrenamente. Stăpânirea de sine şi a tehnicilor şi mijloacelor pe care le au la dispoziţie, împreună cu formarea unei echipe sincronizate, nu se obţin uşor. “În ansamblu, cel care vrea să aibă o astfel de meserie trebuie să fie inteligent, să reacţioneze corect, să nu ezite, pentru ca oricând se poate întâmpla ceva care să nu meargă şi orice greşeală poate să provoace un lanţ de catastrofe. Să fie curajos şi puternic. Un antrenament făcut cu cap va forma un luptător echilibrat, rezistent, capabil să îşi domine temerile, fără să fie un individualist care se pune în pericol pe sine sau pe ceilalţi”, spune Octavian.

“Şi în România există personal militar calificat pentru astfel de misiuni. Şi mulţi se ridică la un nivel deosebit. Păcat ca mulţi au fost disponibilizaţi, daţi afară sau îngropaţi cine ştie pe unde. Unii lucrează prin firme de pază, destul de prost plătiţi, cu toate ca au o mare valoare. Mulţi au plecat afară şi lucrează prin diferite zone de conflict. Cei care sunt activi sunt pasionaţi în general de ceea ce fac şi sigur majoritatea îşi vor risca viaţa dacă este cazul, cu toate ca în România faţă de Vest sunt foarte prost plătiţi. Oameni buni există în cam toate serviciile ţării: în poliţie, SRI, SPP… Există şi uscături, dar în astfel de colective nu rezista mult, se autoexclud în timp”, conchide el.

Foto: Discovery

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger